Daca
prima tura in Alpi ne-a purtat in partea de nord, acum ne alegem destinatia diametral opus, spre sud. De fapt fluctuatiile acestea sunt date de accesibilitatea rutei si mai ales de pustiul din jur, preferand bivuacurile in detrimentul refugiilor pazite si mult mai populate. Si acum chiar nu am ales rau, poate am gasit
cel mai frumos pat din Alpi, caci ce poate fi mai frumos decat sa adormi cu ochii pe Mont Blanc-ul scaldat in rosul apusului, vazut printr-o mica fereastra amplasata strategic.
Deci intr-un miez al zilei cam batut de vant parasim confortul campingului Monte Bianco, La Sorgente, cu dus, bar si cu o panorama de nota 10 peste Grandes Jorasses, si ne punem pe mers pe sosea ca fraierii caci Radu aproxima el pe harta ca nu ar fi fost decat vreo 2 km. Ma rog noi am mers vreo ora si jumatate pana sa ajungem la capatul autobuzului care pentru 1.6 euro din Courmayeur (piata centrala) va duce prin Val Veny pana la La Visaille si aveti cu ce sa va bucurati ochii: de la Grandes Jorasses, la Aguille Noire de Peuterey, Piramides Calcaires sau Petit Mont Blanc.
Pentru ca mergem cu piciorul descoperim locuri noi, mai precis un super loc de observatie dotat cu mai multe binoculuri, fiecare fixate strategic spre cate un varf.
Ajunsi la capat de drum desi asfaltul continua nu il mai puteti bate decat cu piciorul, caci accesul masinilor este interzis. Chiar de la plecare o multime de indicatoare galbene cu destinatia, altitudinea, durata si dificultatea ne ies inainte. Noi apucam initial spre Lac du Miage si ne miram de afluxul de oameni care vin dinspre lac imaginandu-ne ca vom da peste o mica comoara a naturii.
Oricum in afara de soarele perpelitor de afara drumul strabate o vale foarte frumoasa de fapt, foarte bine armonizata, in care fiecare element, de la versantii impaduriti, drumul asfaltat ori raul tumultos de pe stanga, se integreaza perfect. In plus, in departare, zona de catarare de la ref Elisabeta, Les Piramides Calcaires, se inalta intr-o dezordine vadita-o structura lamelara, taiata, ca un tango pasional, de un mester in piatra din vechime.
 |
| In spate se intrezaresc deja "Les Piramides Calcaires" |
Ajungem dupa aproximativ 1 h la Lac du Miage (2020), care insa nu rivalizeaza nici pe departe cu iezerele noastre, cu taurile din Retezat. Este o apa de un albastru murdar, plina de sedimente intr-o caldare mereu supusa eroziunii ghetarului, care pravaleste in adancuri, regulat, bolovani imensi. Convinsi ca macar la lacuri stam mai bine, pornim pe poteca noastra spre Petit Mont Blanc. Oricum Lac du Miage este un punct important caci de aici pleaca si poteca spre ref. Gonella, punct de plecare spre ruta clasica italiana pentru Mont Blanc. Anul acesta insa refugiul era in renovare si era inchis.
Noi vom urca in permanenta pe sub Mont Blanc, care vazut sau nevazut isi arata puterea.
 |
| Strabatem mai intai o zona mlastinoasa |
 |
| Ne amintim de copilarie |
