luni, 25 august 2008

Mont Dolent (tentativa)



Citeam acum ceva vreme o discutie despre varfuri si palmares. Era vorba despre varfuri de peste 2544 m si despre nume care “dau bine la CV”. Si despre oameni, si despre ce cauta fiecare pe munte. Imi aduc aminte tot in acest registru de o discutie cu un prieten in care il intrebam daca in Rodnei il intereseaza muntele, creasta, drumul sau doar varful bifat. Raspunsul lui m-a bucurat atunci, dar cand am planuit concediul de anul acesta am uitat de aceste coordonate de bun simt. Muntii in care am ajuns ni le-au adus aminte. Toate planurile s-au pierdut in neant si am luat-o de la 0 in alfabetul Alpilor. Ma rog nu chiar de la 0 caci am inceput cu litera D sperand ca bunul simt si minima experienta din tara ne va ajuta sa sarim peste literele A-C.

Deci pentru prima tura in Alpii italieni, masivul Mont Blanc (Monte Bianco in italiana) am ales o ruta usoara cotata PD (putin dificil) cu pasi de II- pe stanca si cu mult mers pe ghetar.

Dar sa le luam pe rand ca sa creem contextul general caci lucrurile trebuie explicate pe indelete intru-cat documentatie in limba romana nu exista.

Punctul 0 din care trebuie plecat: Courmayeur (corespondentul Chamonix-ului in Italia doar ca mult mai cochet , mai aranjat, dichisit si linistit decat vecinul francez), legat de Franta prin Tunnel du Mont Blanc (11 euro autobuzul Courmayeur-Chamonix, 45 de min).Courmayeurul este capatul vaii Aosta, o vale imensa, foarte pitoreasca, buna de trek king, ciclism si catarare.

Punctul 1: Societatea Ghizilor din Courmayeur, unde va uitati de vreme si intrebati daca ruta este in conditii bune. Cu alte cuvinte,  nu faceti ca noi, care am tratat un PD cu usurinta si am ajuns in fata ultimilor 200 m inghetati si inabordabili cu 1 piolet de persoana.


Pasul 2: Libraria Buona Stampa, chiar langa societatea ghizilor de unde va luati harta si eventual un ghid turistic cu traseul explicat (in italiana sunt mai multe, al nostru a costat 11 euro,  in franceza era unul singur, 26 euro). Acum daca voi va imaginati ca acolo scrie pas cu pas ce trebuie facut va inselati....In 7 randuri e condensata toata ruta deci uitati de descrierile lui Cristea de cum va suiti in avion. Eu m-am obisnuit greu cu modul acesta expeditiv si am rumegat mult randurile acelea sumare.

Pasul 3: Autogara din Courmayeur de unde la fiecare ora pleaca autobuze spre ARP NOUVA.

Ce e cu aceasta prescurtare? Din Courmayeur se desprind diametral opus 2 vai: Val Ferret si Val Veny. Ei bine, Mont Dolent este in Val Ferret iar autobuzul care strabate Val Ferret are capat la ARP NOUVA.

Acum asezati-va pe scaun sau in picioare cat mai comod si lipiti-va cu nasul de geam, ca aveti ce vedea. Valea este salbatica pentru ca asa a fost pastrata de autoritati care limiteaza traficul zilnic la 400 de masini....Drumul cu o banda/sens este gandit exact la fix cat sa ia curba un autobuz. Exista, pana la intrarea in traseul spre Mont Dolent 4 zone tampon, printre care o zona de picnic amenajata, apoi in zona 3 este sfarsitul zgomotului de motor si inca 10 min de drum asfaltat/ 30 min la picior unde nu merge decat autobuzul. Aceasta este zona de pescuit si ai unde pescui!
Cred ca aici se pescuieste la pastrav, Radule, nu se fac poze stil sirena
Iata autobuzul intoarce semn ca e momentul sa descoperim lumea mai departe pe cont propriu. Ceea ce vad cand cobor din autobuz este verdele meu de Fagaras, nicaieri urme ale maretiei Alpilor, ma simt intr-un fel de Fagaras teleportat....E ca acasa si parca pasesc mai cu incredere.

Debarcam intr-o amestecatura de oameni de toate varstele de la 1 an la 70 de ani insa incet, incet, grupul se rarefiaza caci fiecare isi alege calea. Dupa primii pasi observam ca suntem pe un mic fragment din Tour du Mont Blanc (TMB), fapt marcat pe pietre.

Dupa 5 minute facem o noua observatie si mai interesanta: la ei culoarea de marcaj este galben si negru si se aplica peste tot: indicatoarele sunt de lemn, fond galben si pe ele este precizata destinatia, altitudinea, timpul si dificultatea traseului turistic. La italieni exista cotatii si pentru traseele turistice pentru ca fiecare sa stie ce e de nasul lui. Destinatia noastra pentru ziua de azi este Bivuacul Fiorio (2735 m).

O luam catinel la pas pe un drum forestier care conduce la un refugiul Elena (a se citi cabana in limba romana), mai mult cu ochii pe sus decat la picioare si minunandu-ne de fluxul de turisti ce colinda acest forestier: de la famillii cu prichindei de la un an in sus,la oameni cu rucsaci mari ce vorbesc parca singuri, TMB, la cataratori ce se indreapta spre falezele din zona.

Toti ne raspund la salut si ochii se fac roata caci in jur domnesc floricele de toate culorile si sunt naturale nu din celuloza hartiilor si etichetelor de la noi, iar nasul nu simte miros de gratar, ori pentru urechea noastra antrenata e prea liniste pentru un forestier. Dar nu-i nimic cu binele ne obisnuim repede si genul asta de aclimatizare la bun-simt este o placere. Dupa 40 de min parasim forestierul care urca inca 10 min spre refugiu si ne angajam pe o poteca criminala care urca pieptis (tot din TMB face parte) pret de 45de min , cam 400 m diferenta de nivel naucitori unde abia ai loc sa iti tragi sufletul. Nu de aglomeratie, dar principiul acela, sa te opresti pe loc plat, nu il poti aplica, pentru ca acolo nimic nu e plat. Totul se termina cand parasim TMB care continua spre Col du Grand Ferret si cotim stanga urmand momaile.
Primele urme ale Glacier de Pre-de-Bar, care coboara pana aproape de forestier,
pe la 2000 m altitudine
Urcam din greu, dar in spate, Val Ferret se deschide din ce in ce mai mult
Scapati de chinuri, urmatorul fragment de o ora este o prea frumoasa curba de nivel unde mai invatam o lectie: momaia este prietena alpinistului in Alpi. Orice traseu are pe el momai. Cu marcaje dublate de momai sau invers pana la Bivuaco Fiorio nu ai cum sa te ratacesti. Muntele e oriunde la fel, aceeasi asociere de stanca, si iarba batuta de vant, aceeasi poteca batuta de pasii bocancilor si pot jura ca nu am plecat de la noi daca ghetarul nu ar trona in stanga mea de zeci de minute si daca in sus nu ar fi totul alb.

Vantul imi bate si aici prin par, soarele dogoreste la fel oriunde pe pamant si totusi muntii sunt nesfarsiti. Asta e ceva cu totul nou. Sa vezi munte oriunde iti invarti ochii pe kilometri intregi, numai munte. O viata nu ti-ar ajunge sa ii strabati si sa ii cunosti. Intr-un fel parca e mai bine in Carpati....cred ca dupa o viata dedicata lor ai o sansa sa le dibuiesti cam 70% din secrete, dar aici esti intr-un desert de culmi, varfuri si muchii nesfarsite, si ma simt musafir in aceste locuri noi, incercand sa invat din mers .

Dupa 2 ore si 20 in care am cascat ochii care incotro am ajuns la locul nostru de popas si curioasa am tabarat in refugiu sa vad ce inseamna la ei refugiu. Am vazut ca era totul ca la carte si o ordine si o curatenie cum numai ca musafir poti sa tii, si dupa o scurta conversatie cu niste vecini romantici campati la intimitate ne pregatim cu multa pofta pentru prima oala de paste....romanesti, ma rog, pe teritoriul Italiei insa.

Acum ne-au cazut foarte bine, dar dupa doua saptamani o sa fac alergie la ele...So paturi cu saltele si paturi pe alese si culese, mese nearse si banci, o usa care se inchide, matura si faras care s-au si folosit, culmea, si exemplele pot continua.

Bivuacul are 18 de locuri este nepazit si aflat la: 45.9035 lat N si 7.0609 long E. Alaturi de acesta mai e inca functional vechiul refugiu de 4 locuri (construit in 1952) iar cel nou in 1973. Mai multe detalii puteti gasi aici.

Dupa ce ne zgaim la ghetar si ne imaginam pe unde ar putea sa mearga ruta...ne bagam la somn caci mie sculatul acela matinal mi se pare inuman.

Dimineata plecarea e la 4 si jumate, si navigam cu inca o echipa de italieni pe primii 300 m in cautarea unei poteci de pietre si pamant marcata sporadic cu momai, pe care insa noaptea, la frontala, e greu sa le distingi din marele amalgam de bolovani. Imaginati-va un fel de Retezat, marcat cu momai si parcurs noaptea!

Mai mult la inspiratia lui Radu, mai ocolind niste limbi de zapada sau urcand matematic ajungem la momentul in care ne punem coltarii in picioare dupa aproximativ 300 de m de la refugiu urcati aproape integral pe stanca. Aici celelalte 2 echipe se leaga in coarda asa ca furam ceva meserie si ne plasam la mijloc tinandu-ne dupa francezii romantici. Mie imi pare dificila revenirea pe zapada dupa atata timp de uscat si ma simt stinghera cu coltarii in picioare caci vara nu e ca iarna si pasii nu mai vin asa de natural cum veneau asta iarna.

Ghetarul a fost decent, putin crevasat a permis o avansare fara mari probleme si mai ales fara mari ocoluri. Crevasele erau descoperite caci nu mai ninsese de ceva vreme si mari (a se citi infricosatoare). Desi mi se parea ca sunt coplesita si ma misc ca un melc nici celelalte 2 echipe nu mergeau mult mai repede, de fapt am ramas in aceeasi ordine in care am plecat. Inainte de varf insa francezii se intorc caci panta finala e inghetata, si clar abordarea cu un singur piolet de persoana este riscanta atat la urcat cat mai ales la coborare.
Ultimii 200 metri
Apa, in diverse stadii de transformare :)
In plus pe aceeasi panta acum cateva saptamani o familie (tata+3 copii) si-a pierdut viata caci zapada era prea moale si coltarii nu prindeau cum trebuie, ei erau legati in aceeasi coarda, astfel ca a fost suficient ca unul din ei sa o ia la vale....Continuarea v-o imaginati singuri.

Radu e Batman si nu accepta retragerea asa ca ma priveaza si de pioletul meu si intra in miezul dur al problemei.

Eu profit de panta lina pentru o buna pauza, de odihnit, admirat caci e inca umbra dar mai cald ca dimineata si e o mare intreaga de ace, jandarmi, varfuri, piramide aeriene ce iti fura privirile. Lumea e redusa la 3 elemente primordiale si la 3 culori, pana si soarele arde alb pe cerul albastru incalzind stanca gri. Acelasi peisaj de mii de ani, atat de pur si cu ordinea lui pana cand a fost calcat de om, acelasi peisaj vazut si la prima ascensiune.
Pauza de admirat
Dupa 20 de m pana si lui Batman ii cad aripile si bate retragere. Italienii au fost mai curajosi si dupa ce urca cam 75 de m ajung la misiune imposibila 3 si retragerea le ia cam o ora si jumate.

Regrupati, incepem sa coboram pentru a prinde inca zapada tare dar in primul rand pentru ca soarele devenise ucigator si nu stiam cum sa dam haine de pe noi si sa ne dam cu crema, a doua oara pe ziua aceea. Pur si simplu suprapantalonii pareau scoarta, parazapezile erau magnet pentru caldura si simteam ca ne topim ca un om de zapada. Ne incalzea sangele pana la fierbere si ne vana oriunde lovindu-ne miseleleste si din fata si din spate si de sus si de jos. Oriunde ne intorceam eram prizonierii lui liberi ca pasarea cerului, fara ascunzatoare. Ce contradictie de termeni: prizonier liber, daca imi aduc bine aminte, la orele de limba romana numeam figura asta de stil "oximoron".

Greu e pana ne intoarcem la stanci, caci apoi avem mai mult spor desi ne opim mult si bine sa admiram niste prezente lenese din cale afara, dar impunatoare: muflonii.


La refugiu, duminica e mare aglomeratie. Multi turisti urca pana la refugiu si coboara, facand o tura frumoasa, de o zi. Acum erau un club montan, stransi cu mic cu mare si bucurandu-se de locuri, luand varfurile la idenitificare etc.
Vedere prin usa refugiului
Noi dupa o realimentare cu supa si o hidratare serioasa pornim la vale caci oricat am fi vrut sa zabovim eram pe minus cu mancarea.

In autobuzul din Courmayeur vorbim romaneste cu Mihaela de la Montrek si aflam diverse "tips and tricks" legate de Courmayeur si mai ales de unde putem sa manacam si noi o pizza mare si buna  :), element ce trebuie bifat daca ajungi in Italia.

Vacanta noastra abia a inceput, noi abia facem ochisori in fiecare dimineata in casuta noastra de panza privind la Grandes Jorasses care ne vegheaza de sus si e cel mai bun meteorolog despre cum e vremea pe sus.


Foto by Radu

Din seria " Mont Blanc la prima intalnire":

Mont Dolent
Aiguille de Tre-la-Tete Est
Punta Innominata

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox

Traseu: Val Ferret-Bivuaco Fiorio-Mont Dolent, timp general 7 h (intermediar pana la Bivuac- 3 h)

Ca traseu, pana la refugiu, este traseu turistic, marcat in felul lor mai discret cu poteca clar conturata si nu va puteti rataci.De la refugiu poteca mai continua 1 h pe stanca, drum cu momai mai rare si apoi intra pe ghetar unde abordarea difera de la an la an.

In principiu este un S, initial se urca pe langa perete cam 200 m diferenta de nivel si apoi se traverseaza ghetarul in diagonala pentru a te incadra pe o culme ce conduce cand in urcus leger, cand cu pasaje mai abrupte, spre o panta lina aflata inainte de ultimiii 200 m spe varf. 

Coborarea este pe acelasi traseu.

0 comments:

Trimiteți un comentariu