Guduc MTB 2022

Sau cum sa pleci flower power la un concurs si sa iesi basma curata doar pentru ca era...scurt. 

Trebuie sa recunosc ca imi place sa merg la concursuri in Secuime. Pe de-o parte pentru ca nu strabati jumatate de tara pentru a ajunge acolo, dar mai ales pentru ca sunt foarte fain organizate. Oamenii se gandesc la o multime de detalii si incearca sa faca in primul rand un eveniment si abia apoi un concurs. In acealasi sablon intra si Guduc, cu loc de camping, toalete, dusuri, foc de tabara, producatori locali si 3 curse diferite (inclusiv family/kids). Bun, poate traseul de la tura lunga nu e ceva in top 5, dar nu e nici Padurea Garboavele, La Broaste sau alte ciudatenii.

Daca la Maratonul Tarnavelor Radu a concurat si eu am stat cu Marius, de data asta am facut schimb, pastrand insa constante dormitul la cort si mersul pe bicicleta/cursa copiilor, care la Guduc chiar a fost o bucla inchegata de 2.3 km, pe care copiii au parcurs-o de 2 ori, indiferent de varsta. Si daca ai un copil cu ceva spirit de competitie, chestia asta e foarte faina, caci puterea exemplului e cea mai buna motivatie.

Revenind la cursa adultilor, tura lunga de 50 km avea de fapt 42,asa ca ma asteptam la o zi scurta, de aproximativ 3 ore. Prognoza anunta 1 mm de ploaie la ora 13, asa ca mi-am calculat (complet gresit) ca nu are niciun sens sa imi iau foita, caci sigur termin inaintea ploii. Tot gresit am calculat si pozitia la start, ajungand sa ma asez prea tarziu si prea in lateral spate. Nu vad insa decat 2 fete in fata, una dintre ele fiind Roxana si pana la primul gat care iti arunca frecventa cardiaca in zona 5. le depasesc. Pe Agnes nu am vazut-o/recunosut-o decat in poze, asa ca dupa depasirea Roxanei pedalez cu falsa impresie ca sunt prima fata.

Prima coborare ma face sa pun din nou in capul listei cauciucurile. Sunt 2 santuri prafuite pe care nu am niciun pic de aderenta si ajung sa cobor tarat, cu un picior declipsat. Nu pot decat sa ma rog ca nu vor mai veni si alte coborari similare, ca altfel o sa ajung sa alerg pe langa bicicleta, la vale.

Pe dealurile cu iarba...inca nu anticipam santurile prafuite

Ajungem in ceva sat (atat de ignoranta am fost la concursul asta incat nici macar nu m-am uitat cu atentie pe harta) si avem 2-3 kilometri de asfalt. In urcare usoara, urcare pe care eu nu o prea sesizez. Percep doar faptul ca pedala merge greu, ma uit la roata spate si cum stau eu asa, cu toata greutatea pe ea, in urcare, mi se pare ca...am pana (pana la orice concurs / tura mai lunga e un fel de sperietoare pentru mine). Trag pe dreapta, ma opresc, verific cauciucul. Nu e pana, e doar urcare... Cat ma foiesc eu ma prinde din urma Roxana care vine in plasa a doi baieti. Ma pun si eu la plasa, dar nu stau mult, stiu ca ar trebui sa apas pedala si sa pun ceva distanta intre mine si Roxana, pe urcarea lunga ce ne sta in fata. Din cate mi-am dat eu seama din profilul pe care chiar m-am uitat, urcarea asta ar trebui sa imi vina manusa. Cam 600-800 m diferenta de nivel, pe o vale, cu panta moderata. Pedala incepe sa se invarta, afara abia ce s-a incalzit putin si in jurul meu se ridica valuri de aburi. Pamantul respira si transpira in acelasi timp, dar in mod suprinzator nu am senzatia de sauna si pedalez cu spor. Prind din urma doi baieti, pierdem unul, ne schimbam la trena. Ma amuz caci ne luam gelurile in acelasi timp, dupa ceas.

In orice caz, dupa standardele mele urcarea mare a mers struna. Pe sus e frig, cum imi place mie- vara de la Brasov cu 10 grade, asa ca privesc cu optimism la "gaturile" din profil. Ceasul imi spune ca pe ele ar trebui sa mai strang inca vreo 400 m. Gat dupa gat, pedala dupa pedala trec si ele, dar si targetul de 3 ore se indeparteaza din ce in ce mai mult. 

In ecuatie intra si ploaia. Primii stropi ma prind pe o bucata de plat pe care trebuie oricum sa pedalez, asa ca nici nu ii simt. Apoi intru intr-o padure deasa de conifere care imi ofera din nou un fals sentiment de protectie, insa stropii cad din ce in ce mai mari, mai grei si mai desi. Pot doar sa sper ca pe masura ce voi pierde altitudine o sa se inmoaie si ploaia, dar am sperat in van. De fapt ploaia a fost invers proportionala cu sperantele mele. Cobor cat de repede imi permit cauciucurile mele duse. Ma straduiesc sa vad ceva prin ochelarii plini de stropi, dar nici asta nu e treaba simpla. Frigul ma loveste cu adevarat abia cand ajung la primele case si intru pe drumul de pamant pe care am pedalat dimineata. Din fericire drumul e inca uscat, dar la 30 km/h si uda din cap pana in picioare, fac eforturi sa ma incalzesc. 

Ca si la Transfagarasan, trec linia de sosire fara tam tam, insa aud ceva cu locul 2 si neuronul ramas neudat si neinghetat vrea sa stie cine a fost inaintea mea si cat de mult de nu am vazut-o toata cursa. Norocul cu restul armatei de neuroni care preiau rapid controlul si stabilesc prioritatile: masina, dat jos haine ude, dus fierbinte si apoi mai vezi tu. Dardai incontrolabil pana ajung sub dus si imi dau seama ca mare noroc am avut, caci daca mai erau cativa kilometri rapizi de coborare sau asfalt, dadeam fix in hipotermie, in plina vara, in dealurile din Secuime. O vara brasoveana asa cum trebuie.

Date si track: aici

Podiumul la open feminin

Guduc a fost si ultimul concurs pentru Tibiscus, primul cu Nomazii de la Merida (da stiu, e putin tulbure treaba, cam ca in anii 90 in perioada de tranzitie). Asa ca o sa abuzez putin de jurnalul de fata pentru un scurt memento mori. Cand m-am legitimat la Tibiscus in plina pandemie in 2020, pentru a putea apoi sa ma legitimez la FRC si a participa la Tara Hategului nu aveam nici cea mai vaga idee  (sau intentie) sa strang atatea concursuri in 2 ani de zile.

Le-am numarat (aici tot blogul si sistemul de tag-uri m-a ajutat) si au iesit 13 concursuri + un brevet, din care 4 de sosea si restul  de MTB. In capul listei sunt fara indoiala Tara Hategului, Vidraru, Pucioasa si Motorsirülő (toate pentru editia din 2021). Cum la turele lungi nu participa multe fete, podiumuri au fost tot atatea cate concursuri, cu un muncit si savurat loc 2 la Tara Hategului alaturi de Radu si un loc 3 la general la Vidraru si Pucioasa in 2021, concursurile la care probabil ca am mers cel mai bine raportat la fetele care au iesit inaintea mea. Acum, daca in tricoul verde al nomazilor se vor strange mai multe sau mai putin concursuri, e greu de spus. Cert este ca in noua viata in 3 concursurile sunt o optiune cat se poate de buna pentru toata lumea, chiar daca asta inseamna ca uneori nu putem participa amandoi si alteori trebuie sa apelam la ajutorul bunicilor. De la anul insa sper sa revin la ceea ce imi place cel mai mult: bikepacking-ul si alte proiecte personale care au fost puse cumva pe pauza de noile prioritati, iar verdele ala de pe tricou se asorteaza bine cu padurile faine de fag si conifere ce ascund atatea locuri interesante de cort si atatea poteci faine din Carpati.

Foto: organizatorii