Pe bicla prin Valea Fiarelor

Traseu: Campina-Sotrile-Comarnic-Secaria-Valea Doftanei-Valea Fiarelor-Sotrile-Campina
Track aici. Traseu asfalatat 100% ; se poate parcurge pe bicicleta intergral

Echipa: Rudi, Corina, Radu si Mike

Dupa 6 zile de munca, simteam o nevoie imperioasa de miscare, astfel ca varianta catarat la Basarbovo nu a prins prea mult contur. In schimb traseul de bicicleta de la Campina imi tot starnea inteesul de anul trecut inca si parca venise vremea lui. Primavara, caldut, placut si daca nici vantul nu ne va deranja, presimteam o tura reusita. Ceea ce a si fost, caci traseul a fost super, bine diversificat, iar echipa cam la acelasi nivel, cu pauze dese dar nu si lungi, cat de o regrupare, o ciocolata, o Cola.

Traseul nu e lung dar strange ceva diferenta de nivel si este presarat cu urcari si coborari. Desi se desfasoara in apropiere de Valea Prahovei, cu exceptia a 5 km pe DN1 e chiar linistit, si trece prin sate animate si pline de viata, dar nu si pe drumuri aglomerate sau poluate. Asta ar mai lipsi, ca in urcarea de pe Valea Fiarelor sa respiri noxe si gaze de ardere cand tu te tot straduiesti sa gasesti mai mult aer si sa te opresti din gafait.

In plus, aveam sa constat ca daca ceilalti din echipa mai facusera diverse parti din traseu pana acum,sau chiar pe tot, pentru mine era nou de la un capat la altul si fiecare urcare sau coboare imi deschidea noi portite si noi tablouri.

Astfel, cum tura nu era zi-lumina, nici nu ne grabim cu plecarea si avem timp de o masa campeneasca in... Campina, servita pe capota masinii. Dupa care, pe cai! Rosii, galbeni, albastrii cu cauciucuri de mtb sau de asfalt ne insiram unul dupa altul, pe strada Voila care duce la... spital , in varful dealului. 

Bividiul rosu

Prima coborare imi este destul de crispata, si fara curaj, dar nu imi fac griji e doar incalzirea. Nu am apucat inca sa ma incalzesc cu adevarat, sa ma obisnuiesc cu saua la drum lung (nu doar 45 de minute pana la serviciu etc) si pe masura pe bividiul meu numit Simplon va redeveni natural, si adrenalina isi va face loc in ecuatie. Coboram dintr-un foc (scurt ce e drept) pana in Sotriile si de aici ne asteapta un teren valurit, caci drumul nostru merge pe muchia ce desparte Valea Doftanei de Valea Prahovei si este animat: mai un deal, mai o vale, nimic de speriat, si nimic sa stoarca transpiratiile din noi...Cand ne opream ne gasea si vantul si ne racorea instantaneu. 

Intr-o pauza, inytr-o cosmelie/statie de autobuz, ne adaposteam de vant

Oamenii erau in general de treaba, cu exceptia unora mai burtosi si mai colorati, dar in general se uitau lung si intrebatori la noi cand ne tot speteam si rasuflam din greu pe cate o urcare. Eu, cum nu prea stiam traseul, nici nu aveam rabdare si vroiam sa mergem repede, repede sa vedem ce ne mai rezerva viitorul J. Ce alte imagini mai sunt de vazut,ce sentimente ma vor incerca pe portiunea X sau Y etc...De fapt cred ca vroiam sa ajung mai repede sa vad care e treaba cu Valea Fiarelor. Mai bine ma debarca cu masina in dreptul problemei, o solutionam si dupa aceea nu mai eram chiar asa de nerabdatoare sa alerg prin tura asta, caci sunt multe de vazut si peisajele sunt chiar frumoase desi sunt intr-o zona usor accesibila....Bine asta nu poate decat sa fie un motiv de bucurie-nu trebuie sa mergi pana la capul pamantului/tarii ca sa faci o tura de bicicleta faina.

Anyway, ne-am intins la povesti si nu am mai avansat deloc...Practic din Sotriile lasam in dreapta coborarea pe Valea Fiarelor (deci practic portiunea asta va fi comuna si la intoarcere) si continuam pe coama dealului, ca mai apoi sa coboram in stanga spre Valea Prahovei si sa iesim cu 3 km inainte de Comarnic. Pedalam 5 km pe DN1 si apoi punem de o noua pauza caci se pare trebuie sa ne intremam si sa ne facem curaj pentru urcarea spre Secaria. Pe urcarea asta chiar am niste placute surprize, legate de cat de linistite erau locurile, cum se deschideau incet incet dealurile vezi in fata noastra, strabatuta de o linie firava ce nu era altceva decat drumul nostru. Presimt ca trebuie sa fie tare frumos pe aici atunci cand infloresc si infrunzesc copacii...Momentan sunt doar multi muguri, care stau cat pe aic sa pocneasca prin arbustii mai mici. Indicatorul de jos spunea 8 km deci stau sa ma gandesc dand la pedale, atunci cand parca imi era mai greu, ca pana in varful dealului nu pot sa fie mai mult de 4-5 km. Dar nu sunt multe portiuni in care sa iti fie greu, parca la plecare e ceva mai abrupt ca apoi panta se domoleste si ramane numai sa pedalezi in cadenta ca sa ajuti kilometrii sa se scurga, iar tu sa ajungi in varful dealului.

Corina, in urcarea spre Secaria

Rudi, pe aceeasi urcare

Secaria e un sat de romani inventivi, dupa cum deducem din giratia construita ad-hoc, dar si plin de animale, dupa cum deducem din nenumaratele urme de balega.

Inainte de mult-dorita coborare spre Valea Doftanei mai avem un mic delusor iar Rudi si Corina, tot contabilizeaza progresul nostru pe scara altitudinii: 30%, 50%, 60% si tot asa.

Poza de familie

Valea Doftanei imi place, nu am fost nicidoata pe aici, dar e linistita si tacuta, si mult mai apropiata de notiunea de natura fata de perechea ei de peste munte. Descopar ca daca as vrea as putea sa inchiei tura aici, caci nu m-ar mai desparti decat vreo 20 si ceva de km pana in Campina si numai pe sosea buna de pedalat pe foaia mare. Dar cum sa ma opresc aici si sa nu fac cunostiinta cu Valea Fiarelor? Numai numele cand il auzi si iti da asa un fior pe sira spinarii...Asa ca pedalez repede, cam in acelasi ritm cu Radu, prin padurea deasa, pe la umbra si racoare, pe marginea lacului de acumulare de la Paltinu. Sunt cativa oameni veniti la pescuit si altii care stau cu paturica pe iarba proaspat iesita din pamant si ma gandesc ca e un loc fain pentru un somn de noapte sau pentru o noapte in hamac. Terminam de ocolit cam jumatate de lac, drumul se muta pe versantul drept si in curand vine si bifurcatia spre Valea Fiarelor.

Oamenii fac popas de o energizare ceva dar eu nu mai am rabdare si ma suit in sa sa ii dau la deal. Plec din start pe foaia mica, pentru ca nu am de ce sa ma mint. Daca vreau sa raman in sa trebuie sa invart la pedale ca soricelul. Des si repede cum s-ar spune. Primele ace de par sunt de-a dreptul provocatoare si ajung repede sa nu mai am pinioane de schimb. De acum nu imi ramane decat sa imi reglez respiratia transformata in gafait si sa sper ca pot sa rezist pana sus...Btw, deja ma uit cu ochi mari, calzi si intrebatori sa vad unde este acel sus, cat mai este pana la acel sus, pana se sfarseste calvarul, supliciul, purgatoriul asta. As putea sa ma dau jos de pe bicla dar nu vreau sa o fac. Trec cam prin aceleasi sentimente prin care am trecut cand am facut cu Em urcarea spre Ciocanu anul trecut, dar imi dau seama ca pe aici daca nu ar fi asflatat nu stiu daca as razbi in sa. Ma gandesc din nou ce trasee de mare clasa are Numa’ Pulver si incep sa simt usor usor vantul prin casca, semn ca ies din padure si ma apropii de muchie unde sper sa fie ceva mai usor si sa imi trag sufletul. Nu e mult mai usor, dar este mai usor. Urmeaza o singura urcare mai tare, cu un indicator de 10% la care strang din dinti si sper sa pot J. Stiu de la Em ca e ultima si vreau sa ies victorioasa la bancuta acolo, in sat sa ma odihnesc. Ajung cu bine, descalec bividiul, fac cativa pasi, ma indrept de spate si gata, sunt ca noua...

E pe naibii, imi trebuie ceva energie si ceva hidratare asa ca vine si Radu si ne instalam pe bancuta de la magazin bagand in noi chestii dulci si sarate la gramada.

Pe bancuta de la birt (asta suna a romanta)

Vin si Rudi si Corina in acelasi timp, asa ca le facem loc pe bancuta si prelungim pauza caci de acum simtim ca tura e pe cale sa se incheie. 

Daca ar fi sa urmarim progresia pe trackul lui Rudi cred ca suntem undeva pe la 90% si nu ne mai desparte de sosire decat o mica urcare prin padure.

Parcurs: 99%

Incheiem glorios si inca devreme o tura reusita, o tura de primavara, o tura ce anunta doar cat de frumoase si de pline vor fi weekendurile ce vor urma...Ne vom scutura de inactivitatea de dupa iarna, vom da jos praful si colbul sederii prea lungi si a asteptarii zapezii si ne vom pune pe treaba: alergat, biciclit, catarat...