Tura scoala, refugiul Costila

Traseu: Busteni-Caminul Alpin-Plaiul Munticelu-Refugiul Costila-Palaiul Munticelu-Poiana Costilei-Casa de Vanatoare "Coltii Morarului"-Cabana Gura Diham-Busteni.

Componenta echipei: nycbv, vintila, mike

Una din pozele de "minigrup" (aici in Poiana Costilei)

In gara din Busteni, dupa o calatorie de 3 ore din Bucuresti alaturi de vintila, ne-am intalnit cu nycbv, care ne astepta deja pe peron. Dupa ce am facut cunostiinta ne-am indreptat spre Bd. Libertatii, pentru a fi fata in fata cu abruptul prahovean. Cum pentru mine tura era inedita deoarece pana atunci nu ma fusesem decat in compania prietenilor mei, aveam, sa-mi deschid larg urechile caci inca din primele cuvinte schimbate mi-am dat seama ca vom avea parte de o adevarata lectie de geografie a Bucegilor.

Si a venit intrebarea trasnet, care pe mine m-a descumpanit profound: Cam ce stiti despre Bucegi. Pai ce sa stiu...Depinde la ce sistem de referinta ne raportam. Fata de colegii mei de facultate stiu o multime de lucruri, caci pana la cabana reusesc sa le fac capul calendar cu munti, vai, trasee, cabane etc., dar cand incepi si ma intrebi despre brane, valcele,muchii, ei aici nu prea mai stiu nimic...

Dar sa o luam cu inceputul. Fata in fata cu muntii, nycbv ne-a ne-a aratat rand pe rand Casa Naturalistilor, Braul lui Raducu sau Braul Mare al Jepilor, Caraimanul, Costila, si zona in care se afla refugiul. Ne-a intreabt rand pe rand denumirea vailor ce despart Caraimanul de Costila si apoi Costila de Morar. Muntele parca stiind ca am venit sa-i smulg secretele s-a invaluit in ceata, pentru a-si ascunde minunatiile, pentru a le proteja, nelasand sa se intrezareasca nimic, nici macar Crucea de la Caraiman...

Neavand prea multa vizibilitate ne-am indrepatat incet incet pasii spre Str. Valea Alba pentru a ajunge la Caminul Alpin. Pe drum, dupa ce am intrat pe marcaj (triunghi rosu), mergand pe Plaiul Munticelu nycbv ne-a povestit despre concursurile de apinism desfasurate in Bucegi si care aveau ca "tabara de baza" Caminul Alpin si despre cum arata alpinismul romanesc in anii `80.

Am parasit rapid Palaiul Munticelu si am pornit pe poteca marcata in trecut cu triunghi galben, pe care daca am fi urmat-o pana la limita padurii ne-ar fi condus "La verdeata" de unde incepe parcursul propriu-zis al Vaii Albe.

Dar nu asta ne era obiectivul, ci refugiul Costila. Asa ca dupa cateva opriri in punctele de Belvedere de unde nycbv ne-a aratat Valea Seaca a Caraimanului, ce strabate in diagonala abruptul estic al Caraimanului ori ne-a spus cateva cuvinte despre Braul Mare al Costilei, Braul de mijoc si cel de sus, am cotit spre dreapta pentru a ajunge la Refugiu. Am intersectat dupa putin timp poteca marcata in trecut cu Banda Albastra, marcaj ce s-a pastrat doar in cateva locuri, am trecut pe la Izvor. Poteca traverseaza apoi 2 sau 3 valcele pana sa ajunga sa traverseze Valea Costilei, care era inzapezita la propriu, caci "dambul" din fata refugiului abia se intrezarea.

Traversand Valea Costilei

La refugiu nu mai fusese nimeni de cel putin o saptamana (timp in care a nins intens). Dupa ce nycbv a eliberat usa refugiuluide zapada acumulata la baza ei, am intarat pentru cateva minute. Doar 3 voci tulburau tihna vaii si a tancurilor ce o marginesc de o parte si de alta. Nimic nu aducea aminte in aceasta zi de duminica in care ninsoarea se asternea blanda peste asprimea peretilor de tumultul din timpul verii, de zornaitul buclelor, a echipamentului gata pregatit si de focul din ochii celor care se intorceau la apus.Imi aduc aminte de cartea lui Cuxi (cu frumusetile si tristetile ei) care m-a facut sa intepenesc ore bune la biblioteca devorand literalmente paginile.

Dar ma smulg din visare si strang ca sa plecam. Inchidem usa refugiului si il lasam tacut sa dormiteze, strajuit de o parte si de alta de Tancul Ascutit si de Tancul Mic,traversam din nou valea Costilei.

Sigilam iarasi refugiul

Folosim sfatul lui nycbv ,care a traversat primul valea, rapid, cu pioletul in stare de alerta, de a ne folosi rama si varful bocancilor si imediat trecem si noi, rand pe rand, cu betele in pozitie de alerta.

Coboram pe poteca pe care tocmai am urcat, si intersectam rapid triunghiul rosu pe care il urmam pana la Poiana Costilei.

Traversam mai intai Valea Costilei si apoi Valea Galbinelelor si ajungem in Poiana. Aici identificam "Capatana Porcului"pe langa care trece poteca Pichetul Rosu-Cabana Diham si trecand pe langa stana coboram in Poiana Vaii Cerbului, cu gandul de a ajungem la Casa de Vanatoare Coltii Morarului. Lasam in urma intrarea pe Valea Malinului stiind ca urmatoarea vale pe care o traverseaza poteca e Valea Comorilor iar apoi "dupa ce mananci o paine" o sa urmeze Valea Bujorului si Valea Morarului.

Dar noi nu ajungem asa departe caci dupa ce trecem de pe Muntele Costila pe Muntele Moraru cotim spre dreapta spre Casa de Vanatoare pe langa care am trecut de atatea si atatea ori fara sa stiu ca este acolo...

La Cantonul de vanatoare Coltii Morarului

Facem poze si coboram rapid spre Gura Diham. Identificam poiana de la "Pichetul Rosu", gasim cateva urme de urs pe drum, care coborase probabil la izvor sa ia apa si intr-o jumatate de ora ajungem la Cabana Gura Diham, de unde vom urma cei 3.7 km de drum pana in Gara din Busteni.

Desi am avut toti pioleti nu am putut sa facem decat o scurta trecere in revista a tehnicilor de piolet pentru ca pe zapada pe care am gasit-o nu se putea face nimic practic.

Nycbv este un pedagog si un psiholog minunat. Sub figura serioasa din profil, se ascunde un om dornic sa impartaseasca si altora din exeprienta pe care a acumulat-o de-a lungul anilor, nedorind decat sa gaseasc un paman fertil, in care sa sadeasca sau sa adanceasca dragostea pentru munte. Iar dorinta lui este sa mergi cu placere, respectandu-ti ritmul de mers si posibilitatile actuale, dar motivandu-te in acelasi timp, pentru a creste si birui din punct de vedere psihic obstacolele care ti s-ar putea ivi in cale.

In tura aceasta nu ne-am putut imbata cu frumusete caci a nins incontinuu aproape de la inceputul turei pana la sfarsit, astfel ca nici la Gura Diham nu am avut nici un pic de vizibilitate : fuioare de ceata inavluiau muntii ferecandu-le cu praf de vraja comorile, indemanadu-te sa te intorci cu consecventa, sa-i calci potecile,sa-l inveti si sa gasesti cheia frumusetilor sale ; si asa voi face caci mai sunt cateva luni si va veni vara...cu parfumurile, peisajele si simfonia ei proprie de culori. Si astept sa ma imbat cu frumusete...

Foto Cristi si Nycbv