Asteptam cu drag, dor si nerabdare turele de trekking alaturi de Claudia. Recunosc ca mi-ar fi placut o incursiune in Fagaras, poate spre marea noastra restanta- Urlea - Dara. 2 zile wild in Fagaras, cu dormit la cort, raman visul unei vacante viitoare. Pentru vara lui 2022 am ramas la ture de o zi in 2 munti dragi noua si apropiati de Brasov: Craiul si Bucegii, munti care nu dezamagesc si trasee care au lasat urme atat in suflet, cat si pe piele, caci contactul cu urziciile Balaurului ori jnepenii si pietrele de pe Padina Sindrileriei e un fel de dragoste cu nabadai.
9 august - Imblanzind Balaurul cu Claudia
Prima incursiune a fost in Bucegi unde am balaurit ore bune pe trasee marcate si nemarcate. Ploaia din prognoza ne-a fortat la o plecare matinala, dar stiam ca racoarea de la Gura Diham avea sa fie de bun augur mai tarziu, prin boziile inalte de un stat de om de pe Balaur, asa ca nici ca ma deranjeaza faptul ca plec cu bluza de lana pe mine. Urcam cu spor pana la intrarea pe Vale Morarului si ne prinde bine sporul asta, caci stiam ca in curand viteza de deplasare se va reduce la un mers taras-grabis, eventual in 4 labe, printre ierburile mari. Laitmotivul acestei sectiuni este:
Dinozauri, dinozauri
Parca ar fi niste balauri
Dinozauri, dinozauri
Toata ziua-s pe coclauri (vezi aici)
Jnepenii ne aduc promisiunea crestei, ceva mai mult aer si o intalnire cu un tap tanar si deloc sperios.
Creasta vine cu flori de colt. Multe, grase, carnoase, semn clar ca reginele astea albe, pufoase si stelate au avut un an bun...
 |
| In si pe creasta |
Locul de bivuac de pe Balaur e neschimbat si din nou imi promit o tentativa pentru anul asta, doar ca am nevoie si de un fotograf bun, precum si de o noapte linistita.
Picioarele se bucura la intalnirea cu poteca Bucsoiului Mare si parca si cuvintele curg mai usor cand nu trebuie sa ai grija unde pui piciorul, la fiecare pas. Varful ofera o privire de ansamblu chiar faina asupra intregii creste a Balaurului si te face poate sa visezi la o parcurgere matematica, cu siguranta mult mai interesanta.
 |
| Pe Brana Caprelor, cu frumoasa caldare Malaesti la picioare |
Cabana Malaesti e scaldata in soare, dar noi cautam un colt de umbra pentru a savura prajitura si cola datatoare de energie. Poteca de pe Tache merge greu, picioarele au obosit, anul asta nu au urcat 1700 m decat in saua bicicletei. Ma bucur sincer ca in fata ne sta doar coborare pana la masina, chiar daca febra musculara de dupa tura asta nu va fi usor de digerat.
Totusi febra musculara nu a fost atat de balaur pe cat ma asteptasem si doua zile mai tarziu mai intra o drumetie scurta in Piatra Craiului. Scurta ca traseu, dar nu neaparat usoara, mai ales cand tot ce ai de facut e sa urci pana in creasta si sa cobori la masina . Adica la ce rost sa ne incurcam cu curbe de nivel, ocolisuri, lungituri, cand putem sa mergem drept in sus si drept in jos? Claudia alege traseele. Brana Caprelor pentru urcare, Padina Sindrileriei pentru coborare. Imi este egal. Pe Brana Caprelor am mai mers candva, la vale si tot ce imi amintesc e grohotisul. Pentru Padina Sindrileriei am cautat in van un jurnal pe blog sau o tura pe Strava, dar ambele platforme au ramas tacute,semn clar ca nu am mai fost. Puteam sa pariez de acasa ca padina asta e la fel de verticala ca si sora ei ce se termina cu Hotarelor, poate putin mai spectuloasa (zic pozele de pe internet) datorita valcelului de grohotis pe care se urca, destul de ingust si strajuit de pereti de stanca destul de impunatori.
Pentru tura de astazi scot de la naftalina rucsacul de alergare. Genunchii ii pastrez pentru bicicleta, nici gand sa ii uzez la alergare, dar tura e mai scurta ca cea din Bucegi, asa ca iau mai putina mancare si mai putina apa. Pe cand fac scurte pauze in rugii de zmeura ce marginesc poteca ce urca la Diana, socotesc ca probabil nu am mai fost pe aici de cand am alergat ultima oara la MPC. Intr-un alt timp, desi in aceeasi viata. Brana Caprelor e placuta prin padure si anevoioasa in zona de grohotis. Ma simt de parca mi-a agatat cineva 2 pietre de moara de picioare. Daca laitmotivul sonor al turei in Bucegi a cuprins dinozauri si balauri, azi imi rasuna in minte un cantecel de copii, auzit la serbarea lui Marius:
Un pas inainte, doi pasi inapoi,
Vezi asa se joaca, hora pe la noi.
Pot sa reformulez cu "Vezi asa se urca in Crai, pe la noi".
Dupa grohotis vin jnepenii, nici ei de lepadat. Mai repede, buni de luptat cu ei, ori de furisat pe sub ei (aici Claudia pare sa aibe avantaj). Reusim si sa pierdem usor traseul si a cotim dreapta prea repede, iesind in triunghiul albastru de pe Padina Popii, dar oricum, creasta e aproape. O simt, desi nu o vad din cauza cetii. E racoare bine, adie vantul si ierburile prin care ne croim drum spre Varful Turnu sunt in majoritatea lor ude. Claudia a ales pantalonii lungi, eu am doar pantaloni scurti. Nu e frig, dar mangaierea ierburilor ma infioara o leaca.
 |
| In creasta |
Pe Turnu stam 5 minute cat sa mananc un sandwich. Ma asez cu spatele la coborarea ce ne sta in fata, caci marea de jnepeni ce se vede la orizont nu e ceea ce imi doream sa vad. La inceput merge bine, pare ca suntem putin mai inalte ca jnepenii, venind cumva de sus (la urcare se simte ca un tunel continuu de vegetatie). Dar destul de repede apar capcanele. Tot felul de cioturi, un pamant negru si alunecos ca balegarul si acelasi verde descurajant ce ne sugereaza ca ne aflam intr-o bucla infinita. Cand in sfarsit se termina jnepenii, incepe grohotisul. Pietrele mari sunt complicat de negociat, pe cele mici, merge repejor. Peretii de stanca se strang din ce in ce mai mult, ne aflam la baza unei palnii si locurile arata chiar spectaculos, doar ca eu una simt nevoia sa imi concentrez atentia pe locurile unde trebuie / pot sa pun piciorul, asa ca peisajul ramane tema pentru data urmatoare. Care data urmatoare nu stiu cand va fi, caci nu intentionez sa ajung prea curand pe aici.
 |
| Pe Padina Sindrileriei |
Saritoarea de final e mult-asteptata, caci ei ii urmeaza in sfarsit o poteca buna de picior, cat sa simtim ca facem si noi cativa kilometri azi. Desi aici la poale atmosfera s-a mai deschis, creasta a ramas invaluita in ceata intreaga zi, ascunzand sub falduri gri deschis verdele imens al jnepenilor, zgomotele pietrelor pornite la vale de sub copitele ciutelor si dantelaria peretilor de calcar. Dar noi, cei care ne-am purtat pasii prin cotloanele Craiesei ii stim secretele si vom reveni iar si iar sa ii batem potecile, caci multe minuni nu se pot vedea decat de la firul ierbii, iar zgarieturile de pe picioare... reimprospatate constant :D .
Foto by Claudia
0 comments:
Trimiteți un comentariu