Bucegi, Cabana Malaesti-tura de initiere

Traseu: Busteni-Gura Diham-Cab Poiana Izvoarelor-Pichetul Rosu-La Prepeleac-Cab Malaiesti-Valea Glajariei-Poiana Malaesti Izvor- Cab Diham-Saua Baiului-Gura Diham-Busteni 

Detaliere traseu:

-Busteni-Gura Diham, drum forestier-4 km, taxi, 25 ron pt 5 pers 

- Gura Diham-Poiana Izvoarelor-BR, 1 h 

-Poiana Izvoarelor-Pichetul Rosu-BR, 10 min 

-Pichetul Rosu-Poiana Bucsoiului-BR, 30 min (pauza 15 min) 

-Pichetul Rosu –La Prepeleac- BR, 1h 

-La Prepeleac- Cab Malaiesti- TR, 1 h 

-Cab Malaiesti-Poiana Malaiesti Izvor, BA si apoi CA, 1 h 30 min 

-Poiana Malaiesti Izvor-Cab Diham, BA-45 de min 

-Cab Diham-Saua Baiului-Gura Diham- TA, 1 h 30 min

Participanti: gina, luminita_tuchel, Annastan, carmena, mihaiburo, scarabeul1984, darkmoon, razvan_ilie, tesla4536, Roman Catalin, bamse

Desi nu a fost o tura pretentioasa, a fost o sambata in care m-am simtit foarte bine alaturi de colegii de tura, am simtit acea efervescenta a unui grup care este directionat spre un obiectiv, il atinge, si se bucura de reusita impreuna...asa cum ii sta bine...Din aceasta tura am tras multe invataturi, eu insami, legate de organizarea turelor de initiere, si desi nu a fost la fel de spectaculoasa sau de lunga ca cea din Piatra Craiului o consider mult mai reusita.

Asadar sa vedem care a fost mersul lucrurilor si ce m-a determinat sa anulez tura de duminica.

9.30 in gara din Busteni nu e deloc harmalaie...oamenii se strang incet, incet, iar din trenuri nu coboara marea de oameni cu care eram obisnuiti –poate speriati de vremea nefavorabila care se tot anunta de o saptamana incoace.

Cativa stropi de ploaie isi fac simtita prezenta dar trec repede. Totusi negurile domina tot drumul spre Gura Diham. Aici facem recensamantul complet si ne echipam de plecare. In pas de melc parcurgem fara sa ne grabim "panta prostului" si apoi ne bucuram cu totii de racoarea de prin padure, de poteca larga si lina care ne ofera timpul necesar sa vorbim si sa schimbam impresii. 

Ajungem intr-o ora la cabana, luam apa, caci pana la Malaesti nu mai gaseam, si fara pauze lungi continuam spre Pichetul Rosu (fost punct de granita), mare bifurcatie de trasee care conduc spre cab Diham, cab Omu, Busteni. De aici indicatorul ne incurajeaza cu 3-4 h pana la Cab Malaesti. Noi am facut exact la mijloc, cam 3 h 30 min, timp de care am fost foarte multumiti cu totii, pe poteca numita si Tache Ionescu. (Tache Ionescu, pe numele adevarat Dumitru Ghiţă Ioan a fost prim-ministru al României intre 1921 -1922, dupa ce 4 ani fusese ministru de Externe). Iata ce am gasit pe internet referitor la acest toponim:

Poteca "Tache Ionescu" din Bucegi

Pasaje extrase din "Anuarul Societatii Turistilor Romani", 1910.

Articolul  "Ascensiunea Muntelui Costile"

"Se numeste „Poteca Take Ionescu”, pentru ca a fost facuta cu cheltuiala D-lui Take Ionescu, fost ministru, si asupra careia voiu reveni cu o alta ocaziune."

"De la Capatana Porcului, de langa pichet, drumul se bifurca: o mica potecuta, numita „Poteca Take Ionescu”, ocoleste muntele Bucsoiul, formand braul lui in toata intinderea sa, trece frontiera in Transilvania si se termina la cabana din Malaesti, unde se uneste cu drumul unguresc in sus spre Omul, iar in jos spre satul Rasnov."

Pasaje extrase din Nestor Urechea, Cartea  "Vraja Bucegilor", 1926

"Trecem de el (Pichetul Rosu n.n.) si dam in poteca Tache Ionescu (construita pe spezele marelui om se Stat, iubitor al muntilor nostri)" (Capitolul: Excursie in Valea Malaestilor si la Omu)

"Poteca de pe Diham-Bucsoi ducand la casa de adapost Malaesti, purta numele de Take Ionescu-Weg, fiindca contribuise baneste la constructia ei" (Capitolul: Premergatorii).

Reveind la durmul nostru,ornim prin mica jungla de ocazie spre Poiana Bucsoiului decretat loc de popas si odihna caci preferam linistea traseului decat harmalaia de la Izvoare. 

Popas la intrarea pe Valea Bucsoiului

Avem cu totii un ritm foarte bun, poate imprimat si de faptul ca in jur negurile se strangeau in jurul nostru ca un sarpe cu corp de fum. Vorba lui Marin Sorescu in Iona: “S-o fi-ngustat lumea pana intr-atata? E prea mica lumea, intalnim la fiecare pas numai umbre. Copaci, pasari, ganganii, la fiecare pas”. 

In Poiana Bucsoiului citim din Emilian Cristea ce avea sa ne astepte: „Poteca traverseaza firul vaii dupa care descriind o cuba larga catre dreapta, traverseaza Valceaua Bucsoaia si patrunde in poiana intinsa de la poalele Crestei Vaii Rele. Din marginea poienii urcam usor si atingem curand o creasta acoperita cu un covor de iarba frageda si muschi-„La Bataia Cocosilor de munte” de unde coborand pe flancul opus, traversam, nu departe Valea Rea. De aici drumul continua, urcand si coborand, traverseaza Valcelul Indracit si apoi suie pieptis, [...] La Prepeleac.” Incercam cu totii sa ne fixam astfel principalele repere ale drumului si sa le recunoastem pe teren. 

In plus profit de moment sa vorbim 2 minute despre valea Bucsoiului, vale alpina, care desi de jos pare accesibila, cere un echipament adecvat. La vremea asta chiar echipament de iarna. 

La plecare cu forte noi urcam cu spor si ne lasam in Valceaua Bucsoaia unde incepe sa se dechida orizontul. Se vede cabana Diham, se vede Postavaru cu capul nori si Cheile Rasnoavei, se vede Piatra Mare si ea ascunsa pe jumatate. Negurile se risipesc cel putin pana ajungem la Prepeleac si fiecare fereastra din padure este motiv de poze si de pauza de admirat. 

Razvan taie cu spor poteca prin micla jungla de dinainte de punctul de Belvedere de la Prepeleac si la 13.40 suntem toti acolo intorcandu-ne privirea roata spre Tara Barsei. 

La Belvedere

Dupa 10 min pauza pornim printre jnepeni si ne lasam in dreapta pe poteca marcata cu TR spre Cabana Malaesti, sageata indicatoare, 1 h. Poteca marcata BR continua spre vf Bucsoiul existand totusi o varianta de a cobori in valea Malaesti pe Brana Caprelor. 

Aceasta ultima portiune e foarte spectaculoasa, poteca are o oarecare expunere dar sunt podete si cabluri pt a facilita coborarea. 

Un ultim popas il facem dupa un urcus prin multa vegetatie in care ma tot imbarbatam eu cumva cu „Razbim noi cumva la lumina” in Saua Malaiestilor, loc de unde admiram turnurile stancoase si de unde vedem pentru prima data cabana Malaesti.

Se vede Padina Crucii, Culmea Tiganesti, poteca ce pleaca din spatele refugiului pe versantul plin de jnepeni si coboara la lacul Tiganesti si o parte din Muntele Scara.

Si bineinteles, se vede si cabana

Coborarea ne ia putin si repejor ne vedem trecuti raul si popositi pe bancutele de langa cabana ce strajuie solitara mareata Vale a Malaiestilor.

Poza de grup

Le povestesc celor ramasi la urma despre Bisericuta si soarta traseelor de acolo si punem de un maaare popas refacator de forte si energii pentru lunga coborare pe Valea Glajariei ce va urma. In acelasi timp consultam si harta pentru a vedea ce am parcurs si ce ne mai asteapta. Natura este nespus de verde , rod a precipitatiilor din zona, un verde placut reconfortant o impletire faina intre vegetatie si stanca omniprezenta fie pe partea Vestica a Bucsoiului, fie spre Hornuri.

Din pacate chiar la plecare incepe prima torentiala dintr-un lung sir care ne priponeste locului cam 10 min pana ne echipam corespunzator si ne luam inima in dinti. 

Plecand spre Diham

Prin padure ploaia ne haituieste neincetat dar ritmul este nesperat de bun si valcel dupa valcel, ajungem la punctul de belvedere care unde peisajul e frumos dar acum lipseste cu desavarsire si fara preget ne regrupam la bifurcatia cu drumul spre Rasnov....indicatorul suna promitator: 15 min pana in Poiana Malaiesti Izvor si apoi 1 h de urcat pana la Diham...scrie negru pe alb ca sa stii la ce sa te astepti. 

Noi insa bine informati ne dam la vale pregatiti pentru portia finala de fitness cum a spus Anna. Daca in ultimele 20 de min ploaia se oprise ma trece gandul sa renunt la geaca dar parca cum mi-ar fi citit cineva dorinta nu incepem bine sa urcam poteca printre radacini ca incepe sa toarne, cu furie, dus dupa dus parca ne varsau copacii galeti de apa in cap care se scurgeau pe pantaloni si intrau in bocanci. In curand incepem sa tropaim felscaiti cu totii...Avem parte si de doua portii de grindina ceva tunete si fulegere pe aproape doar ca eram la adapostul padurii dese. Urcam constant si sustinut, cu pauze mici si f scurte manati de ploaie. Urcand ploaia imi siroia pe buze si constatam ca se amesteca cu transpiratia caci devenea sarata. Cand am ajuns la indicatorul care ne anunta 15 min pana la diham constat ca am facut 35 de min de jos si apoi pe curba de nivel in 7-8 min suntem sub un acoperis numarand broastele din bocancii tranformati in cizme. Oricat am stors de ciorapi nu am scos decat o mica parte din apa. La cabana atmosfera e calduroasa, tablouri cu peisaje montane, ceaiul 1 leu, oameni amabili si in fundal superbe cantece de munte.

"Mi-e dor sa mai stam la un ceai"

Stam la un ceai vreo 20 de minute si apoi cu curaj iesim intr-o noua portie de torentiala care ne insoteste constiincioasa pana aproape de Saua Baiului unde incep sa se crape norii.Aburii diformi se ridica din pamant si ne dau sperante mai ales ca spre Baiului incep sa se sparga norii...Pacat ca nu ne uitam in urma caci am fi fost mai rezervati caci din spate ne haituiau nori cenusii care au inceput sa se descarce pe noi cand am intrat in padure. Ne facem cu greu loc printre paraiele care invadasera poteca, pline de nomol, pe unele le sarim prin altele trecem pur si simplu. Radacinile devin capacane alunecatoare, iarba e si ea datatoare de probleme la final insa cand suntem pe 5 min de Gura Diham si de terasa acoperita unde ne asteapta niste haine uscate... 

Hainele uscate au fost capacana..nimanui nu ii venea sa isi introduca piciorele murate iar in bocanci sau sa traga pe el geaca uda, sa ridice cortul si alte grozavii. Nimeni nu stia cum sa viseze la un pat uscat acasa asa ca parafrazandu-l pe Iona sun un prieten si il pun sa declare sub acoperirea contului meu: Oameni buni, tura, nu invierea se amana!...se amana fix pana in ultimul weekend din august care se pare ca este luna restantelor . 

Asa cum am spus, am scris acest jurnal ca sa subliniez anumite lucruri pozitive desi in general sunt o persoana obiectiva, dar acum chiar am de spus de bine si nu vad de ce sa nu o fac: 

Lucrurile pozitive: 

-grupul mic, mi-a oferit timp sa vorbesc cu fiecare desi in general am ramas mai la urma caci traseul nu punea probleme de orientare 

-grup mic= inertie mai mica si timp de reactie mai mare...Adica chiar plecam in 5 minute nu in 15 

-timpii foarte buni de traseu, care s-au datorat in mare parte si bagajelor mici care se simt enorm 

- grup omogen desi au fost oameni cu experienta montana si conditie fizica variata insa pana si cei mai lenti din Crai acum au fost la inaltime. 

- foarte multa vointa mai ales ca a fost vorba de 4 h de mers pe ploaie si determinarea de la urcarea spre Diham chiar m-a impresionat. 

- buna dispozitie si o mare dorinta si curiozitate de a afla pe unde trecem si ce se vedea din maretul peisaj din care ceata desfacea crampeie. 

- turele facute intre timp de unii dintre voi chiar s-au simtit (andy si razvan) 

- se vede fiecare tura cum isi aduce aportul asupra voastra, cum va dezvolta anumite deprinderi, cum sterge din temeri.

Intr-un cuvant mi-a facut placere sa mergem impreuna in ciuda vremii dubioase...sper sa ne revedem cat de curand. 

Bibliografie: 

-Emilian Cristea, Monogragia Bucegilor 

-http://numedelocuri.blogspot.com/2006/12/poteca-tache-ionescu-din-bucegi.html 

-Iona, Marin Sorescu 

Traseul nostru, schitat pe harta Bucegilor

Citeste mai departe...

Retezat si Cheile Sohodolului

Venit, carat, plouat, murat, plecat….intr-un singur cuvant: Retezat, in 13 h + Cheile Sohodolului

Echipa: mike si radu

De la diriginta mea de matematica am ramas cu o singura mare invatatura (caci deh matematica nu mi-a placut):ca trebuie sa ne dea multe teme, ca noi sa facem suficient. Adica jumate din tema ei era un numar decent de exercitii pentru acasa. Morala e ca trebuie sa iti propui mai mult, ca sa realizezi macar ceva. Asa a fost si in Fagaras, asa va fi si acum...Weekendul acesta era unul special pentru noi, asa ca trebuia sa il serbam impreuna si nestingheriti, sa ne bucuram de liniste si de ceea ce ne place amandoura, muntele. Asa ca ne suim joi seara la volanul Harbulinei noastre cu destinatia Retezat, un munte superb pe care mi l-a aratat Radu in prima noastra toamna impreuna. Desi eu vroiam sa intram dinspre Poiana Pelegii ca sa mai scutim orele de mers pana la Bucura, Radu conduce masina pe forestierul spre Carnic, pe care eu adorm glorios printre hopuri si pietre.

Somn greu in confortul sacului de dormit si o blestematie de soare care ne goneste din cort. Cum nu era nici un alt loc la umbra unde sa imi continui visele, trebuie sa ridicam ancora, adica sa plecam pe lungul drum spre Bucura.

Planul era ca azi sa incercam Creasta 25 octombrie (3B) din Peretele Bucurii, iar maine Muchia Mare din Coltii Pelegii (4B), singurele trasee despre care stiam ca sunt cat de cat amenajate in zona. Creasta Vulturilor (3A) o parcursesem anul trecut cu Emil si ca atare porneam cu cateva avantaje, stiam cam cum este catararea pe granit in zona aceea, stiam accesul si aproximativ intrarea in traseu.

Dar pana la asemenea locuri mai e un drum uscat si pietros pana la Pietrele, pe care dupa Lolaia pescuim cu noi un olandez proaspat student la medicina, plecat sa cutreiere lumea si poposit in Carpatii Romaniei. Asa ca facem echipa de trei pe drumul destul de lung si mai pierdem vremea explicandu-i omului despre locurile prin care trecem, muntii nostri, oameni, conditii de trai si alte vrute si nevrute.

Alegem din nou scurtatura spre Gentiana si bine facem, caci pe drum padurea ne ofera surpize din plin. De la muschiul verde si gros ca o blana verde a pamantului, dar atat de racoros, la paraul Pietrele, ce curge in mici praguri lichid, natura, racoarea si vantul placut te indeama la zabava in astfel de locuri minunate. Pacat doar ca destinatia noastra este atat de departe caci pe caldura asta locul pare raiul de pe pamant. 

De la Gentiana, unde ne oprim pentru 10 minute la o scurta vorba, zarea se deschide facand drumul placut macar pentru ochi, caci privirea se face roata spre Bucura, spre Curmatura Bucurii si pasul se grabeste sa treaca de Bodrul Tomii ca umerii obositi sa arunce iar rucsacul pe marginea lacului Pietrele. 

Lacul mi se pare unul din cele mai frumoase zone din Retezat (si am vazut multe) chiar daca este foarte la indemana si batut de poteci, dar este o oaza de liniste, o poarta de trece parca intre marea de jnepeni si cea de stanca, cu nori jucausi care se destrama deasupra, iar in zilele de toamna, oglinda de cristal pentru varfurile din jur.

De la lac parasim poteca si, ca niste adevarati hamali, tragand de dulapuri ne incepem baletul foarte periculos printre bolovanii imensi, o scena ciudata cu contorsionisti aplecati,cocosati, incercand sa sara zvelti si cu drumeti obositi ce se tarau sprijiniti in bete, in sus, pe un valcel de grohotis revarsat la baza 

Nici nu ajungem bine la locul de lasat bagaje, ca previziunile meteo cele mai sumbre se adeveresc si norii se bulucesc spre noi vestind ca ploaia e aproape.

Dar ca de obicei, barbatii nu asculta de neveste, asa ca dupa ce amenintarea ploii trece, Radu, ca sa nu fi batut atata drum degeaba, intra in prima lungime de coarda din Creasta 25 octombrie.

Intrarea in traseu este la 10 de m in sus de poteca ce duce spre palcul de jnepeni folosit ca reper pentru intrarea pe Creasta Vulturilor, si locul este marcat cu o placuta prinsa intr-un piton, finnd o platforma destul de conofortabila pentru secund.

Prima lungime pleaca initial pe o fata cazuta, cam 15 m, ca apoi sa urce in 2 m direct pe muchie pe care o parcurge inca 10 m matematic, ca imediat inante de regrupare sa se lase inspre dreapta spre o platforma innierbata, aflata la baza unui horn. Lungime: 45 de m, 6-7 pitoane, 1 friend folosit (mai mult de amorul artei). Regrupare la 2 pitoane aflate aproape vertical unul de altul. 

Lungimea nr 2 : Intra pe hornul mai sus amintit, lung de 10 m cu o iesire aparent surplombata din cauza unui bolovan, pe horn 4 pitoane, 3 pe dreapta si unul pe stanga, se poate urca la ramonaj. Dupa iesire urmeaza o fata cazuta de inca 15m fara nici un fel de probleme tehnice, care ne conduce pe o brana de iarba, unde putem regrupa la 2 pitoane cu inel amplasate convenabil. Aici deja ploua torential cand am ajuns, ramonajul prin hornul pe care apa se scurgea fir continuu fiind chiar foarte trist, asa ca dupa ce mi-am apostrofat jumatatea ca nu vrea sa asculte si de mine, cum in sus nu aveai unde sa o dai, caci totul era ud pe noi (doar capul uscat, noroc cu castile), papucii inutili, batem retragerea.

Cu un rapel de 30 de m rezvolavam problema, si coboram spre valcelul pe care am urcat, unde gasim adapost sub un perete usor surplombat, unde stam sa inghetam vreo ora pana se opreste ploaia si cobram la rucsacuri. Bilantul este trist: tot echipamentul e ud, corzi, papuci, hamuri, haine, iar tura noastra s-a terminat chiar mai repede decat a inceput. Asa ca nu avem de ales decat sa o luam la vale sau sa ramanem o zi la trekking la Bucura.

Pornim o coborare chinuita printre bolovanii uzi si plini de muschi inselator, care ne fac sa dam de cateva ori bune cu fundul de pamant si ne consideram fericiti cand pe la 8 si ceva ajungem inapoi in poteca turistica. De aici drumul stiut spre Gentiana printre roiuri de musculite mici si enervante, pe care le starneam din ierburi si din jnepeni la trecerea noastra pe acolo.

La Pietrele am ajuns storsi, mai ales caci coboararea prin padure cel putin in prima jumatate de ora parea interminabila din cauza miilor, miliardelor de pietre ude insirate pe poteca ce surclasau cu brio vibramul nostru, total depasit de situatie. Vederea cabanei a fost o usurare si stiam ca suntem foarte aproape de o masa copioasa, de o ploaie sanatoasa si de un somn soara cu moartea.

Rupta am cazut. Am adormit atat de repede cu cantecul ploii pe supratenta, pic pic pic, in rimt sacadat imi umplea ochii si urechile de sunet bland si parca transformata si eu intr-o picatura ma scurgeam spre pamant, oasele se intindeau, sufletul in pace dicta liniste, inima si ea ticaia in ritmul ploii. Ma contopisem cu ea undeva printre visuri de catifea.

Ziua 2

Dimineata soarele ardea cu furie si prevestea o noua aversa prin imprejurimi asa ca ne grabim sa impachetam si sa plecam spre masina. Ziua era abia la inceput, asa ca hotaram sa ne largim orizontul si sa descoperim locuri noi: Cheile Sohodolului. Practic acest jurnal l-am scris mai mult pentru Cheile Sohodolului, pentru a va arata un loc nou descoperit, si frumos, atat privit din prisma turistului cat si din cea a cataratorului, caci acolo sunt numeroase trasee de escalada. Accesul nu pune probleme: de la Targu Jiu se iese pe drumul spre Baia de Arama, se trece de satul Leresti si la 17 km de Tg Jiu avem indicator spre dreapta: 16 km spre Valea Sohodolului cu trecere prin satul Leresti. Dumul e bun, asfaltat.

De la marginea satului se intra aproape in chei. Se percepe taxa de intrare de 5 lei /masina, insa merita caci nu am vazut gunoaie decat foarte putine stranse intr-o groapa ameanajata din pietre de rau, langa al doilea pod langa traseele "Arde-o mamaie" si „Fa proasto". In interiorul cheilor, drumul este destul de ingust, se strecoara pe 2 poduri, sunt locuri unde nu incape decat o singura masina, dar este astfaltat. Au o lungime de 1,7 km, insa dupa ce iesim din stransoarea peretiilor, plonjam intr-o mare de vegetatie luxurianta de foioase, o padure deasa si intunecoasa cu versanti abrupti pe o parte si cu raul din ce in ce mai tumultuos pe partea cealalta. In weekend si mai ales duminica, cheile sunt pline de turisti veniti la un gratar, dar in general locurile favorabile nu sunt sub pereti, astfel incat puteti catara linistiti. Pun insa pariu ca locurile sunt mult mai frumoase in timpul saptamanii cand e liniste.

Pentru turisti peisajele sunt frumoase, uitati o descriere gasita intamplator pe un blog fara pretentii de montaniarzi: „Valea Sohodolului este usor de strabatut, cu masina. Privelistile care se astern in fata ochilor pot concura cu cele de peste ocean. Este natura salbatica la ea acasa, cu peretii de stanca uriasi, de-o parte si de cealalta a drumului, cu deschideri care te indeamna sa intri inauntrul lor si sa admiri paraiele care si-au facut loc printre ele si in care se pot oglindi chipurile care au cutezat sa paseasca spre frumoasa lor imparatie. Patrunzi cu sfiala, sa nu starnesti vreun spirit cuibarit pe acolo sau vreun stapan ce si-a revendicat domeniul si vrea sa-l pastreze departe de ochii prea indrazneti ai drumetului fermecat. Cascadele colorate au o stralucire aparte si te indeamna sa te apropii. Si privesti iar acesti pereti imensi de stanca, abrubti si pasii te poarta spre prima lectie practica de alpinism. Acestea sunt Cheile Sohodolului, locurile preferate ale alpinistilor amatori. Iar bolta cereasca cu soarele-i stralucitor pare obosita de efortul sau de a oferi cat mai multa lumina plantelor care au prins viata pe aceste creste. Si te opresti, ridici ochii si te minunezi de maretia acestora, te bucuri ca exista si pretuiesti aceasta clipa in care te-ai contopit cu natura adevarata, la tine acasa.”

Exista locuri de cort pe malul raului atat la intrare, cat si dupa al doilea pod si se poate campa in anumite zone chiar la 10 m de pereti.

Problema mai delicata este apa de baut, nu exista izvoare amenajate si singura apa este cea a care a format cheile. Paznicii ne-au asigurat ca putem bea din ea si daca credeti in regula celor 7 pietre, chiar puteti :) . Noi am diluat cu ea niste suc la cutie si inca scriu jurnalul.

Acum sa trecem la partea a doua-catararea.

Traseele sunt foarte bine amenajate, noi, cu spituri si topuri amenajate cu lant. Exista numeroase sectoare, atat la soare, cat si la umbra si ceva tavane si surplombe unde se pot lega ceva miscari chiar si pe ploaie. Traseele sunt variate ca si dificultate, insa nu sunt neaparat pentru initiere.

Cele mai usoare sunt in zona de la primul pod, pe stanga in sesnsul de curgere a raului, cu plecare chiar de la balustrada de beton a pdoului. Aici este un TR pe stanca (marcajul care strabate cheile) si langa el sunt notate traseele (zona B in topouri): 

1 = Triunghiul rosu; 5+; 

2 = Iubiti Femeia ; 5+ ;

3 = Ocrotiti natura; 6- 

4 e un 7- si pleaca de sub pod de la nivelul raului. Toate au regruparea comuna.

Marea majoritate a traseelor din zona sunt cotate peste 6 , multe de 7 si 8. O alta zona vasta este la al doilea pod cu ceva trasee de 6/ 6+, dar si mult mai grele. Aici nu sunt notate pe perete nici nume, nici cifre, deci idenitificarea se face doar dupa topouri.

O zona noua, care nu figureaza pe topouri si despre care doar ni s-a spus, nu am ajuns sa o si inspectam, este la 150 m de intrara in chei, pe stanga raului, cum ne uitam din drum trebuie sa identificam pe perete 2 fisuri oblice care tind sa formeze un A. Traseele nu au nume se identifica dupa linia spiturilor, e un 5+ si ajung pana pe la 7.

PER ANSAMBLU tragand linie dupa acest weekend restrans, am concluzionat ca a fost frumos, mai ales locul de cort unde am dormit in Cheile Sohodolului, care practic era locul ideal cu multa iarba, un coapc, umbra pana la 10, raul ce curgea plin de viata la 10 m sub noi.... si cel mai important pustiu intr-o mare aglomerata.

Documentatia si topourile le gasiti pe: www.roclimbing.net

Din pacate nu am poze cu Cheile Sohodolului, dar sunt o multime pe net care sa va animeze dorinta de a vedea locuri noi. 

In alta ordine imi pare sincer rau ca acesta este primul jurnal din Retezat care nu se ridica la standardele celorlalte 2 care sunt printre favoritele mele.

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Creasta Vartopel-Arpasel

Motto: 

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate

gasi atata vreme pentru ura,

când viata e de-abia o picatura

intre minutu-acesta care bate si celalalt -

si-mi pare nenteles si trist

ca nu privim la cer mai des,

ca nu culegem flori si nu zambim,

noi, care-asa de repede murim. 

(Murim...ca maine) de Magda Isanos Monumentul Speologilor oradeni de la lacul Capra.

Ultimele ceasuri de la serviciu nu isi mai au rostul. Inginerul din mine vorbea despre rotomoulage si alte bazaconii, dar ochii fugeau spre cartea lui Baticu deschisa pe Desktop. Masina merge singura pana la Balea, unde gasim liniste si un frig inuman care ne reaminteste ca am ajuns in Fagaras, acolo unde pur si simplu joci dupa cum vrea Maria Sa, stai sau mergi, vointa oricat de mare ar fi cere sa fie dublata si de un cap care sta bine pe umeri. Fagarasul este Alpii mei (scuzati dezacordul), nu trebuie sa ajung departe ca sa ma simt mica, e suficient sa plec undeva din Sud, sa urc 2 zile spre varfuri. In Fagaras, desi multi cuceresc multe (varfuri, muchii, custuri) eu imi ridic privirile cu teama in sus, intrebandu-ma daca sunt suficient de buna ca sa ma primeasca acolo sus, sa isi plimbe degetele de vant prin parul meu ca un bunic venerabil.

Ziua 1. Vartopel –Arpasel

Traseu:

1. Balea-Saua Caprei (45 min- 1 h, 200 m diferenta de nivel in urcus sustinut), marcaj TA, traseu turistic
2. Saua Caprei - Portita Zmeilor (1.5 h), traseu de creasta, marcaj BR, traseu turistic
3. Portita Zmeilor - Creasta Vartopel - Arpasel-Vf. Vanatoarea lui Buteanu –traseu nemarcat 4 h.
4. Vf.Vanatoarea lui Buteanu - Saua Caprei, 30 min, marcaj CA, traseu turistic
5. Saua Caprei-Balea, 30 de min, 200 m diferenta de nivel in coborare sustinuta, marcaj TA, traseu turistic
6. Balea - Tunel Sud – Refugiul Caltun, CA, 3 -4 h, traseu turistic

Astazi mai mult decat oricand imi ridic ochii spre Saua Caprei si spre norii aiuriti cerandu-le liniste. Si stiu ca o voi avea caci pasul se asterne placut in dimineata asta pe poteca. Depasim in sa 2 montaniarzi cu rucsaci mari plecati spre Moldoveanu, iar noi coboram la Lacul Capra... prima mea intalnire de vara acum 2 ani cand veneam dupa 4 zile de ploaie pe creasta. Ploaie care a spalat toate pacatele si m-a lasat golita de vointa. Poate doar asa muntele s-a uitat in inima si fiinca i-a placut ce a vazut, a rispit norii. Atunci, desi nu mai speram nimic, mesagerii vremii bune au venit, a iesit soarele, si ne-am bucurat de o reuniune pe cinste. 

La Lacul Capra

Acum ma bucuram ca sunt uscata si vantul doar adie si imi continui drumul spre Portita Zmeilor. 

Unii pe doua, altii pe patru picioare

Citeste mai departe...

Coltul Picaturii

Pe plaiurile lor de sus am uitat de grijile traiului, cele mai senine ore le-am petrecut pe brânele lor, pe piscurile lor semeţe încununate cu nouri am  preţuit minunile Firei şi în sufletu-mi am simţit pâlpâind câte-o scânteie din divina bunătate a Celui de Sus!" Nestor Urechia, Vraja Bucegilor. 

Componenta echipei: Muha (frg), Em (xemax), Emil (emils), Radu (griz), Mike 

Dupa ce cu o saptamana inainte impreuna cu Em si Radu arasem poteca spre Valcelul Picaturii pe care il gasisem din prima dar nu eram siguri ca e valcelul cel bun si traiam cu impresia ca am ajuns in valcelul Spanzurat, acum am mai corupt 2 pinguini (Emil si Muha) care au tinut mortis sa isi ia portia de zgarieturi si febra musculara ca antreu pentru botezul celui mai tanar pinguin. Asa ca dimineata, Harbulina isi face datoria si ne aduce pe toti langa partia de schi de unde inarmati cu cele necesare plecam pe un vant ce nu prevestea nimic grozav spre Valcelul Picaturii.

Radeam cu Radu si Em ca macar am fraierit inca 2 pinguini sa adanceasca poteca spre valcel...

Asadar pornim pe drumul Vaii Seci a Caraimanului pe care il stiam cu totii atat de bin , prilej de discutii despre antiperspirante, jurnale si Delta Dunarii.

Ajungem repede in firul Vaii Seci a Caraimanului si ne punem sa urcam printre cazaturi si vegetatie bogata pana sub prima saritoare, care in mod normal se abordeaza prin stanga daca vrem sa urcam valea.

Pe firul vaii

Citeste mai departe...