Anghelide si Refugiul Sperantelor - colectia toamna-iarna

Motto:

"Si-avem un singur Crai ce-asteapta neclintit

Cu ale sale creste ce-s rosii-n asfintit

Plecam sâmbata seara plecam toti împreuna

Liberi ca sa fim sub cerul plin de luna."

Componenta echipei: Gabibv, Suru, Mariusadx, Vladonne, Emils, Octavian67, Oana, Xemax, Mike, Radu si cristina.moldovan (duminica).

Traseul: Plaiul Foii - Traseul Anghelide - Braul de Mijloc - La Lanturi - Refugiul Spirlea - Plaiul Foii.

Ei bine iata acum la inceput de an nou rascolesc prin sipetul de amintiri, caci au ramas multe nepovestite din anul ce tocmai s-a incheiat.

Abia intorsi miercuri din Calimani, parca nu ne venea sa impachetam iarasi vineri, mai ales ca prognoza se anunta dubioasa. Asa ca fara tragere de inima nu aveam nici un plan pentru weekend. Noroc cu entuziasmul unora care ne scoate din butoiul cu melancolie si lene si ne cheama in Crai, salvand astfel la limita un weekend fara perspective. Ca un joc de domino antrenam cu noi toti pinguinii ramasi in Bucuresti si ne urnim voiosi inca de vineri seara spre Zarnesti. Pinguinii mai vrednici ne asteapta deja cu corturile intinse si cu sticla de intaritor ca sa facem fata frigului si sa ne mearga bine. Desi ne-ar fi placut sa mai povestim despre avalanse si schiuri, ne bagam la somn, caci dimineata, ora de trezire era matinala.

In zori de zi imi vine sa omor ceasul acela care suna din 10 in 10 minute, dar pana la urma blestematul reuseste sa ne trezeasca si chiar sa ne urneasca in traseu. Pornim 10 voiosi pe drumul spre Spirlea, dar dupa nici 10 min incepem sa renuntam la haine scotand la iveala ca un periscop intai capul, apoi mainile, pana cand, daca era Marti ajungea si la bustul gol.

Pe drumul de Plaiul Foii

Mergem cu voinicie pe drumul stiut, dar ratam magistral intararea caci descrierile nu erau prea lamuritoare potrivindu-se doar in parte... Tocmai atunci s-a nimerit ca eu si Radu sa fim intr-o teribila pana de memorie, caci nu mai stiam daca momaia si crucea rosie erau mai sus sau mai jos. Pana la urma uitam de foisorul lui Octavian si ne lasam pe mana lui Em care ne mana tot in sus, de incep si eu sa ma indoiesc.

Hopa, Octavian a gasit un izbuc?

Totusi, tot ochii de vultur ai lui Em vad un prim marcaj vechi de cand lumea, ca mai apoi din dreptul izvorului sa ochim momaia mult dorita. Acum ca Emil s-a linistit si suntem pe drumul cel bun, facem stanga calauziti de descrierea mult mai explicita.

Traseul se desfasoara repede, parca la fel de repede pe cat citesc din loc in loc ce ne asteapta: peretele cu pata galbena, primul valcel cu zapada ce ne scoate in Poarta Mare, coborarea si traversarea unui nou valcel, apoi repede, repede, Poarta Mica.

Tablou de toamna

Pornim initial pe o panza de grohotis prin padurea golasa

Ochim o pata galbena

Pe unul din valcelele dintre Poarta Mare si Poarta Mica

Pauza de contemplare...

...a Iezerului

Ne vedem trecuti si de Poarta Mica

Pana sa ne dumirim si sa constatam cat de mult ne place, pana sa ne fie frica de vreo saritoare ne trezim fata in fata cu Degetul lui Anghelide, la 100 m distanta ascuns in zapada, Canionul Negru pe care il recunoastem exclusiv prin luminita de la capatul lui.

Canionul nu e deloc fioros din acest unghi

Radu deschide calea si toti iesim victoriosi la lumina, la o aruncatura de bat spre stanga spre Braul de Mijloc.

Si nici cand intram in miezul problemei nu ne schimbam punctul de vedere

Fata in fata cu Degetul lui Anghelide

Marcajul ne conduce in Brau si cum e devreme inca (4 ore ne-a luat traseul din Plaiul Foii), Gabi viseaza chiar sa facem Braul de Mijloc pana la Marele Grohotis. Insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si desi credeam ca braul pe care il cunoastem va fi o formalitate, si ca dupa ce sarim 2-3 muchii vom vedea BR de pe Lanturi, am constatat ca nu a fost chiar asa. Braul a fost cu mult mai lung decat ne asteptam, dar nu pentru ca s-ar fi lungit printr-un procedeu miraculos, ci pentru ca era inghetat si cu zapada, ceea ce ne inducea in eroare de multe ori. Noroc ca Radu cu privirea lui de vultur ochea momaie dupa momaie, iar noua nu ne mai ramanea decat sa fim atenti pe unde calcam ca sa nu alunecam gramada..

Prin cotloanele Craiului

E aproape iarna

Parcursul sinuos al Braului

Facem marea greseala sa ne punem coltarii prea tarziu, caci altfel ne miscam mult mai sigur decat sa cautam priza cu priza si sa fim concentrati 120% unde punem piciorul. Cat despre Lanturi, aproape imi pierdusem speranta in poteca marcata cand dupa o muchie (toate semanau nenorocitele acum una cu alta) iesim in sfarsit in BR. Si aici este zapada in multe locuri, asa ca pastram coltarii in picioare...

Totusi zapada e si de folos caci asa mai scapam din saritori si in concluzie avem mai putine lanturi de descatarat, ceea ce la 10 oameni chiar se simte. Pe neclipite ajungem La Zaplaz unde ne dezechipam, aprindem frontalele si pornim inca o ora spre Spirlea. Ora se face jumate, apoi sfert si iata-ne in pauza mult dorita din care multi nu vor sa mai iasa, caci se facuse repede cald si bine pe priciurile de lemn. Noroc cu mirosul inchipuit de ciorba pe care l-am avut in nari, asa ca la masina am aruncat totul in portbagaj si ne-am dus glont la cabana unde chiar nu era deloc aglomeratie. Faptul ca nu era nici o masina in parcare nu ne-a dat de gandit, ci ne-a bucurat, se pare ca oamenii speriati de prognoza au ramas acasa. WRONG. Exista o lege pe care noi am descoperit-o abia acum. La Plai tot timpul e lume si daca nu e nimeni e ceva putred. Si putredul se numea inchis. Cabana Plaiul Foii si mai grav pentru burtile noastre-restaurantul-erau inchise. Se schimba patronul. Cu morala "cand te bazezi pe ceva, suna totusi inainte de confirmare| si cu buza umflata, pregatim razbunarea. La refugiul Salvamont intindem o campeneasca, desfacem un vin care ne tine pe multi legati de masa pana la 12.00.

Duminica dimineata cei mai vrednici pleaca spre Refugiul Sperantelor iar eu cu Emil, Octavian si Em ramanem la corturi pentru somn de voie. Foarte bine a fost, cald si placut in cort, noi discutii tolaniti la soare, asa ne-au gasit voinicii de la refugiul Sperantelor. Era necesar un drum acolo pentru ca fosta Cabana Ascunsa deschide perspective nebanuite despre multe trasee nemarcate din Crai, dar cum eu am ales soarele si izoprenul va zice Radu pe scurt cum fu:

"Duminica ne trezim cu ceva intarziere la 7:00 si ne urnim pe la 8:00. Noaptea a plouat jos iar sus se vede ca a nins putin, dar vremea e destul de inchisa in prima parte a diminetii. La izvor luam o pauza de masa si ne inhamam pe hornul nisipos care era complet lipsit de zapada si dezghetat.

Drumul spre Sperante, incepe evident cu o padure

La iesirea din Hornul Nisipos

Prin padure destul de multi copaci cazuti, cred ca a fost o vijelie in ultima vreme pe acolo, oricum nu e foarte mult de inotat pana la refugiu astfel incat ajungem pe 11:00 la fix pentru a prinde o fereastra de vreme frumoasa care ne releva un Iezer acoperit de un proaspat strat de zapada. E uimitor cum desi de fiecare data cand mergi in Crai vezi Iezerul, de fiecare data il pozezi si il surprinzi in ipostaze care de care mai interesante.

Sedinta foto cu Iezerul (de la refugiu)

De la refugiu ne despartim in doua, Gabi, Vlad, Suru si Marius alegand sa coboare pe la Thermopile, in timp ce eu cobor cu Oana si Cristina pe traseul pe care am si urcat, asta dupa un scurt detour de la Scara de Fier. Mi se pare super tare felul in care se vede Padina lui Calinet vazuta de la scara de fier, practic se vede toata valea inconjurata de o numeroase creste dantelate, o priveliste ce nu trebuie ratata.

Padina lui Calinet, si ea in prag de iarna

Coborarea a mers uimitor de bine si de repede, desi pana acum traisem cu impresia ca ar fi destul de naspa o coborare pe hornul nisipos, dar cu ceva grija totul merge ok. Una peste alta a fost prima data cand am coborat de la Sperantelor pe unde am urcat, desi am urcat de destul de multe ori pe drumul acesta.

Ajungem la masini la 13:00 si strangem bagajele la fix pentru a vedea Craiul cuprins de vijelia care venea dinspre Transilvania, dupa care a urmat o intoarcere relativ rapida in Bucuresti, drumul fiind uimitor de degajat.

Bucegiul in departare

A fost fain, o tura interesanta pentru un weekend care nu promitea foarte multe din punct de vedere al vremii, si o placuta reintalnire cu mai multi pinguini cu care nu ne-am mai vazut de destul de multe ture.

Foto by Radu

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

Descrierea traseului:

Din drumul spre refugiu Spirlea prindem spre stanga un vechi drum forestier pe care il urmam prin padure tinand firul paraului. Intalnim in drumul nostru un foisor destul de nou si la putin timp dupa aceea iesim intr-o prima poiana pe care o strabatem in lungime fara sa ne orientam spre stanga unde se vede o prima panza de grohotis atragatoare ce duce spre o zona de exploatare forestiera. Aici izvorul s-a pierdut, dar mai sus el revine. Poteca il urmareste pe malul stang in sensul orografic in urcare pana la apoximativ 1400 m altitudine, la baza grohotisului ce se revarsa din peretele din fata. Aici facem stanga. Se vede o cruce rosie pe un bolovan si o momaie.

Urcam pe firul vaiugii pe un mal sau pe altul pana la baza peretelui (aproximativ 30 de min). Ajunsi sub perete spre stanga putem iesi in dreptul unei poieni mici, la baza unor vechi trasee de catarare-Paianjenul Negru, dar pt care nu am vazut nici un piton.

Noi continuam insa de sub perete spre dreapta si ajungem in 5 min la baza unui prim valcel care ne va scoate in Poarta Mare. Coboram abrupt, mai traversam 2 valcele si iesim in poarta mica unde dam de un coltan proeminent - Degetul lui Anghelide - de unde vedem clar Canionul Negru, cu iesirea lui ingusta. Canionul are aproximativ 100 m lungime si dupa ce iesim din intunecime ne orientam spre stanga urmand firavele marcaje CR spre Braul de Mijloc (inca 15 min). Din Brau putem continua fie spre dreapta, spre Lanturi - 1.5 - 2 ore, fie in stanga spre Refugiul Sperantelor.