O tura de adio in Sächsische Schweiz

Si in Berlin, ca si peste tot in nordul si centrul Europei vine iarna. In plus, iarna aceasta nu ne va mai prinde pe meleaguri germane si cu atat mai putin in plictisitorul Berlin cuprins de ceata si atat de departe de munte. Clepsidra timpului s-a intors si nisipul se scurge din inertie in globul numit acasa. Au fost locuri care ne-au placut pe aici, dar nu pot sa spun ca sunt locuri de care m-am atasat, desi Radu in mod cert are un oarecare atasament pentru Sächsische Schweiz. Asa ca mergem acolo, pentru ca padurile din Elvetia Saxona ar trebui sa se asorteze cu ziua frumoasa de toamna si cu ultimele frunze galbene pe care speram sa le gasim prin copaci. In consecinta, impreuna cu Monica si Stefan am pornit la drum, dorind sa combinam drumetia, cu un bivuac sub cerul liber si cu alergatul.

Ultimul concert al toamnei

Lumina blanda e la tot pasul 

Si fiecare se bucura de ea in stilul sau

Citeste mai departe...

Experimente

Jurnal Radu

Desi uneori (doar uneori) imi vine greu sa cred, iata ce ne apropiem cu pasi repezi de 12 luni de viata berlineza si am intrat cu avant in cea de-a doua vara petrecuta in Germania. Ne lipsesc multe din obiceiurile de acasa, dar ceea ce este fain este ca inca mai avem lucruri de descoperit/de facut pe aici "prin jurul stanii", a se citi pe dealurile din jur. Am ajuns destul de rar prin muntii mari din sudul Germaniei dar speram sa recuperam vara asta si sa profitam de cei "doar" 700-800 km care ne despart de Alpi. Desi Alpii sunt relativ aproape, compensam in fiecare weekend cu drumuri de 300 km spre o destinatie deluroasa in care sa putem lega o combinatie intre escalada, cicloturism si alergare. Deci, cred eu pana la urma tot chit ajungem...

Uitandu-ma peste statisticile din blog, am vazut ca dintre "dealurile berlineze" Sächsische Schweiz conduce in mod detasat si in loc sa facem ceva pentru a echilibra putin balanta, weekendul acesta am apucat-o in aceeasi directie. Atuul zonei este simplu: se preteaza pentru toate activitatile enumerate putin mai sus si in plus, poti sa dormi si in natura, sub cerul liber, bucurandu-te de nopti instelate, de apusuri si rasarituri frumoase, vazute de la inaltime. Daca mai adaug ca e si cea mai apropiata destinatie de capitala, devine evident de ce detine locul fruntas.

Din lista de "to do" in Sächsische Schweiz  facea parte si explorarea unor noi zone de catarat in afara de mult prea batuta Bielatal. Asa ca inarmati cu ghiduri si topouri, miezul zilei de sambata ne gaseste dand roata unor stanci cu nume jucaus: Affensteine (Stancile maimutei). Facusem deja cunostinta cu ele din turele anterioare de catarat si alergat, ajunsesem si pe o Via Ferrata foarte frumoasa ce te ajuta sa urci pe unul dintre varfuri, asa ca acum trebuia sa le dovedim si prin propriile noastre puteri. Puteri ce insa s-au dovedit a fi insuficiente inca de la primul traseu. Radu alesese un traseu de gradul 4, care a inceput prin a-i pune probleme inca de la intrare...asa ca am abandonat repede si ne-am reorientat spre un traseu de...gradul 3. Nici asta nu a iesit....

Nu va uitati la grade si nu judecati din ceea ce stiti deja. Catararea aici e total diferita ca si specific. Prize mai mici, praguri, mult mers la echilibru, ridicat peste mici burti, zone expuse si neasigurate, asigurari precare sub tine, fara magneziu, e cu totul o alta mancare de peste. In plus, gradul asta 4, e un grad foarte parsiv acoperind de la trasee banale, la trasee cu surplombe sau cu diverse traversee expuse si nu neaparat pe prize excelente.

Am intors spatele traseului de gradul 4

Si am intrat fara succes intr-un horn de gradul 3

Artileria grea: nodurile folosite pe post de asigurari mobile (biodegradabile)

Citeste mai departe...

Cu bicicleta prin Sächsische Schweiz

Tura cu bicicleta prin Sächsische Schweiz o aveam imaginata inca de asta iarna. Zona imi place in mod deosebit: mici sate pitoresti situate printre dealuri, paduri de conifere si drumuri pustii. Cum weekendul acesta Radu era ocupat cu un maraton de scari eu mi-am gasit repede de lucru: o tura de bicicleta in zona.

Nu aveam un plan stabilit, aveam cu mine in schimb o harta foarte buna 1: 25.000 si de la oficiul de informare turistica luasem o brosura cu Elberadweg pe care planuiam sa revin la intoarcere. Ca sa castig timp ma decid sa iau trenul regional pana intr-o localitate de pe malul Elbei numita Stadt Wehlen. Cam 40 de kilometri si o ora de mers. Imi devine clar ca cel mai probabil voi lua trenul si la intoarcere dar nu imi bat prea mult capul cu asta. Tura imi sta in fata si eu planuiesc sa merg dupa inspiratie. Din Stadt Wehlen (orasul Wehlen), trec Elba cu bacul si ma trezesc intr-o piata draguta in fata Bisericii Biciclistilor.

Bacul peste Elba

Citeste mai departe...

Intampinand primavara in Sächsische Schweiz

Noua, celor obisnuiti cu viata intr-o tara cu 4 anotimpuri, asa cum spunea si Dinu Mititeanu «Ne pare rau dupa anotimpul care pleaca, ne este dor de cel care vine». Sentimentele acestea ne incercau in fiecare primvara cand in lunile martie si aprilie nu stiam unde sa ne mai impartim. Ture cu schiurile prin masivele inalte din Carpati, ture pe vai, sarbatorile de Pasti petrecute in munti domoli pentru a ne imbata cu parfumul branduselor mov sau pentru a cauta branduse albe ascunse in iarba, dezmortire la escalada, ture pe bicicleta pe sub copacii infloriti alergand dupa soare…Doamne ce greu mai era sa te mai imparti si sa mai alegi din atatea posibilitati. Berlinul a simplificat toate aceste optiuni. Aici, unde gasesti locuri pentru escalada gasesti si posibilitati de trekking sau de trail running si pentru ca peisajul e domol poti in acelasi timp sa te bucuri de primavara…Ne plangeam noi ce ne plangeam ca nu e diversitate, dar iata, acum sunt toate la oferta: 3 in 1. Am plecat deci pregatiti pentru orice, de la intalnirea cu primavara si pana la catarare.

Lumina incepe sa recastige teritoriul pierdut in fata iernii si ne lumineaza si noua visele

Ca niste fini cunoscatori ai zonei (ironia e inclusa caci nu am fost decat de 3 ori pana acum in Sächsische Schweiz) am mai luat cu noi doi oameni carora sa le aratam turnurile de gresie din zona si care sa experimenteze catararea cu noduri: Monica si Stefan.

Citeste mai departe...

Dementa de toamna- Bielatal

Toamna asta e betie. Copacul din fata ferestrei imi spune in schimb ca e nebunie. In fiecare dimineata il vad intr-o lumina diferita, il complimentez pentru vesmintele alese, iar el pleaca ochii rusinat si lasa sa ii cada 2 frunze ce aluneca in aer precum 2 lacrimi.

Pentru ochii nostri profani tot ce se intampla acum pe strazile si in padurile Berlinului este o desfatare a simturilor si privirile alearga prin copaci, fereastrele sufletului se deschid, mari si avide, sa lase sa intre focul, lumina, caldura, sa stranga rezerve pentru la iarna. Si totusi ne imbatam cu moarte. Admiram zilnic moartea si nu ne vine sa credem ca in ea se poate ascunde atata frumusete. O frumusete bolnava, precum o fetiscana aprinsa de febra, scuturata de frisoane, cu obrajii rosii, buze palide, frunte sidefie si ochii impaienjeniti. 

Toamna e o vrajitoare. Impietreste oamenii ce privesc siderati incendiul din fata ochilor, zbuciumul naturii, strigatele de jale, cuprinsi de admiratie dar incapabili de a face vre-un pas. Pur si simplu priponiti locului si muti de admiratie. Stane de piatra in mijlocul unui vulcan. Asa aratau si turnurile de gresie din Bielatal atunci cand ne-am intalnit cu ele, intr-o sambata calduroasa de octombrie.

Bielatal in flacari

Suntem pentru a doua oara in Bielatal, stim relieful, stim cu ce se mananca, asa ca venim pusi pe treaba. Nu ne inhamam la fapt de vitejie caci stim ca e nevoie de putin (re)acomodare, asa ca ne gasim o zona mai linistita (Ottostein) si urcam 3 trasee de gradul III, marcate ca fiind frumoase in ghidul nostru de catarare:

- Südostweg/ Ruta sud-estica (III)

- Neuer Südostweg / Ruta noua sud-estica (III)

- Neuer Weg / Ruta noua (III) in Grosser Mühlenwächter

Apoi am trecut la traseele de gradul IV si am catarat doua rute foarte frumoase in Daxenstein:

- Ostriss/ Fisura de est (IV)

- Löschnerwand (IV).

A doua zi dimineata am profitat de faptul ca ne-am miscat mai rapid dormind cu cortul aproape de faleze si nemaitrebuind sa stam la coada intr-o localitate (Prina), curpinsa de vesnice lucrari, in care se formeaza un blocaj lung de 2 km, ce mai adauga 30 de minute calatoriei si am intrat in 3 trasee de gradul V pe scara locala (IV+ UIAA) pe care pusesem ochii inca de data trecuta.

Ele se gasesc in Chinesiche Turm, o coloana foarte estetica, subtire si zvelta, strabatuta de 2 fisuri mari pe care merg 2 trasee de gradul V marcate ca fiind foarte frumoase. Catararea este mult mai sustinuta, presupune o buna tehnica de picioare si o foarte buna pozitionare pentru capul de coarda care trebuie sa gaseasca locuri potrivite pentru a monta asigurarile, sa isi calculeze fiecare pas, si sa nu riste nimic:

- Alter Weg/ Traseul clasic (V)

- Schulterriss/ Fisura umarului (V)

Ca sa incheiem ziua de catarat, am bifat o alta restanta, in Grosse Herkulessäule (Mare coloana a lui Hercules)  unde am catarat traseul clasic (Alter Weg), tot de gradul V.

Turnurile in care cel mai usor traseu este de V, sunt mult mai putin frecventate si in caietelul de pe varf, gasesti inscrise maxim 3-4 echipe/zi , fata de turnurile cu trasee de grade mai mici, unde este efectiv coada. Radu a vorbit mai pe larg despre catararea in zona si merita sa aruncati un ochi pe RT-ul sau, deoarece experientele ca si cap de coarda sunt cu siguranta mult mai interesante, iar trairile mai complexe, putand sa redea mai bine specificul locului.

Radu, cap de coarda, are onoare de a scrie ceva in carticelele de pe varf

Totusi nu va imaginati ca toti oamenii de acolo se catara doar pe trasee usoare. Sunt suficienti cataratori din Pirna si Dresden care vin regulat aici (in zilele de vara pot sa vina chiar si seara dupa program) si catara trasee grele intr-un mod foarte natural, legand miscarile cu atat simplitate si rezultand un flux continuu de materie ce zvacneste in sus, se pozitioneaza, isi schimba centrul de greutate, totul intr-o maniera cursiva, de parca ar fi un dans pe verticala.

Noi insa nu cred sa ajungem la asa performante in ocazionalele vizite prin Bielatal si multumiti cu ce am catarat pana acum, cu umbra alergandu-ne, am decis sa mai lasam degetele sa respire, am incaltat adidasii de alergat si am pornit sa scoatem frigul din oase cu o tura de alergat. Dar in primul rand vroiam sa vedem padurea, sa admiram toamna cu cerul albastru, ascunsi sub umbrela galbena si perforata a copacilor, sa ne cataram pe stanci in diverse puncte de belvedere si sa ne lasam privirea sa ne alunece in departari, bucurandu-ne ca traim intr-o tara cu 4 anotimpuri, si avem atat diversitate in natura.

Bielaausicht

Privind de la fereastra

Alergarea a fost extrem de reusita, poteca superba si am incheiat ziua cu o poza asortata (3 x Hercules):

Tricoul de la Marathon Hercules 2011, cu bandana de la Hercules 2012
 si cu coloanele lui
Hercules in fundal

Si ca sa inchei jurnalul simetric, va las cu o poezie asortata anotimpului:

Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-ațâță
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.

O rază

ce vine-n goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.

O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.

E toamna.

Lucian Blaga, Amurg de toamna

Citeste mai departe...

Cu gandul la UTF

Jurnal Radu

Weekendul asta am plecat departe de Berlin. Cu gandul si cu dorinta am plecat hat-departe, 1500 kilometrii mai la est. Cu corpul doar vreo 250 de kilometrii. Picioarele au alergat pe potecile din parcul natural Sächsische Schweiz, sufletul meu a fost in Fagaras.Ochii au urmat marcaje ciudate- benzi rosii orizontale, imaginatia le facea verticale. Pacat ca imaginatia nu a fost intr-atat de puternica incat sa stearga de pe retina padurile nesfarsite prin care alergam si sa mai ridice "muntii" astia cu vreo 2000 m.

Weekendul asta nu am mai suferit in tacere ci am dat amandoi glas regretului numit UTF. Pentru amandoi aceasta era povestea din care vroiam sa facem parte. Un traseu demult ravnit, oameni deosebiti implicati in participare, totul gandit minutios, colegi de traseu unul si unul, atmosfera, pasiune pentru munte. Acolo toti cei care au venit iubesc muntele, gasesc inspiratie si forta, determinare de a merge mai departe atunci cand te-ai opri.

Daca doar as fi pronuntat in iulie cuvantul UTF as fi aprins cu siguranta imaginatia Claudiei si am fi pornit amandoua cu teama si entuziasm pe acest drum (cel putin asa imi imaginez pentru ca nu am pronuntat deloc acest cuvant dar simt ca as fi gasit in Claudia din nou un partener ideal). Asa simt, asa imi spune inima. Ture de alergat la munte, planuri, strategii si un concurs ce avea de toate, pentru fiecare dintre noi. Ma si vad alergand usurel pe creasta si Claudia topiand in jurul meu cu domnul G si facand macro la floricele. Bucurandu-se ca e mult de urcat si nu chiar asa de mult de alergat. Bucurandu-se ca e mai mult o tura de treking rapid decat un concurs si reamintindu-mi mereu ca mai trebuie sa pastram resurse si pentru a doua zi. Si pentru acest traseu sunt sigura ca ar fi indurat in tacere chiar si forestierele sau portiunile de asfalt. Ar fi fost un excelent inceput de concediu pentru Claudia si un frumos sfarsit de concediu pentru mine.

Dar iata ca acum Claudia bicicleste pe undeva pe drumurile asfaltate din sud-vestul tarii sau poate chiar pe la vecini, iar noi, in sfarsit noi am reusit sa schimbam drumurile forestiere din Harz pe care ne-am omorat picioarele weekendul trecut cu niste poteci frumoase prin padure, prin parcul natural Sächsische Schweiz. Ca sa ma imbuneze Radu pregatise un plan de vis. Sambata catarat in Bielatal, duminica dimineata o tura de alergat si dupa-amiaza un popas turistic in Dresden.

Este inutil sa va mai spun ca planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din targ pentru nimic in lume, dar in egala masura a iesit un weekend chiar fain daca reusim sa dam de-o parte fantoma numita UTF care ne tot bantuia.

Samabata la pranz (ca acum numai asa incepe ziua noastra) am ajuns in Sächsische Schweiz si am constatat ca dimineata a plouat. Deci schimbare de plan.

Pe gresia din Elbsteingebirge nu se catara dupa ploaie. Asa zice regula si unde-i regula nu-i tocmeala.

Asa ca azi alergam.

Acum sincer, daca nu veneam aici cu pasiunea pentru alergat, cred ca ma urcam pe pereti. La propriu. Sau ma apuca si pe mine pasiunea lui Suca pentru bicicleta. Motivul este simplu:o retea nesfarsita de poteci, ce nu acopera o diferenta prea mare de nivel, la nivelul padurii cu cateva perspective de ansamblu de pe fiecare "stanca".

Citeste mai departe...

Prima incursiune in Sächsische Schweiz (Elvetia Saxona)

In sfarsit o postare care are legatura cu muntele, sau cu titlul blogului. Dupa o luna si jumatate, s-au aliniat planetele si am ajuns si noi la ceva ce seamana a munte: Sächsische Schweiz (Elvetia Saxona).

Nu stiu daca ati vazut vre-un fimulet pe net despre cataratul in zona (probabil asta e cea mai promovata activitate datorita locatiei foarte estetice), exista cateva, cu niste oameni nebuni (cehi si nemti) ce se catara in epoca asta moderna plina de tot felul de dispozitive de siguranta, folosind ca asigurari niste noduri de cordelina fixate prin fisuri de regula orizontale. Si nu fac asta doar pentru ca vor sa experimenteze senzatii tari sau pentru ca sunt vreo secta traditionalista, dar asa sunt regulile acolo. 

Zona se gaseste undeva la granita intre Germania si Cehia (nu are nicio legatura cu Elvetia) si ne-am documentat despre ea putin inca din Romania. Recunosc ca mi-a parut foarte estetica pentru alergat si bicicleta, dar cataratul l-am scos clar din discutie. Imi imaginam eu un traseu de alpinism de 3-4 lungimi de coarda, doar cu regruparile amenajate, in care nu ai voie decat cu noduri si fara magneziu...Am zis, no way, asta nu-i de mine. Am mai rascolit si pe SummitPost si spuneau acolo oamenii ca si daca nodul tau ar fi bine pus, avand in vedere ca stanca e foarte moale, tot n-ar tine o cadere...Foarte incurajator! Radu insa e mult mai optimist si merge pe principiul ca nu e dracu' chiar asa de negru si dupa ce imi reinoculeaza pasiunea cataratului cu cateva iesiri la escalada pe langa Berlin, negativismul mi se mai inmoaie.

De data asta ne facem temele (nu ca la canoe sau la bicicleta) si ne luam dintr-un magazin de munte enorm, harta, carte cu topo-urile si un arsenal de cordeline de diverse diametre.

Harta:

Dupa mai multe deliberari a trebuit sa ne hotarm intre o harta de la Kompass (aparent ceva mai profi) si una de la Publicpress (ceva mai ieftina) Ambele erau plastifiate cu scara de 1:25.000 si acopereau intreaga zona ce ne interesa intr-un format asemanator.

Carti:

La capitolul documentatie, oferta este variata. Cea mai completa o reprezinta o colectie de 6 volume, in care sunt prezentate detaliat toate zonele.

Noi ne-am oprit asupra unei carti scrise de Jürgen Schmeißer- Topoführer Sächsische Schweiz, in 3 volume, din care am luat momentan doar volumul 2.

Asigurarile (le puteti observa direct pe Radu)

Citeste mai departe...