luni, 24 octombrie 2005

Piatra Mare de toamna


Echipa: Corina, Adi, Ramona, Andrei, Oana, Eu

Dupa ce un accident la genunchi m-a fortat sa stau o luna de zile acasa si sa ajung sa ma uit invidoasa pe fereastra, iata ca in sfarsit am acordul medicului! Deci pot pleca la munte ! De mai mult timp aveam de gand sa urc in Piatra Mare sa vad cum arata noua cabana, dar tot timpul am gasit ceva mai atractiv si am lasat "pe mai incolo". Acum insa nu aveam nici o scuza. Traseul era usor, adica tocmai ce-mi trebuia mie, asa de incalzire. Deci pun mana pe telefon si dau sfoara in tara. Ne strangem suprinzator de multi: 6 oameni dornici sa evadam din Bucurestiul monoton, sa uitam de cursuri, poluare si mizerie. Si eventual sa vedem si prima zapada pe sezonul acesta.

Imi salta inima de bucurie la gara cand i-am intalnit pe Adi si Ramona, 2 prieteni pe care i-am cunoscut in cadrul taberei CRTM de vara trecuta din Fagaras. Ni s-au mai alaturat: Oana (colega de facultate), Andrei si cum era sa lipseasca Corina (prietena mea de nadejde).

Odata trecuti de Campina lasam festinul sa inceapa. Ne apropiem de Busteni si inima tresalta ca prima oara cand m-am suit intr-un peronal cu destinatia Valea Prahovei. Caraimanul era in ceata, Costila insa mereu dominatoare se profila semeata in lumina soarelui. O lumina de vis pe platou, extrem de senin, vizibilitate, tot ce-ti doreai. Ma mancau talpile cand ghiceam pe undeva intr-un plan departat Vf Omu. Dar altul era planul...

La Predeal zapada multa, incepusem deja sa facem inventarul parazapezilor. Dar trenul "goneste" mai departe. Trecem prin Tunelul Mare si odata cu aparitia "luminitei de la capatul tunelului" suntem aruncati parca intr-o alta lume. In Timis nu era nici pic de zapada. Toti copacii erau de vis. Un pastel parfumat de lumina si culoare se profila prin fata retinelor noastre orbite de magia toamnei in munti.
Frunze galbene
Coboram in Timisul de Jos si mergem intins spre cabana Dambul Morii , luam paine si tinem tot inainte spre Canionul 7 scari-cireasa de pe tort pentru Adi, Ramona, Oana si Andrei.

Desi nu e foarte devreme se pare ca am ajuns intr-o perioada de acalmie, caci cei 4 pot urca imediat fara a mai astepta la cozile care uneori sunt interminaible. Eu, fiindca nu vroiam sa fac prea mult efort aleg varinata de ocolire pe punct rosu, si ne intalnim cu totii dupa vreo 20 de min pe poteca marcata banda galbena ce ne duce spre cabana. Deja pe jos au inceput sa apara primele urma de zapada si pe masura ce urcam stratul de mareste.

Suntem singurii care urcam. Linsite de jur imprejur. Un amestec ciudat, usor trist de frunze moarte, zapada topita, zapada murdara etc. Printre copaci se mai prevad din cand in cand cateva raze de soare. Urcam in continuare si incet incet apar brazii, zapada se intareste. Acum calcam pe zapada tare. Pe aici pare ca toamna a trecut de mult (desi nu a nins decat de cateva zile) iar iarna si-a intrat definitiv in drepturi. Un adevarat peisaj hibernal ne insoteste pana aproape de cabana, unde asa cum ne si asteptam zada si umezeala din padure e inlocuita de un soare bland, molatic, iubitor.

Lasam rucascii deoparte si admiram panorama ce se asterne la picioarele noastre : Brasovul, nemiscat asa cum il vedem noi de sus, dar in realitate un furnicar de oameni, prinsi printre lucruri marunte, unii dintre ei, fara sa aiba habar de minunatiile de langa ei. Numai soarele ne priveste pe toti in mod egal si ne incalzeste in bratele sale de raze duioase, ca o rasplata pentru efortul despus (pentru unii semnificativ !).

Dupa fotografiile de rigoare ne luam bagajul si intram in cabana sa vedem ce putem rezolva cu cazarea. Inauntru ne primeste o atmosfera initima. O cabana mica, o sala de mese pe masura dar frumos mobilata, cu muscate la fereastra, cu mici imagini din Fagaras. Cabanierul ne intreaba uimit daca vrem cu totii cazare (6 locuri) dar l-am linistit spunandu-i ca nu avem nevoie decat de 2 sau 3 locuri. Ne promite ca intr-o ora termina curatenia. Cum un punct dificil deja fusese rezolvat , nu pierdem vremea si iesim sa mancam. Deja cainii si magarul de la cabana miros ei ca e ceva bun pe acolo si ne fac o vizita de curtoazie.Mancarea e buna, calda si noi cam lihniti de foame, asa ca supa la plic a disparut ca si cum n-ar fi fost. Dupa ce am suplimentat-o cu o conserva, un ceai cald la primus si o joaca mica cu dulaii, cei 3 care dormim la cort ne apucam sa ne ridicam dormitorul: un cort de 4 persoane, aproape un apartament pentru gusturile noastre.
Dormitorul
Cand treaba e gata, goniti de noapte intram in cabana unii la un ceai altii la un vin fiert, povestim, cantam cate ceva (asa din amintiri, caci chitara n-am avut-desi cabanierul ne indemna, noi fara obiectul muncii nu ne-am dat drumul prea usor). Intunericul impresura muntii, in Brasov se aprindeau luminile, in furnicarul acela de oameni stiam ca unii se uitau la televizoar, altii isi verificau mailul, altii citeau. Noi insa iesisem afara sa vede cum luna se profila langa cabana- o luna rosiatica ce lumina sangeriu orizonturile. Era atata liniste, pasii scartaiau pe zapada (sau se afundau prin cea moale) iar in cabana felinarul raspandea o lumina clara in centru si difuza in rest. In clipe ca acestea stiu de ce merg pe munte. Pentru asemenea seri, pentru cei alaturi de care urci (multi putini, nu are importanta dar intre care muntele creeaza o legatura uneori indestructibila), pentru o cana de ceai, un zambet multumit al cabanierului care sta in capul mesei, pentru glasurile vesele din cabane ori pt linistea celor 2 m patrati pe care 2 oameni ii impart in serile racoroase de vara sau in cele reci de toamna tarzie. Ce-i drept de data asta a fost chiar cald in schimb a batut un vant nebun-ca la Caltun, nu ne-a slabit deloc toata noaptea, ca atare, la 6.30 am inchis mobilele, am renuntat sa mai vedem rasaritul de pa varful Piatra Mare si ne-am culcat la loc inca 2 h. Prea eram chiauni de somn ! Dar la 8.30 vrei nu vrei am dat scularea, soarele era deja sus si desi nu ne grabeam totusi trebuia sa ne gospodarim: sa uscam cortul, sa strangem bagajul, sa pregatim de mancare etc.

Brasovul ne intampina la orizont, proaspat, abia trezindu-se si el sub lumina clara a unei dimineti de duminica ce s-a dovedit a fi mesajerul unei frumoase zile de octombrie.
Spre Brasov
Dupa ce ne luam ramas bun de la cabanier si orbecaim putin dupa intrarea in poteca, prindem crucea rosie care ne va purta inspre varful Piatra Mare.
Cu cat urcam contrasturile devin din ce in ce mai mari: in unele locuri, zapada de 20 cm, in altele expuse la soare, iarba primitoare si pamant uscat.


Ajungem relativ repede la bifurcatia de drumuri spre Tamina, Susai si Vf Piatra Mare. Zapada mare (pentru octombrie) dar in bataia soarelui nu cred sa mai tina mult, cald si lumina cat cuprinde. Stam si admiram peisajul care se asternea in fata noastra.
Analizam printurile ca harta nu avem
Bucegii se profilau semeti si masivi (atat cat poti spune despre Bucegi ca sunt masivi)dominati de releul de la Costila. Facem poze, prindem apoi banda albstra, coboram pe langa stana parasita si intram in padure, unde peisajul se schimba brusc.

Zapada dispare incet incet, lasand locul unui amestec ciudat si alunecos de frunze, ace de brad, noroi, zapada. Ne grabim cat putem caci nu avem nici ce vedea si nici nu ne ispitea prea mult decorul. Doream sa ajungem la Tamina, sa ne bucuram de soare si de orele ce ne mai ramasesera pana la tren. Cascada era destul de umflata astfel incat ceva apa in bocanci tot a intrat, oricat am incercat noi mergem din piatra in piatra pana la scarile amenajate.
Ne facem drum spre canion
La Tamina
Asa ca in timpul ramas, am intins izoprenele, am pus bocancii la uscat si am mancat o budinca de ciocolata calda, ca sa terminam butelia de la primus. Pe la 3 am pornit spre Timis. Am constat ca marcajul banda albastra a fost refacut, caci arata foarte bine (ultima oara cand am trecut pe aici-acum 2 ani fiind sters, spalacit si dibuin mai greu intrarile pe poteca) si am ajuns jos intr-o clipita. Prin padure era uscat, nu mai era nici pic de zapada, pe acolo iarna si-a amanat venirea...
O parte din echipa vesela
Ajunsi jos, putem in sfarsit sa ne rasfatam retina cu culorile toamnei, care au mai indulcit putin drumul spre gara, prin praf si gaze de esapament-ce contradictie cu aerul dens si greu de pe varf...


Ne suim pana la urma in trenul spre Bucuresti, plin dealtfel, care a mai sosit si cu intarziere in Basarab, parca si el incerca sa ne amane plecarea. Dar ce sa-i faci. Obligatiile ne vor arunca pe toti in jungla de pe trotuare si vom pastra pana la urmatooarea iesire visul inaltimilor, libertatii si puritatii zapezii-caci iarna nu mai are mult, deja Fagarasii, Craiul, Bucegii si-au schimbat tinuta, iar coltarii si pioletii asteapta sa fie scosi de la naftalina. Totusi sa ne bucuram de zilele insorite care ne-au mai ramas si sa ne imbatam cu culoare, sa mergem in catedrala naturii si sa ne minunam de cromatica fara gres pe care toamna ne-o ofera peste tot.

Foto: Andrei Pana

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Traseu: Timisul de Jos-Cabana Dambu Morii-Canionul 7 scari-Cabana Piatra Mare (BG)-Cascada Tamina-Timisul de Sus (BA)
Traseul

4 comentarii:

  1. Eheee, scoase din naftalina timpului! Ce tineri mai erati!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, am avut ceva activitate si o sa mai tot scot de la naftalina RT-urile de pe carpati,mai ales cele care au pierdut pozele...
    Ma si gandeam cand alegeam pozele, ce inseamna timpul si soarta.
    Pe Andrei de exemplu l-am cunoscut printr-o colega de facultate...Existau toate premizele ca peste ani sa pastrez o oarecare legatura cu ea avand in vedere ca am fost colegi 5 ani de zile. Dar soarta a fost ca din grupul meu de prieteni sa faca parte Andrei...E foarte interesant cum prietenii intra oarecum ca niste straini in viata ta, dar dezolvat niste chimii nebanuite si apoi raman acolo...
    Stai pe aproape ca o sa mai vina si alte povesti din 2005-2006-primele ture cu Andrei si Cristi, apoi primele ture cu pinguinii

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow! Au trecut aproape 9 ani si revad povestea turei :)

    Multumesc pentru ca ai repostat tura pe blog, ca sa o gasesc din intamplare mai usor ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare placere, Adi! Si mersi pentru vizita :).

      Ștergere