TBT 2023 dintr-o alta perspectiva

Acesta ar fi trebuit sa fie un alt jurnal, al unui alt concurs cu transpiratie si timpi intermediari, insa dintr-un cumul de factori numiti sentiment matern si lipsa de antrenament, am decis ca pentru aceasta editie a TBT-ului sa schimb putin perspectiva si sa ajut la organizarea concursului de duminica. Fara indoiala si habar neavand in ce ma bagam, primesc ceva sarcini administrative legate de predare-preluare statii si legatura cu voluntarii din anumite CP-uri. Treaba de birou, cum s-ar spune :).

Insa asa cum pentru organizatori treaba incepe cu 6 luni inainte de eveniment, si pentru voluntari, treaba e mereu. Si cum spuneau oamenii din echipa, cand crezi ca nu mai poti, de fapt mai poti putin... Asa ca sambata pe la 9, il lasam pe Marius la scoala de MTB si iesim sa invartim o pedala pe dealuri. In imaginatia mea, asta avea sa fie doar una din sesiunile de invartit pedala in Colinele Transilvaniei, caci cu siguranta aveam sa mai ies si mai pe seara, dar si duminica dupa concurs. Oh, cat aveam sa ma insel... Vorba aia, munceste omul, dar mai invarte si pedala pe post de pauza... 

Intamplarea face sa avem timp fix cat sa facem prima urcare a concursului, sa ne invartim putin pe poteca si apoi sa facem ultima coborare pe la cetate. Nici nu imi trecea prin minte cat avea sa ma ajute asta ziua urmatoare...

Revenind in Saschiz, recuperez copilul si imi fac aparitia surazatoare la Fundatia Adept, cam pe la 11, cand se faceau ultimile pregatiri pentru startul predarii kiturilor de concurs.  Primesc trofeele baietilor de la tura lunga si ma transform pentru urmatoarele ore in fotograf de ocazie.  Incerc sa ii conving pe colegii de echipa ca au incurcat omul din familia Diaconescu, dar partea talentata a familiei era plecata aparent sa filmeze niste cadre. Asa ca imi iau rolul cat de in serios imi permite talentul si desi nu sunt sigura de calitatea pozelor, cu siguranta pot trece cu plus socializarea...Si daca vi se pare treaba simpla sa stai sa apesi pe declansator, ganditi-va ca omul sta in soare multe ore, in picioare, zambeste, e bine-dispus, pozitiv etc. Nu mai vorbesc de munca de dupa, cand cadrele vor trebui sortate si eventual, pe alocuri prelucrate. Vorbeam duminica dupa premiere cu Bogdan Buda si imi spunea ca are 3800 de cadre prin care va trece unul cate unul... 

O parte din munca mea de sambata

In singura pauza pe care am luat-o, am facut galerie la cursa copiilor, acolo unde aschia nu sare departe de trunchi.

Pe la ora 18 ma declar oficial terminata si predau stafeta oricarui doreste sa stea pana la ora 21. Eu ma duc sa imi culc copilul. Am ochit noi in tura de recunoastere un loc fain, departe de galagie, muzica si chef, cat pentru o masa de seara in familie si un somn odihnitor, in linistea desavarsita a unui camp cosit de ceva vreme...De toata astea erau nevoie pentru ziua concursului, care se anunta o zi plina. 

La ora 8, cand imi fac aparitia la Fundatie, in piata e liniste, dar in curtea si micuta casa din marginea pietei, transformata in cartier general pentru TBT, voluntarii zumzaie precum albinele. Dupa ce ma lamuresc cum sta treaba cu statiile, cine a primit deja, cine mai trebuie sa primeasca etc, ma apuc sa stabilesc contacte cu voluntarii din ultimile puncte de control cu care trebuia sa tin legatura. 

Ca prin minune, zumzetul voluntarilor se linisteste putin inainte de start, iar eu folosesc minutele de dupa start pentru o scurta vizita la magazin. Doar intamplarea face sa fiu in zona ultimului CP cand sosesc primii 3 concurenti de la tura scurta si imi dau seama cu ocazia asta ca trebuie sa delimitam un culoar separat pentru pietoni/ fosti concurenti, intre ultimul CP si un pod ce precede finish-ul, intr-o zona de pietris, rapida si in coborare, pentru a evita posibile accidente. Asa ca 3 fete si un baiat cara garduri si baloti, pun banda si deseneaza trase cu spray-ul. 

Acest aspect rezolvat, tocmai ce vin la mine cativa alergatori sa imi spuna ca vin de pe ultima coborare si ca sunt locuri unde traseul nu e clar. Ieri cand am mers cu Radu la o scurta tura, vazusem cumva 2 locuri care necesitau mai multa atentie, asa ca decid sa urc spre cetate sa vad care e situatia la fata locului si sa iau pulsul fetelor din punctul de control. Indes in vesta de alergare apa pentru fete, apa pentru mine si Marius, un spray si niste banda si ii dam la deal. Mai desenam un punct, mai punem o banda si tot asa. Ajung la fetele din post, vibe-ul bun, mai dam o tura pe traseul de concurs de data asta pe sensul cel bun si ne pregatim de sosirea primului baiat de la tura lunga. 

Mancarea e si ea pe pirostrii, asa ca acum las vesta de alergare, iau polonicul, ceanul, caserole si tot ce imi mai pun in bagaj doamnele de la bucatarie si ma asez la drum spre Bunesti, sa le duc mancare voluntarilor de acolo.  Cele 15 portii dispar la Bunesti, asa ca ma intorc in Saschiz cu multumiri pentru doamnele bucuroase si cu cerere de refill, ca sa repet treaba si pentru voluntarii de la Cloasterf. 

La fiecare trecere prin Saschiz mai iau putin pulsul voluntarilor mei, din ultimele CP-uri, incercand sa ii ajut sa se schimbe cu altcineva cat pentru o pauza de masa, ori le pun mancare deoparte pentru ora 17 - 18 cand ajung ei din posturi...Cand veti mai trece pe langa un voluntar din ultimile puncte de control, ganditi-va ca ei stau acolo 7-8 ore, poate in soare, poate la umbra, de multe ori in picioare ca sa fie vizibili, mereu gata cu o incurajare, un zambet, o vorba buna... Multumiti-le, eu sigur o voi face de acum incolo. 

La fel, daca v-a placut mancarea, pastele sau orice a fost oferit /gatit dupa concurs, transmiteti feedback-ul vostru catre bucatari/ bucatarese. Nu aveti idee cate zambete vor starni cuvintele voastre sincere, pentru niste oameni care stau mereu in umbra si care nu au ocazia sa isi ia energia din zambetele concurentilor.

Si cand concursul se incheie, festivitatea de premiere trece, concurentii pleaca spre casa, voluntarii raman in urma sa faca ordine, sa stranga gunoaiele, sa lase totul ca si cum niciodata pe acolo nu ar fi trecut cateva mii de oameni. Faceti-le viata usoara si incercati si voi sa puneti gunoiul la locul lui... Sa nu va imaginati ca stiu vreun numar de magie ca sa faca totul luna pocnind din degete. Singura lor magie e un alt calup de munca, dupa ce oricum au stat in picioare 10-12 ore in ziua respectiva. 

Pentru mine, luni a fost insa pauza, respectiv timp petrecut cu Marius, caci e si pacat sa ajungi la Saschiz si sa nu plimbi copilul pe trailul fain spre Mesendorf. 14-16 kilometrii de placere pentru oameni mici si mari. Si timp de calitate, outdoor, asa cum ne place noua.

Acum, la final, recitind jurnalul, imi dau seama ca suna putin plangacios, dar cu mana pe inima mi-a placut, am pus suflet si energie in tot ce am facut si cel mai important, am invatat sa apreciez mai mult munca voluntarilor si sa zic de mai multe ori multumesc din postura de concurent... Dar anul urmator cred ca o sa iau calea usoara si o sa particip :). In 4 ore 30 se termina, apoi stai cu picioarele in sus si te bucuri doar de atmosfera. Iar la TBT chiar  e super atmosfera pentru toata lumea.