marți, 21 mai 2013

Fränkische Schweiz- scurtmetraj in 8 scene



Scena 1: Nemtii au multa imaginatie 

Alt weekend prelungit, alta destinatie: Frankenjura, de fapt partea ei nordica, pe care nemtii o numesc Fränkische Schweiz (Elvetia franceza), desi pe la 1820 i s-a zis "Die kleine Schweiz" (Mica Elvetie). Oare cei care au folosit prima data termenul asta, or fi ajuns cu adevarat in Elvetia? Au vazut ei munti, varfuri inzapezite, lacuri, vacute Milka? Daca da, inseamna ca tare bogata imaginatie trebuie sa fi avut de au ajuns sa compare niste dealuri impadurite ce ascund cateva stanci calcaroase, cu munti adevarati! Noroc ca noi stiam bine cum merge treaba si plecasem acolo strict pentru ceva catarare. Ne imaginam ca vom izbucni in catarare si vom urca traseu dupa traseu, pana ce nu va mai ramane nicio faleza necercetata. 

Scena 2: Mi-e dor de muntii de acasa 

Ajungem deci in camping, lasam masina, punem cortul, facem rucsacul si pe la miezul zilei pornim spre faleze. 
Tintim 2 serii de stanci care erau cam la 10 minute distanta de sat (Münchser Wand si Stierberger Gemenswand), faleze pe care dupa ce am trecut prin momentul: "oare astia pe aici chiar au stanci de catarat sau am gresit noi zona?", le gasim pana la urma. Dar la ce bun? La faleze era invazie! O retea de corzi era intinsa pe mai toate rutele de acolo, o harmalaie de nedescris la baza traseelor, un du-te vino neincetat, copii mici care plangeau, hamace atarnate intre copaci-ce sa mai, apocalipsa! Ne dam mai aproape de stanci punem ochii pe un traseu de gradul 5 care se eliberase dar aflam repede ca aici e cu lasat rand...pui coarda la baza traseului, semn ca dupa ce se elibereaza o sa te cateri tu pe acolo! Ma rog, cu regula clarificata nu imi ramane decat sa revin in poteca, unde ma trantesc sfarsita pe o piatra si imi vait de mila. Mi-e dor de Diana, unde 3 zile incheiate ai traseele doar pentru tine, mi-e dor pana si de cateva faleze de escalada din Cheile Sohodolului, sau din Cheile Folea, pe care, daca stii cand sa mergi, aproape ca nu le imparti cu nimeni. 

Deziluzionati, mergem si la cealalta faleza unde gasim aceeasi aglomeratie. Toata lumea se aduna ciorchine in jurul traseelor usoare si nu raman libere decat cele al caror grad incepe cu 6. Gasim unul de 6- si Radu se duce sa puna mansa, dupa care se elibereaza unul de 5. Insa dupa 2 trasee simtim ca nu mai putem, nu alta! Padurea ne face prea tare cu ochiul, asa ca evadam.


Scena 3: Padurile-s frumoase.



Ne-am plimba toata ziua prin padure...Cu copaci inalti, potrivit de deasa sau de rara, verde din cap pana in picioare, cu poteci moi de frunze uscate, iesind cand si cand pe la marginea satului ce nu aduna mai mult de 50 de case, ori pe la margine de pasuni, cu privelisti spre livezile inca inflorite. E o zi placuta de inceput de vara, cand inima se mai si opreste din goana, poposind indelung la o bancuta, ori ascultand zumzaitul insectelor prin iarba mare. Si cand te umplii de prea mult soare, inapoi la padurea ce tine umbra si racoare. Asa ca imaginand superbe ture de bicicleta prin zona, plimbam dupa noi echipamentul, cine stie poate in plimbarea noastra fara cap si fara coada, ne rasare in fata si o stanca cu trasee usurele, unde sa nu fie buluc de oameni. 


Scena 4: Cataram si noi ceva astazi? 

Tot insistand pe subiectul padure, pajisti, livezi ajungem la stanca mult-dorita. Gasim trasee (chiar si trasee pe puterile noastre) si stam cam 3-4 ore in zona, nederanjati de nimeni. Ce e drept, stanca e mai prafoasa si mai murdara, dar in egala masura e si mult mai aderenta, fara prize lustruite de sute si sute de perechi de maini si de picioare. Locul? Vi-l spunem, ca doar nemtii nu citesc jurnale in romana: Kleiner Wasserstein. Revenim la cort tot prin padure, si ne cataram pe un pietroi pentru a vedea cum apune soarele dupa perdeaua deasa de copaci. 


Scena 5: Cine se scoala de dimineata, catara cu spor! 

Duminica dimineata ora 5.30. Suna alarma de la ceas. Ne trezim amandoi, si pas-pas, pe la 6, plecam din camping. E singurul subterfugiu la care ne-am gandit pentru a putea ajunge sa cataram in liniste. Revenim la falezele ce ieri erau aglomerate pana peste masura si pe care astazi nu le impartim decat cu un catarator solitar ce cauta sa deschida o ruta. Ne salutam complice si ne apucam fiecare de treaba noastra. Si, precum la birou, cand e liniste, chiar facem treaba. Cataram trasee mai frumoase, sau mai putin frumoase, cu miscari interesante, sau aparent plictisitoare, cu hornuri, diedre, fisuri, surplombe, trasee de fata, ce sa mai, avem spor!

Scena 6: Invazia 

Ora 10.30, incepe sa se reverse puhoiul. Din toate partile, de jos, din laterala, de pe toate potecile ce ajung la stanca, incep si sosesc grupuri, grupuri. Toti tabara pe mine sa ma intrebe ce ruta e asta, ce grad are si in curand ajunge sa fie aceeasi harmalaie de nedescris cu care facusem cunostinta  ieri. Este uneori atat de mare galagia la baza traseelor incat nu il aud pe Radu din top, ce manevre de coarda imi cere sa fac. Decidem sa plecam, insa inainte sa strangem calabalacul mai gasim in mod surprinzator un traseu de 5+ inca liber. Cand ajung in top, gasesc inca 3 persoane si se punea problema sa mai vina inca cineva:
4 elefanti, se regrupau
Pe o stanca-n Franken Jura
si pentru ca in unica ancora din top mai era loc de inca o carabiniera, se punea problema sa mai cheme un elefant :). 
Asa ca eu ma grabesc sa trec coarda prin ancora si sa ma retrag in rapel. Pe jumate ingroziti, pe jumate multumiti de ce am facut, cu degetele ramase cam fara piele si cu picioarele umflate de la espadrilele cele confortabile, ne retragem la corturi. 

Scena 7:  Cum am vazut 2 opere in 3 ore 

In tinuta de opera (ma jur ca erau cele mai bune haine
pe care le aveam la mine in bagaj)
Cum pentru duminica seara si luni dimineata se anuntau ploi, strangem calabalacul si mergem in Bayreuth. Aici la opera construita la cerintele lui Wagner special pentru spectacolele sale era ziua portilor deschise, asa ca aruncam si noi o privire inauntru, pe scena, sub scena etc dar nu suntem impresionati.
Asa ca ne grabim spre cealalta opera din Bayreuth (da, da, orasul asta de care nu ati auzit pana acum are 2 opere), construita intre 1744 si 1748, in stil baroc, pentru persoane de vita nobila. Ce e deosebit la ea? Pai este unul din putinele teatre ce au supravietuit trecerii timpului. 250 de ani nu sunt de ici de colo. Markgräfliches Opernhaus, caci asa se numeste, este cea mai recenta locatie din Germania inclusa in Patrimoniul Unesco (in 2012). Vazand niste fotografii din interior, am zis ca e un "must see" si nu stiu cum am citit noi pe diagonala pe site, caci am aflat ca opera s-ar redeschide pentru vizitare din 17 mai. Uite, ce noroc pe capul nostru-ne gandeam noi. Asa ca pe 17 mai ne infiintam la opera (doar ca la opera nepotrivita-la Festspielhaus-de unde erau sa stiu ca sunt 2 opere in acelasi oras), iar in 18 mai, corectam greseala si vrem sa le bifam pe amandoua. 
Pana la urma am plecat cu coada intre picioare si goniti de furtuna, caci lucrarile de reconstructie la Markgräfliches Opernhaus vor dura pana prin 2017 si daca domnul de la intrare va momeste sa luati bilete la o expozitie despre restaurarea operei ce s-ar vrea interesanta, sa nu il credeti, caci e doar un bun vanzator! 

Scena 8: Inapoi in Berlin

Ploua, ploua, ploua, vreme, nu de betie, ci de vara. Ploua torential si prognoza totalizeaza cam 30  l/mp de precipitatii pana maine dimineata, asa ca plecam spre casa cu gandul la o tura de bicicleta "prin jurul stanii" cum zice Em pentru lunea, ce era libera in Germania. Doar ca tura de bicicleta s-a redus la o plimbare de 10 km, tarziu, pe dupa-amiaza, asta dupa ce toata dimineata am petrecut-o in pat, dormitand, uitandu-ne la un film, intr-un cuvant pierzand vremea. Si stiti ce? Mai grav e ca nu ne simteam vinovati pentru asta!
"You only have one life and if you're not doing what you love, what's the point? Hilary Swank"
Foto by Radu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox


Trasee care ne-au placut:
  • Kleiner Wasserstein-Rudi Winkler Ged.-Weg (5+)-asemanator cu o lungime dintr-un traseu clasic din Romania (diedru, horn)
  • Stierberger Gemenswand: Wolfis warmup (5+) si Weisse Verschneidung (6-)- ambele 2 trasee lungi de fata
Toate traseele sunt echipate cu ancore chimice, insa asigurarile nu sunt intotdeauna suficiente si este recomandat sa mai aveti cu voi si cateva asigurari mobile.

In albmul din Picassa gasiti si cele 3 topouri aferente zonelor in care ne-am catarat.


6 comentarii:

  1. Si eu tot in padure imi pun baza, padurea ar trebui sa fie frumoasa oriunde pe pamant... dar uneori e, alterori nu si asta numai de om tine. Noi am avut bafta sa descoperim ca exista munte cat sa dai o drumetie de o zi, e bun si de alergat si mai mutl ca sigur si de schiat.
    Pe de alta parte, dorul de muntii de acasa se leaga de amintiri, de oameni si de ce nu, chiar de muntii in sine care n-or fi ei cei mai mari si mai falnici de pe lume, dar ofera foarte multe iubitorului de munte, fiecarui dupa placul inimii si dupa puteri.
    Departe de ai nostri munti nu avem decat sa "scoatem zer din piatra seaca" si sa reinventam moduri de a ne bucura de natura. Sunt sigura ca avem multe de invatat din experientele astea!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu, dar excursia asta "ne-a lovit" din nou, rau, dorul de Carpati. Cel mai greu ne-a fost in iarna cu programul de o tura pe luna, dar de cand a venit primavara si tot legam zile libere, stam mult in natura (si mai mult in sa) si descoperim Germania, o tara dealtfel destul de frumoasa.
    Doar ca la capitolul munti sta prost.
    In Germania sunt probabil de 4-5 ori mai multi cataratori ca in Romania si poate doar pe jumate faleze si locuri in care sa te poti catara (in aer liber). Astfel incat rezulta indubitabil-inghesuiala.
    In plus, aici se catara "de agrement". Lumea vine si urca trasee usoare. In Romania nivelul meu era unul de "piciorul broastei" si era oarecum intimidant sa ajungi la Costila si sa ii auzi pe toti ce trasee au catarat sau vor sa catere ziua urmatoare. Aici, cu Radu cap de coarda, putem incerca trasee de escalada mult mai putin frecventate (nu neaparat dificile dar putin peste ceea ce se catara la "agrement").

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragelor! Vestea bună vine tot de la "japonez", adică de la Nae: muntele (adică şi despre Carpaţi este vorba) nu plecă nicăieri. Şi sigur nu va veni el la voi, ci voi la el! :) Însă nu toate se întâmplă doar atunci când vrem noi, ci când trebuie să se întâmple.

    M-a amuzat povestirea cu puhoiul de căţărători :) Sigur sunt şi locuri mai pentru cunoscători şi, în timp le veţi descoperi, zic eu cu optimism :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Of, si noi care credeam ca avem atata talent ascuns in jurnalele noastre, incat sa mutam si muntii din loc de emotie...adica sa aducem mai aproape Carpatii.

    Dar daca zici tu ca nu e chip, atunci le cerem sa mai astepte o lecuta...Din partea mea, doar vreo 6 luni.

    Acum redevenind seriosi: toate zonele de catarat pe un areal de 300 de km de Berlin sunt de genul acesta. Si este perfect. Si eu mi-as lua copilul la munte, l-as duce frumos in poiana si m-as juca cu el cat Radu se catara, sau l-as lasa sa se joace cu alti copii cat ne dam eu si Radu pe un traseu (eventual cu un ochi de adult care sa vegheze ceata de copii). Doar ca, atunci cand catara Radu caut sa fiu foarte concentrata (nu de alta dar dupa o intamplare din Cheile Folea cand eram sa dau cu el de pamant nu cred ca mai are bafta a doua oara sa scapoe basma curata din mainile mele). Si toata galagia asta ma scoate din starea de concentrare si nu are nimic de-a face cu conceptul meu despre munte (desi conceptul meu este diferit de conceptul majoritatii nemtilor si ma jur ca le inteleg pe fiecare doar ca le-as aplica pe rand :) ). Of, grea explicatie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pozele in care padurea este surprinsa, sunt superbe! In general, padurile sunt magice, pentru mine una, energia cu care plec de acolo ma ajuta sa trec peste orice obstacol! Superbe pozele, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru fotografii, toate felicitarile merg catre Radu. El este cel ce manuieste aparatul. Eu ma limitez doar la cuvinte.

    RăspundețiȘtergere