Run baby,run

De la MPC mi-am dat seama cat de fain este spiritul de concurs si am descoperit caci cu ceva efort as putea face fata chiar si unui maraton.

Astfel, mi-am pus in cap sa alerg...de fapt alergatul nu imi place la fel de mult pe cat imi plac simtamintele dintr-un concurs, degajarea aceea hormonala care se produce si care te motiveaza, te rasplateste pentru reusite si te face sa vezi jumatatea plina a unui esec.

Astfel pentru toate acestea am inceput sa alerg.

Si de departe cel mai fain sentiment este atunci cand dupa o tura de parc, respiratia incepe sa se regleze, atunci cand postura se schimba, cand alergi detasat si zbori pe jumatate.Si nimic nu este complet pana nu depasesti primul om, de atunci incepe jocul, lupta cu tine, cu posibilitatile tale, cu ratiunea care iti zice sa o lasi mai moale, cu gandul ca pot, cu capacitatile tale fizice...

Si rand pe rand, om dupa om, concurent dupa concurent, fete dar mai valorosi sunt baietii raman in urma. Atunci cand iti spui ca nu mai poti si totusi te repliezi in spatele unui alergator si astepti o portita, atunci cand melodia este buna, atunci cand simti ritmul pasilor, atunci cand respiratia este aproape normala...atunci iti iei avant si alergi...si iei cu tine doar vantul sa iti fie prieten circuitelor tale solitar nocturne, si te raportezi din nou la ancestral si descoperi ca noi am fost cu totii niste alergatori de prima clasa...si te simti liber.