Cu gandul la UTF

Jurnal Radu

Weekendul asta am plecat departe de Berlin. Cu gandul si cu dorinta am plecat hat-departe, 1500 kilometrii mai la est. Cu corpul doar vreo 250 de kilometrii. Picioarele au alergat pe potecile din parcul natural Sächsische Schweiz, sufletul meu a fost in Fagaras.Ochii au urmat marcaje ciudate- benzi rosii orizontale, imaginatia le facea verticale. Pacat ca imaginatia nu a fost intr-atat de puternica incat sa stearga de pe retina padurile nesfarsite prin care alergam si sa mai ridice "muntii" astia cu vreo 2000 m.

Weekendul asta nu am mai suferit in tacere ci am dat amandoi glas regretului numit UTF. Pentru amandoi aceasta era povestea din care vroiam sa facem parte. Un traseu demult ravnit, oameni deosebiti implicati in participare, totul gandit minutios, colegi de traseu unul si unul, atmosfera, pasiune pentru munte. Acolo toti cei care au venit iubesc muntele, gasesc inspiratie si forta, determinare de a merge mai departe atunci cand te-ai opri.

Daca doar as fi pronuntat in iulie cuvantul UTF as fi aprins cu siguranta imaginatia Claudiei si am fi pornit amandoua cu teama si entuziasm pe acest drum (cel putin asa imi imaginez pentru ca nu am pronuntat deloc acest cuvant dar simt ca as fi gasit in Claudia din nou un partener ideal). Asa simt, asa imi spune inima. Ture de alergat la munte, planuri, strategii si un concurs ce avea de toate, pentru fiecare dintre noi. Ma si vad alergand usurel pe creasta si Claudia topiand in jurul meu cu domnul G si facand macro la floricele. Bucurandu-se ca e mult de urcat si nu chiar asa de mult de alergat. Bucurandu-se ca e mai mult o tura de treking rapid decat un concurs si reamintindu-mi mereu ca mai trebuie sa pastram resurse si pentru a doua zi. Si pentru acest traseu sunt sigura ca ar fi indurat in tacere chiar si forestierele sau portiunile de asfalt. Ar fi fost un excelent inceput de concediu pentru Claudia si un frumos sfarsit de concediu pentru mine.

Dar iata ca acum Claudia bicicleste pe undeva pe drumurile asfaltate din sud-vestul tarii sau poate chiar pe la vecini, iar noi, in sfarsit noi am reusit sa schimbam drumurile forestiere din Harz pe care ne-am omorat picioarele weekendul trecut cu niste poteci frumoase prin padure, prin parcul natural Sächsische Schweiz. Ca sa ma imbuneze Radu pregatise un plan de vis. Sambata catarat in Bielatal, duminica dimineata o tura de alergat si dupa-amiaza un popas turistic in Dresden.

Este inutil sa va mai spun ca planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ pentru nimic in lume, dar in egala masura a iesit un weekend chiar fain daca reusim sa dam de-o parte fantoma numita UTF care ne tot bantuia.

Samabata la pranz (ca acum numai asa incepe ziua noastra) am ajuns in Sächsische Schweiz si am constatat ca dimineata a plouat. Deci schimbare de plan.

Pe gresia din Elbsteingebirge nu se catara dupa ploaie. Asa zice regula si unde-i regula nu-i tocmeala.

Asa ca azi alergam.

Acum sincer, daca nu veneam aici cu pasiunea pentru alergat, cred ca ma urcam pe pereti. La propriu. Sau ma apuca si pe mine pasiunea lui Suca pentru bicicleta. Motivul este simplu:o retea nesfarsita de poteci, ce nu acopera o diferenta prea mare de nivel, la nivelul padurii cu cateva perspective de ansamblu de pe fiecare "stanca".

Piesaje tipice pentru Elvetia Saxona

Multe drumuri forestiere cu care sunt impanziti muntii ce ne sunt relativ aproape: Harz, Elbsteingebirge, Riesengebirge. Posbilitati multiple de bicicleta si multe stancarai imprastiate pe ici pe colo, numai bune pentru escalada.

Asa insa, o tura de alergat salveaza ziua, putem facem ture lungi, de 20-25 de km, fara sa ne plictisim de moarte pe cate un forestier ce da in alt forestier mult mai mare si tot asa :).

Aici insa nu exista concursuri de trail-running, desi potential exista si un cunoscator al zonei poate sa gaseasca poteci si locuri foarte frumoase. Asa ca nu ramane decat sa ne facem noi insine traseul, combinand si explorand poteci, termenul "departe" capatand alte semnificatii.

Radu a propus sa alergam de data asta in parcul natural care ar trebui sa fie mai salbatic si cu mai multe poteci. Am citit mai bine harta si am descoperit ca exista si niste poteci punctate-poteci de munte le zice care sunt date ca fiind pretentioase si exigente, bune doar pentru turistii cu pasul sigur, precum si ceva poteci cu sectiuni de urcus sustinut. Pai noi tocmai asta cautam!

Asa ca am ales cu grija potecile si am ajuns printre altele pe stancile Maimutei, pe Micul Munte de Iarna, pe varful Munele de Iarna, pe Marele Munte de Iarna. Mi se par extrem de haioase denumirile varfurilor, devenite nume proprii dar formate din alaturarea mai multor substantive neutre incat nu rezist sa nu le interpretez/traduc.

Am avut portiuni faine de urcat pe scari verticale, de trecut pe trepte fixate in stanca, am incurcat potecile si am ajuns sa ne uitam la harta ca boul in calendar.

Pe o bucata de VF ce nu prea avea legatura cu alergatul

Am cam suferit de sete, am ajuns sa merg la pas pe un forestier obosit mestecand in mers o bucata generoasa de ciocolata amaruie si Radu ma punea sa ma imaginez ca acum urc pe Negoiu si ca trebuie sa trag ca ne ajung celelalte echipe din urma. Si am masurat la sfarsit 3200 kcal (atata a masurat Radu). Mai nou, pana upgradam ceasul la un ceas cu GPS, ne masuram turele in kilocalorii. Si apoi, printr-o serie de calcule complicate,asocieri si similitudini cu datele pe care le stia Radu din Romania, raportate la niste parametrii personali numai de el stiuti si coroborate cu altitudinea afisata de ceas, Radu poate sa spuna ca am alergat cam ...X km.

E bine si asa :)!

Seara ne intoarcem la masina si mergem sa investigam un loc de cort din apropiere. De fapt Radu ma trimite pe mine. Mare greseala! La locul ochit erau deja parcati unii cu o dubita si vis-a-vis un cicloturist solitar.

Vorbesc cu oamenii daca e loc si de cortul nostru. E loc. Misiune indeplinita. Ei pe naibii. Cand ajung la Radu incepe. De unde vin oamenii aia, ce fac, sunt si ei cataratori ca numai cataratorii si ciclotursitii sau ca homlesii pe marginea drumului? Dar povestea cicloturistului solitar care e? De unde vine, unde merge? Ridic din umeri si pe Radu deja il incoltesc regretele ca nu a mers el sa se dialogheze cu oamenii, ca ar fi aflat si cat timp au supt lapte la sanul mamei.

Locul de cort nu a fost excelent din mai multe motive:

1. eu tot alunecam pe o laterala inspre Radu

2. peste Elba era o cale ferata si toata noapte au huruit trenurile marfare.

3. pe la jumate noptii Radu a avut o misiune delicata de eliberare a unui soarece prostut care a intrat in punga de gunoi si nu stia sa mai iasa.

Dupa ce Radu-salvatorul-soricelului a gaurit punga ca sa iasa fraierul si i-a aruncat si o felie de paine ne-am culcat in sfarsit.

Dimineata, soricelul se eliberase, mancase si jumatate din felia de paine si probabil statea pe undeva cu burta in sus, facandu-si siesta.

Noi ne incepem o zi plina de catarat in Bielatal. Radu era fermecat de zona asta, asa ca vineri a facut celebrul pelerinaj la marele magazin de munte (Globetrotter) sa isi ia carte cu topourile. Din colectia aceea de 6 carti dedicate escaldei in Elvetia Saxona de care am mai vorbit si intr-un RT anterior, un volum (Kletterführer Sächsische Schweiz / Bielatal /Erzgebirgsgrenzgebiet: BD 2 von Dietmar Heinicke von Berg- & Naturverlag Rölke (Taschenbuch- 2010)) este dedicat in intregime acestei zone. Zona care ofera foarte mult din 3 motive:

- are un acces comod la falezele de catarare (cam 10 minute de la masina)

- este recomandata incepatorilor deoarece exista o varietate de trasee de toate gradele, cu multe trasee usoare (grade III-IV in cotatia UIAA)

- stanca este mult mai compacta, straturile sunt parca mai dese, culoarea mai inchisa, amintind oarecum de stanca de la Basarbovo si are mult mai multe prize.

Evident este si multa lume, extrem de diversa de la oameni cu copii (toti blonzi scosi din cutie) care incing acolo o gradinita pe cinste, se baga prin praf si tarana si se fac precum purceii si rontaie fericiti morcovi, pana la oameni pe la 60 de ani care catara cu siguranta trasee ce parca le cunosc ca pe propriul buzunar.

Am catarat trasee foarte frumoase duminica, extrem de diversificate, trasee pe care si increderea noastra a inceput sa creasca, semn ca am inceput sa ne familiarizam cu stanca de pe aici.

Oservatie: mai jos la fiecare traseu voi folosi urmatoarea reprezentare:

Nume traseu (de)/ Nume traseu (in ro) (daca am stiut sa il traduc) (grad dupa notatia saxona/grad UIAA).

In ceea ce priveste dificultatea, gradele ni s-au parut putin diferite atat de la traseu la traseu (trasee cu acelasi grad dar cu dificultati in teren total diferite), mai solicitante decat corespondentul lor din UIAA si si mai solicitante decat traseele cotate cu acelasi grad in Romania.

Tehnica e usor alta, se merge mult mai mult la echilibru, pe trasee de III/IV se pot intalni tot felul de obstacole: hornuri care se trec la ramonaj, diedre, surplombe.

Asigurari fixe (pitoane) nu exista pe traseele sub gradul V decat ocazional, nu este permisa catararea cu protectii mobile metalice (nuci si frienduri) si nici folosirea magneziului.

Nu este nimic neobisnuit sa se mearga 6-8 chiar si 10 m la liber pentru ca nu gasesti un loc propice sa pui un nod sau un anou (clepsidra, proeminenta etc).

Pe fiecare stanca insa punctele de rapel sunt foarte bine amenajate (existand un unic punct de rapel pentru toate traseele de pe acea stanca).

Desi sunt trasee scurte (20-30 m) nu se prea poate monta mansa deoarece de multe ori punctul de rapel este diametral opus fata de traseul pe care intentionezi sa il cateri.

Dar rapelurile sunt spectaculoase

Locul principal de joaca a fost la stancile lui Hercules, un grup de stanci foarte fotogenice formate din:

- Grosse Herkulessäule (Marea coloana a lui Hercules). Aici nu am catarat nimic, primul traseu deschis aici are gradul V in scara saxona (IV+ UIAA) si ramane restanta pentru data viitoare.

- Kleine Herkulessäule (Coloana mica a lui Hercules):

Aici am catarat AlterWeg/ Drumul vechi sau sa ii spunem Ruta Clasica (IV/IV-)- un traseu frumos de 35-40 m, cu perspective frumoase asupra traseului clasic de pe Grosse Herkulessäule. Rapelul se face din 2 bucati. Pe varf, am gasit cutiuta si carnetelul si am constatat ca in aceesi zi mai urcasera inca 3 echipe inaintea noastra.

- Herkulessohn (Fiul lui Hercules). Aici nu am catarat nimic pentru ca nu erau trasee de multe stele care sa ii faca cu ochiul lui Radu.

- Herculesstein (Stanca lui Hercules)

- Kleiner Herkulesstein (Mica stanca a lui Hercules)

- Herkuleswand (Peretele lui Hercules)

- Herkuleskopf (Capul lui Hercules)
- Schraubenkopf
Aici am catarat AlterWeg/ Drumul vechi sau sa ii spunem Ruta Clasica (IV/IV-)- un traseu frumos dar finalizat cu o surplomba ce parca depasea gradul anuntat.
- Wegelagerer 
Aici am catarat 2 trasee:

• Ostkante (IV/IV-)-un traseu scurt si usor de muchie
• Nordweg (V/IV). Pentru acest traseu se poate urca pe Alter Weg/Ruta clasica (grad I) si se poate monta mansa in punctul de rapel amplasat foarte convenabil.

Ne-am mai "jucat" si la Chinesiche Turm (Turnul chinezesc) unde am abordat 2 locatii:

- Schiefe Zacke
Aici am catarat 2 trasee:

• Nordwand (III)-primul traseu catarat-de incalzire
• Ostriss (V/IV+). Un traseu in care nu prea poti pune asigurari pana nu ajungi la un sistem de fisuri si presupune 7-8 metrii catarati la liber. Odata intrat pe fisura exista posiblitati multiple de asigurare

- Sonnenwendstein- Sudriss (III)-  destul de interesant pentru un traseu de grad III, presupunea parcurgerea unui horn ce se aborda variat (sprait, ramonaj), pe alocuri se iesea chiar pe fata.

Coloanele lui Hercules

Bielatal

Dupa sesiunile de catarat din Elvetia Saxona iti reconsideri parca punctul de vedere asupra pasajelor mai lungi lipsite de asigurari din Romania, dar pe care poti monta mobile, asupra traseelor in sine ce merg parcurse la mobile si de ce nu asupra inventivitatii pe care o poti aplica in teren caci incepi sa vezi posibilitati nebanuite de a asigura. Si tehnica se schimba probabil, incepi sa mergi mult mai atent la picioare, sa fii mult mai sigur ca fiecare pas are o continuare si sa te ridici mai mult la echilibru folosind prize micute (desi aici in Bielatal este un adevarat surplus de prize bune pe traseu).Si cum magneziul e istorie, atunci cand ajungi in Romania si bagi mana in saculetul cu magneziu cred ca ai impresia ca ti-ai lipit ventuze pe mana :).

In orice caz, prin naturaletea cu care cateri trasee, prin diversitatea pasajelor si variatatea rutelor, mie una ca si secund mi-a aprins din nou cheful de catarare caci la nivelul de descoperire la care mergem in prezent toate traseele sunt placute, pentru orice exista solutie, fara sa fie nevoie sa te strofoci si sa te chinui.

Ne-a placut la amandoi (drept dovada ca am reusit sa fim ultima masina din parcare la plecare), am lasat tacit la o parte vizita culturala in Dresden, pentru ca pe la 5 a inceput sa se elibereze destul de mult si puteai sa iti alegi rute frumoase si de ce nu sa te cocoti pe o coloana din aceea si sa admiri relaxat apusul. Ar fi o idee sa iei in rucsacel 2 pahare cu picior, o sticla de vin si sa le savurezi privind apusul.

If I can put one touch of rosy sunset into the life of any man or woman, I shall feel that I have worked with God. (Gilbert K. Chesterton)

Catarand la lumina apusului

Harta traseului de alergat