Primele doua saptamani din august se anunta a fi saptamani de socializare cu prieteni dragi, pe care nu i-am mai vazut de multa vreme. Claudia si Miruna sunt in drum spre Brasov. Eu, astazi, sunt in drum spre Saua Strunga, maine ma intalnesc cu Vio pentru o incursiune pe Horoabe, iar pe seara, probabil, vom pune de o cina in bucataria din Racadau.
Mi-as fi dorit sa fi reusit sa plec mai devreme si sa prind apusul la iesirea din padure si nu in Poiana Gutanu. Totusi lumina este extraordinara. Din soare parca se scurge aur si eu poposesc pe iarba si il las sa mi se prelinga pe fata. Bate un vant nebun chiar si aici, dar in suflet imi e cald si bine.
Cald a fost si la refugiul din Saua Strunga, unde am fost singura. M-am gospodarit cum stiu eu mai bine, cu mancare calda seara, cafea si terci dimineata.
Dupa ce ascund o mare parte din bagaj sub prici, pornesc coborarea spre Padina, pe o vreme cetoasa si uda. Pe cand eu coboram, ma intalnesc cu ciobanii de la stana de jos, care urca cu vacile. Am asa, cumva o strangere de inima, cand ma gandesc la bagajul lasat sub prici, pentru ca pur si simplu nu ma asteptam sa urce asa devreme incoace, dat fiind vremea de afara, dar ma mustrez din cauza lipsei mele de incredere in oameni. Gandurile tulburi sunt risipite si ele usor, usor, de soarele ce imprastie ceata de afara si aduce caldura. La Padina e chiar cald. Pot sa stau in tricou, pe iarba, asteptandu-mi prietenii.
Sper din suflet ca Vio si-a facut temele pentru astazi, caci eu nu am apucat sa mi le fac pe ale mele si amintirile mele dateaza de ani buni. Mi-am pus track-ul pe ceas, dar nu s-a sincronizat, asa ca singura unealta valida e telefonul. Gasim cu usurinta intrarea, precum si poteca initiala, insa gresim de cateva ori parcursul, alegand fire gresite, ori traversand firul canionului prea devreme. Totusi corectam mereu cursul si ajungem in final si la sectiunea cu adevarat interesanta, locul acela in care peretii se strang, canionul se formeaza din ce in ce mai adanc si mai ingust, stanca te apasa, urcusul devine interesant. Anul urmator, dupa ce il invatam pe Marius cum sa se catere, trebuie sa venim neaparat cu el pe aici. Sunt convinsa ca o sa ii placa parcursul, mai ales daca ne retragem apoi in rapel.
 |
| Serie foto by Vio |
Cum pe sus ziua e racoroasa, nu asudam prin ierburile din partea superioara asa cum am facut-o in trecut. Iarba de pe culmea ce merge spre Strunga ne prieste si din vorba in vorba, ajungem la destinatie. Al 6-lea simt se reactiveaza si primul lucru pe care il fac e sa intru in refugiu sa imi recuperez bagajul. Gasesc sacul sub prici, la locul lui, doar ca inca de cand il trag la lumina imi dau seama ca e ceva in neregula, caci e prea usor. La recensamant imi dau cu minus urmatoarele:
- sacul de dormit de vara (cel sintetic, nu cel de puf, ca doar nu am inebunit sa il las pe acela in niciun refugiu din lume)
- o pereche de sosete de schi roz pe care le folosesc pentru dormit
- bricheta
- un butoias cu condimente
Cu ochi mintii refac scena: ciobanii ajung la refugiu, se fac comozi, fumeaza o tigara, se apuca sa cotrobaie prin refugiu. Gasesc sacul. Unul iese afara si se pune de straja pe vreo stanca de unde are o persepctiva larga, in caz ca vine cineva, celalat analizeaza cu atentie obiectele si alege ce i se pare lui folositor. Inteleg rationamentul cu sacul de dormit, astept sa ma intalnesc cu ciobanul ala care poarta sosestele mele roz, inteleg si utilitatea brichetei, iar data urmatoare cand trec pe la stana dintre Padina si Strunga o sa intreb daca fac si mamaliga cu curry. Ca ala era cel mai exotic condiment din butoias...
Pana una alta, trebuie sa bag mana in buzunar, sa scot bani pentru un nou sac de dormit si sa fac research care sa fie alesul... Le doresc din suflet hotilor sa inghete de frig in sacul meu de dormit, asa cum am facut-o si eu in multe nopti de vara-toamna, prin Carpati si nu numai....
0 comments:
Trimiteți un comentariu