TMB Bikepacking style- Drmumul spre Chamonix

Dimineata cand scoatem nasul din cladirea parasita si usor lugubra care ne-a servit drept adapost ne dam seama ca vantul din seara anterioara s-a oprit. Trebuie sa recunosc ca ignorand soriceii si paianjenii pe care doar eu i-am bagat de seama am dormit bine, dar in acelasi timp m-as porni cat mai repede la drum pentru a lua o pauza de dimineata intr-un loc mai frumos. Daca se poate si cu soare, cu atat mai bine.

Spre primul pas al zilei, Col de la Seine, avem putin de urcat, 300 de metri de diferenta de nivel pe care ii facem in mare parte pe bicicleta. Dam de un un alt refugiu inchis, de oameni care urcau din sens opus cu electricele si de o coborare de toata frumusetea spre les Mottes. Coborarea spre Franta e o reintoarcere in normalitate dupa zilele petrecute in Elvetia. Case si stane de munte care arata normal, o cisterna care imprastie cu bolta balega fermentata si putin mai in fata, in sat, cafea, branza si paine la preturi normale. Nu mai zic de internetul la discretie.

Coborarea din Col de Seine, cea mai frumoasa coborare din TMB

Cafeaua din Les Mottes

De cafeaua asta chiar aveam nevoie, pe de o parte pentru push-bike-ul de 500 de metri spre Col de la Croix du Bohnhomme, pe de alta parte si pentru bucata pana la col de Bohnhomme, un pushbike printre pietre si bolovani pe o curba de nivel ce nu se mai termina. Pe aici nu are nici un sens sa fii pe bicicleta, absolut nici un sens. Nici pe picioare nu e usor pe pietrele astea.

Din Col de Bohnhomme in schimb are din nou sens sa fii be bicicleta si dupa o pauza de masa in les Contamines (unde batea vantul, si la propriu si la figurat) pornim cu avant spre urmatorul col, Col de Voza. Deasupra noastra norii alearga deasupra Mont Blancului iar prin padurile prin care pedalam se aud cerbii bonancanind. Dupa tura din Calimani in care i-am confundat cu ursi teritoriali sunt destul de convins ca nu o mai uitam prea usor cum suna boncanitul.

In Col de Bohnhomme

Coborarea spre Les Contamines

Urcarea spre Col de Voza

Soarele e la apus atunci cand incepem coborarea din col de Voza si crestele ce coboara spre vale arata intr-un mare fel. Nu acelasi lucru putem spune si despre coborare, un fost traseu de downhill transformat intr-o serie de fagase noroiase de care reusim totusi sa trecem cu ultima geana de lumina. Pe vale bate vantul, de data aceasta doar la figurat si pe cei 10 kilometri pe care ii pedalam pana in Chamonix cred ca vedem mai putin de 10 masini. E cel mai veritabil extrasezon, momentul in care turismul din zona isi trage rasuflarea pentru 2 luni inainte de inceputul iernii. Hoteluri goale, strazi goale si pustii si noi pedaland prin noapte cu ghetarii Mont-Blancului inca albastrii deasupra noastra.

In Chamonix avem parte de o intalnire cu Cristina, de o seara cu vin, paine si branza buna, de un prim dus dupa cateva zile si de o seara cu povesti din mai multe colturi ale lumii. Trebuie sa recunoastem ca e ceva mai bine decat inca o noapte petrecuta sub tarp. Atat de bine incat ziua urmatoare dormim pana tarziu, asteptand sa apara soarele si in Chamonix.

Text si foto by Radu