Transilvania Bike Trails 2022

Sunt undeva pe la kilometrul 60, pe poteca construita prin padurile de foioase dintre Mesendorf si Saschiz,intr-un grup destul de compact, alaturi de alti 5-6 baieti. Poteca are flow, nimeni nu pedaleaza si singurul zgomot care se aude sunt rulmentii din butuc, care se invart si se invart. In rest, bicicleta danseaza sub mine,  iar noi la randul nostru dansam printre trunchiurile subtiri ale fagilor tineri de pe aici. As incapsula secundele astea ca un fel de amintire a primei mele participari la TBT. Daca stau bine sa ma gandesc, portiunile de poteca construita dintre Saschiz si Mesendorf si apoi dintre Mesendorf si Viscri le-am mai facut eu candva, intr-un alt timp, cand nu participam la concursuri si intr-un alt ritm, alaturi de prieteni. Dar cam la asta se rezuma experienta mea legata de traseu. Stiam ca nu e tehnic, teoretic trebuia sa ma avantajeze faptul ca iti permite sa pedalezi rotund, dar cand m-am uitat pe lista de participanti, matematica imi spunea ca cel mai bun loc la care puteam spera era un loc 3, dar nici un top 5 nu era de lepadat (fiind doar feminin open se premiau primele 5 locuri).

Asta e un concurs la care mi-as dori ceva in plus fata de medalia asta faina de finisher

Anul acesta TBT-ul este etapa de cupa nationala si in plus, pastrand traditia de anii anteriori, e mai mult decat un concurs. E un eveniment, care se intinde pe 5 zile, care ofera numeroase alternative si pentru cei care nu participa la concurs si care aduce un plus valoare intregii comunitati din zona. Asa ca fac tot ce pot pe partea de planificare, pentru a ma asigura ca anul acesta ajungem la TBT. In 4, caci mai nou, cam asta e formatia castigatoare (cel putin daca ne dorim sa concuram amandoi). Daca pana acum bunicile nu au prea avut ocazia sa vada care e viata noastra pe drum si cam ce inseamna un concurs, in ultima vreme au inceput sa participe la cursuri intensive, iar Marius sa se obisnuiasca cu noua realitate, in care tractoarele au fost inlocuite de biciclete, iar activitatile din ograda cu dormitul la cort.

Este super multa lume la start, din pacate nu exista boxe separate pentru fiecare categorie de la Cupa Nationala, asa ca iarasi ajung sa ma asez prost,  departe chiar si de Roxana si Cecilia. Stiu insa ca traseul incepe cu o urcare de 6 kilometri, pe care,  teoretic, e loc sa se aseze plutonul. Si teoretic,  urcarile pe asfalt mi se potrivesc. Doar ca o sa fie de munca si o sa intru repede pe rosu.  Matematica concursului spune ca daca prind un podium, ma pot considera fericita, avand in vedere ca avem 3 elite si alte cateva fete care emit si ele pretentii la podium. Faptul ca traseul e rapid si deloc tehnic va face ca diferentele in timpii de final sa fie mici si orice problema se poate traduce prin locuri pierdute in clasament. Toate astea sunt ganduri pre-cursa, calcule realiste pe care le fac cand arunc o privire pe lista de inscrisi. Dupa ce se da startul nu mai e loc si pentru ele. Ramane doar respiratia gafaita, mersul din om in om, efortul urcarii in care toata lumea are energie sa apese pedala. 

Un start destul de fierbinte

Pe asfalt,  dupa ce le depasesc pe Roxana si Cecilia, ma lupt o perioada cu o fata cu echipament de la KTM, Viktória  Szekeres la sfarsitul concursului ocupanta lcului 2, dar la finalul asfaltului intru prima pe drumul de pamant. Undeva in departare incep sa ii ghicesc tricoul lui Miriam si recunosc cumva ca dintre cele 3 fete de la elite, pe ea speram sa o depasesc, la un moment dat, pe o coborare, avand in vedere volumul mai mare de MTB la mine. Totusi pana in punctul acela e de munca, caci momentan inca urcam (pe urcari simple clar Miriam are avantaj prin w/kg mai buni),  iar apoi, poteca construita prin padure nu e din cale afara de grea.

O depasesc pe Miriam fix pe coborarea spre Mesedorf, asa cum calculasem si acum ar trebui sa fiu pe 3,  dupa Suzi si Miruna. Soarele pare sa rasara in sfarsit pe strada mea, desi pana la finish mai e inca mult. 

Mesendorf a fost un loc tare fotogenic

Calculele mele optimiste sunt date peste cap de prezenta in punctul de alimentare a unui bidon cu numarul 20. Bidonul asta ar fi fost bun in Viscri si nu aici, cand am apa destula. Cu noile date de intrare refac calculele si ajung la concluzia ca va trebui sa opresc fie in Viscri, fie in Crit, in functie de unde gasesc al doilea bidon. Trebuie spus ca nu am o  problema sa merg 4 ore fara pauza si chiar imi place sa pot merge legat, cu minimul posibil de intreruperi. Situatia se complica cu adevarat, cand la un moment dat gresesc un element de pe poteca construita dintre Mesendorf si Viscri si cobor pe 4, fiind depasita de Viktória.  Incerc sa ii tin roata, dar incerc degeaba. Pierd incet si constant, metru cu metru, distanta. Totusi o depasesc pe Miruna (fara sa stiu ca a avut probleme tehnice si a rupt lantul), asa ca sunt din nou pe 3. 

Prin padurile din Colinele Transilvaniei

In Viscri sper sa o vad in departare pe Viktória, avand in vedere ca nu am oprit la alimentare decat pentru a schimba bidonul, dar nicio sansa. O vad pe dealurile monotone de dupa sat,  dar eu abia incep seria de galme, pe cand ea le termina. Ma consolez cu gandul ca macar e racoare si vant,  caci o caldura varateca cu 30 de grade ar fi lovit rau de tare la moral. Prin Bunesti trec ca vantul si ca gandul. Am eu asa o impresie la intrarea in sat ca am cauciucul spate cam moale, dar nu mai cad in capcana de la Guduc si ii dau pur si simplu pedala. In Crit am cea mai frumoasa surpiza a concursului. Pe masa troneaza un singur bidon, unul galben de la SiS,  pe care il recunosc imediat ca fiind al meu, iar oamenii se grabesc sa mi-l inmaneze. Nu stiu ce magie a facut Iustin de a ajuns bidonul din Mesendorf in Crit, dar asta a intrecut toate asteptarile. Ultimii 20 de kilometri, ceva mai mult de o ora si un drum anost de tara pe care nu imi gasesc ritmul. Abia astept sa reintram pe poteca pietruita, pentru ca balanta sa se incline din nou in directia distractiei. Indur cu stoicism gaturile de la final si recunosc ca mi-a prins bine faptul ca stiam de ele, chiar si din povestile lui Radu si de bucurie ca s-a terminat, intra si un sprint de final. 

Pe coborarea de langa cetatea Saschiz

E probabil unul din putinele concursuri in care chiar astept cu nerabdare SMS-ul cu rezultatele si ma bucur sincer cand vad ca acolo scrie locul 3. Supriza dupa-amiezii a fost premierea in biserica si recunosc ca singurele poze de pana acum cu altarul in fundal, sunt cele de la nunta, de acum 15 ani :D .

Date aici: https://www.strava.com/activities/7636365665

Foto: Radu Cristi, Stefan Olariu si restul fotografilor oficiali ai evenimentului.