Delta 2006

E greu, e din cale afara de greu sa astern in 2013 o poveste veche de 7 ani. Dar e frumos in acelasi timp caci locurile astea mi-ai devenit dragi de atunci si nu e niciodata prea mult tribut pentru ce e frumos in viata.

Din prima clipa in care Radu m-a momit sa mergem in Delta nu a mai fost cale de intoarcere. Imi doream sa ajung acolo inca din timpul liceului dar nu am avut niciodata cu cine. E un taram ce ma vrajea si imi aprindea imaginatia si ma visam in raiul pasarilor si al necuvantatoarelor, in locuri in care nu calca prea multi turisti, inconjurata de o vegetatie unica in Romania. Mai stiam si ca Radu mai fusese deja in Delta, iar acum urma sa ne intalnim si cu Norica, deci avea cine sa se priceapa sa navigheze pe acolo printre canale si plaurii miscatori.

Cam asa arata Delta...mai frumoasa decat mi-o imaginam eu

O unica teama aveam-tantarii. Si cum dupa Delta, fugeam la o nunta, ma si imaginam aparand plina de ciupituri. Dar eram gata sa platesc si acest pret daca Autanul dadea gres (din fericire nu a fost cazul-nu pentru ca am mirosit 4 zile a spray anti-tantari din cap pana in picioare, ci pentru ca fiind deja septembrie, enervantele insecte se imputinasera vizibil si nu isi mai faceau aparitia decat la inserat cand noi le stiam ora si ne puneam la adapost in cort. Cum se lasa intunericul, mai ramanea doar cate un ratacit si noi puteam iesi in voie sa gatim sau sa mancam pe iarba).

Asa ca am parasit cu vantul in pupa grupul mare din Macin ce avea programata a doua zi o incursiune pe varful Tutuiatu si noi coboram spre altitudini ce se apropie de nivelul marii. Nu mai tin minte exact cum am ajuns din Macin la Tulcea. Am luat unul sau mai multe microbuze, ne-am inghesuit cu rucsacii mari claie peste gramada si am ajuns in final in orasul de pe malul Dunarii celei mari. De aici trebuia sa plecam cu Pasagerul spre Mila 23. Habar nu aveam unde venea asta, cunostintele mele de geografie ma tradau si nu am excelat niciodata la capitolul Deltei Dunarii (mie mi-au placut muntii :) ). 

Dar ne ajuta pe toti Google Maps sa ne localizam putin pe harta: in centru Mila 23 si Dunarea Veche, pe orizontala Bratul Sulina cu cele 2 localitati Maliuc si Crisan, in afara hartii pe bratul Sulina, in stanga Tulcea si in dreapta Sulina

Am aflat mai apoi ca era un sat de pescari aflat pe un « apendice » al Bratului Sulina-respectiv pe Dunarea Veche. Pasagerul era o nava mare ce facea curse regulate intre Tulcea si diverse localitati importante de pe cele 3 brate ale Dunarii. Insa el nu mergea in fiecare zi si fix duminica cand bateam noi la portile Deltei, nici urma de Pasager spre Sulina (nici cursa directa, nici cursa cu legatura si schimbat in Crisan). Nimic.

Acum ca sa intelegeti mai bine-daca te urci in Pasager ca sa mergi la Sulina nu se cheama ca ai fost in Delta. Pasagerul care e nava de transport merge pe bratele mari, respectiv pe Sulina (pana la Sulina), ori daca vrei sa ajungi in "Mila 2 de langa 3" (atentie localitatea Mila 23 nu are nimic de a face cu mila 23 (marina)) trebuie sa iei cursa spre Sulina (cu 2 opriri importante: Maliuc si Crisan) si sa schimbi nava in Crisan. De acolo, nava te intoarce putin inapoi si intra pe Dunarea Veche (acel apendice al bratului Sulina) caci satul nostru era asa, putin mai dosit, nu chiar la drumul-pardon, canalul mare.

Noua ne convenea Pasagerul caci era ieftin. Era incet ca un melc dar si noi aveam timp pe atunci si banii cam lipseau asa ca ne pasa prea putin ca vom sta pe punte sa ne bronzam 4 ore. Ziarul Dilema Veche aflat mereu in rucsac oferea mult material pentru lectura intr-un format suficient de compact pentru a-l cara si pe munte (plus ca isi putea gasi multiple utilizari dupa lectura).

Deci fara Pasager ne ramane doar varianta unei salupe rapide, cursa directa in schimb spre Mila 23. Nu a fost din cale afara de rapida (cam 1.5 ore probabil) dar a fost bine.

Debarcata pe pontonul satului nu prea stiu ce sa fac si plec dupa baieti prin sat sa cautam barca. Chestia s-a intamplat repede caci Norica stia la cine sa intrebe si nu aveam nevoie decat de o lotca. Mergem lansati la Mos Butelchin dar acesta nu are barca gata si ne indruma la fratele sau unde gasim o lotca de 3 persoane

Lotca la datorie in Delta

Asa ca in spatele casei urcam bagajele in barca si apoi se urca si Mihaela-Printesa. Si ma cuprinde frate panica pentru ca barca se hatana in ultimul hal si deja ma vedeam rasturnata cu barca cu tot in apa si cu bagajele undeva pe fundul mocirlos si plin de vegetatie al vreunui canal. Apoi stau si prind sticle cu apa-de fapt bidone de 5l in toata regula si ma intreb de ce caram atata apa cand vorba aia, balta e plina de apa. Mi s-a spus ca desi Dunarea strange la sanu-i atatea izvoare, Dunarea e diferita de izvoarele din componenta si ca mai bine... niste apa potabila.

Delta imi ureaza in felul ei buna-dimineata, dar eu sunt prea crispata sa observ toate acestea. Noroc cu ochiul lui Radu

Parasim locul de cort si implicit pamantul sigur de sub picioare

Cu inima stransa (doar a mea) pornim la drum si stau intr-un « sezlong comod », dar crispata nevoie mare, in fundul barcii. 

A se observa fotoliul...ma simteam ca in sufragerie cu stuful ala pe langa mine

Aveam target Chilia si pentru asta ne incadram pe Garla Pardina ce ne conduce dreapta si sapata de om spre destinatia noastra. 

2 vaslasi fara carmaci

De la oamenii astia am cumparat un fagura de miere (pentru prima data am vazut si mancart fagure)...cu penene galben pastrat in fundul barcii e o adevarata delicatesa.Normal ca Norica i-a bunghit si pe oamenii astia

Nu mai stiu unde am campat, ori pe unde au facut baietii baie, ori pe unde am facut pauze, imi aduc aminte doar ca a doua zi, cand deja aveam grindului Chiliei langa noi, am intalnit pe mal un baiat de scoala si l-am intrebat cam pe unde suntem (adica vroiam sa stim cat mai e pana la Chilia). Ni s-a raspuns ca suntem in Romania , fapt ce ne-a bucurat nespus :).

Pentru prima data la Chilia in port

In Chilia facem pauza, intrebam de un magazin, luam inghetata si Norica culege informatii. Apoi iesim pe bratul Chilia si suntem opriti de graniceri, ni se verifica buletinele, constata ca suntem cei mai pasnici infractori posibili si Norica strange alte informatii despre ruta. In aceeasi zi, cica urma sa fac cunostinta si cu primul lac din Delta, numit Lacul Dracului. Incurajator nume, ce sa zic. Apoi intram in alte lacuri si mai mari, pe Babina vad pelicani si sunt tare entuziasmata si ma agit cu aparatul facand filmulete insa dupa ce ma interesez cam cat de adanc e un astfel de lac, ma cumintesc subit.

Sunt lasata sa trec si la vasle si baietii sunt tare intelegatori fata de tehnica mea de mers ca pisul boului si mai ales din mal in stuf si din stuf in mal si ma scot de multe ori din incurcatura (prinsa fiind in stuful de la mal).

Cand nu vaslesc (si majoritatea timpului nu o fac) ma uit in stanga si in dreapta. In prima zi credeam ca o sa ma plictisesc de moarte in barca (asta poate si pentru ca Pardina nu e cel mai interesant canal din Delta) dar apoi am intrat pe lacuri si pe canale mai mici si naturale si mi-am pierdut ochii pe cer si prin copacI cautand sa zaresc pasaret, ori am analizat nuferii albi si galbeni de pe drum, atat de aproape de mana mea si atat de frumosi in egala masura.

Baietii m-au antrenat in consecinta astfel incat pentru reintoarcerea la civilizatie am fost investita in postura de vaslas si m-am straduit sa port barca dreapta ca sa fac impresie buna in randul localnicilor ce priveau cu interes cum o fata vasleste si 2 baieti stau tolaniti in barca. Ucenicia mea a fost cu folos dar inca eram atent concentrata la grimasele baietilor care imi corectau cursul fara cuvinte ori din gesturi scurte…

Totul pare ok

Totusi e incredibil cum, desi timp de 4 ani nu am mai pus vaslele in maini, in 2010 cand m-am reintors in Delta, totul a parut simplu si natural. Cel putin acum pot sa zic ca sunt singura din familia mea care stie sa vasleasca (ceva mai mult decat o barca de agrement de pe un lac din capitala).

Seara ne-am gasit adapost in casa celor care ne-au imprumutat barca si imi amintesc ca eu si Radu ne-am indarjit sa gatim la primus o conserva de mazare cu 1% carnati si un piure, pe care intr-o alegere neinspirata, le-am amestecat. A iesit ceva indescriptibil din care nu am mancat mai mult de cateva linguri. Asa ca ne-am dus spasiti sa cerem o farfurie de ciorba de peste cu care gazdele ne momisera mai devreme si pe care o refuzasem. Am mancat o ciorba simpla, facuta pentru cei de-ai casei , cu pestele si zeama in aceeasi farfurie, dar nepretuita la gust fata de amestecul nostru dubios.

Dimineata, inainte de rasarit ne-am trezit nu ca sa mergem pe balta si sa ne platim masa de cu seara, ci ca sa prindem Pasagerul de ora 5.00  (azi mergea) .

Rasarit pe Dunarea Veche. Imi pare rau ca sunt atat de multe fotografii dar pur si simplu nu m-am putut hotari pe care sa o aleg

Ora 7.00 ne gaseste in Crisan, pe ponton, intizand mustar pe biscuiti (cam asta mai aveam de mancare la noi) si asteptand nava spre Sulina. Nu mai stiu cand am ajuns acasa, cu ce anume, dar nu mai conteaza.Deja aveam aventura in suflet si delta era acolo intr-un coltisor astepand sa ma intorc. Si cand m-am intors, nu am facut-o singura.

Foto: Radu