Prima Evadare 2023

Prima ora a zburat literalmente pe langa mine. Sau eu am zburat pe drumurile de pamant de pe langa Bucuresti. Noi si vantul care nu s-a oprit o clipa si care a batut mereu din fata, asa cum ii si cade bine la o cursa de ciclism.

Nu stiam la ce sa ma astept de la o cursa cu 1500 participanti. O cursa rapida, in care stai cu pulsul in gat, o cursa unde conteaza unde te pozitionezi si a cui roata o tii. Desi Prima Evadare e la a 15-a editie, pentru mine e prima participare. Si calculele mele spuneau ca ar trebui sa mi se potriveasca, caci pe plat nu merg chiar prost... Dar socoteala de acasa nu se potriveste mereu cu cea din targ. Radu face tot ce poate sa imi pregateasca bicicleta, eu sunt prinsa cu munca si nu prea gasesc timp sa ies si sa ma antrenez pe plat, asa ca ma simt cam cu lectiile nefacute la start. Sper doar sa gresesc cat mai putin. E acolo un echilibru foarte fin intre a profita de avantajele unui pluton si a evita cazaturi si efectul de acordeon. O cazatura tot imi fur pe la kilometrul 12, dar e bine ca atat eu cat si bicicleta ne ridicam repede de pe jos si cursa continua. Ca si la o cursa de sosea sunt mereu intrebari de genul: stau cu acest grupetto sau accelerez, ma lupt cu vantul si incerc sa prind grupul din fata care s-a rupt de grupul nostru? Stiu ca raspunsul corect e mereu sa accelerezi si cum simt ca picioarele sunt cu mine astazi, o fac de fiecare data. Daca nu mergi cu primii (si eu nu ajung niciodata sa ma tin de ei), ai mereu variatii date de oamenii care participa, de forma lor fizica etc, ca atare ideea de a tine roata cuiva de la un capat la alta a unui concurs, pe care o vehiculeaza si practica Radu, mie mi se pare greu de pus in aplicare. Inevitabil, ajung si eu in plutonul potrivit, dar pe la mijlocul cursei... 

Oricum, ochi pentru cifre nu prea am, caci trebuie sa casc bine ochii la ce se intampla in fata mea. Si sa ciulesc bine urechile la ce se intampla si dupa mine.

Prima jumatate e rapida, a doua jumtate are insa mai multa poteca si ma suprind dansand printre copaci, cu bicicleta sub mine. Am in minte un mic filmulet cu cadrele care mi-au placut cel mai mult. Praful frunzelor uscate, care se ridica in urma rotilor noastre,mirosul incredibil de salcam care ma insoteste cam 1 km prin padure, tunelul de vegetatie din apropierea finishului. Nu stiu a cata fata sunt. Sunt 4 fete la elite, dar eu tot sper sa vin a treia, dupa Suzi si Miruna. Apas pedala, inchid in momentul in care plutonul se rupe pe portiunile de viteza. Nu conteaza cat suferi. In 2 ore nu ai cum sa te arzi. Prin padure e racoare, pe drumurile deschise ma racoreste vantul si eu tin cu dintii orice roata din fata mea. Recunosc ca m-a ajutat mult tura din aprilie cu echipa, caci pe langa markerii care imi spuneau ca mai sunt 10,8,5,3 km, stiam in mare ce ma asteapta. Finish-ul valurit m-a suprins, dar cand il aud pe Memo ca spune un loc cu 100 si ceva, imi dau seama ca a fost un alt concurs reusit. 

Cand mai creste Marius, facem echipa, momentan insa ne bucuram de o cursa buna pentru ambii parinti... Poate ca in pump track o sa mearga foarte curand mai bine ca mine. Dar cand e vorba de fuga, varsta e inca de partea noastra. 

Podiumul de la Feminin +36 de ani

Despre organizare, numai de bine (si nu pentru ca as fi partinitoare, avand in vedere ca este un concurs organizat chiar de echipa din care fac parte), dar:

1. Nici nu vreau sa ma gandesc ce inseamna sa organizezi un eveniment pentru 1500 de oameni.

2. Sistemul de atribuire a numerelor/ asezare la start. Poate nu perfect, dar in orice caz, o solutie pentru a evita haosul generalizat cand ai 1500 de oameni la start.

3. Medalia de finisher (super faina).

4. Pastele delicioase (cred ca am mancat 3 portii).

5. Locul de finish, super relaxat, cu iarba, lac, stand-uri de mancare pentru participanti si apartinatori, mese, scaune, tot ce trebuie.

6. Faptul ca s-a respectat programul anuntat pe site, de la ora de start, la cea a festivitatii de premiere.

7. Logistica autobuzelor care puteau prelua participantii care doreau sa se intoarca in Bucuresti, mai ales ca dupa festivitatea de premiere s-a pornit o ploaie pe care sigur nu iti doreai sa pedalezi +30 km spre casa.