Tour du Mont Blanc by bike. De la planificare la punere in practica

In zona Mont Blancului am fost pana acum de 2 ori, de ambele dati echipati cu coltari, piolet, coarda si tot echipamentul necesar turelor pe ghetar. Alpinsim, trekking, alergare, toate aveau sens in mintea mea, nu insa si mtb-ul. Asta pana cand, pe bikepacking.com am gasit o ruta numita Tour du Mont Blanc. Cu mult, foarte mult single track si cu o dificultate de 9.5 din 10 si asta nu datorita lungimii, altitudinii, sau a lipsei infrastructurii turistice ori punctelor de alimentare, cat mai ales datorita terenului. Astfel incat, daca e cineva interesat de o parcurgere a buclei pe MTB, voi lasa mai jos cateva informatii (sper eu) folositoare.

Acces

Cel mai simplu acces ar fi Bucuresti-Milano zbor low cost, Milano-Chamonix cu Flixbus, 14 euro, bicicleta impachetata cat mai compact in cutie de carton/ husa.

Perioada optima

Cea mai buna perioada de mers este in afara sezonului turistic (iunie sau septembrie, insa atentie, in iunie poate fi inca zapada in pasuri). In sezon este de evitat, pentru ca sunt foarte multi oameni pe poteci si nu este placut pentru niciuna dintre parti. Refugiile sunt de regula deschise pana la final de septembrie.

Singurul aspect pozitiv daca mergeti in sezon este acela ca va puteti folosi de instalatiile pe cablu pentru a fenta anumite urcari (de exemplu cea spre Col de Balme) sau cea din Val Veny/ (Courmayeur) spre Col  Chécrouit.

Durata

Aveti nevoie de o fereastra de 3-5 zile de vreme buna (noi am inchis bucla in 3 zile si jumatate, se poate inchide si in 3 zile).

Sensul de parcurgere

Sensul potrivit de parcurgere (luand in considerare urcarile in pasuri, drumurile de acces spre pasuri etc) este sensul acelor de ceasornic. In acest mod, in anumite situatii veti avea drumuri care urca pana la 2000 m si coborari pe poteci, ori urcusuri scurte si infipte la deal, continuate cu coborari lungi la vale. Insa oricum, veti cara/ impinge mult timp bicicleta si la deal, dar si la vale.

Fast and light

Nu pot sa subliniez cat de important este sa aveti cat mai putine bagaje cu voi. Fie ca alegeti sa dormiti la refugii sau in Courmayeur si Chamonix, fie ca gasiti alte solutii (atentie campatul nu este permis, bivuacul este tolerat de la apus la rasarit, insa fiti cat se poate de discreti cu locurile pe care vi le alegeti), luati la voi doar strictul necesar, un rand se haine pe voi si unul de dormit, nu carati manacare si apa inutil pentru ca gasiti peste tot (daca sunteti obisnuiti cu apa din Carpati, nu aveti nevoie de filtru de apa nici in Alpi).

Bagajul de pe bicicleta lui Radu

Cazare/ inscriere intr-un club alpin

Daca planuiti sa stati mai multe zile in zona Alpilor merita sa va inscrieti intr-un club alpin (italian, francez, elvetian) pentru a beneficia de tarife reduse de cazare la cabane si un bagaj cat mai usor (exista si alte avantaje). Verificati insa inainte daca refugiile la care vreti sa va cazati sunt refugii private sau au parteneriate cu cluburile alpine europene.

Date si roaming

Aveti grija cu datele de mobil in Elvetia.Cel mai bine este sa va activati o extraoptiune cu ceva internet in Elvetia (regulile accesului internet in SEE nu se aplica si in Elvetia si tarifele fara plan tarifar activat sunt piperate).

Puncte de alimentare/ realimentare

Etape si posibilitati de simplificare a traseului (parcurgere in sensul acelor de ceasornic)

Recomand sa incepeti in Champex-Lac deoarece portiunea Champex Lac- Courmayeur-Chamonix este cea mai spectaculoasa. In plus portiunea dintre Col du Forclaz si La Poya este grea din punct de vedere fizic (mult push/carry bike la deal si poteca tehnica la coborare).

Champex Lac-La Fouly-drumuri si poteci.  Se poate urma la fel de bine si soseaua asfaltata, pentru a economisi energie.

Champex-Lac

La Fouly- Col du Grand Ferret - Courmayeur. Initial asfalt pana cand traversati un fir de apa numit Dranse de Ferret, ulterior un drum forestier abrupt dar ciclabil care urca pana la 2050 m unde se gaseste si un Gite d'etape (refugiu cu gardian). De aici poteca larga intr-o urcare usoara, pe curba de nivel, ciclabila in proportie de 75-90% in Col du Grand Ferret. Pasul este pe granita dintre Elvetia si Italia. Coborarea spre Val Ferret/ Courmayeur (cu trecere pe la Riffugio Elena) este destul de tehnica, cu foarte multe dale de piatra (usor ascutite) amplasate transversal, pentru a consolida poteca. De la refugiu poteca devine mai rulabila.  In capatul Val Ferret (zona se numeste Arrona) aveti si prima optiune de a simplifica ruta, respectiv, in loc de a urca din nou la 2000 m (push bike) pe versantul stang orografic, puteti urma asfaltul in coborare continua pana in Courmayeur.

Col du Grand Ferret in lumina apusului

Sectiunea Arrona-Courmayeur

Courmayeur-Col de la Siegne urcare abrupta pe asfalt, urcari abrupte pe drumuri de pietris, poteca larga cu portiuni de push bike si portiuni rulabile, coborare pe poteca pana in Val Veny, drum forestier bun pana in Taz Blanche (trecand pe la refugiul Elisabetta), poteca larga partial ciclabila pana in Col de la Seigne.

Din Courmayeur, traseul urca initial pe asfalt si apoi pe drumuri forestiere abrupte/ partii pe timp de iarna spre Col Checrouit. In sezon puteti urca cu instalatiile. Lacurile de pe harta (Checrouit si Lac des Vesses) nu prezinta niciun interes, dar perspectivele pe care le aveti  spre Mont Blanc, Grande Jorasse si Peuterey merita efortul/banii. Din pas urmeaza o coborare partial ciclabila spre Val Veny, unde puteti ajunge si pe asfalt venind din Courmayeur si ignorand Col Checrouit. Din capatul vaii (Val Veny) aveti un drum bun, ciclabil ce urca mai sus de refugiul Elisabetta. Drumul se continua cu o poteca larga, partial ciclabila, care va urca cu usurinta in Col de la Seigne (granita cu Franta).

In zona Lac des Vesses, cu vedere directa spre Mont Blanc 

Col de la Seigne-Le Houches. Initial o coborare superba pe un single trail, apoi asfalt in fundul vaii, hike a bike spre Col de la croix du bonhomme/ Col du bonhomme, mult drum forestier spre Les Houches, asfalt in localitate.

Poteca ce coboara din Col de la Seigne pe partea franceza a fost pentru mine cea mai frumoasa coborare din tot turul, de flow, perfect ciclabila. In fundul vaii sunt cativa kilometri de asfalt. In Les Chapieux  exista o cafenea care oferea si cazare si loc de camping plus un magazin - cafenea-pizzerie, care de la ora 12 serveste pizza, in rest are de vanzare produse locale precum branaza, dulceata, miere, insa gasiti si paine, orez, conserve si dulciuri cat pentru o mica aprovizionare. Accepta doar cash, dar deja sunteti in partea franceza si platiti cu euro.

Din Les Chapieux ruta urca pe ceva poteci cu potential de push bike. Noi am ales insa sa urcam 200 m pe asfalt si sa facem jonctiunea cu trackul undeva la 1750 m. De aici urmeaza 600m de hike a bike (cu cateva portiuni scurte unde se poate sta pe bicicleta) pana la refugiul Croix du Bonhomme. La refugiu se serveste mancare.

Din pasul de la refugiu, legatura cu Col du Bonhomme este lenta, poteca, desi in coborare, fiind foarte accidentata cu multi bolovani mici si mari, chiar si Radu a stat sub 10% din timp pe bicicleta.

Coborarea din Col du Bonhomme nu e nici ea simpla, poteca ingusta, pietris etc. Lucrurile se simplifica de la 1700 m in jos unde poteca devine ciclabila (revin dalele de piatra transversale) si apoi se transforma in drum pana in Les Houches unde gasiti toata infrastructura turistica necesara (restaurante, supermarketuri,farmacie,magazine articole sportive, campinguri, cazari).

Col de la Seigne

Les Houches-Col de Voza-Chamonix

Segmentul incepe promitator, cu ceva asfalt, insa urcarea spre Col de Voza are niste portiuni neasfaltate si destul de abrupte, care noua nu ne-au iesit integral pe bicicleta. In Col de Voza sunt ceva mici localuri si statie pentru Tramway du Mont Blanc. De altfel intreaga portiune Les Houches-Chamonix se simte destul de "in civilizatie". Coborarea in Chamonix merge pe un fost traseu de downhill pe care noi l-am gasit cuprins de un noroi de nedescris, desi nu mai plouase de ceva vreme. Recomand sa alegeti partia daca situatia este noroioasa.

In Col de Voza

Chamonix- Col de Forclaz- Champex

Ultima portiune a circuitului e ceva ce nu sunt sigura ca as mai repeta (sau eventual m-as opri in Col de Forclaz). Pe de-o parte pentru ca odata ce te departezi de zona cu Chamonix peisajul nu mai este atat de spectaculos. Pe de alta parte, pentru ca portiunea Col de Forclaz-Champex nu e foarte prietenoasa pe bicicleta, cu atat mai putin pe un hardtail.

Chamonix-La Tour poate fi parcurs pe asfalt daca nu doriti poteca. In Argentiere este supermarket si ultima sursa de aprovizionare mai mare pana in Champex-Lac. Din La Tour incepe un drum de jeep/ partie de schi spre Col de Balme. Urcarea e deservita si de instalatii pe cabu, care sunt insa inchise in extra-sezon. Prima portiunea (pana la statia intermediara) este si cea mai abrupta, 2 km cu 17% mediu (segment strava) pe ceva similar cu Drumul Rosu/ Drumul de Vara.

In Col de Balme  / Croix de Fer exista un refugiu care serveste si mancare.

De aici incepe o coborare frumoasa spre Trient unde putem reintalni asfaltul.

Trient are legaturi cu Martigny (autobuz cu suporti de bicicleta in cazul in care vreti sa terminati bucla aici sau sa legati Trient-Martigny-Champex-Lac cu autobuzul dotat cu suport de bicicleta (recomand varianta asta daca aveti nevoie de o zi de pauza, pentru ca asta e portiunea cea mai putin spectaculoasa a traseului)).

Din Trient puteti urma poteca/ drumul (precum in ruta originala) sau asfaltul (cum am facut noi) pana in Col de Forclaz. Si acolo sunt ceva magazine/ cazari. Din pas, parasiti imediat asfaltul si intrati pe o poteca ce merge prin paduri de conifere spre Alp Bovine. Aici am facut mult, foarte mult push si carry bike din cauza radacinilor proeminente si a pietrelor. Nici coborarea din Alp Bovine nu a fost mai simpla. Initial ciclabila, devine din ce in ce mai tehnica pe masura ce pierdem diferenta de nivel pana ce sfarseste intr-o retea de drumuri forestiere ce va va conduce spre Champex-Lac si unde practic incheiati bucla.

Urcand spre Col de Balme

Resurse utile

Ruta de pe Bikepacking.com https://bikepacking.com/routes/tour-du-mont-blanc/ (cititi si comentariile)

O harta interactiva cu toate refugiile de pe traseu. Puteti da click pe oricare din refugii pentru a afla mai multe informatii utile

Un alt site pentru a verifica disponibilitatea refugiilor de pe traseu

Citeste mai departe...

TMB Bikepacking style- Drmumul spre Chamonix

Dimineata cand scoatem nasul din cladirea parasita si usor lugubra care ne-a servit drept adapost ne dam seama ca vantul din seara anterioara s-a oprit. Trebuie sa recunosc ca ignorand soriceii si paianjenii pe care doar eu i-am bagat de seama am dormit bine, dar in acelasi timp m-as porni cat mai repede la drum pentru a lua o pauza de dimineata intr-un loc mai frumos. Daca se poate si cu soare, cu atat mai bine.

Spre primul pas al zilei, Col de la Seine, avem putin de urcat, 300 de metri de diferenta de nivel pe care ii facem in mare parte pe bicicleta. Dam de un un alt refugiu inchis, de oameni care urcau din sens opus cu electricele si de o coborare de toata frumusetea spre les Mottes. Coborarea spre Franta e o reintoarcere in normalitate dupa zilele petrecute in Elvetia. Case si stane de munte care arata normal, o cisterna care imprastie cu bolta balega fermentata si putin mai in fata, in sat, cafea, branza si paine la preturi normale. Nu mai zic de internetul la discretie.

Coborarea din Col de Seine, cea mai frumoasa coborare din TMB

Cafeaua din Les Mottes

De cafeaua asta chiar aveam nevoie, pe de o parte pentru push-bike-ul de 500 de metri spre Col de la Croix du Bohnhomme, pe de alta parte si pentru bucata pana la col de Bohnhomme, un pushbike printre pietre si bolovani pe o curba de nivel ce nu se mai termina. Pe aici nu are nici un sens sa fii pe bicicleta, absolut nici un sens. Nici pe picioare nu e usor pe pietrele astea.

Din Col de Bohnhomme in schimb are din nou sens sa fii be bicicleta si dupa o pauza de masa in les Contamines (unde batea vantul, si la propriu si la figurat) pornim cu avant spre urmatorul col, Col de Voza. Deasupra noastra norii alearga deasupra Mont Blancului iar prin padurile prin care pedalam se aud cerbii bonancanind. Dupa tura din Calimani in care i-am confundat cu ursi teritoriali sunt destul de convins ca nu o mai uitam prea usor cum suna boncanitul.

In Col de Bohnhomme

Coborarea spre Les Contamines

Urcarea spre Col de Voza

Soarele e la apus atunci cand incepem coborarea din col de Voza si crestele ce coboara spre vale arata intr-un mare fel. Nu acelasi lucru putem spune si despre coborare, un fost traseu de downhill transformat intr-o serie de fagase noroiase de care reusim totusi sa trecem cu ultima geana de lumina. Pe vale bate vantul, de data aceasta doar la figurat si pe cei 10 kilometri pe care ii pedalam pana in Chamonix cred ca vedem mai putin de 10 masini. E cel mai veritabil extrasezon, momentul in care turismul din zona isi trage rasuflarea pentru 2 luni inainte de inceputul iernii. Hoteluri goale, strazi goale si pustii si noi pedaland prin noapte cu ghetarii Mont-Blancului inca albastrii deasupra noastra.

In Chamonix avem parte de o intalnire cu Cristina, de o seara cu vin, paine si branza buna, de un prim dus dupa cateva zile si de o seara cu povesti din mai multe colturi ale lumii. Trebuie sa recunoastem ca e ceva mai bine decat inca o noapte petrecuta sub tarp. Atat de bine incat ziua urmatoare dormim pana tarziu, asteptand sa apara soarele si in Chamonix.

Text si foto by Radu

Citeste mai departe...

TMB bikepacking style - La poalele uriasilor

E ora 8 cand incepe sa se lumineze de ziua in camera de iarna a Refugiului Elisabeta. Afara o ceata laptoasa invaluie refugiul, o ceata care se bate cap in cap cu prognoza de soare glorios pentru ziua de azi.

Ne apucam sa strangem sacii de dormit si sa indesam lucrurile in bagajele de bicicleta si incepem sa pregatim terciul de dimineata. Intre timp, ceata coboara putin sub refugiu si zarim la mai bine de 2000 de metri deasupra noastra culmile stancoase sau inzapezite ce tin de Grandes Jorasses si de Mont Dolent. E o priveliste ce merge numai bine cu clasica masa de dimineata, terciul cald cu fulgi de ovaz insotit de o mini cafea.

Legat de viata pe drum, inca imi vine un pic greu de crezut ca acum o luna de zile eram prin stepele nesfarsite ale Kyrgystanului, ca acum cateva zile pedalam speriati de ursi prin Calimani si acum pedalam in jurul Mont Blancului. Cu ocazia asta imi dau seama ca ar trebui sa ma apuc sa scriu cate ceva din fiecare din experientele astea, altfel parca simt ca le car in spate in rucsac si ca oricat de bine stai cu memoria, tot pierzi ceva din ele pe masura ce le tii prea mult in tolba.

Cand ne asezam in cele din urma pe saua bicicletei, ceata s-ar ridicat din nou, iar noi coboram printr-o atmosfera bacoviana spre Val Ferret, loc in care in mod normal Tour de Mont Blanc urca din nou pe partea sudica a vaii. E un ocol pe care il faci doar pentru traseu si pentru priveliste, si pana la urma pentru asta suntem aici. Eu pariez in gand ca ceata se va ridica, Mihaela nu are chef sa faca nici un efort suplimentar astfel incat ne dam intalnire in Courmayeur la o pizza.

Pariul facut de mine pare pierzator in prima parte a ocolului. De la refugiul Bonatti incolo, in schimb, ceata se sparge in cateva minute, brusc si fara nici un avertisment, suficient incat sa iti cada putin fata atunci cand vezi ce se ascundea in spatele cetii.

E o zi perfecta de septembrie, cu un puf de zapada proaspata la peste 3000 de metri, fara nici un pic de vant si cu un cer ireal de albastru deasupra. Iar ghetarii si peretii Mont Blancului arata intr-un mare fel si iti atrag privirile din orice unghi.

E trecut de ora 12 atunci cand ajung in Courmayeur, Mihaela ma astepta la o pizza de la care aveam poate asteptari prea mari, facem cumparaturile la singurul supermarket deschis din zona si pornim din nou la deal spre Val Veny. De aici traseul nostru croseteaza din nou versantul din fata Mont Blancului, printre cabanute si partii de schi in prima parte, dupa care pe poteci pe curba de nivel. Poteca arata incredibil aici si am zabovi mult si bine la soare, in fata Innominatei pe unde pasii de cataratori ne-au purtat cu multi ani in urma.

Cea mai estetica cismea de pe traseu

Pauza de masa

Ultima raza de soare de pe poteca noastra, inainte de a trage toate hainele pe noi

Frigul in schimb ne face sa ne urnim din loc si sa coboram din nou in vale, in cautarea locului de bivuac din seara aceasta. Astazi nu am avem parte de o camera de iarna a unui refugiu ci de o cladire abandonata si usor lugubra, dar care e o pavaza cat se poate de buna pentru vantul de afara. Peste noapte, luna plina straluceste puternic printr-o fosta fereastra si ma trezeste cat sa ma intorc pe cealalta parte revenind la caldura sacului de dormit, simtind muschii obositi si imi dau seama ca a fost o zi plina. O zi buna de marcat in calendar, cum cred ca se vede si din poze.

Coboarea spre Val Veny

La vantul care e afara, pana si darapanatura asta e acceptabila
 (o veche cazarma de langa refugiul Elisabetta)

>> TMB- Drumul spre Chamonix

>> TMB - De la planificare la punere in practica

Text si foto by Radu

Citeste mai departe...

TMB Bikepacking style- In inima matrixului

Drumetii care se mai incumeta inca pe potecile din Tour du Mont Blanc au coborat aproape toti spre cazarile din vale. Doar noi pedalam in continuare la deal, pe un drum cu peste 10% panta, insa perfect ciclabil chiar si cu bicicletele noastre incarcate. La umarul drept se ridica Mont Dolent si gandurile imi zboara inevitabil la o tentativa de ascensiune de prin 2008. Au trecut 13 ani de atunci si nimic nu pare ca s-a schimbat. Radu vine cu cele mai crete idei, eu gasesc motive nesfarsite de a-i tempera avantul.

Suntem pe Tour du Mont Blanc, cu MTB-urile. E prima zi. Inca nu ma intreb ce cautam noi aici, dar in felul meu pesimsit de a vedea lucrurile sunt convinsa ca o sa ma intreb in curand. Am pornit din apropiere de Champex Lac, cumva bucurosi ca o sa scapam pentru cateva zile de teroarea parcarilor si perfectiunea Elvetiei vorbitoare de limba germana. De altfel, cum am trecut in partea franceza au inceput sa mai apara gropile, iarba de pe marginea drumului nu mai era tunsa la linie etc, de ne-a venit si noua inima la loc. 

Nici nu ne asternem bine la drum ca ne si oprim pe o banca pe malul lacului si presimt ca opririle dese vor fi al 3-lea membru al turei. 

Multitudinea de semne si poteci ma debusoleaza si la inceput am reale probleme cu navigatia. Prima portiune dintre Champex Lac si La Fouly are de toate. Putin asfalt, cateva catune cu strazi inguste, drumuri, poteci la deal, poteci pe curba de nivel, poteci la vale, ceva push bike, cateva izvoare, toalete curate si locuri de popas. 

Tot felul de poteci pe aici, toate aproape maturate

Partea care conteaza a zilei incepe practic in La Fouly, unde se si termina asfaltul si de unde incepe ascensiunea spre Col du Grand Ferret, primul din nenumaratele pasuri pe care le vom urca si cobori in circuitul nostru. Statiunea pare parasita, cu varfuri de 3500 veghiind obloanele trase si casele cuprinse de liniste. In Alpi e deja extra sezon si asta e cel mai bun moment pentru Tour du Mont Blanc, daca nu vrei sa faci baie de multime pe poteci. De altfel, in sezon, nici nu are sens sa mergi pe aici cu bicicleta. 

Singurul varf pe care il recunoastem fara ajutorul hartii e Mont Dolent si in directia noastra urca si drumul taiat in serpentine scurte ce ne ajuta sa castigam inca vreo 300 m altitudine. Prin tufele de pe margine gasesc o zmeura pe care o gust si constat ca e lipsita de gust, asa ca decid ca e mai eficient sa continui sa invart la pedale. 

Localitatea La Fouly e absolut pustie

Aici am gresit putin drumul, dar nici nu e de mirare, la ce munti sunt in jur, toti te atrag ca un magnet

Privind la Mont Dolent si rememorand franturi dintr-o tentativa de ascensiune din 2008

Drumul se termina la un gîtes  (un fel de cazare mai spartana) unde auzim un neaos "Marie, adu-mi si mie ......". De acolo incepe poteca. O poteca ciclabila in proportie de 90% pentru Radu si vreo 75% pentru mine. Pe masura ce noi urcam, in jur se stinge lumina. Din ce in ce mai putine varfuri raman scaldate in soare, umbra isi croieste drum peste tot. 

In mod neasteptat, in pas nu bate deloc vantul si se poate sta doar in bluza de corp. Sunt atatia munti de admirat in toate zarile... Si ultimile pale mov-rozalii ale apusului se sting la orizont. 

Dupa o scurta dezbatere hotaram sa coboram spre Refugiul Elena. Poteca nu este imposibila daca nu ar fi stabilizata la fiecare 50 de metri cu niste mici busteni sau si mai rau, cu niste dale de piatra inalte si ascutite, de numai snake bite vad in fata ochilor. Asa ca ajungem sa mergem mult pe langa bicicleta, la frontala. Jos, la refugiul de sub noi nu pare a fi nicio miscare. Nicio lumina, nicio tipenie. Afisul de pe usa ne confirma. Refugiul s-a inchis pe 16 septembrie, bivuacul de iarna e insa deschis. 

Din varful patului, bagata in sacul de dormit, cu burta plina contemplu acest happy-end al unei zile altfel, caci da, nu ajungi in fiecare saptamana sa pedalezi pe poteci de la 2500 m, din Alpi si sa ai noroc cu extra sezonul, sa nu te ploua, sa nu trebuiasca sa faci bivuac si sa dormi cu toate hainele pe tine, sa ai butelia plina si sa gatesti cat iti trebuie etc. 

>> TMB - La poalele uriasilor

>> TMB - De la planificare la punere in practica

Foto by Radu

Citeste mai departe...

BCB-zilele 19-20-Mont Blanc-ruta clasica italiana (ruta Papei)-PD

<--Din aceeasi serie: BCB-zilele 16-18-pauza -pregatind urcarea pe Mont Blanc

Este greu sa scrii despre Mont Blanc. Atunci as fi calificat traseul cu apelative precum greu, lung, obositor, dar asa e cu amintirile astea... cele rele sa se spele, cele bune sa se adune...Acum dupa mai multe luni de la momentul Mont Blanc nu imi mai vin in cap aprecieri. E doar o senzatie de multumire. Cand ne-am intors teferi in camping asta imi spunea inima…bucuria finalizarii unui proiect personal. Ma gandeam de multe ori cand pedalam, daca oare asa a fost soarta, sa nu fiu acum 3 ani capabila sa urc pe Mont Blanc (fizic vorbind), doar pentru ca sa ma intorc pe acelasi varf, dupa 1800 km pedalati. Sau poate cine stie, nici 1800 km pedalati nu vor fi suficienti pentu a convinge muntele sa ma accepte. Sunt un incepator in ale Alpilor si poate muntelui nu ii va conveni faptul ca am aspiratii cam inalte, cele mai inalte pentru experienta mea...Dar toate erau doar ganduri si supozitii si nu aveam sa stiu care este varianta corecta, pana cand nu voi intra in problema, pana nu voi parasi campingul si nu voi pleca pe munte.

Citeste mai departe...

Mont Blanc la prima intalnire

Am plecat spre Mont Blanc cu vise si idei. Credeam ca stim, credeam ca putem. Mai bine zis, credeam ca stiu, credeam ca pot. Am aflat ca nu e asa. Am constatat pe pielea mea ce spuneam doar in teorie: "Alpii incep de acolo de unde se termina Carpatii" (citand din memorie, Mihai Tanase). Am invatat...ca mai am inca multe de invatat. Din fericire nu am primit "un sut in fund", ci doar o palma parinteasca ce m-a trimis sa ma pun mai temeinic cu burta pe carte.

Dar ca orice proces de autoconvingere si autosupraveghere....incepe de maine. Mai precis de la iarna.

Mont Dolent (tentativa)

Aguille de Tre-la-Tete Est

Punta Innominata

Citeste mai departe...

Punta Innominata

Punta Innominata a fost de departe cel mai frumos, dar in acelasi timp cel mai solicitant, riscant, dificil si complex traseu parcurs in Alpi in aceasta prima iesire. M-am intrebat de multe ori la coborare ce caut eu acolo si imi rasunau in cap in timp ce traversam ghetarul cumplit de crevasat doua cuvinte aruncate de cineva care ma intreba daca oare prin ceea ce fac “Caut moartea”. Nu am gasit-o, insa de departe, de la un punct incolo nu am mers decat in virtutea intertiei, actiunile s-au redus la instinct si dupa ce am ajuns pe pamant din cauza constantului stress psihic, aveam impresia ca in loc de o piatra maro vedeam un bocanc abandonat, sau cand pentru o clipa am inchis ochii mi se parea ca a inceput sa fulgere.

Punta Innominata este o ruta care iti arata ca Alpii nu sunt un deal continuu pana pe Mont Blanc, ci mai degraba sunt o armata de varfuri, ace, jandarmi care mai de care mai fierestruiti pentru care nu te pot pregati cum se cuvine traseele clasice din Romania. Un amestec finit de elemente simple, insa care se repeta la infinit cat vezi cu ochii, imagini in oglinda care se intind parca de la un capat la altul al lumii pe care o percepe privirea ta. Pasi siguri pe o muchie ingusta, travserseuri asigurate in frienduri cu "valcelul vietii" sub tine, bubuituri regulate venite din prabusirea seracurilor, un peisaj lunatic, neverosimil pentru un om obisnuit cu blandetea Carpatilor. 

Dar totul incepe atat de bland, ca intotdeauna intr-o dimineata frumoasa, intr-un cort drag noua, intr-un camping frumos (Monte Bianco la Sorgente), intr-o statiune cocheta (Courmayeur), cu privelistea Grande-Jorasseului dominatoare.

Pentru a incepe aceasta ruta este obligatoriu inainte de toate sa ajungem la Refugiul Monzino (de fapt o cabana primitoare cum nu exista si nu se va construi in urmatorii 50 de ani in Romania). Punctul 0 este ca de obicei localitatea Courmayeur din nordul Italiei,de unde, din piata centrala pleaca curse regulate de autobuz, din ora in ora cu destinatia Val Veny. Nu mai stiu cum se numeste statia (fermata in italiana) dar puteti ruga soferul sa va lase la indicatorul spre refugiul Monzino (acolo este si statie, prima sau a doua statie dupa campingul Aiguille Noire). Un indicator pitoresc de lemn ne arata directia, numarul traseului de pe harta si durata. Maracajul vesnic prezent punct galben ne va calauzi si de data asta.

Initial poteca este comuna cu cea care merge spre Lac des Marmotes insa dupa 30 de minute de la plecare se bifurca spre dreapta dupa ce succesiv am trecut printr-o frumoasa padure de conifere, am traversat vertiginos o vegetatie de arbusti si am trecut un parau format din torentele ce se pravalesc peste praguri de stanca si rezulta din topirea ghetarilor dand nastere multiplelor cascade spectaculoase fara nume.

Firul de apa rezultat din topirea ghetarilor, ce ajunge pana in fundul vaii

Citeste mai departe...