Pozele din sud cu copaci infloriti si vreme de tricou fac si mai grea asteptarea primaverii la Brasov. Totusi orele in plus de lumina de seara si pastrarea obiceiului de a ma trezi devreme dimineata m-au ajutat sa castig ore in plus petrecute afara, ori sa pot profita de momentul din zi cu cel mai mult soare.
Nu sunt intr-o pasa foarte buna si ma mobilizez cu greu sa ies, dar in zilele asteavj imi face o placere deosebita sa observ cum se instaleaza primavara, zi dupa zi, floare cu floare, mugur cu mugur.
Imi revine entuziasmul, ma trezesc cu usurinta si decid sa profit de dimineata frumoasa si calda de aprilie pentru o plimbare pe Tampa. Lumina e chiar faina la ora asta, potecile sunt pustii si imi place sa scotocesc prin iarba dupa florile care se deschid mangaiate de primele raze ale zilei. Circuitul e cel clasic, cu Gabony si platul de sub Tampa, ambele trasee, batute generos de soarele matinal.
Cand ma simt bine, ma simt bine, si intra miscare si dimineata si seara. Seara vorbisem cu Suzi sa iesim la un rulaj in zona 2,doar ca dupa o ora, Suzi se retrage si imi fac de cap cu vant de sapte spre Prejmer/ Teliu si apoi ceva vant de lateral pana la Sacele. Totusi Strava zice ca nu am mers prost.
Prognoza pentru dimineata asta s-a schimbat de mai multe ori, incat, asa cum remarca si Suzi in tura de bicicleta de ieri, si la tarot erau sanse sa o nimereasca mai bine. Nici teoria lui George cu uitatul pe fereastra nu pare foarte exacta, pentru ca eu cand ma uit pe fereastra vad doar nor spre vest, nord si sud. Totusi ne mobilizam sa iesim caci asa am promis si ne strangem o mana buna de oameni la masutele de pe Gabony si desi rasaritul dureaza maxim un minut, cat ii ia soarelui sa iasa din spatele unui nor si sa intre sub un altul, lumina e frumoasa in despresiune, rosiatica, desertica. Dezbatem daca asta e lumina de apus ori de rasarit si dimineata calda ne ajuta sa pregetam si la umbra norilor.
Ca si ieri, cand dimineata incepe bine, toata ziua are sanse sa fie una buna. Asa ca dupa-amiaza ma inspir din tura lui Radu de ieri si aleg Rucar-Branul. Alegerea este una inspirata, caci vremea este superba, lumina pica din unghiul potrivit si atmosfera este super clara, ochelarii de ciclism crescand contrastul. Este cu siguranta un loc in care merita revenit in timpul saptamanii cat timp zapada persista in muntii mari.
8 aprilie- My kind of lunch break si Social ride cu fetele
Astazi e o zi din aceea in care nu iti doresti decat sa profiti de tot soarele de afara. Cumva motivata de tura scurta planificata cu fetele, decid sa ies si la pranz, mintita frumos de vantul din Stupini. Nu stiu de ce mie, de pe fereastra, mi se parea ca vantul bate de la nord nord vest. Doar ca in realitate, vantul a batut din lateral fata si m-am luptat cu el pana la Cristian si nici nu m-a ajutat prea mult pana in Rasnov. Pe urcarea spre Rasnov mi s-a parut ca au iesit wattii, dar la final, nu a fost sa fie un PB pe segmentul asta. Insa magnolia din parcul central, primul copac inflorit din Brasov, a salvat entuziasmul zilei.
Nici tura cu fetele nu a dezamagit. In primul rand ne-am strans mai multe fete decat as fi anticipat eu si am mers fain in grup, chiar daca nu am mers la trena si traficul din Sanpetru a fost probabil un mic soc pentru fete. Insa ce e de notat este cantitatea impresionanta de claxoane pe care le-am primit tura asta. Cumva, deja m-am obisnuit cu claxoanele cand merg doar eu cu Suzi, comparativ cu situatiile in care mergem cu baietii, dar acum, cand am fost 5 fete pe carosabil, a fost supradoza de claxoane si soferi nebuni.
10-13 aprilie Bucuresti cu multa socializare
Cum m-am cam lasat de alergat de cand cu glezna, singura activitate plauzibila este mersul la sala. Asa ca, religios, ma infiintez la sala in fiecare zi, pentru a bifa portia zilnica de miscare. Pe langa asta, socializare la superlativ. In grup mic (doar cu Vio), in cerc restrans ( cu Andrei si Alina), dar si o Piranha ca pe vremuri, mutata insa in pizzeria din Dristor. Si mult timp petrecut cu ai mei.
Socializarea continuaa Cristi la tara, dar printre mici, gratar si visinata (de fapt dupa ele) merge si o tura de cursiera. Trebuia sa fie ceva mai lung, dar Radu era obosit, eu eram prea odihnita, asa ca nu ne-am sincronizat si am scurtat tura, pastrand insa portiunea cu urcari si asfalt bun pe care am atacat toate segmentele, desi nu prea aveam idee de unde incepeau si unde se terminau.
Am lipsit din oras doar vreo 5 zile, dar am plecat iarna si m-am intors primavara. Daca in Bucuresti in multe locuri s-au trecut deja copacii, la Brasov e o simfonie de culoare si miros. Sunt absolut vrajita de schimbarea intamplata peste noapte si temperaturile de primavara nu ma lasa sa stau in casa. Bag o Poiana in pauza de masa si ar trebui sa imi fac o poza, asa cum pedalez in tricou si pantaloni scurti, caci stiu ca primavara asta nu o sa tina mult.
Pe langa primavara de afara, imi port si eu primavara in suflet caci prietenii nostri cei mai buni sunt la Brasov si nu vreau sa ratez ocazia de a petrece timp cu ei. Asa ca o iau pe Miruna, luam si sacul de magie cu noi si punga de pufuleti in rucsac si pornim spre Tampa intr-o drumetie in doua.
Dimineata ma trezesc inainte de 7 si pe geamul mare de la balcon se vede...cum ninge. Este o liniste de iarna, fara masini, fara vant, doar cu fulgi mari si lipiciosi ce cad din sita cerului. In Racadau e iarna, corcodusii de pe marginea drumului s-au imbracat in alb (jumate de la flori, jumate de la zapada). Nu reusesc sa il conving pe Radu sa iesim la o drumetie pe Tampa, insa ma mobilizez eu sa ies la o plimbare dupa-amiaza. Desi vremea e mohorata si imbie mai degraba la stat in casa, traiesc cu teama sa nu imi scape primavara asta printre degete...
 |
| Cires in floare, cu extra alb de la zapada de aprilie |
18 aprilie -Tampa hike si Inapoi la hainele de iarna
Cum ma trezesc fara efort undeva pe la ora 6.30, decid sa ies la o plimbare pe Tampa. Spre est e noros si va ramane asa pana spre ora 9, insa dupa ce ma astern la drum pe Gabony, incepe sa se simta bine. Poteca nu mai are zapada, insa florile sunt ofilite tare dupa frigul din ultimile zile.De parca nu am inghitit suficient frig, in pauza de pranz ies si o ora cu cursiera. Watti au iesit, viteza a fost si ea in grafic, doar ca in pantalonii de iarna ma tot scurg din saua bicicletei, manusile de neopren nu mi-au placut caci erau mult prea butucanoase si o soferita care ori nu stie ce e acela cedeaza trecerea, ori nu vede bine rozul, era sa intre direct in mine, ca si cum nu as fi existat.
Cristi si Raluca sunt cateva zile la Brasov, in Airbnb-ul din Racadau. Asa ca profit de asta si il scot pe Cristi la o ora alerta pe Tampa.
Cand ai cu cine sa te indemni, totul e mai simplu. Lucian Anghel mi-a umplut toata primavara feedul de Facebook cu poze cu branduse si ghiocei din Crai si stiam eu prea bine din anii trecuti ca finalul de martie e o luna propice pentru bai de soare in Poiana Zanoaga, tolanit printre branduse, doar ca anul asta iata ca mai avea putin sa treaca si aprilie, si eu tot nu ajunsesem sa vad brandusele. Mi-am refacut constiincioasa abonamentul pentru parc, am scos de la naftalina rucsacul de alergare, ce am calculat ca ma tine deja de 10 ani si am pus de o tura repejoara la portile Pietrei Craiului,nu de alta, dar trebuie profitat de zilele astea lungi, de saptamanile astea cand solstitiul de vara para inca departe. Urcam cu spor pe poteca spre Poiana Zanoaga si ma bucur de linistea zilelor din timpul saptamanii, cand potecile ne apartin.
Brandusele sunt pe trecute, dar tot gasim cateva manunchiuri faine. Mai sus de cabana ne punem snow line-urile si nu le vom mai da jos pana inapoi in Zanoaga. Zapada e inca suficienta, desi toata portiunea e in soare, si au fost multe zile de mijloc de iarna cand am vazut mai putina zapada (sau deloc) comparativ cu primavara lui 2022.
Later edit: 10 zile mai tarziu toata zapada era dusa si se mergea fara probleme atat pe Piatra Mica, cat si spre Turnu.,
In zona plata de creasta ne afundam pe alocuri pana la genunchi si brazii sunt pe partea umbrita tapetati cu zapada, ca la mijloc de ianuarie.
Coborarea merge repejor si dupa 3 ore incheiem o dupa-amiaza petrecuta asa cum trebuie.
Cum am ramas pentru prima oara in Brasov de Pasti, decidem sa profitam de orele linistite ale diminetii pentru o cafea matinala cu Cristi, o sesiune de pump-track, unde cumva, chinuit, leg primele mele ture fara sa dau o pedala si apoi o sesiune cinstita de MTB pe poteci, prima mai serioasa de anul asta si spre surprinderea mea, coborarile au mers chiar bine.
Dupa socotelile noastre, in duminica de Pasti soselele ar trebui sa fie goale si deci un moment numai bun pentru o tura de cursiera pe Rucar-Bran, cat o mai tine asfaltul asta bun. Adevarul e ca pana la Moeciu traficul era ca intr-o zi normala, dar apoi lucrurile s-au calmat. Din pacate in peisaj, pe langa muntii cu zapada au inceput sa apara si gunoaiele. Sute de peturi si doze aruncate in sant de-a lungul lunilor de iarna. Pare ca in Romania santurile si marginea drumului sunt ale nimanui si chiar imi propun sa aflu cine ar trebui sa faca igienizare pe aici. Nici lumina nu e stralucita, o atmosfera gri si stearsa, care nu ajuta deloc peisajele din jur si implicit compensarea nesimtirii umane. Plasticul si dozele nu vor avea o rezolvare simpla in Romania si din pacate, impinsul de la spate va trebui sa vina in continuare de la Uniunea Europeana. Iar in ultimii 2 ani, avantul bun din anii 2015-2020 a fost curmat de noile realitati numite pandemie si razboi. Fara o taxa consistenta pe doze/pet, initiative private precum cele luate de diverse lanturi de supermarket-uri nu vor ajuta, deoarece beneficiile oferite celor care fac acest efort de a colecta, sorta, depozita si aduce ambalajele goale la supermarket sunt neglijabile (2 bani/ ambalaj sau bonuri de reducere la o gama limitata si nisata de produse). Iar impactul financiar trebuie sa mearga mana in mana cu educatia copiilor. Deci realist, vorbim de 10 ani intre inceputul unei implementari consistente pe partea de colectare a ambalajelor si atingerea unei mase critice de la care sistemul merge din inertie si se autoregleaza.
Ramanand la gustul amar, Sirnea si Ciocanu nu arata nici ele splendid. Niste constructii noi, care nu se integreaza deloc in peisaj si masini peste masini cu oameni care au urcat aici, probabil sa se bucure de natura, dar sunt total neimpresionati de peisaj.
Am lasat pentru final partile pozitive, ca sa indulcesc amarul:
- Drumul ce trece prin Cheile Dambovicioarei e curat. Zona de agrement era civilizata, cu mese si banci, oameni iesiti la iarba verde si 0 muzica iesind din masini. Par 2 lumi total diferite si nu imi pasa cat este taxa de intrare, atata timp cat vezi ca acei bani sunt folositi cum trebuie.
- Asfaltul nou spre Satic e numai bun de cursiera. 10 kilometri in sus, 10 in jos, 0 trafic, cam asta inseamna placerea pedalatului pe roti subtiri si biciclete iuti.
Intr-una din putinele pauze de pe Rucar Bran ochii mi-au cazut pe un varf deasupra Branului, altul decat cele pe care le-am tot cercetat de-a lungul timpului. Harta ne arata o muchie care se termina abrupt in sosea si nicio poteca de acces. Detalii nu voi oferi, pentru ca locurile sunt chiar faine, branenii care stau in zona ii zic simplu, "pe deal" si locul ni s-a parut atat de intim, incat momentam vrem sa il pastram doar pentru noi si maxim o mana (fix o mana) de prieteni. Harta nu a mintit si urcam pe muchie efectiv in 4 labe, inclinatia aducandu-mi aminte de retragerea de pe Acele Morarului, prin Sistoaca Dracilor. Dupa heirup-ul de inceput, descoperim o culme in trepte, pe fiecare treapta fiind cate o odaie. Mirosul de fan se strecoara printre stinghiile si lemnele constructiei si ne intra in nari. Sus e chiar liniste, caci ecoul traficului e estompat, dar bate vantul, asa ca ne folosim de protectie oferita de una din odai pentru a ne intinde cortul, care cu gri-ul lui se integreaza perfect in peisaj.
Cum pentru luni se anunta ploaie si noi suntem destul de obositi dupa zilele pline de sambata si duminica, decidem sa mai pregetam pe aici si sa exploram in voie locurile, caci mai rar ai parte de o cafea cu Craiul la un brat distanta. Gasim de toate. Un crang de mesteceni, un izvor, pasune proaspat fertilizata cu balegar (aka bogatie ca in Elvetia), soare si munti inzapeziti. Coboram cu promisiunea de a reveni acolo, pana creste faneata, pentru alte dimineti slow.
O iesire matinala cu ceva poteci prin oras si o coborare pe Galben. Galben care usor, usor se imbraca in verde. In partea de jos, padurea a explodat deja si primavara se simte atat de plina...
Astazi mi-am luat si prima cazatura a sezonului. Una gratuita, pe una din cele mai simple poteci. Cred ca asta mi-a si zdruncinat cheful de MTB, caci macar daca se intampla pe un segment greu, unde as fi incercat ceva nou etc, dar s-a intamplat pe curba de nivel dintre Bancuta si Stechil, la singura piatra de pe poteca aceea rapida. Stiu bine ce am gresit , doar ca m-am zdruncinat bine si am avut nevoie de tot curajul ca sa ma adun de jos si sa continui coborarea. Ca atare, pentru cateva zile am hotarat sa fac pauza, cat sa revina cheful/ chemarea
0 comments:
Trimiteți un comentariu