Iunie 2022 a fost luna in care toata viata noastra s-a asezat pe un alt fagas. Nu imi e usor sa ma dezmeticesc, nu imi e usor sa ma obisnuiesc cu noua realitate si primele care au avut de suferit au fost turele acelea spontane, de seara sau de dimineata, care erau esenta acestor jurnale lunare. Pe ele le-am sacrificat fara sa clipesc prea tare si am insistat sa tin aproape turele cu presupuneau o zi sau macar o seara petrecuta pe munte. Initial a fost doar o seara si o dimineata, apoi pe masura ce Marius s-a obisnuit cu gradinita ele s-au lungit din ce in ce mai mult si mi-au ostoit dorul de munte.
Zilele cu Marius se simt ca un adevarat maraton si plimbarea asta matinala, singura, pe Tampa, imi cade tare bine. Culeg cateva flori de soc si savurez cafeaua alaturi de ceva dulce, pe platforma de lemn.
11 iunie- Prima noapte la cort
Cum Radu vrea sa mearga la Maratonul Tarnavelor, ne mobilizam si ii aratam lui Marius care e viata de nomad. Cu cort, boscheti si pedalat in parcare pana cand copilul cade lat :D .
Cum mama e la Brasov cateva zile, imi tin promisiunea de a-l duce pe Marius in Postavaru, cu telecabina. Bine, telecabina nu mergea, asa am luat telegondola. Reusim sa coboram pe jos, pe cruce rosie si avem asigurat somnul de seara. Marius se descurca suprinzator de bine la coborarea pe cruce rosie si isi aduce aminte multe detalii din urcarea de pe 1 iunie.
O plimbare lejera cu Oana, Gabi si Marius. Pe Marius, cand il pui sa mearga pe jos, e ca si cum il pedepsesti, asa ca ma mir ca a rezistat (din punct de vedere al plictiselii), insa promisiunea cu pizza si inghetata a functionat suficient de bine.
Solstitiul de vara merita sarbatorit in gasca mai mare, pe munte, cu un foc zdravan. Realitatea lui 2022 e ca l-am sarbatorit singura, cu o zi inainte. Insa cumva, nu stiu cum, Marius se mobilizeaza pentru o urcare alerta pe Tampa si iata ca reusim sa stam afara, chiar daca in alte circumstante, de la rasarit si pana la apus.
Astazi avem in plan un foculet la vatra de pe Stejeris, cu ocazia solstitiului de vara, asa ca decid sa invart o pedala, cam fara chef pana acolo. Profit de ultimile flori de soc din tufele umbrite de pe Drumul Poienii, pentru a-mi completa stocul pentru iarna.
Transfagarasan Challenge bate la usa, asa ca e cazul sa pun pe pauza hike-urile si microaventurile si sa pun ceva kilometri si diferenta de nivel in picioare. Cum o urcare lunga de 1000 m chiar nu ai unde sa faci pe langa Brasov, ma decid pentru Clasica Alpina de Brasov, cam singura optiune de a strange mia de metri, doar ca din doua urcari. Decid sa incerc sa atac si QOM-ul si sa imi aleg un pace de tempo care sa ma duca pana la final, fara pauze si cu un timp cat mai bun. As zice ca mi-a iesit, desi Strava nu imi face match la intregul segment.
0 comments:
Trimiteți un comentariu