marți, 1 noiembrie 2011

Varful lui Crai-Tabla Butii


“Toamna îmi ineaca sufletul în fum...
Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.”
 Dans, Nicolae Labis

Tura ce ne sta in fata are ceva atagator in ea...poate sentimentul ca acesta este weekendul perfect pentru a regasi culorile perfecte ale toamnei, poate emotia descopeirii unor locuri noi. Stiam ca vrem sa mergem in Ciucas, sa ne luam din nou adidasii de alergat in picioare dar sa exploram locuri noi...Nu mai vroiam traseul de la maraton sau alte trasee marcate pe care le mai facusem. Si privind de jur imprejurul Ciucasului am ajuns la Siriu si la Muntii Tatarului...Siriul era cam departe pentru o zi de toamna, dar Muntii Tatarul ascundeau misterele lor: Manceiu, Varful lui Crai si mai ales Tabla Butii...

Tabla Butii era pe vremuri o importanta trectoare (si implicit drum de legatura intre Muntenia si Transilvania) si care cu timpul si-a pierdut din importanta odata cu constructia drumurilor asfaltate (DN1, DN1A). Din ce am citit numele vine de la "tablele" cu care se stantau butoaiele ("butii") care tranzitau aceasta trecatoare.
Denumirea de Tabla Butii vine de la “tablele” folosite in trecut pentru stantarea butoaielor (butii) cu marfuri, la trecerea prin punctul vamal dintre Tara Romaneasca si Transilvania.

Asa ca sambata dimineata pe un frig care te motiva instantaneu sa alergi, pornim cale de 3 km pe DN 1A, asa ca sa ne facem incalzirea...sau poate e mai bine spus aclimatizarea cu aerul rece de afara.
Alergand pe DN1 A
E un aer de toamna tarzie ce prevesteste iarna, dar se pare ca vom reusi sa smulgem si weekendul acesta din ghearele iernii, sa il redam toamnei si sa ne bucuram de cerul albastru, temperaturi rezonabile, munti linistiti si impacati.
Preview
Ajungem la intrarea in sat si prindem prima ulita care ne va scoate dupa ce sarim cateva parleazuri la baraj. Este prima cunostinta cu barajul de la Maneciu si acesta ne primeste destul de revoltat...In dimineata asta rece si cristalina, apele parca fierb si de pe oglinda lacului, aparent imobila se ridica fuioare de ceata, abur, vapori etc. Parca este un cazan urias in care se pregateste ceva, poate o potiune magica...
Barajul de la Maneciu
Dupa lac, drumul se bifurca stanga dreapta si alegem stanga. Nu avem harta cu zona (nu ca am fi gasit ceva mai mult decat niste schite facute dupa Google Earth), avem doar o busola cu care Radu trebuie sa demonstreze ce navigator bun este!
http://stefansabin.wordpress.com/2011/05/10/creasta-muntilor-tataru-de-la-maneciu-la-cheia/
Si mai avem vizibilitate, cat putem curpinde cu ochii. Drumul ales de noi se pierde curand prin padure, printre garduri, printr-o livada de unde Radu culege de pe jos 4 mere extrem de parfumate, dar noi mergem inainte, sa iesim in muchie.
Pe jos iarba e uda acolo unde soarele a topit bruma, iar pasii ne descopera imagini atat de diferite...o livada invadata de soare, cu mere galben deschis ca soarele de octombrie, o poiana aproape inghetata , amortita de bruma de peste noapte, ce prevesteste parca luna noiembrie ce e pe cale sa inceapa, o stana cu dulai ce isi fac datoria pe orice anotimp si cate si mai cate.
Livada inghetata
La soare facem pauza pentru masa de dimineata si dupa ce ne lamurim ca suntem pe drumul cel bun spre Varful lui Crai, ne punem pe alergat.
Initial totul merge impecabil...drumul e drum, natura ne ascunde mici suprize...baobab de Romania, tot felul de foisoare sau puncte de observatie in curs de amenajare, singuratate, caci drumurile sunt pustii, un sat (Slon) ascuns in valea de la picioarele noastre, casele cele mai din deal ale satului, garduri, pasuni...parca suntem cand in Cernei/Mehedinti, cand in Apuseni.
Baobab de Romania
Copaci steag
Loc de odihna
Capitan de vas
Pana cand la un moment dat, momentul nostru de zen se termina si ne taiem amandoi, unul mai rau ca altul...Radu nu poate sa respire, eu ma lupt cu niste dureri de rinichi si niste picioare de plumb, care nu stiu cum au ajuns aici, caci pana acum am avut picioare de gazela...In fine eu ma resemnez repede si ma apuc sa urc cuminte la bete...Nu se stie unde e varful asta al lui Crai, cat o mai fi de mers pana la el si de la el la Tabla Butii si simt ca nu imi mai pot trage picioarele la deal decat cu greu. Ma zbat in momentul asta de slabiciune pana pe varful lui Crai, de unde insa...se vede Ciucasul..atat de aproape, neasteptat de aproape..Si Tabla Butii probabil undeva acolo jos, si totul incepe cu o coboare. Dintr-o data orice slabiciune e amintire si noi coboram la vale unul dupa altul. Nimerim pe un fel de platou, pe care drumul merge inainte fara mari diferente de nivel si in curand soarele ne indeamna la o caldura. Nu e nevoie de prea multa momeala caci cedem repede tentatiei...incepem cu o gustare, continuam cu descifrarea secretelor Ciucasului, care se vede de aici dintr-o alta perspectiva si recunoastem Culmea Bratocei cu Sfinxul, Cabana Muntele Rosu, Culmea Zaganu, Vf Ciucas, Poienile prin care am alergat la maraton spre Cabana Ciucas etc.

Dupa care suntem infranti cu totii de fermecatoarea zi de toamna care presara peste noi praf de soare si care cu o mica magie ne adoarme culcati in iarba mare pe care o folosim ca pavaza...Suntem singuri in toata pustietatea asta, 2 negrii mitetei, care incearca sa mai fure putina caldura de la soare, scutiti de enervanetele musculite si gangandii care isi fac de treaba toata vara prin iarba...Frigul le-a amortit acum si mie imi ofera 1 h jumatate de somn linistit.
Cum ne-am trezit, am vazut ca timpul nu a stat in loc, caci peste Ciucas s-a asternut o pacla si e timpul si pentru noi sa mergem...


Homeless
In curand ochii descopera la orizont ruinele vechiului funicular cu care se transportau bustenii din Valea Stanii, ceea ce inseamna ca in principiu, obiectivul nostr-cimitirul de la Tabla Butii e aproape. Era prima vizita prin aceste locuri asa ca reperul brazilor falnici era pretios ca punct de orientare si desi citisem cateva jurnale pe tema locurilor prin care tocmai am alergat sau vom alerga, locurile m-au impresionat. Pe de-o parte cimitirul este un loc foarte estetic. Sunt cateva locuri pe care le-am descoperit in peregrinarile mele care sunt adevarate locuri de veci
-cimitirul la care am ajuns intamplator in concediu (la granita dintre Austria si Italia) cu vedere catre Dolomiti si catre dealurile vesnic verzi
-crucea pusa pe Coama Lunga, la Moeciu, cu vedere spre Crai si Bucegi si cu zgomotul satului mereu aproape
-crucile de lemn si mormintele simple, uneori chiar langa drum sau langa casa, din Muntii Cernei (Prisacina, Dobraia)


La aceasta lista se aduaga si Cimitirul de la Tabla Butii. In acest loc sunt ingropati oastasi romani (166) si straini cazuti in luptele de pe frontul deschis aici in Primul Razboi Mondial. Practic luptele aici s-au dat in 15-28 octombrie 1916 cand Diviza a 6-a a incercat sa apere aceasta trecatoare strategica, indeplinind ordinul formulat de Generalul Averescu. "Inamicii" erau reprezentati de Divizia 89-a germana, condusa de generalul Von Bellow. Initial romanii s-au retras iar nemtii au ocupat muntele Siriu.Lupta decisiva a fost in 2 noiembrie, data in care ambele parti au suferit pierderi foarte mari si pana la urma regimentele s-au retras in vederea reorganizarii unei lovituri intr-un alt punct strategic.

Actualul cimitir este in grija celor din comuna Cerasu (si chiar este un loc foarte bine ingrijit in ciuda distantei foarte mari pana in localitate) si cei inmormantati aici sunt comemorati in 6 augsut (de Schimbarea la Fata).
Cum spuneam, un loc foarte estetic




Pe langa partea estetica si locurile foarte frumos ingrijite, este vorba de istorie, o istorie recenta si totusi trecuta. Acum mai putin de 100 ani aici au murit oameni si ei si-au dat viata pentru un crez, pentru ceva in care credeau, pentru o valoare. Mi se pare ca ceva din implicarea oamenilor de acum 100 de ani a disparut, poate redusa la tacere si educata de comunism, poate ascunsa in egoismul democratiei si libertatii...Eu cred ca romanii de azi nu mai sunt capabili de mari jertfe, ca suntem foarte usor de manipulat si de prostit si ca o parte din valori s-au ingropat odata cu cei care au fost odata eroi. Dar cu suficienta imaginatie pot recompune luptele de aici, pot sa vad drumul acesta impoartant intre Tara Romaneasca si Ardeal, pot vedea cetatea vamii de la Tabla Butii si cum se vamuiau butoaiele ce treceau pe aici, forfota din acest loc, care acum este sinonim cu linistea.
Cetatea Vamii- intr-un jurnal al domnului Gigi Cepoiu am citit ca cetatea se pare ca a fost ridicata
 de austrieci intre 1736-1739  functionand ca punct vamal. In 1788 turcii reusesc sa cucereasca
 zona,cu exceptia acestei cetati.
La un moment dat, din neant apare o BR care urmeaza un drum forestier. Pentru a cobori insa in Poiana Vaii Stanii trebuie sa aveti grija sa nu ratati primele marcaje CR care pleaca prin padurea de pe partea stanga. In final, dupa atat drum forestier adidasii alearga pe o poteca, o poteca placuta, napadita de frunze, cu obstacole, cu radacini, crengute mici si mari. Picioarele si-au recapatat profilul zvelt si valea ne cheama pe amandoi. Ne dam seama ca suntem pe traseul de la maraton, doar ca acum il parcurgem in sens invers. Totusi alergand prin padure, imi suna in cap versurile din Calin (file din poveste) caci ziua asta, muntele asta, padurea asta parca au fost vrajite, si ca o incheiere, mici ochiuri de lumina, dungi, benzi aurii se strecoara printre trunchiuri, luminand, functionand ca niste mici reflectoare pe scena libera doar pentru noi.
De treci codri de aramã, de departe vezi albind
S-auzi mândra glãsuite a pãdurii de argint.
Acolo, lângã isvoarã, iarba pare de omãt,
Flori albastre tremur ude în vãzduhul tãmâiet ;
Pare-cã si trunchii vecinici poartã suflete sub coajã,
Ce suspinã printre ramuri cu a glasului lor vrajã.
Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint
Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind ;
Ele trec cu harnici unde şi suspinã-n flori molatic,
Când coboarã-n ropot dulce din tãpsanul prãvãlatic,
Ele sar în bulgãri fluizi peste prundul din rãstoace,
În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.
Mii de fluturi mici albaştri, mii de roiuri de albine
Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,
Împlu aerul vãratic de mireasmã şi rãcoare
A popoarelor de muşte sãrbãtori murmuitoare.
Calin (file din poveste)-Mihai Eminescu

Sunt imagini pretioase, sunt imagini efemere pentru cei care au puterea sa imbratiseze aventura, care pot sa mearga mai departe de frica si de terenul sigur, care cauta sa se regaseasca, care isi pot urma vise. Nu am avut niciodata visul de a alerga, acesta s-a sadit la un moment dat in sufletul meu si a crescut ca un boboc, ca o mladita. Acum am stilul meu si crezul meu,ratiunea mea pentru care alerg si pe care mi-o urmez cu drag... 

Din Poiana Vaii Stanii, socotim ca avem timp suficient sa ajungem inapoi pe lumina si vom reveni in Cheia integral pe traseul de la maraton, partea aceea placuta a lui, primii km foarte alergabili de care m-am bucurat si in 2010 si in 2011. Coborarea in Cheia pe marcajul CR imi pare greu de urmat caci marcajul e in multe locuri sters iar poteca ...pe ea pot sa o dau disparuta sub noianul de frunze. 

Sunt insa salvata de pinguini care se intorc din tura de treking pe care au savurt-o pana la ultima raza de soare si coboram impreuna la pas spre masini si incheiem astfel o tura nesperat de frumoasa, o tura care mi-a dat idei pentru alte ture, cu piciorul, cu bicicleta, cu schiurile, o tura in care am deschis noi porti ale cunoasterii (despre mine, despre munte, despre istorie, despre locurile frumoase in care nu am ajuns inca si care ma asteapta cuminti).



Radu si-a continuat aventura si in ziua 2 cu traversarea Ciucas-Bucegi-o poveste ce trebuie citita

Foto by Radu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox


Traseu: Maneciu-Varful lui Crai-Tabla Butii-Poaiana Vaii Stanei-Culmea Buzoianu-Cheia

Marcaje:
Maneciu-Tabla Butii -nemarcat, drum forestier
Tabla Butii-Poaiana Vaii Stanei (initial doar BR apoi incepe CR)
Poaiana Vaii Stanei-Culmea Buzoianu-Cheia-BA

Hike route 1322114 - powered by Wandermap 

Surse in care am cautat ceva material documentar pentru tura mea:
http://stefansabin.wordpress.com/2011/05/10/creasta-muntilor-tataru-de-la-maneciu-la-cheia/

http://www.carpati.org/jurnal/plimbare_prin_muntii_siriu_8211_plaiuri_de_legenda/2016/

http://www.carpati.org/jurnal/verde_de_siriu_si_un_crai_pe_creasta_muntilor_tataru_/1901/

http://www.carpati.org/jurnal/creasta_muntilor_tataru_de_la_maneciu_la_cheia/2347/

http://www.carpati.org/jurnal/muntii_tataru/2171/

http://www.carpati.org/jurnal/creasta_muntilor_tataru_traversare_maneciu_cheia/2318/

http://www.carpati.org/jurnal/mun%C5%A3ii_t%C4%83taru_cimitirul_eroilor_%C5%9Fi_cetatea_v%C4%83mii/952/

4 comentarii:

  1. In sfarsit adevaratele culori de toamna: sangeriu, ruginiu, rosu, ocru... foarte frumoase fotografii! Si-un jurnal bine documentat. Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frunze galbene si nu numai in amintirea unei frumoase vacante din Apuseni...Ms Andrei de vizita :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Unele portiuni din traseul vostru arata atragator pentru bicicleta ;)) Poate planificam de o tura

    Irina

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca mai repede o sa planificam o tura de schi de tura pe acolo :).
    Sunt foarte potriviti si pentru asemenea indeletniciri :)

    RăspundețiȘtergere