Transfagarasan Challenge si KOM Paltinis

In sfarsit a fost din nou bine. Dupa gustul amar de la Vidraru, aveam nevoie de o prajitura cu multa crema (preferabil de ciocolata) si ea a venit deghizata sub forma celor doua concursuri de sosea de la Sibiu, dedicate amatorilor, ce acompaniaza Turul Ciclist al Sibiului: Transfagarasan Challenge si King of the Mountain (Paltinis). Amandoua la prima participare pentru mine.

La Transfagarasan m-am inscris inca din 8 martie, cand oamenii au avut  ceva reduceri pentru fete si am facut-o pentru ca Radu mi-a laudat editia din 2021. Trebuie sa recunosc ca si in 2022, totul a fost la superlativ, de la ghidul participantului, foarte bine construit, trecand prin logistica de a duce bagajele concurentilor sus la Balea si terminand cu punctualitatea festivitatii de premiere (care la multe concursuri e mereu decalata/ amanata comparativ cu programul anuntat initial).

Au trecut ceva ani de cand nu am mai pedalat pe partea nordica a Transfagarasanului si recunosc ca vizualizam si simteam, cu zile bune inainte de cursa, momentul acela in care iesi din padure si vezi intreaga vale a Balii, cu telecabina cocotata undeva departe si cu serpentinele drumului spanzurate cumva deasupra capului. Acum, daca o sa si am ochi de vazut si suflet de admirat, ramanea de vazut.

De cand cu participarea la cursele de MTB am invatat sa ma asez mai in fata la linia de start, caci se merge mai putin haotic si riscul de accidentare e mai mic. De fapt, de primii kilometri de start neutralizat, din Albota pana in Cartisoara imi era cumva cel mai frica, deoarece acolo se putea intampla orice si o clipa de neatentie putea sa insemne accidentare sau bicicleta stricata si concursul se incheia inainte de a incepe. Asa ca rulez preventiv, incercand sa imi las spatiu de manevra raportat la omul din fata mea. Clar mai am de invatat la capitolul pozitionare in pluton...

500 de oameni aliniati la start (foto - organizatori)

Din Cartisoara, asa cum ma asteptam, toti dau pedala ca apucatii si eu intru rapid pe rosu. Eram oricum consolata cu aceasta stare de fapt si stiam din sfaturile primite de la Radu, ca in primele 10 minute trebuie doar sa strang din dinti, sa stau cu un pluton cat mai bun, ca mai apoi sa ma asez undeva la FTP pentru o jumatate din cursa si putin sub FTP pentru ultima jumatate. Teoretic apa din bidoane, cele 3 geluri din buzunar si temperatura normala, de munte, cu care sunt obisnuita de acasa, ar trebui sa imi permita sa merg asa cum imi place mie. Rotund, constant, fara ruperi de ritm. Acasa imi calculasem un loc 4 la open, cu Anca si Alexandra in fata mea si o pozitie de buffer pentru cine stie ce supriza. La linia de start am revizuit putin asteptarile pentru ca a venit si Ela, asa ca un top 4 era best of, realist putea sa fie la fel de bine si un top 5. Asa ca era esential sa merg bine in plutonul meu de baieti, caci pe primele fete nu le-am mai vazut dupa start. Desi nu e un grup compact, exista mereu o roata de care sa te agati, daca te tine inima, te tin plamanii si te tin picioarele. Sunt si foarte multi oameni care sunt in afara concursului, profitand de faptul ca este inchis drumul. Pare asa, un fel de sarbatoare a ciclismului de sosea si pana la Balea Cascada, chiar imi place. Imi iau gelurile dupa ceas, asa cum le-am calculat si recalculat din mers, insa incepe sa ma enerveze calitatea drumului, caci pe multe portiuni stratul de la suprafata a fost raschetat, asa ca e mai mult de munca si sunt mai multe zdruncinaturi. 

Prin al doilea punct de alimentare, de la stana, trec din nou ca vantul si ca gandul si decid sa iau ultimul gel la borna cu 3 km. Cochetez chiar cu idea de a mai arunca niste apa din bidon, caci pe sus e racoare si nu o sa consum mai mult de cateva guri pana la sosire. Totusi decid sa ma concentrez pe pedalat. In spate nu se vede nicio fata, in fata, la fel. Insa nu are sens sa ma lungesc, cu cat apas mai hotarat pedala, cu atat termin mai repede. Sar din nou peste FTP, dar acum e greu. Ultimul kilometru e de fapt cel mai greu, nu datorita pantei, care s-a indulcit considerabil in partea finala a catararii, cat mai ales din cauza oamenilor de pe margine care te incurajeaza si fata de care ai datoria morala sa mai tragi putin de tine, inca putin, pana la urmatorul grup si apoi inca putin pana la linia de finis. Efortul de final ma lasa cumva fara suflare, cu o senzatie de voma in gura, asa ca trebuie sa stau 1 minut cu capul pe ghidon sa imi revin. Poate as sta mai mult, dar creierul preia controlul si ma pun in miscare catre duba cu bagaje, pentru a-mi recupera rucsacul si a trage niste haine groase pe mine, caci la Balea burniteaza usor si e considerabil de frig atunci cand te opresti din miscare. E fascinant cum partea rationala castiga in 99% din cazuri si oricat de obosit ai fi, corpul executa instructiunile. 

Clasamentul e exact cum l-am anticipat de acasa, timpul e apropiat de ce a profetit Radu, asa ca da, sunt multumita si dupa ce se opreste ploaia, merg sa "sarbatoresc" cu putina liniste pe malul lacului. 50 de metri sub drum nu se mai aude aproape niciun fel de galagie, sunt putini oameni si din fericire, oameni care nu fac parte din categoria ghiolbanilor care nu lipsesc de la Balea. Azi nu e nici balci, nu e nici muzica, e Balea asa cum ar trebui sa fie in mod normal.

Dupa premierea suprinzator de punctuala (kudos pentru asta) coboram rapid, cat de mult putem, pentru ca vrem sa ajungem cat mai repede in Sibiu sa ii degrevam pe parinti de Marius cel plin de energie. Prindem rutierii exact la intersectia cu drumul care merge la Albota si totul se consuma in 2 minute. Cu siguranta nu sunt eu un ciclist suficient de impatimit, caci nu inteleg de ce te-ai duce ca spectator la marile tururi, doar pentru cateva minute de actiune...

Date aici

Podiumul la 30-39 (foto-organizatorii)

Si Valea Balii, la coborare, dar ma jur ca arata la fel si cu 4 ore inainte

KOM/ King of the Mountain (Paltinis)

KOM-ul de la Paltinis este un alt concurs adiacent Turului Ciclist al Sibiului, de fapt pe vremuri era singurul eveniment pentru amatori care insotea concursul profesionistilor, doar ca intre timp a aparut Transfagarasan Challenge, cu un marketing foarte bun si cu vizibilitate mult mai buna, astfel incat, in editia de anul acesta abia daca erau inscrisi 150 de participanti, iar la start ne-am strans probabil cam 100 de oameni. Totusi premiile la KOM-ul e la Paltinis erau mai mari ca cele de la Transfagarasan, asa ca asta era o motivatie suficient de buna sa incerc sa urc bine si astazi. Desi Paltinisul nu e chiar asa departe de Brasov si de fiecare data cand am ajuns acolo cu MTB-ul m-am intrebat cum intra urcarea asta pe cursiera, nu am facut-o niciodata. Profilul era destul de clar. Ceva mai abrupt prin padure, ceva mai lin pe ultimii kilometri. Un efort punctual de 50 de minute in care ori mergi bine, ori pleci acasa.

Iesi la incalzire si Radu imi face strategia: prima parte stai cat poti de mult peste FTP, apoi cobori la FTP si stai acolo. Simplu. Sa vad daca imi iese si executia. La feminin, daca nu apareau suprize, eram doar eu si Iana Baltes. Pe Iana o urmaresc indirect prin mama ei si sincer nu aveam nicio problema daca va castiga ea. Nu e treaba usoara sa te tii de ciclism si de scoala in acelasi timp, mixul asta inseamna si bucurii si sacrificii si le admir pe toate fetele tinere (cadete, junioare si U23) care reusesc asta, mai ales ca ciclismul feminin este foarte putin sustinut in Romania. 

Cu Radu la incalzire

Se pleaca fara tam-tam ori DJ, dar se pleaca tare, la sprint si adevarul e ca Iana sprinteaza mai bine ca mine. Nu, nu picioarele obosite dupa ziua de ieri sunt de vina, ci abilitatile mele inexistente de a sprinta. Daca Iana nu se arde pe final, asta e. Dupa ce se aseaza putin oamenii, incepe sa mearga si la mine pedala si serpentinele se scurg una dupa alta. Imi place la nebunie ca e racoare si pedalam cu totii din umbra in umbra. Trasa ideala ne interesaza mai putin, serpisorul se scurge pur si simplu prin zonele umbrite. Wattii arata bine si ma intreb mereu cum de unele zile sunt asa, inexplicabil de bune, si in alte zile de la care ai asteptari, nu se leaga nimic.

Iesim suprinzator de devreme din padure si incep sa ma tem ca o sa ma loveasca in cap caldura. Asa ca deschid preventiv tricoul, cat pot de mult, pentru un maxim de ventilatie.

Bucata de fals plat am abordat-o prost. Daca as mai avea o fisa as strange si mai tare din dinti pe prima parte, numai ca sa stau in roata unor baieti care sa ma traga pe aici, caci o plasa ar fi de mare ajutor. Pedalatul asta singur e contra-productiv, dar daca sprintez dupa baiatul din fata ma tai, sa ma las sa alunec mai in spate nu are sens, caci nu mai e chiar asa de mult, Arena Platos se ghiceste deja in departare. Astfel incat, cu lectia invatata pentru o participare ulterioare, continui sa invart pedala cat de bine pot in cea mai aero pozitie pe care pot sa o tin, cu tricoul fluturand pe langa mine si opresc ceasul cu un timp si un average power ca in zilele bune pe Poiana. O felicit sincer pe Iana si schimb cateva cuvinte cu ea, stau la o premiere la fel de punctuala ca si cea de ieri si cu asta inchei 2 zile cu 2 concursuri de care am fost chiar multumita. Pacat ca nu e continuitate, caci weekendurile ce vin o sa tot schimb mtb-ul pe cursiera si invers, in functie de concursurile din calendar.

Date aici

Podiumurile la feminin si masculin (foto organizatori)