Teleferic Challenge 2023

Intre suferinta la superlativ si placere pe coborari

M-am hotarat pe ultima suta de metri sa particip la Teleferic. Experienta imi spunea ca nu are cum sa iasa bine cu bruma de antrenament pe care o am anul asta si nu eram pregatita nici pentru gustul sarat al transpiratiei, nici pentru sentimentul de nu mai pot/ nu mai vreau/de ce dureaza atat.

Recunoasterea de vineri dimineata a plantat si mai multe indoieli, deoarece traseul era foarte ud, pe banda albastra ce leaga drumul de Rasnov de Poiana nu era nicio trasa buna si mi s-a parut o chinuiala inutila.

La start plec totusi motivata sa ma lupt, din amintiri, pentru locul 1, in principiu cu Alexandra Cioclu. Ne-am mai intalnit pe la cateva curse de sosea unde merge mult mai bine ca mine. In mod clar, urcarile in care wattii/ kg conteaza vor fi in avantajul ei. Intrebarea mea e doar daca reusesc sa fiu eu considerabil mai buna pe coborari. Cum finishul e in urcare, e evident ca trebuie sa cobor mai bine/ sa merg mai bine pe portiunile tehnice daca vreau sa castig. Si de castigat, vreau sa castig. Doar ca nu stiu daca o sa imi iasa din amintiri....

Ma asez la start chiar in spatele Alexandrei. Pe prima urcare e evident ca merge mai bine ca mine. Insa recuperez pe traversarea dintre Bradu si Cariera Veche si pe prima coborare spre Oaban ma pun chiar in spatele ei. Nu presez sa depasesc. Vreau sa vad cum ii iese coborarea, ca sa imi evaluez sansele. Si calculele mele spun ca eu cobor mai bine. Asa ca in primul moment  in care Alex greseste trasa, ii spun ca trec in fata. Raman in fata si pe forestier, insa sunt prinsa din urma la urcarea pe Braniste unde mergem un timp impreuna. Depasesc din nou la un moment dat si de acum voi merge privind mereu in urma, lucru care nu imi place in mod deosebit, avand in vedere ca ca sunt mai buna la alergat dupa iepuri decat la a fi iepure...

Prima trecere pe Braniste

Totusi valea ce leaga drumul de Rasnov de Poiana este esentiala, pentru ca e un teren mai tehnic decat orice altceva de pe traseu si ar trebui sa il fructific in favoarea mea. La recunoastere am fost praf pe aici. Acum merge mai bine, pentru ca e marcat si trasa e evidenta. Mai pun piciorul jos pe ici pe colo, dar imi si ies multe bucati lungi prin albie, din care vineri nu am inteles nimic. Ajung pe partia Stadion si ma uit in urma dupa tricoul albastru al Alexandrei care nu se vede. Asta e bine, insa riscul cel mare acum vine, caci in tura 2 se strange deja oboseala si e mult mai usor sa iti pierzi focusul si sa lasi pedala.

Focusul il pierd prima data pe scurta coborare spre forestierul de la Oaban, pe care, la prima tura, am executat-o impecabil. Acum, furata de ideea ca full-ul asta poate sa mearga fain la vale, intru prea tare pe bucata de off-camber, franez prea tare cu spatele si ma opresc cu genunchiul in malul drept. Fara mari pagube o iau din loc si tot forestierul il urc cam singura. Dupa primul lap descopar ca toate coborarile sunt mult mai faine pe bicicleta asta, si cum antrenament pe urcare nici nu prea am, ma suprind pe mine asteptans coborarile si intrebandu-ma de ce e atat de putina coborare in concursul asta. 

Branistea merge mediocru, o prind din urma pe Adriana Neaga si mai facem conversatie. 

Al doilea tur pe Valea Plangerii

Mergem impreuna si pe valea ce da spre Telescaunul Lupului si trec in fata abia pe ultimile gaturi. Oricum nu conteaza, suntem la categorii diferite si chiar nu as vrea sa mai dau o tura... Ajung la finis cu un timp prost comparativ cu anul trecut si urmaresc putin daca vin Alexandra sau Radu, insa pe sub poarta e destul de liniste. Aveam sa aflu la premiere ca  Alexandra a avut probleme cu schimbatorul, asa ca gap-ul dintre noi e departe de cel real, in conditii obisnuite de cursa. 

In ordine, ultima urcare, finish si premiere

Ma intreb iar si iar ce sa fac cu urmatoarea cursa si unde sa gasesc entuziasmul si disciplina de a iesi la antrenamente...Poate ma ajuta saptamana asta, care incepe, care se anunta a fi o saptamana plina de ture interesante, caci asa se pune problema la noi cand pleaca copilul in tabara :). 

Update. Nu m-a ajutat. In afara de o tura epica cu Radu, in rest am socializat si am lucrat...

Foto: Bogdan Popa,  Ana Georgescu,  Bogdan Alecu