Revelion si Fagaras

Aho aho copii si frati,

Stati putin si nu manati

Si cuvantu-mi ascultati

Traseu: Cabana Capra-Refugiul Salvamomt cota 2000 - Vf Iezerul Caprei-Saua Caprei-Vanatoarea lui Buteanu-Lacul Capra- Cabana Capra

Echipa: eu si Radu

Ma intrebam cu Radu de ce toata lumea se bucura de venirea noului an. In fond ce e asa de vesel ca viata merge mai departe, poate am vrea doar sa pastram clipa. Daca si Radu care este un monument de curiozitate a zis asa, inseamna ca e ceva curios in asta. Sau poate oamenii se bucura doar din cauza perspectivei unui nou concediu, unei petreceri de 400 de lei de persoana la un restaurant mediocru din capitala etc.

Cum nu am reusit sa ne mobilizam catre o locatie cu zapada, am ramas prin imprejurimile stanei si dupa lungi parlamentari ne-am strans la Poenari, unde Marti, Silvana si Bebe (cum ii spuneti, George/Valentin sau cum???) ne-au intampinat cu bratele deschise.

Eu si Radu ne mobilizam greu de acasa si ne sustragem astfel de la pregatitul ciorbei de periosoare la tuci. Ajungem taman la fix cat sa o degustam.

Desi acasa nu aveam prea mare tragere de inima pentru petrecere, intram repede in atmosfera si mai pe afara, mai prin casa, ora 12 vine pe nesimtite. Bine, si treaba asta cu ora 12.00 e relativa, avand in vedere ca nu aveam decat un radio cu ceva muzica si un orologiu de perete, revelionul putea sa fie cand vrem noi. In fond la fiecare fix e un revelion pe undeva prin lume...

Pana la urma il serbam pe ora Romaniei si pana la  3 iara nu stiu cum trece timpul...Mai o tarie, mai o friptura, o salata, o prajitura, o tratatie, o matura, un spalat de vase...na, fiecare cu preocuparea lui.

Pe la 3 ne loveste somnul si primul esalon se retrage la somn. Curand ma trezesc aproape sufocata de caldura. Constat ca nu a bagat nimeni niciun lemn in plus in soba, doar ca a inceput sa arda caloriferul. Andrei deschide geamul, se face racoare si ne culcam la loc.

Dimineata, adica pe ziua asa ne trezim si ma tot indemn cu Radu, unul mai fara tragere de inima ca altul sa plecam undeva la munte. Am pleca, dar am mai sta...

Usor si la indemana ar fi Bucegii dar ne sperie perspectiva drumului de intoarcere de luni, cand se vor revarsa toti turistii de pe Valea Prahovei.

Asa ca ne urmam gandul de acasa si plecam spre Fagaras.

Lung drumul pana acolo, lung.

Avem insa o surpriza placuta si descoperim un niste drumuri faine in zona Targoviste-Campulung si se nasc niste idei de ture cicloturistice.

Ajungem sa urcam pe Transfagarasan odata cu lasarea intunericului si pe cat urcam, pe atat simplificam datele ecuatiei.

Ne macina pe noi un plan mai vechi cu culmea Raiosu-Museteica si planul pentru zilele astea era sa urcam acum, pe noapte la refugiul din Portita Arpasului si maine sa incercam traseul propus. Dar dupa ce mai gandim planul constatam ca nu are sens sa caram dupa noi, maine tot calabalacul (saci, saltelute), asa ca parca ar fi mai intelept sa dormim seara la Capra si maine, sa incepem de jos, dar light (cu un rucsac si o coarda).

Asa ca oarecum impacati cu ideea buna ce ne-a venit ne bagam la somn in pufosenii. Si dormim domne, chiar daca in scaunul de la masina, dar dormim.

La 6 ne trezim, mancam in saci si in loc sa iesim afara sa ne echipam, “motivati” de vremea de afara, ne intindem la loc pentru siesta. O siesta de vreo 3-4 h, caci ne trezim la 10. Vremea nu e mai buna, fata de cum era dimineata, dar cica trebuie sa facem putina miscare dupa atata somn.

Si bine am facut ca am plecat

Asa ca pornim pe traseul de rezerva spre Lacul Capra.

Taiem aproape toate serpentinele Transfagarasanului si urcam “ata” pana la refugiul salvamont de la cota 2000. E relativ pustiu pe aici. Putine masini pe drum, putini oameni pe drum, nimeni cu ganduri efective de plimbare pe munte.

La refugiu facem pauza, admiram ceata-adica laptosenia asa cum am alintat-o si facem teste pe 2 caini sa vedem daca sunt vegetarieni (nu sunt). Le-am oferit mar si mandarina dar dupa curiozitatea descoperirii s-a intalat lehamitea pentru produsul oferit.

Jos in vale e cabana Capra

Admiram laptosenia

Urcam repede pana deasupra Lacului Capra, pe un traseu ce acum mai bine de un an, ne-am chinuit ceva cu colegii de serviciu ai lui Radu.

In loc sa coboram la lac, ascuns oricum in cazanul cu ceata, urcam spre Vf Iezerul Caprei...poate o sa fim si acolo deasupra norilor. Nu avem noroc, mai trebuiau cam 100-150 m altitudine. Dar norii dezlanati, si zdrentuiti alearga repede deasupra noastra si din cand in cand se vede  cate o urma de soare.

Coboram spre Saua Caprei si aici Radu isi expune piticul numit Vanatoarea lui Buteanu. Dupa o serie de parlamentari de genul ia bagajul, tine coltarii, da-mi harta etc, peste saua Caprei ceata se sparge si se iveste un cer albastru ireal. Simultan, Vanatoarea lui Buteau iese in soare si atunci e simplu-mergeam amandoi. Am merge repede sa nu plece soarele. Am mai sta ca e placut la soare si soarele asta e puternic si sparge norii si putem face multe poze. 

Pana la urma ne vedem sus pe vaf...Am ma ajuns de 2 ori pe Buteanu, doar vara, odata in prima vara in care ne-am cunoscut, si apoi dupa ce am facut impreuna creasta Vartopel-Arpasel.

Fiecare RT are nevoie parca de un strop de vara

Acum ajungem si iarna. Si nu ne pare rau. 

Ca rasplata,printre nori, noi si aura noastra

Zarile sunt ale noastre si privirile ni se scurg odata cu Oltul, din depresiunea Transilvaniei si pana la Cozia cea de peste munti. 

Depresiunea Transilvaniei la piciorele noastre

Radu si Creasta Vartopel-Arpasel

Spre Negoiu, Lespezi, Caltun

Principalele varfuri ies usor usor din ceata si jos, pe sud si pe nord, atmosfera devine din ce in ce mai clara. 

Coboram pe un valcel pana la lacul Capra, traversam lacul si in 15 minute de pe varf suntem la monument. Aici un indicator pesimist ne arata 3 h pana la cabana Capra. Incepem sa coboram relaxati cautand valcele cu zapada buna si intr-o ora, inca pe lumina, revenim la masini.

Din nou planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ, zapada (pe partea sudica cel putin) e anemica rau si in multe locuri are o consistenta primavarateca. Sunt curioasa cum are de gand sa se salveze pana la urma iarna, caci momentan nu e nici urma de ea si mai e putin si calendaristic ajungem la mijlocul ei.

Si daca pentru Romania nu imi doresc in mod special zapada...pot sa cant si melodia aceea cu Vine vine primavara, apoi la austrieci sa ninga domne, ca sa avem si noi pe ce schia caci iesirea anula se apropie si cand Radu m-a intrebat la intoarcere, care iesire din cele 3 de pana acum mi s-a parut cea mai faina...ar fi trebuit sa raspund ca cea care va incepe in curand.

Jurnalul lui Radu

Foto by Radu