Watt's up Ladies la GR 2023

Nu am absolut nicio emotie pentru mine, legata de aceasta editie de la GR. Stiu ca pot sa fac distanta respectiva fara prea mult strans din dinti si ca disconfortul maxim ar fi dat de pozitia oarecum fixa de pe cursiera si de nevoia de a te dezmorti. Dar aveam emotii pentru noi, ca echipa. Desi nu am prea multe curse de echipa la activ, stiu ca e foarte greu sa construiesti o echipa omogena de 6 oameni. Si e si mai greu sa faci asta cu 6 fete. Din simplul motiv ca numarul de fete care se dau pe cursiera este mult sub cel al baietilor. 

Watt's up Ladies nu era in planul initial. S-a nascut dintr-o simpla constatare pe care i-am aruncat-o pe Messenger lui Suzi. Si echipa de fata i se datoareaza ei in principal. Eu doar am zis ca trebuie sa facem o echipa de fete bune. Ca nu are sens sa participam altfel. Ca nu vreau sa stam 9 h pe traseu... Am pus pe lista fetele bune din Brasov, si Suzi a dus munca de convingere. Ca o sa fie fain, ca o sa fie o super experienta etc. Pana la urma, Suzi a trebuit sa amane experienta pentru un alt an, si echipei i s-a alaturat Diana. Diana cea obisnuita cu gravelul si turele lungi, dar careia nu ii vine la indemana sa manance din mers si prefera pauze mai lungi. Rose careia nu ii vine la indemana sa bea din mers, si careia trebuie sa ii amintesc ca ultra-urile de trail running la care participa o data erau cel putin la fel de lungi ca acest GR. Elena care atunci cand a zis da, cauta in calendar cand a fost ultima tura de 100 km. Toate trei, traind cu frica de Daniela, caci wattii ei de pe Strava impun respect. Miruna? O necunoscuta pentru toate fetele, cu exceptia mea. Si cumva, eu eram singura care le cunoastea pe fiecare din ele. Si intuiam ca sunt sanse sa functionam foarte bine impreuna. Am incercat sa ne ascultam una pe alta, sa ne dam seama care sunt nevoile fiecareia, sa ne facem o strategie si sa lasam loc sa ne simtim si bine. 4 dintre noi suntem si mame si experiente din acestea, in care nu esti intrerupt de 5 ori pe minut de un "De ce?", sunt valoroase si trebuie savurate. 

Apoi a venit mailul in care trebuia sa facem o estimare de timp pentru stabilirea listei de start. Am calculat, am adaugat pauze, am cerut cea mai optimista parere (a lui Radu) si am raportat 6 ore si jumatate. Mi-am auzit vorbe ca e o estimare prea optimista si asta ne-a motivat si mai tare. Ne-am aliniat la start, din nou completandu-ne reciproc. Eu, Elena si Miruna aveam track-ul. Daniela fusese in recunoastere pe bucatile de gravel. Diana si Rose, si ele, pregatite pentru dus trena. Noi toate pregatite de ploaia din prognoza. 

Incepem incet, asa cum am stabilit. Nu are sens sa ne omoram din prima ora. Prima suta de kilometri trebuie sa fie cat de cat digerabila. Daca dupa prima suta esti mort, urmatorii 60 vor fi agonie. Si nu asta era ideea. Nu asta face o cursa sa fie memorabila, in sensul bun al cuvantului...

Asta ne asteapta

Eu pentru munca ce ne sta in fata, mi-am facut curaj
cu niste prajituri de casa, marca GR

Inca din primii 20 de kilometri devine evidenta cea mai buna strategie. Daniela,Miruna si cu mine ne rotim la trena. Fetele stau cuminti in spate, mananca, se hidrateaza si isi pastreaza energia pentru ultima ora. Cea mai grea...Ora care conteaza la un concurs si poate face diferenta intre o experienta faina si un gust amar. GR nu e un concurs cu premii. Dar exista un clasament, exista o limita de timp si exista echipe de baieti pe care ar fi fain sa le depasim. Si asta ma face sa il tratez, in mintea mea, si ca pe un concurs. Propavaduiesc intens inainte si in timpul cursei crezul meu: "mananca si bea". Eu nu pot sa sustin intensitate in a 5-a ora de concurs daca am mancat doar un baton... Si incerc sa le conving si pe fete de asta. Pana la Lisnau avem o medie de 30 km/h, desi am inceput usurel, cam ca la o tura normala. Pe prima portiune de gravel mergem insa super bine si recuperam 2 pozitii. Aparent celorlalte echipe nu le prea place cu gravel-ul. Nici mie, personal, nu imi place, dar merg fetele mele... asa ca ma tin si eu dupa ele... Pe europeanul de la Reci si pana spre Valea Mare, duce Daniela o trena impecabila, de ne urca din nou media orara. Aici sunt pe aceeasi lungime de unda cu ea. Merita sa mergem cu grija pe portiunile de gravel si sa tragem pe asfalt, acolo unde wattii ies mai bine,mai ales daca avem si vant bun...Pe urcarea de la Valea Mare si pe gravelul ce ii urma, la fel, mergem bine si depasim echipe. Pauza de la Barcani e exact la km 80. De cum ma dau jos de pe bicicleta stiu ce trebuie sa fac: o sticla mare de apa, 2 dulciuri. Indesi ceva dulce in gura cat timp umplii bidoane goale, faci un pipi si in 5 minute esti gata. 

Dupa pauza de la Barcani (foto Bogdan Alecu)

In 8 minute suntem plecate. Nu cred ca astea 8 minute s-ar putea numi pauza pentru Diana, ma pregatesc moral pentru o a doua oprire in centru in Sfantu Gheorghe, dar momentan suntem din nou in sa, gata sa rontaim Zagonul. Zagonul e plin de fotografi si are un gravel de mare clasa, umezit usor dupa ploile recente, cat sa aiba aderenta perfecta. De bucurie ca am scapat, fara incidente, si de a treia portiune de gravel, cand imi vine randul la trena, apas in pedalele alea pana vad ca sunt la FTP. Nu e cazul sa menajez nimic acum. Merita profitat de portiunea asta care e la vale si merita sa transpir pentru fiecare minut. Trecem de Moacsa, ii depasim pe ingerii Dianei Bolea (ne-am alergat pana acum cu echipa celor de la Capgemini), ne relaxam putin pe asfaltul bun de pe malul lacului Padureni si ne facem curaj pentru ultima bucata de gravel. Daca scapam si de asta, deja ma vad cu un picior la linia de finish. Imi pare cea mai lunga bucata, dar poate si pentru ca ne doream sa ne vedem revenite in asfalt, fara pana si fara incidente. Pe portiunea spre Ghidfalau, stand in spatele Danielei fac calcule. Ne incadram sigur in 6h30. Ba chiar, cu putin noroc, ar putea sa fie un timp sub 6 ore. Refac calculele si ii spun si Danielei. Imi confirma ca e posibil. Si poate gandul asta a activat-o si pe ea, caci ne poarta fara gres spre Sfantu Gheorghe. 

Aici preiau eu si navighez orasul, pana iesim la giratoriul spre Valcele. Moralul e sus, caci de aici, cu exceptia Mirunei, stim cu toate ce mai e si cat mai e. Daniela preia si stabileste un pace conservativ pe urcarea pana in Valcele. Chiar daca e o urcare lunga si usoara, mai avem nevoie de energie pentru ultimii 20 de kilometri. Lasam putin pedala aici, suntem depasite frumos de o echipa de baieti (Titanii) care mergeau foarte compus (o placere sa ii privesti) si ne lansam in coborarea spre Araci. Suntem in continuare in carti pentru un timp sub 6 ore. In spate se lasa linistea. Ne ajuta putin panta, ne ajuta putin vantul, dar se si apasa pedala. Nu mai e nimic de spus. Asteptam cu toatele sa se scurga kilometrii, si mai avem resurse si determinare sa ii facem sa se scurga repede. Pentru portiunea asta ne-am pastrat energia, pentru aceste pedale de final am fost disciplinate si nu ne-am abatut de la plan. Intram in oras, intru din nou in modul "navighez eu, caci doar in Coresi merg la munca", ne aranjam putin tinuta si intram triumfatoare pe pietonala ce duce la finish. Sub 6 ore, pentru toti cei care au crezut sau nu au crezut in noi. Si un sentiment super fain de multumire ne incearca pe toate 6. 

A fost poate experienta primaverii si, pentru mine, ceea ce o face sa iasa din tiparul atator altor concursuri, este fix puterea echipei. Apartenenta, abilitati puse la comun, frici depasite, bucuria impartasita. GR este o experienta. Si eu nu traiesc pentru shopping, eu traiesc pentru experiente. Cumparaturile nu scriu jurnale si adidasii se tocesc dupa un an de mers in ei, chiar si daca mergi cu ei doar de acasa pana la club. Experientele insa vor ingropa zeci de perechi de pantofi, bratari sau posete, se vor scrie in pielea mea, in ridurile mele si cel mai important in amintirile mele. Caci povestile faine incep cu "a fost o data".

Un scurt video al editiei din 2023: https://www.youtube.com/watch?v=lwijmDygMmk

Si pentru toti cei care ridica din sprancene la ideea unui eveniment marca GR, las aici doua ganduri:

1. Toate locurile s-au dat in 2 minute dupa ce s-au deschis inscrierile.

2. Si un comentariu pe care l-am lasat pe Facebook, la una de la pozele de start "Prajiturile sunt geniale. Cand vorbesc de GR, am trei argumente: e un super concurs de echipa, oamenii pun suflet in ceea ce fac si sunt super atenti la detalii si au cele mai bune prajituri. Prajituri de casa, facute de mamele organizatorilor. Unde ai mai vazut tu asa ceva? Mie imi plac de mor dulciurile, nu am top 3 sau 5, dar pot sa zic ca those home-made cookies are just GReat!"

Foto: Bela Bendek (www.belabenedek.com @benedek.bela), Janos Cherestes

 (cjphoto.ro @cherestes.janos), Alecu Bogdan, Radu Diaconescu