Pourquoi partir au bout du monde, quand le paradis est a deux pas? // De ce sa pleci la capatul lumii, cand paradisul e la doi pasi. (Pathan Project)
Delta Dunarii, Trascau, Cozia, Cheile Nerei, Cernei-Mehedinti, Alpi si lista poate continua. Toate au fost locuri in care intr-una din primaverile anterioare, singuri sau cu prietenii, am profitat de zilele libere de Pasti. Exclud aici fatidica primavara din 2020, cand am stat inchisi in casa.
Anul asta a fost insa altfel, caci am ramas in Brasov. Vremea schimbatoare oriunde ne uitam pe o raza de 200 de kilometri si mai ales primavara instalata in sfarsit sub Tampa au fost doua argumente puternice. Aproape ca imi e frica sa plec prea departe, sa nu imi fuga primavara printre degete, sa raman fara copaci infloriti si sa incep sa ma indop cu claritine in sezonul nefast al fanului si florilor de camp, cele frumos colorate si pline de polen. Si trebuie sa admit ca nu a fost deloc o alegere proasta. Ne-am dat seama de asta inca de sambata dimineata, cand pe la ora 9, intregul oras si promenada de sub Tampa erau goale, goale, de parca toata lumea fugise in vilegiatura. Si orice weekend petrecut acasa, incepe bine cu o cafea pe Gabony si un MTB pe poteci. Totusi planul era sa stam cat mai mult timp afara, asa ca dupa ce vopsesc pe repede inainte 6 oua cu turmenic si punem bagajele pe biciclete, ne pornim spre locul descoperit recent la Holbav. Satul asta rasfirat si casa aceea parasita de pe deal pareau garantia suprema a linistii de Pasti. Si cum de data asta avem tot timpul din lume, umflam bine cauciucurile la MTB -uri si lasam masina acasa. Pe toate drumurile laturalnice alese ne insotim cu corcodusii aflati la apogeul infloririi si kilometrii trec fara prea mare efort. In livada de deasupra Vulcanului primavara inca intarzie, la Holbav mai dureaza poate si 10 zile, dar e bine si asa- un motiv in plus sa revenim cat de curand si intr-o zi normala, de munca, dupa job. Pornim focul, insa nu apucam sa ne bucuram de el, caci niste nori de ploaie veniti dinspre Fagaras ne trimit urgent in cort si nici noi nu vociferam prea tare, caci ne place somnul.
Nu sunt sigura daca m-au trezit pasarile sau lumina inceputului de zi. Telefonul arata ora 5 dimineata, eu sunt cu bateriile din nou pline si m-as activa, dar Radu doarme inca adanc, asa ca stau chitic si ma bucur de caldura sacului de domit pana pe la 6, cand inspirata de somnul lui mai inchid si eu putin ochii si mai contabilizez un ciclu de somn. Am mai zis doar ca imi place sa dorm. Este duminica Pastelui si noi avem cel mai frugal mic-dejun posibil: un ceai negru, cateva gofre cu ou, niste boabe de cafea invelite in ciocolata si 2 oua...galbene. Le dumicam incet, compensand cu peisajul si cu linistea diminetii. Pana la noi nu razbate niciun latrat, niciun cotocodacit, ce sa mai zic de sunetele de masina...O mana de ceata e stransa in causul dealurilor, dar soarele se ridica tot mai sus si o va subtia din ce in ce mai mult. Noi ne pornim din nou pe langa copacii infloriti, insa in loc sa facem dreapta spre Vulcan, ne orientam spre Magura Codlei, intr-o incercare de a sari muchia, a iesi in Poiana lui Sulica si a cobori in Codlea. Planul ne iese doar partial, caci mintiti frumos de niste marcaje ale unui concurs moto, iesim cumva prea devreme in muchie si suntem fortati sa mergem pana la Cetatea Neagra pe niste poteci firave, cu ceva pietre si vegetatie. Doza regulamentara de aventura, dupa cum ar spune Radu. Noroc ca nicio iarna, cat o fi ea de lunga nu sterge din memoria tehnica de smuls si aruncat bicicleta in spate. Sterge in schimb curajul de a te da la vale, asa ca pe poteca ingusta, cobor prudent pe langa bicicleta si ii dam blana abia pe drumul de pamant ce incinge placut Magura Codlei. Rotile umflate ale MTB-urilor mananca pe paine asfaltul dintre Codlea si Ghimbav si este ireal cat de pustii sunt drumurile. Amandoi ne bucuram ca suntem afara, ca ne bate soarele, ca rulam lejer pe langa copacii infloriti dinspre Stupini, ca acasa ne asteapta o portie generoasa de porridge cu capsuni si ca povestea va continua cu o alta noapte petrecuta la cort, undeva pe langa Bran, cu un alt apus molcom, un foculet jucaus si o dimineata lenesa.
0 comments:
Trimiteți un comentariu