Asteptarile mele din turele cu copiii sunt destul de mici. Ma inarmez cu rabdare, cu strategii de adus varful mai aproape si cu inca o pereche de ochi pentru orice detaliu care ar putea fi captivant in ochii celor mici. Daca vremea nu ajuta nici ea, extra straturi, cat sa tina de frig in lungile pauze. Doar ca astazi a fost diferit. De la copiii ascultatori, la vremea de afara si la locul drag mie in care am ajuns.
Conduc cu atentie pe drumul spre Magura, dar la ora asta inca nu este trafic. Decorul e din povesti caci ploaia de azi-noapte a insemnat aici zapada. 3 centimetri de zapada aninata pe crengile copacilor, dar suficient pentru un tunel destul de alb. Pana in Zarnesti am condus prin soare, cu imaginea Craiului alb ca in zilele adevarate de iarna. Apoi soarele a disparut, iar aici suntem intr-un abur gros si ud si ma intreb daca vom avea norocul sa iesim din el pana ajungem in sat. Zeii soarelui sunt cu noi si fix la primele case imi caut, pe jumatate orbita, ochelarii. Asta e pofta ce am poftit.
E inca devreme si aerul e rece ca intr-o zi de toamna tarzie, ma preling precum soparla la soare, cat timp il pregatesc pe Marius de drumetie. Astazi vom fi doar cu Victor si trebuie sa recunosc ca imi plac grupurile astea mici de 2-3 copiii. Si ele ii priesc si lui Marius din cate am observat. Noi, parintii, suntem in modul "vai ce frumos este cu toata zapada asta proaspat cazuta". Nu e multa si stim toti trei ca magia o sa tina 2-3 ore, pana cand soarele prinde putere si zapada lasa loc versantilor inierbati ale Magurii. Dar in fond, despre asta e vorba in magie. Nu dureaza...Zapada e insa numai buna pentru niste ingerasi timizi, asa ca de inceput de iarna.
Cand iesim la soare, zapada face loc noroiului, insa copiii merg bine si cu pauze dese ajungem si in saua Magurii, unde intalnim traseele marcate ce vin dinspre Zarnesti sau Bran. Stiu urcarea asta cu ochii inchisi si pe cand il ajut pe Marius sa se strecoare printre jnepeni, imi trec prin minte zeci de poze cu apusuri si seri de primavara tarzie petrecute aici. Platforma de cort ne asteapta. Intre timp a aparut si o vatra destul de mare aici (sincer preferam sa nu fie aici, exista locuri mai dosite unde se poate face focul). Cat timp baietii isi savureaza dulcele promis, ochii mei sunt atrasi ca un magnet de creasta Craiului ramasa inca alba. In mai, inainte de a rabufni polenul, o sa ii fac o vizita. Iar intr-o seara fierbinte de iulie, dupa ce se usuca iarba din faneata, o sa vin aici sa dorm la bivuac. Sa stau intinsa in iarba scurta, alaturi de baietii mei, si sa numaram stelele unei nopti negre, fara luna. E interesant cum in pauza asta de 10 minute, fiecare isi lasa gandurile sa alerge libere, cum o fac de altfel si copiii in orice iesire in natura.
Departe de a fi un expert in drumetiile cu copiii, reteta succesului imi pare simpla: socializare si multa joaca. Joaca cat cuprinde. Mersul pe munte, la radacini, trebuie sa fie in primul distractiv, pentru ca el sa dureze peste ani. Si in categoria asta intra si sesiunea de dat la vale cu farasul, la coborare. Pana la ultima urma de zapada. Si cand se termina zapada, se scot din rucsac masinutele, preferabil unele care sa poate fi bagate prin toate jgheaburile cu apa ori gramezile de frunze, cat sa duci putin noroi ca amintire, acasa.
0 comments:
Trimiteți un comentariu