Lespezile Lirei

Doua weekenduri consecutive in Crai.

Craiul ma chema...Asa incepea jurnalul ultimei ture inainte de Dolomiti. Acelasi lucru simt si acum, iar ca sa imi alin dorul pana la MPC, iata ca m-am pus pe terminat povestile lipsa din Crai ...De la colectie...

La refugiul Sperantelor, privind apusul

Deci cum spuneam, Craiul ma chema...Dupa discutia de acum doua saptamani cu Gabi, in care ne chinuiam sa concretizam o escapada in mijlocul saptamanii la munte, si cand pe lista de enumerari si-a gasit loc si Craiul, gandul meu mi-a luat zborul. Era prima optiune dupa optiunea „orice numai munte sa fie”.Visam cu laptopul in brate formele neintelese ale muchiilor, zmucirile lor in verticala, cursul sinuos al firavei poteci, calcarul alb profilat pe cerul nesperat de albastru. Si nu va imaginati ca e vre-un munte pe care nu l-am mai vazut de ani de zile. Abia o luna ce trecu de la ultima tura in Crai, dar e un munte de care nu o sa ma plictisesc niciodata. Atatea minuni mari, intr-un spatiu atat de mic...

Joi

Si am plecat...Trenul a scurtat distanta dintre Bucuresti si Brasov, apoi masina lui Gabi ne-a scutit de soseaua prafuita spre Plaiul Foii, apoi canicula ne-a alergat prin poieni si fanete pana la izvor, grohotisul ne-a fugit de sub picioare pe Hornul Nisipos, soarele ne-a vanat la refugiu si noi am gonit intai la vale, ca mai apoi sa pornim la deal, peste trepte de stanca, prin stransori de pereti ce lasa in urma saritori ude, am iesit cat suntem de inalti prin fereastra si am cautat linistea de sub pasii prietenilor mei care ma purtau spre creasta...Si iata-ma pe muchie! Long time no see...Adica vreo luna...Suficient timp cat sa te cheme iar.

Pornim spre Piscul Baciului. Se vede ca am imbatranit cum imi zic mai in gluma sau mai in serios oamenii din turele de initiere caci raman iar la urma cu motoarele cam ruginite. Drept pentru care, pentru a scurta aventura si a nu intarzia la intalnirea cu Radu, cobor pe Lanturi direct, lasandu-i pe prietenii mei sa continue spre Poiana Inchisa.

Incep o noua cursa impotriva intunericului si lant dupa lant, ajung la refugiu la Spirlea in 2 ore. Mai trag putin de minutele de lumina si pornesc mult mai relaxata insa spre Plai. Intunericul se lasa chiar la proba de foc: traversatul raului. Si mai trist e ca nu e nimeni nici cui sa ma plang, nici care sa ma ajute cu un pont. Asa ca bajbai ceva pana gasesc un loc decent ca sa traversez fara sa recurg la solutia extrema: descaltatul. In ultimii kilometrii spre cabana casc ochii mari la distrugerile ce au ramas dupa viitura si scanez locurile de cort. Popasul final, il fac cu o sticla de fanta in mana, pe marginea drumului sub cerul instelat asteptandu-mi jumatatea.

Campam in liniste pe malul raului dupa ce ne luam la revedere de la cele 4 frontale calatoare ce se intorc spre casa.

Vineri

A doua zi de dimineata caldura mare si rucsacuri grele pe urcusul spre Refugiul Sperantelor, bagaje ce au devenit chiar monstruos de grele dupa ce am umplut sticlele de la Izvorul lui Orlovski, care are in momentul de fata un super debit dupa ploile din ultima vreme. In total am carat cam 13 litri de apa pentru doua zile si jumatate, dupa experienta de acum o luna din Diana, cand am baut o groaza de apa desi nu a fost chiar asa de cald.

Cu plinul facut

Urcusul de la izvor pana la Sperantelor a fost cel putin chinuitor, printr-o caldura insuportabila si o atmosfera innabusitoare fara nici un pic de vant, astfel incat am ajuns rupti la refugiu pe la 12:30 dupa ce plecasem de la 9:30 din Plaiul Foii. Am tras de rucsacurile grele la plumbul la deal pe nisipul de pe horn, apoi ne-am spetit ca nise magarusi pe poteca cleiosa sarind peste radacini, ori strecurand-ne printre bardutii mici si intepatori care ne „magaiau” de fiecare data cand treceam pe langa ei –acele lor pe pielea noastra transpirata fiind o senzatie de vis.

Tot la refugiu ne dam seama ca nu avem descrierea pentru Muchia Bondarului, unul din traseele pe care am fi vrut sa mergem, dar nu-i nici un bai, avem descrierile din Cristea pentru o groaza de alte trasee astfel incat avem de unde sa alegem. Dupa aproape o ora de pauza ne urnim in directia Canionului Cioranga Mare, cu intentia de a descoperi intrarea in Lespezile Lirei, in Muchia Bondarului si eventual pentru a incerca Canionul Cioranga Mare.

Canionul Cioranga Mare

Canionul asta avea referinte bune date de Andrei dupa tura lor memorabila de anul trecut si regasite si in Monografia lui Emilian Cristea: „Canionul Ciorînga Mare este cea mai impunătoare vale de torent adîncită deasupra Brîului Ciorînga Mare”, dar noi l-am gasit ud fleasca si dupa ce ne-am noroit pe langa o limba de zapada veche de asta iarna am ajuns la prima saritoare pe care ne-am imaginat noi ca ar trebui sa o trecem prin ramonaj...Pacat ca peretii musteau de apa, asa ca, cu coarda in spate am facut cale intoarsa si ne-am pus pe admirat peretele Lirei cu schita in fata.

Ajunsi in fata peretului Lirei prima senzatie e ca nu e chiar asa de infricosator, in schimb nici urma de pitoane sau de intrarea in traseu nu se vad. Ne dam cu presupul care o fi hornul de intrare si cu planul oarecum facut pentru ziua urmatoare ne intoarcem la refugiu pe la 4:30, mult prea tarziu pentru a incerca un alt traseu (Hornul Rachitii ar fi fost probabil la fel de ud), dar si mult prea devreme totusi pentru stingere, totusi. Astfel incat ne strangem calabalacul si poposim la umbra in Saua Scarii de Fier, unde lenevim cateva ore bune pana cand se lasa racoarea. Zona Padinii lui Calinet dupa parerea mea una din cele mai frumoase din Crai, tot amfiteatrul strajuit de o groaza de creste si crestulite e impresionant, foarte multa stanca, iar la apus calcarul alb contrasteaza puternic cu albastrul cerului creand o priveliste superba.

Padina lui Calinet

Degetul lui Calinet

Cristea numeste valea: „comoară de frumuseţi alpine ascunsă cu atîta străşnicie în cingătoarea de piatra a muntelui. Dantelăria stîncilor, modelată într-o rocă de o strălucire fantastică, ne pironeşte locului fără putinţa de a întrezări înaintarea” descriind-o ca „ pereţi înalţi, turnuri şi creste crenelate se înalţă pretutindeni, iar noi” suntem „ pierduţi în imensitatea prăvălişurilor albe”.

Spre seara ne retragem la refugiu si dupa o copioasa masa de paste cu branza de burduf, stinse cu vin ne bagam la somn pana a doua zi dimineata. Din pacate priciurile din refugiu sunt intr-o stare destul de degradata, astfel incat a trebuit sa avem mare grija cu saltelutele pentru a nu le intepa,si am ales un prici bun la suprafata dar care la fiecare schimbare de pozitie trosnea intr-un mod enervant.

Sambata- Lespezile Lirei

„A doua zi dimineata cer senin, chiar mai senin decat cu o zi inainte, cald chiar si la ora 7 astfel incat dupa o masa frugala plecam spre perete, pe la 8:30 fiind la baza Peretelui Lirei pregatiti pentru a intra in Lespezile Lirei. Cred ca toate povestirile si toate relatarile despre traseu vorbesc despre unul din cele mai frumoase trasee de catarare din Crai, cu multa catarare libera, dificila si expusa, astfel incat inainte de intrarea in traseu il priveam putin ca pe o piatra de incercare. Pe de o parte de abia asteptam sa intram in traseu, pe de alta parte aveam o usoara strangere de inima care a disparut in schimb imediat cum a inceput traseul. Si acum despre traseu, e superb, e cred ca cel mai frumos traseu pe care l-am catarat pana acum. E superb asa cum e acum, si nu poti sa nu te gandesti putin la Floriciou si la momentele in care a fost batut acum peste 50 de ani. E uimitor cand stai sa te gandesti ca sunt 50 de ani de cand a fost batut, si ca de atunci cel putin doua generatii de alpinisti s-au tot perindat pe el, si cu toate acestea traseul e probabil cam la fel ca si cum a fost batut atunci.”-asa zice Radu pe al sau blog iar eu sunt cu totul de acord cu aceste randuri...si rar mi se intampla.

Prima lungime o catar in bocanci si ca secund merge perfect, e ca un lift care ma urca 40 de m deasupra solului ...parca chiar prea repede ma aflu in fata primului obstacol al traseului-diedrul cu bavareza. Cu diedrele nu am probleme prea mari dar bavareza in schimb nu ma incanta deloc. Totusi vazuta de aproape situatia nu e chiar atat de incordata si cel putin de la baza pare chiar abordabil pentru puterile mele..mai trist e pentru capul de coarda care nu vede nici un piton pe metrii buni. Totusi intrand in miezul problemei ajung dupa primii metri sa exclam si eu , si Radu cumspunea Cuxi in Singuratatea Verticalelor:

„Deci asa arata de aproape diedrul, fisura buna de luat la bavareza,pe ici –pe colo perete aproape vertical,terminandu-se surplombant dupa 40 m.Asa ca pornesc prevazator. Curand ma cuprinde asa o placere de catarare,incat numai ca nu nechez de bucurie. Este o bavareza de toata frumusetea. Mai sus,unde fisura se largeste,fac chei de picior. In extaz,ii strig lui Dinu (n.a.-Dinu Mititeanu),cand ajung in regrupare [...].

-Am stiut ca o sa iti placa, imi raspunde ,in timp ce porneste si el in sus.”

Si acum varianta lui Radu (pana la capatul traseul vorbeste capul de coarda):

„. Dupa prima lungime ce merge pe un horn si dupa care pe niste ierbotenii urmeaza o lungime de 40 de metri superba, de mers aproape in intregim intr-o bavareza nu foarte incordata, cu prize bune la picioare. E o lungime pe care atunci cand o cateri iti vine sa strigi de bucurie, e ceva nedefint care face click si care te face sa te bucuri pentru fiecare metru cu care inaintezi, pentru fiecare priza buna pe care o gasesti. E usor dar in acelasi timp nu e foarte usor, dar e exact la nivelul la care catararea devine extrem de placuta fara a fi foarte dificila. Pe 40 de metri cred ca sunt cam 6 pitoane, din care primul la cam 15 metri, astfel ca e mult de mers la liber, noroc cu o nuca mare pe care am pusa cam la 4 metri de la pleare care a mai crescut un pic moralul.

Diedrul din lungimea doi

De fapt in tot traseul in afara de a treia lungime se vede un alt stil de catarare fata de alte zone, desi traseul se preteaza foarte bine la asa ceva. Practic pitoanele sunt batute acolo unde oamenii au gasit locuri ok de odihna pentru a putea bate si pitonul, astfel incat aproape tot traseul e de liber, nu are nici un sens sa te ajuti sau sa te tragi de pitoane. Mike vine si ea bucuroasa in regruparea dintr-o grota si plec in curand in lungimea cu pendului. Lungimea incepe intr-o traversare dreapta foarte faina, dupa care la un moment dat se face o traversare peste o placa spalata pana la o ranga. Aici era mai de mult pendulul din 2 pitoane batute mai sus, acum practic poti ajunge la ranga dintr-un piton batut mai recent fara prea mari probleme daca ai anvergura bratelor decenta. Am legat lungimea cu pendulul cu urmatoarea, regrupand pe coltul de stanca

Pendulul

Urmatoarea lungime incepe pe o fata compacta dar usurica, primul piton din regrupare tot la 7 m astfel incat inainte de a regrupa am pus si prima asigurare, semicorzile de 60 ajungand la fix pentru a ajunge inapoi in regrupare. Mike se chinuie cu rucsacul pe lungimea cu pendulul si ajunge obosita in regrupare astfel incat hotaram sa facem schimb si iau eu rucsacul,iar ea preia aparatul.

Lungimea 3

Urmatoarea lungime frumoasa si usoara ne aduce la baza lirei, intr-o regrupare comoda.

Regrupare comoda

Ultima lungime e din nou superba, mai sustinuta decat prima, dar la fel, complet abordabila la liber, desi mai verticala. Catararea e superba, se ocolesc doua surplombe prin catare libera iar la un moment dat e o bavareza verticala superba fara nici o priza la picior, in care esti arcuit la maxim, un pas superb care mi-a placut la nebunie. Din descrierea lui Cristea te gandesti ca cine stie ce chestie fiorioasa o sa te astepte, dar totul e atat de frumos si de natural incat nici nu-ti dai seama cand ajungi sus in creasta, in soarele amiezi ce inunda totul in jurul tau. A fost foarte fain si pentru ca tot traseul e un umbra pana tarziu, noi am terminat traseul la 12:45 si cred ca ar mai fi fost inca cel putin o ora de umbra. Mike s-a miscat si ea uimitor de repede pe ultima lungime, ajunge obosita dar fericita sus, e primul ei traseu de 5B, in care a mers cu destul de multa usurinta. Una peste alta poate 5B poate e putin cam mult, sunt multe 5B in Bucegi care sunt mult mai grele, dar specificul e altul, aici ai foarte foarte multa catarare libera, putine pitoane, dar si o frumusete a catararii aparte. E un traseu in care iti doresti sa revii poate chiar dupa ce l-ai terminat, chiar e foarte frumos, stai sa te gandesti de ce nu avem oare mai multe trasee de genul acesta in Romania.

Dupa o pauza pe o platforma primitoare pornim vitejeste intr-o sesiune de jnepening pana in Braul de sus, sesiune destul de scurta ce poate totusi sa concureze cu directisimele descrise de alti priteni practicanti ai disciplinei (Mara? Te simti???)

Diretrissima clasica

Peretele Padinii Popii

Ajunsi la Acul de la Amvon ne intalnim cu un domn de 50+ de ani care ii adusese pe cei doi copii ai lui pe Valcelul cu Fereastra, amandoi trecuti de 20 de ani.

La Acul de la Amvon

A urmat retragerea pe Valcelul cu Fereastra si inca o sesiune de explorare a valcelului Caprelor si de cautare a degetului lui Calinet (nu e prima ci a doua vale pe care o intalnesti dupa Padina lui Calinet, am descoperit asta dupa ce am urcat vreo 45 de minute pe prima vale pe care o intalnesti dupa cum zice si descrierea. Astfel incat degetul a ramas pentru urmatoarea data, ce nu va fi prea departe cel mai probabil.

Coborarea pe Valcelul cu Fereastra

La coborarea dupa Valcelul cu Fereastra ne-am intalnit cu Mihai din Iasi, impreuna cu Lucian si cu Senty, am stat putin cu ei la povesti seara. Dupa masa au incerat si ei Canionul Cioranga Mare, dar l-au gasit la fel de ud ca si cu o zi inainte, dupa care Mihai si Lucian au dat un tur de forta de 3 ore, Sperantelor->Padina Lui Calinet->Ascutit->Braul de Sus->Valcelul cu Fereastra->Sperantelor. A doua zi voiau sa intre si Mihai cu Catalin in Lespezile Lirei, iar noi voiam sa intram in Muchia Bondarului pentru a catara in paralel.

Final de zi

Duminica

Trezirea tot la 7, dar de data aceasta un front amenintator se vede cum inainteaza dinspre Iezer, speram sa ajungam la noi dupa ce terminam traseele. Pentru Catalin e a 3-a oara cand voia sa incearce traseului, iar pentru Mihai a doua oara, de fiecare data vremea jucandu-le feste. 

Mihai si Catalin, indreptandu-se spre Lespezile Lirei

Cand suntem echipati frontul e deja deasupra noastra si se aud tunete in departare, glumim ca sunt avioane, dar nu prea tine astfel incat eu si Mike hotaram sa ne retragem, in timp ce Catalin si Mihai spera sa catere macar prima lungime. Totul s-a potrivit oarecum la fix, ploaia a inceput in momentul in care Catalin a ajuns in cea de-a doua regrupare, a urmat un rapel pe ploaie torentiala si un pic de canioning in suvoaiele formate, asta e, trebuie revenit pentru a-l termina, oricum Catalin a fost si el entuziasmat de diedru, un mic preview al traseului. Mai jos doua mici filmulete cu Catalin (Cretu), catarand lungimea doi din Lespezile Lirei

Ne retragem repede la refugiu si ii asteptam pe oameni organizand rucsacii, dupa care a urmat o coborare ce a trecut foarte repede insirand povestiri despre oameni si locuri, despre dolomiti unde vom ajunge peste cateva saptamani, despre generatii si vremuri, despre aventuri si pasiuni. La Plaiul Foii ne-am intalnit cu Octavian, Vio, Em si Andrei care incercasera un horn de pe Padina Inchisa, iar la intoarcere spre Bucuresti am luat doi montaniarzi care stateau pe marginea drumului pana in Bucuresti. Din categoria cat de mica e lumea, unul din montaniarzi, de 65 de ani era Mircea Barbelian (redactor al revistei Romania Pitoreasca), alpinist care "furase" meseria de la Cristea, si prinsese multe din numele mari ale generatiilor trecute. Drumul a trecut incredibil de repede, am ajuns in Bucuresti afland o groaza de povesti si de istorisiri despre generatiile de alta data, despre "nea Milica si despre Baticu.” Ii multumim inca odata pentru clipele frumoase in care a a tranformat drumul de intoarcere, de regula destul de monoton.

In nici o saptamana ne-am intors in Crai, intr-o alta formula si intr-o alta locatie: Diana.

Am dormit sub cerul liber si am numarat satelitii si stelele cazatoare pana cand padurea cu zgomotul ei ne-a furat in lumea viselor. Daca Radu a avut chef sa catere eu am avut chef sa admir, am stat cocotata juma de zi pe o stanca din Padina Popii culegand ca o perla imaginea iubitului Crai, ascuzand-o intr-o carapace vrajita si apoi pititnd-o in suflet...am stat si le-am explicat oamenilor care treceau pe la Diana ca nu ma mananca ursul daca stau singura in poiana, am respirat Crai, si am lasat ordine in urma...am pregatit locurile si inima pentru o noua revedere...in octombrie.

Foto by Radu

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

Apropiere: De la Refugiul Sperantelor se continua spre Canionul Cioranga Mare, se intra pe firul acestuia aprox 50 de m. Pe stanga vom identifica 2 hornuri nepitonate care urca in diagonala (cele din schita-vezi mai jos).

Observatie: La parcurgerea traseului am folosit semicorzi de 60m, ceea ce ne-a permis sa legam in mai multe puncte doua lungimi vechi. Cu semicorzi de 50m sau cu o singura coarda legarea a doua lungimi vechi s-ar putea sa fie putin mai dificila.

Descriere traseu

Lungimea 1 (60m, doua lungimi vechi legate, 3 pitoane, 1 bradut, grad 4-)

La 10 metri de poteca Braului Cioranga Mare se disting doua hornuri, cel din stanga mai usor si mai fragmentat, iar cel din dreapta ceva mai inchis si mai stancos, la distanta de maxim 5 metri unul de altul. Hornul din stanga face parte din traseul Surbplomba Hornului Negru, iar cel din dreapta din Lespezile Lirei. Lungimea merge pe hornul stancos din stanga cam 10m, dupa care dificultatile se domolesc putin inainte de un alt pasaj mai vertical de horn unde gasim si primul piton cu inel, fixat pe mijlocul hornului. De aici mai inaintam cam 10m pana sub palcul de jnepeni unde gasim un piton din ceea ce e prima regrupare a traseului. Dupa aceasta ne orientam usor spre dreapta pentru a evita palcul de jnepeni, dupa care urmeaza un traverseu spre stanga pana la baza diedrului, pe deasupra palcului de jnepeni. Mai gasim un piton pe traverseul de deasupra palcului de jnepeni, si inca unul la inceputul diedrului.

Lungimea 2 (40m, identica cu lungimea clasica, 6 pitoane, 6-)

Plecam in diedrul cazut ce incepe direct din regrupare, eu am pus o nuca mare cam la 4 metri de la pitonul din regrupare, primul piton fiind cam la 12 metri. Catarare foarte frumoasa, foarte multa opozitie de forte, mers intr-o bavareza frumoasa. Dupa 25m intalnim un loc in care se poate regrupa, sub un pas mai vertical, dar continuam sa mergem pe diedru pana la sfarsitul acestuia, regrupand intr-o mica grota inainte de un traverseu spre dreapta.

Lungimea 3 (45m, 2 lungimi vechi, 12 pitoane, 7 ? (6- A0) )

Din regruparea de la sfarsitul diedrului se pleaca in traverseu spre dreapta de 10m, dupa care se urca putin ascendent pana la portiunea in care se facea odata pendulul.Acum pendulul poate fi evitat folosit un piton batut mai recent putin mai jos, din care poti sa te intins pana la o ranga cu mana dreapta, de aici traseul continua pe teren mai usor pana in regruparea aflata inainte de o mica surplomba ce se ocoloeste prin dreapta. De aici se poate merge pana in urmatoarea regrupare, situata pe un colt de stanca. Plecam din regrupare ocolind surplomba pe fata cazuta din dreapta, dupa care continuam veritcal in sus in dreapta portiunii desprinse din perete, inainte de regrupare urmeaza un traverseu de 5 metri spre dreapta pana la un colt de stanca desprins din perete. De aici urmeaza o fata cazuta compacta iar prima asigurare e la 7m, astfel incat am preferat sa regrupez dupa ce am pus prima asigurare, corzile de 60m de metri ajungand la fix pentru acest lucru. Regruparea la 2 pitoane sanatoase pe coltul de stanca.

Lungimea 4 (40m, o lungime veche, 6-7 pitoane, 5+). 

Din regrupare urmeaza o fata cazuta compacta de 7 metri, dupa care traseul urca ascendant dreapta, pe linia unui horn ce se sfarseste pe brana de sub portiunea finala a peretelui, de aici se merge pe brana spre stanga pana in ultima regrupare. Regrupareea e comoda se se face de asemeanea la 2 pitoane.

Lungimea 5 (45m, 3 lungimi vechi, 8 pitoane, un tanc, 6+ ? ). 

Din regrupare se ocoleste prin dreapta o mica surplomba, dupa care umeaza o o portiune verticala care se trece in bavareza, dupa care lungimea continua cam 20m pana in o regrupare intermediara aflata sub inca o surplomba. Surplomase depaseste tot prin dreapta, cu praguri bune la picioare si prize bune la maini. Urmeaza un horn vertical dupa care traseul deviaza spre stanga pe hornul final, de 10m, unde gasim si ultimul piton. Ultima regrupare pe creasta la un tanc.

Observatii: 

1. Practic se pot lega mai multe lungime vechi si sunt ceva neconcordante intre schita lui Kargel si realitate (din regruparea de sub Lira se iese in creasta in 45m, si nu in 30m+30m+40m cum spune schita).

2. Noi am abordat prima lungime pe hornul din stanga, poate putin mai usor ca cel din dreapta (III).

Un update al schitei asa cum am parcurs noi traseul si in conformitate cu descrierea de mai sus (am lasat regruparile vechi pe schita, pentru ca poate ele vor folosi altor echipe care nu merg neaparat cu corzi de 60 de m sau prefera lungimi mai scurte pentru o mai buna comunicare):

Lespezile Lirei, linia traseului

Schita (adaptare dupa schita originala din W. Kargel)

Schita originala

O alta varianta de schita gasti si aici.