Soare, caldura si muste in Crai

Motto:

Departe în munti ascuns printre stânci

Se afla batrânul refugiu

Acolo se întâlnesc acei ce iubesc

Peretii de stînca si cerul.

In spatele titlului deloc atractiv se ascund pentru cei care vor avea rabdarea si curiozitatea sa citeasca, 3 zile superbe, pline de trekking, alpinism, prieteni, natura, singuratate, intr-un munte drag multora dintre noi- Piatra Craiului. Inca de joi seara ne primeste cu un cer spuzit de stele, o liniste de mormant prin poieni si o apa rece la izvorul de la Coltul Chiliilor. Cine a zis ca apa este incolora, inodora etc acela nu a stiut ce e setea, si nu a baut apa, a…a…apa rece de izvor. Apa are gust, are miros, are viata, o auzi, o simti de departe, ideea ei se transpune pe gatul uscat si are gust de miere, de iarba, de ace de brad, are gustul pe care vrem sa i-l dam si miroase a pauza si racoare.

Continuam tragand la deal rucsacurile grele pe serpentinele ce urca sustinut spre micul refugiu ascuns in poiana Curmatura Prapastiilor. Nu am mai revenit aici din toamna, cand am lasat paznici peste munca noastra de carpatisti strajerii, pititi prin ascunzisurile turnurilor de veghe, si zapada…proba de foc pentru cei care doreau sa ajunga aici. Dupa un urcus chinuitor iata din nou cerul, iata siluetele contraforturilor masive ce inconjoara mica insula de bucurie. Renuntam la bagaje si lasam racoarea miezului noptii sa ne stearga transpiratia.

In refugiu e pustiu si curat, toate sunt la locul lor, sub prici gasim crescute si cateva plantute extrem de verzi, admiram hornuletul cel nou si ne intindem pe priciurile de lemn cautand somnul ce nu intarzie sa apara.

Vineri

Ne trezim de voie si dupa un mic dejun regesc luam echipamentul si iesim la lumina.In doar doua ore aveam sa dam peste toate elementele din titlu. Mai intai soarele ce invadase poiana si facuse refugiul de nelocuit din pricina caldurii. Dar de el fugim repede spre Fisura Cenusie (4A cu 7-) in Turnul Galben al Dianei, o restanta de-a mea de anul trecut din care nu urcasem decat prima lungime. Aici la baza peretelui scapam de soare, dar cum nu ne mai miscam ne dovedesc mustele care nu ne vor da pace…Muste comune de balegar, dar pe aici nici urma de vaci.

Intram in perete cu speranta ca vom scapa de urmaritori, ceea ce am si realizat cel putin in parte. Am scapat de unii, am dat de altii. Astfel, prima lungime de coarda, deja cunoscuta merge usor, inclusiv traverseul care mi-a dat fiori anul trecut. Desi e abia a doua iesire la alpinism anul acesta, cele cateva ture de escalada si-au spus cuvantul. 

Pe traverseul din prima lungime

Apoi vine lungimea cu pasul traseului (un 7-) pe care ne-am mosmondit eu si Radu de 1 iunie anul trecut vreo ora, dupa care amortita de atata stat in ham in regruparea nu prea comoda ne-am retras….Acum trec pesajul din bucla in bucla, dupa care lungimea se domoleste si devine chiar placuta la catarat, urmand inca doua lungimi de catarare libera de pana in 6, pentru care ne bucuram nespus. Pacat ca razbunarea mustelor nu intarzie sa apara de cum rapelam la baza...

Ajugand in a doua regrupare

Aici la umbra jnepenilor ne facem rezervele de energie si Radu propune sa intram tot intr-un 4A-TD(Traseul Diana), care insa ne-a stors dupa o intreaga prima lungime de artificial convins (A0 si pe alocuri am mai pus si scarita)...Prea tarziu pentru a continua insa, si dovedita in fata surplombei de la sfarsitul lungimii sun retragerea. Din ce am auzit traseul este foarte frumos dar ar trebui sa intram de dimineata ca sa il ducem la capat.

Asa ca in timpul ramas urcam primele doua lungimidin Traseul Frontal (4A), lungimile interesante dealtfel, scaldati de lumina apusului. E frumos sa privesti plecarea zilei de sus, sa cuprinzi orizontul cat mai mult, sa serpuiesti cu privirea printre verdele padurii.

Cateva floricele de stanca, scaldate in lumina apusului

Odata cu rapelul, fugim izgoniti tot de muste, care incepusera sa ciupeasca, spre refugiu, unde intindem o masa cu specialitati udate bine de un demisec de Murfatlar, pentru a sarbatori glorios o zi plina.

Sambata nu ne-am dovedit prea vrednici si ne instalam la baza Fisurii Inghetate (4B) cam tarzior. Fisura inghtata se anunta din descrierea lui Cristea un traseu nu foarte frecventat si usor innierbat, dar promitea pasaje variate. Asa ca domintati de spiritul necunoscutului, al descoperirii, al aventurii, ne inarmam cu toate asigurarile pe care le aveam si pornim sa destelenim prima lungime de coarda.

Cu cat urcam cu atat traseul ne aduce din ce in ce mai multe satisfactii, perspectivele se deschid asupra Padinii Popii si a zonei crestei…Cataram intr-un unviers vertical, plin de forme ce se avanta cu cutezanta spre cer. Penultima lungime e si cea mai frumoasa-un horn surplombant la iesire, o fereastra ce comunica cu Traseul Diana, un tavanel, obstacole frumoase isi fac loc printre ierburi si stanca, spre incantarea noastra.

Stand comod in regrupare

Singurul impediment e setea care ma chinuie de vreo doua lungimi incoace si mustele perpetuee. Ultimii 50 de m sunt banali si ii parcurgem repejor sperand ca sus, ma va astepta un barman cu o sticla rece in mana. Dar mare deziluzie, in top nu erau intinse mesele de la Piranha desi loc s-ar fi gasit…Asa ca, in continuare, cu gatul uscat, pornesc dupa Radu in cautarea celei mai potrivite retrageri. In prinicpiu vroiam sa revenim in topul Fisurii Cenusii si sa dam 2 rapeluri sau sa gasim aici o linie de rapel viabila. Dar planurile nu ne-au iesit asa ca am coborat tot pe Valcelul Trecatorii Fortate dupa ce am facut un rapel intermediar. Retragerea e lunga de vreo doua ore, cu tot cu balaureala de rigoare, si ne sare rau din schema, iar pentru Radu care a coborat in espadrile cred ca a fost o incantare.

Era deja 6.28 cand am ajuns la rucsacuri si deja trebuia sa fim la Curmatura. Ne lasam un scurt ragaz de 15 minute sa ne revenim si repejor pornim la deal, la munte, pe munte.

Din nou la deal

Poteca e foarte umblata, multe grupuri coboara din creasta cu bagaje de o zi, numai noi tragem la deal de rucsacurile grele.

Toti coboara, numai noi urcam?

Poteca insa s-a stricat destul de mult in zonele cu jnepeni, pe alocuri trebuie sa innoti voiniceste, iar pe grohotis s-a ajuns pana la un pamant nisipos si care ar trebui sustinut cu niste trepte de lemn cum se mai gasesc invechite pe alocuri. In fine. pedalam din greu pe grohotis si ajungem in creasta.

Pur si simplu, Crai

Aici suntem binecuvantati de lumina blanda si galbena a soarelui la apus, si ochii raman fara grai cand imbratiseaza atata frumusete, calcar alb-albastru, bujori in floare, un Bucegi somnoros si perspectiva prietenilor stransi acolo jos in vale.

De pe varf pornim coborarea finala, spre cabana unde visez eu sa gasesc dus, tort de inghetata, o saltea de puf si un pitic cu o frunza mare de palmier sa imi fac vant si cate astfel de idei nastrusnice.

La vale

Pana la urma ajung sa ma spal la jgheab, sa ma multumesc cu cateva guri de bere pentru hidratare, si apoi dupa miros intru in sala de mese cu gandul sa il scap pe Andrei de chin… ca ne astepta saracul de azi dimineata, ca sa mancam de seara.

Deja cu burta plina, pot sa trec la desertul de struguri, foarte apreciat de fetele admin de la masa vesela, si incet, incet uit ca pantalonii cad de pe mine si ma cufund in rasete la urechea stanga si in acorduri de chitara la urechea dreapta. Nu as vrea sa plec….e inchierea perfecta, sunt atat de bogata aici, daca mi-ar spune cineva ca firul meu de argint se termina aici as accepta bucuroasa sfarsitul. Ma simt stoarsa de efort, dar bucuroasa si norocoasa, ma simt unita cu noaptea, cu cerul, cu stelele cazatoare, cu craii Dianei din cantece, cu planurile de viitor si povestirile din trecut. In noaptea aceasta alba simt in mine versurile lui Macedonski :

« In cer s-ajunge dintr-un salt,

Sau nu s-ajunge-n veci de veci...

Te-arunca-n el un cantec-nalt”.

Dimineata de duminica vine prea repede si trebuie sa o luam din loc, desi suntem printre ultimii care ridicam ancora. 

Buna dimineata, pinguini

In timp ce toti ceilalti o iau la vale, noi tot la deal, spre Saua Crapaturii urmariti de stolul de muste. Tintim insa si mai sus de sa, direct pe Acul Crapaturii, unde vom ajunge in 2 lungimi de coarda.

Traseul foarte innierbat, punctat cu 3-4 pasaje de catarare care inseamna hornuri, imi mai fura o viata din cele 9 vieti de pisica pe care le-am avut cand am inceput sa merg pe munte...Cum necum scap prin urechea pitonului, dar raman cu eroarea si cu o mare lectie invatata.

Catarand printre ierburile de pe Acul Crapaturii

Dupa ce trece emotia si aduc ofrandele de rigoare tutror inaltimilor, in sfarsit ma revad pamanteanca si ne pornim, si noi, la vale pe Crapatura . Si nu ne mai oprim decat in apa Barsei la o scurta imbaiere.

Lasam in urma Craiul maiestuos, dur, atragator ca un magnet, si sub cerul albastru, sub praful desprins din trupul lui ne indreptam lenes... spre tortul de inghetata.

Foto by Radu

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

TRASEUL FRONTAL, 4A, 4lc, 6 (pasul este la plecarea in cea de-a doua lungime de coarda). 

Intarea in traseu se face direct din poteca marcata TA, daca resuim sa identificam un punct rosu sters la baza lui. Oricum este prima linie de pitoane intalnita, situata langa o mica grota. 

Lungimea 1: Urcam pe o serie de lespezi verticale dispuse pe aproximativ 25 de m, primii 10 m matematic in sus, apoi o scurta traversare de un pas la dreapta, caci pitoanele sunt batute pe partea opusa a muchiei pana in dreptul unui pomisor si iar foarte putin stanga. Portiunea finala este usor surplombata si se trece usor cu un sprait. Regruparea este pe o platforma comoda, loc de 3 oameni, cu pitoane solide, grad 4/4+ la liber. 

Lungimea 2 incepe cu un pasaj mai greu, cotat ca 4 cu A1 in schitele vechi, noi am aproxima la liber 6+/7-, iar daca buclam, cam 6 cu A0. Acesta ese singurul pasaj dificil din traseu, nu mai inalt de3 m, care se trece comod cu 2 scarite. Peretele are tendinta sa te scoata putin in afara, din rerupare se vad primele 3 pitoane, apoi ele urca pe o fisura din stanga usor de detectat, problemele diminandu-se rand pe rand pana in regrupare, care se face pe o brana comoda pentru 2 oameni. 

Lungimile 3 si 4: noi le-am legat cu 2 semicorzi de 60 m. Dupa cea de-a doua regrupare am gasit un singur piton care ne forta la un traverseu la dreapta, apoi iara stanga, si urcam pe pasaje usoare de III punctate cu iarba insa destul de friabile si mai ales lipisite de pitoane, tinand fata pe care ne-am angajat, cuprinsa intre 2 muchii. 

Topul este in varful turnului, sub o mare de jnepeni asigurand la un tanc. Pentru a compensa asigurarile se pot folosi anouri dupa tancuri sau clepsidre. Oricum,schitele si descrierile vechi (Cristea si Kargel) sunt doar orientative. Orientarea in teren este primordiala. 

Coborare pe Valcelul Trecatorii Fortate.

FISURA CENUSIE, 4A, 7, 5 l.c. Schita si descriere: aici 

FISURA INGHETATA din Turnul Mare al Dianei (4B, ???)- 4 lc

Lungimea 1: 35 de m, 5+.

Descrierea aferenta E.Cristea:

„Primul obstacol al traseului îl formează un horn înierbat, de-a lungul căruia sînt fixate şapte pitoane. Regruparea o executăm în apropierea unui molid crescut în perete” (vizibil de la baza traseului)

Lungimea 2: 30 m, 5+

Descrierea aferenta E.Cristea:

„În a doua l.c. (cu şapte pitoane) întîlnim o succesiune de obstacole caracteristice escaladelor de gradul 4: fisuri închise, obstacole în diedru, traversări, hornuri.”

Lungimea 3: 60 m, pasul traseului (sunt comprimate aici 2 l.c vechi)

Descrierea aferenta E.Cristea

„Pe următoarea l.c. escaladăm două obstacole foarte dificile, situate în lungul unui horn adînc şi al unui pasaj în diedru. Cele şase pitoane dispuse la distanţe mari ne ajută mult în înaintare. Regruparea este marcată de un piton. Pentru a depăşi cele mai dificile obstacole ale traseului, situate pe parcursul celei de-a patra l.c., folosim cele zece pitoane existente pe traseu. Remarcăm pe acest pasaj o traversare dificilă, un obstacol surplombat şi o fisură deschisă, ce ia sfîrşit pe platforma de regrupare marcată cu două pitoane” (regrupare f comoda)

Lungimea 4: 50 m, 4, plecare in traverseu din regrupare apoi se merge pe fata dreapta a unui horn, asigurari putine (4-5 asigurari)

Coborarea: pe Valcelul Trecatorii Fortate.

Schita, W. Kargel

Schita, W. Kargel

ACUL CRAPATURII (3A, ???), 2 l.c

Lungimea 1: 40 -45 m, incepe din poteca, pe o serie de trepte innierbate, cu un pasaj stancos de 5+ aproape de final. Noi practic am legat aici 2 lungimi vechi, prima care mergea pana la un molid singuratic vizibil din poteca langa care se afla 2 pitoane de regrupare + a doua lungime in care se afla pasajul stancos de 5+ mai sus amintit.Regrupare comoda. Aproximativ 6 asigurari.

Lungimea 2: se pot lega lungimile pana in varf cu 2 corzi de 60, este mai dificila decat prima, un pas mai taricut la plecarea din regrupare, apoi inca 2 asigurari pe fata stanga si dreapta a hornului, de unde, un traverseu scurt spre stanga ne conduce la al 4-lea piton. Urmeaza un prag innierbat, un nou horn, inca un prag si hornul final, care ne scoate in Strunga Acului printr-o mica fereastra. Si aici e loc de regrupare, sau se poate continua spre varf inca 10 m.

Retragerea: se poate da un rapel lung de 60 m pana in prima regrupare, avand grija sa verificam cum vin corzile, sau unul scurt de 10 m pana in Strunga Acului si altul de aici (loc amenajat cu cordelina pentru rapel, la fel ca si pe varf) de 50 m pana in regrupare. In final, un nou rapel de 32-33 m (loc amenajat cu cordeline noi) ne conduce la baza traseului, in poteca.

 Carpati