marți, 26 august 2008

Aiguille de Tre-la-Tete Est



Daca prima tura in Alpi ne-a purtat in partea de nord, acum ne alegem destinatia diametral opus, spre sud. De fapt fluctuatiile acestea sunt date de accesibilitatea rutei si mai ales de pustiul din jur, preferand bivuacurile in detrimentul refugiilor pazite si mult mai populate. Si acum chiar nu am ales rau, poate am gasit cel mai frumos pat din Alpi, caci ce poate fi mai frumos decat sa adormi cu ochii pe Mont Blanc-ul scaldat in rosul apusului, vazut printr-o mica fereastra amplasata strategic. 

Deci intr-un miez al zilei cam batut de vant parasim confortul campingului Monte Bianco, La Sorgente, cu dus, bar si cu o panorama de nota 10 peste Grandes Jorasses, si ne punem pe mers pe sosea ca fraierii caci Radu aproxima el pe harta ca nu ar fi fost decat vreo 2 km. Ma rog noi am mers vreo ora si jumatate pana sa ajungem la capatul autobuzului care pentru 1.6 euro din Courmayeur (piata centrala) va duce prin Val Veny pana la La Visaille si aveti cu ce sa va bucurati ochii: de la Grandes Jorasses, la Aguille Noire de Peuterey, Piramides Calcaires sau Petit Mont Blanc.

Pentru ca mergem cu piciorul descoperim locuri noi, mai precis un super loc de observatie dotat cu mai multe binoculuri, fiecare fixate strategic spre cate un varf.

Ajunsi la capat de drum desi asfaltul continua nu il mai puteti bate decat cu piciorul, caci accesul masinilor este interzis. Chiar de la plecare o multime de indicatoare galbene cu destinatia, altitudinea, durata si dificultatea ne ies inainte. Noi apucam initial spre Lac du Miage si ne miram de afluxul de oameni care vin dinspre lac imaginandu-ne ca vom da peste o mica comoara a naturii.

Oricum in afara de soarele perpelitor de afara drumul strabate o vale foarte frumoasa de fapt, foarte bine armonizata, in care fiecare element, de la versantii impaduriti, drumul asfaltat ori raul tumultos de pe stanga, se integreaza perfect. In plus, in departare,  zona de catarare de la ref Elisabeta, Les Piramides Calcaires, se inalta intr-o dezordine vadita-o structura lamelara, taiata, ca un tango pasional, de un mester in piatra din vechime.
In spate se intrezaresc deja "Les Piramides Calcaires"
Ajungem dupa aproximativ 1 h la Lac du Miage (2020), care insa nu rivalizeaza nici pe departe cu iezerele noastre, cu taurile din Retezat. Este o apa de un albastru murdar, plina de sedimente intr-o caldare mereu supusa eroziunii ghetarului, care pravaleste in adancuri, regulat, bolovani imensi. Convinsi ca macar la lacuri stam mai bine, pornim pe poteca noastra spre Petit Mont Blanc. Oricum Lac du Miage este un punct important caci de aici pleaca si poteca spre ref. Gonella, punct de plecare spre ruta clasica italiana pentru Mont Blanc. Anul acesta insa refugiul era in renovare si era inchis.

Noi vom urca in permanenta pe sub Mont Blanc, care vazut sau nevazut isi arata puterea.
Strabatem mai intai o zona mlastinoasa
Ne amintim de copilarie

Si mirosul de capre ne conduce la aceasta doamna
Terenul este mult mai aspru si mai neprimitor decat a fost Mont Dolent. Urcam printr-o lume ravasita de forta ghetarilor, cu trepte de piatra de peste care se revarsa valuri-valuri de bolovani. Pic de vegetatie, pic de iarba,un teren lunatic, sec si extrem de puternic.



Insa calauziti de providentialul punct galben, nagivam cu maiestrie pana ce ajungem sa vedem silueta rosie a refugiului nostru, un Caltun mult cizelat in care regasim ordinea, curatenia si bunul simt de aici.

Ce faci, vecina?
Pentru ca era inca devreme imi aleg cel mai tare pat cu vedere spre Mont Blanc, si ma apuc sa rasfoiesc jurnalul refugiului unde dintr-un Turnul Babel lingvistic reiese doar placerea de a urca pe munte, de a privi Mont Blancul in toata maretia versantului italian, mult mai dur cioplit decat pe partea franceza si care se inalta cu 1000 m mai sus, un fel de abrupt al Bucegilor dar la alta scara.

Probabil imaginea asta imi este cea mai draga din vacanta noastra. Cocolosita in sacul de dormit, adormind cu ochii pe Mont Blancul scaldat intr-o betie de vin.

Toate nuantele bauturii zeilor s-au rasfant in acea seara peste venerabilul varf, innecandu-l in purpura atat de potrivita maretiei sale. Si eu un mic omulet printr-un mic gemulet, intr-un mic refugiu de 8 persoane, martor tacut si specatator cu ochii mari la aceasta reprezentatie. Odata inserarea asternuta nu mai este loc decat de somn, caci ziua urmatoare vine repede si drumul ce ne sta in fata cere puteri.

Ne sfatuim cu vecinii italieni si hotaram sa plecam cam cu o ora si jumatate inainte de rasarit sperand la o recidiva matinala a pictorului care aseara desenase un tablou minunat.

Traseul spre varful Petit Mont Blanc este simplu, la indemana oricui. Zapada incepe aproape de refugiu, la 50-100 m, si continua neintrerupta, intr-o panta de inclinatie moderata (aproximativ gen partia de la Clabucet/Sorica/Cazacu) noua aprinzandu-ne mai repede idei de schi. Se poate parcurge comod la coltari si bete de treking. Nu exista crevasa fiind o buna introducere in tehnica de mers cu coltarii.Intr-o ora suntem pe varf si prindem rasaritul dupa vreo 20 de min de tremurat in care ochii se inchideau fara voie in mediul crepuscular.

Acum insa vedem si continuarea-varful Aiguille de Tre-la-Tete Est pe care ne propusesem sa urcam. De la 3400 m cat are Petit Mont Blanc, pierdem altitudine caci trebuie sa coboram un culoar bolovanos unde pietrele curg sub coltii crampoanelor ca pe tobogan.

Ajunsi la final reintram pe zapada si ne si legam in coarda caci acum avem de traversat ghetarul. Mersul este placut, fara prea multe crevase de ocolit si ne facem drum cu usurinta urmand cea mai usoara cale posoibila. Mai dificila a fost parasirea ghetarului si intrarea in creasta inzapezita care ducea spre varf caci am cautat ceva timp cu ochii mari o bresa in sistemul de aparare natural, creat de o rimaye ce marca ruptura de panta.

Pe muchia cu zapada pufoasa ne simteam ca acasa, fiecare pas apropiindu-ne de varf si lasand in spate unduiri de zapada ce se prelungeau parca in valuri de alb pana la cer.


Pufosenii
Desi panta finala (ultimii 200m) erau le fel de inclinati ca pe Mont Dolent, de data asta zapada era promitatoare si la inceput urcam usor si placut cu zapada pana la glezne.
Ultimii metri
Doar oboseala data de altitudine si zbuciumul varfurilor, paza strasnica a tinutului, ne reaminteau sacadate cand pauzele deveneau mai dese, ca suntem atat de departe de Carpati. Ultima suta de metri are o zapada din care coltarii musca cu pofta insa nu ne forteaza sa urcam la frontali si ramanem la tehnica mult mai comoda in opinia mea-serpentine scurte. 
Urcand, mereu cu Mont Blancul in spate
Varful aproape ca il respiri cu aerul rece, covarsit de zapada, stand fata in fata cu Mont Blancul, plamadit din acelasi aluat primordial, dur si sarac in ingrediente dar pe care mana Creatorului l-a inzestrat cu maretie pentru a compensa parca lipsa de imaginatie.
De pe varf, o mare de varfuri la orizont

Si din nou Mont Blancul, care revine ca o obsesie
Drumul de intoarcere este fara emotii, cu exceptia culoarului stancos care parca se dezintegreaza sub picioarele noastre. Totusi d-abia asteptam sa scapam de hainele groase si sa ne dam drumul agale spre refugiu pe panta lina cu zapada cam uda la ora aceea.
Pauza de sfarsit de tura
In refugiu suntem singuri, italienii coborasera si chiar cochetam cu o noapte de singuratate in bratele Mont Blacului pacat insa ca ciugulisem si ultima farama de mancare si orice s-ar zice, nu prea te poti bucura pe stomacul gol.

Asa ca la vale, pe drumul stiut, unde este extrem de liniste fiind in timpul saptamanii.

Reusesc sa imi iau insa o cazatura "ca tiganu la mal" pe singura limba de zapada gasita in cale :). La intoarcere, pe ultimii 4 kilometri ne alearga ploaia si suntem incantati ca am profitat la fix de ferastra de vreme buna. Practic pentru o tura de genul acesta e nevoie de o fereastra cu o dimineata de vreme foarte buna, pentru ca daca urci pe ceata, vant si ninsoare clar nu are nici un farmec.­

Iar ca incheiere am gasit intamplator in varianta originala a cartii Cuceritorii Inutilului de Lionel Terray urmatorul fragment care in parti ne caracterizeaza si pe mine si pe Radu in aceasta tura:
Tot trecutul meu mi se perinda prin minte. Nu incerc nici un fel de simtamant de melancolie. Dimpotriva sunt multumit ca am bucuria să traiesc aceste clipe exaltante. Nici unul dintre cele mai fantastice visuri ale mele nu a putut sa-si inchipuie atata maretie si frumusete. Cat valoreaza intreaga mea viata banala şi mediocra alaturi de aceste ore de angajare totala si de fericire deplina?


Din seria " Mont Blanc la prima intalnire":


Mont Dolent (tentativa)
Aiguille de Tre-la-Tete Est


Foto by Radu
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox

Traseu: 

Localitatea La Visaille (din Val Veny, Courmayeur, Italia)-Lac du Miage-Refuge du Petit Mont Blanc-Aiguille de Tre-la-Tete (si retur)

Timp general: 8-9 h

Timpi defalcati: 

La Visaille-Lac du Miage -1 h 10 min (T)

Lac du Miage-Refuge du Petit Mont Blanc- 3 h 30 min (EEA)

Refuge du Petit Mont Blanc-Petit Mont Blanc (varful) (F)-1 h

Petit Mont Blanc (varful)-Aiguille de Tre-la-Tete Est - 3 h (PD)

Obs: primele 3 etape pana pe Petit Mont Blanc (varful) se pot face intr-o singura zi dus intors caci nu necesita conditii f bune de vreme si nici de zapada

Explicatii cotatii: 
Traseele turistice in Italia sunt cotate de la cel mai usor (T)-traseu turistic= drum forestier pe 4 grade pana la EEA (poteca marcata dar dificila, cu pasaje mai grele, diferenta mare de nivel de acoperit). 

Cotatiile de ansamblu pentru traseele alpine le gasiti, impreuna cu explicatiile corespunzatoare: aici 

0 comments:

Trimiteți un comentariu