marți, 11 iunie 2013

Cicloturism de aventura in Harz



Daca de regula dureaza putin pana gasesc un titlu inspirat pentru jurnal, pe masura ce pedalam, noi si noi titluri imi rasareau in minte pentru jurnalul din acest weekend:
  • 3 Zile-1 munte (cu trimitere directa la faptul ca weekendul trecut de vineri pana duminica a fost 3 Munti)
  • Nu se poate cu de toate (adica e greu sa impaci si Strasse der Romanik, si munte, si paduri, si alergii si poteci provocatoare parcuse pe biciclete echipate pentru cicloturism)
  • Ba se poate cu de toate (cu trimitere la faptul ca le-am bifat cam pe toate de mai sus)
Pana la urma m-am oprit insa la titlul de fata, sugerat la un moment dat in tura de Radu.
Cum am dezvaluit mai sus, tura a avut de toate, si weekendul a fost si mai pestrit pentru ca vineri dimineata, inainte sa conducem spre Magdeburg, ne-am oprit cam 2 ore la un turn de catarat din Postdam, asta pentru ca avem ca plan initial pentru acest sfarsit de saptamana sa mergem la catarat in zone noi din Sächsische Schweiz. In acest sens, miercuri am fost la DAV, am luat carti cu topourile, joi am facut bagaje si joi seara s-a schimbat prognoza. Asa ca am reconfigurat din mers la cicloturism pentru ca in centrul Germaniei... in afara de Elba cea zbuciumata, nu pareau sa fie alte probleme cu vremea.
Turnul de catarat al DAV Postdam

Ajungem si noi la destinatie (in Halberstadt), cam pe cand oamenii terminau programul de munca si cum ma dau jos din masina, ma loveste alergia. Dam vina pe plopii ce inconjurau parcarea si ne urcam repede, repejor pe bicicleta, doar-doar vom mai prinde ceva deschis in centrul orasului. Halberstadt este un mic orasel aflat pe Strasse der Romanik-o ruta turistica (dar nu cicloturistica) ce merge prin Sachsen-Anhalt si reuneste mai multe biserici/manastiri/orase vechi/burguri construite intre 950 si 1250 in stil romanesc (cu A de la Andrei). Va spun sincer ca nu stiu cum sa traduc corect acest stil arhitectural si nu stiu daca in romana exista un termen dedicat (in engleza ar fi Romanesque architecture). Termenul nu are nimic de-a face cu radacina "roman" (cu A de la Andrei), el regrupand o serie de constructii realizate in perioada mai sus amintita (deci cam 300 de ani), cu forme rectangulare si ferestre in arcada. Ruta este lunga si serpuieste pe aproape 2000 de km avand forma cifrei 8 cu punctul central in Magdeburg. Pe noi, ne interesau parti din ruta sudica dar nu aveam un plan bine pus la punct. Mergeam ca sa ne descurcam la fata locului.


Foto de aici
Primul impas in care am intrat a fost chiar in Halberstadt, unde dupa ce am dat o tura prin orasul in care nu se intampla nimic si totul era inchis sau pe cale de a se inchide vineri la ora 18.00, am decis sa o luam din loc. Dar in ce directie?
Pana una alta, ne oprim in fata Domului
Fara un plan, fara o ruta pe care sa o urmam, nici macar nu stiam incontro sa o pornim de la supermarket, mai ales ca pe noi ne interesau mai mult drumuri secundare si directii ce nu se gasesc intotdeauna pe indicatoarele rutiere. Norocul se numeste o clienta de la supermarket, care vazandu-ne ca stam cu harta in mana, s-a oferit sa ne ajute si ne-a recomandat o ruta care sa ne duca mai spre munte, via Quedlingburg, asa cum vroiam noi. Ruta, ce sa zic-destul de incurcata, nici tanti nu era convinsa ca o sa o nimerim, noi si mai putin. Dar cel putin aveam ceva repere. Stiam ca trebuie sa trecem calea ferata, sa ajungem la Centrul Sportiv din localitate si apoi...mai vedeam noi. Ca punct intermediar aveam si un sat numit Boernecke, asa ca daca a a gasit orbul Braila, gasim si noi drumul, mai ales ca avem si 2 perechi valide de ochi si o harta destul de buna. Ca nu gasim drumul cel bun...Detalii, detalii. Important e ca gasim un drum fain, cu padure, pajisti, poteca de pamant, ce sa mai. o nebunie.

Poteca e facuta cu bun-simt, asa ca pentru orice pensionar asa ca ne putem da cu bicla pe ea. In dreapta, se deschid vederi largi spre dealurile din jur, iar in planul departat ne asteapta padurea. Pe ici pe colo se vad si cateva sate si amandoi suntem teleportati cu gandul acasa, zona amintindu-ne de Transilvania.

De altfel, ne-am prins mai tarziu ca tipa nu ne descria un traseu descoperit/customizat de ea insasi ci o ruta cicloturistica numita Harzvorland Radweg ce merge prin localitatile de la baza muntelui.

Tot mergand din indicator in indicator si scotand de fiecare data harta nu ne miscam prea repede si ajungem deja obositi in dreptul unui memorial, ridicat pe locul unui fost lagar de munca fortata. Este un lagar construit pe finalul razboiului si intr-un an de zile (intre aprilie 1944 si aprilie 1945) aici au fost inchisi 7000 de oameni (inclusiv din Romania).  Obiectivul lagarului? Omorarea prizonierilor prin munca, activitatea principala fiind aceea de a construi tunele si galerii in care se planifica ascunderea noilor arme construite de industria germana. Se lucra in schimburi de 12 ore in praf, fara aer suficient, munca fizica, fara ingrijiri medicale si hrana suficienta, astfel inca speranta de viata a detinutilor sositi in lagar era de aproximativ 6 saptamani. Pentru acest lagar nu exista cifre clare a numarului de detinuti decedati in lagar pentru a se putea cumula cu numarul oamenilor morti in Marsul  mortii, atunci cand Aliatii se apropiau de lagar si cu cel al detinutilor gasiti in lagar de Aliati si care au decedat ulterior, dar estimarile spun ca intre 50-75% din cei incarcerati aici nu au mai iesit vii.
Un nume asa frumos, al carui unica urma e o placuta ruginita
Am citit ambele variante de pe Wikipedia dedicate acestui loc (in engleza si germana) si e surpinzator cat de putine lucruri au in comun, fiecare privind problema dintr-un alt punct de vedere si datele, cifrele si locurile completandu-se reciproc. Varianta in germana spune ca pana la inceperea Marsului Mortii au murit in lagar 2000 de oameni, in timpul marsului inceput pe 9 aprilie 1945 au murit 2500 de oameni (din cei 3000 plecati conform variantei in engleza), in lagar in 13 aprilie cand a fost eliberat au fost gasiti o multime de oameni aproape morti, si dupa eliberare decesele au continuat in ritmul de 20 de detinuti/zi din cauza faptului ca organismele erau atat de slabite incat in ciuda ingrijilor medicale si a hranei nu mai puteau fi salvati.

Acum, faptul ca lagarul acesta nu era nici pe departe pe ruta cicloturistica pe care trebuia sa o urmam e alt aspect. Oricum, noi ne-am dat seama mai tarziu de existenta acestei rute si momentan eram in faza de balaureala. Insa a fost interesant ca am descoperit acel loc, mai ales asa, afundat in inima padurii, departe de orice drum principal si mai ales pustiu. Totul era impresurat de liniste caci piatra nu are gura sa vorbeasca chiar si atunci cand a fost martora la asemenea atrocitati.

Pe langa lagar gasim o potecuta frumoasa gen singletrail si ea ne conduce intr-un drum asfaltat cu dale si urcand pe el ajungem in final si in prima localitate: Westerhausen.

De aici, Quedlinburgul e la o aruncatura de bat dar eu sunt muci la propriu, pentru ca prin campurile pline de iarba mare pe care tocmai le traversasem mi se declansase o reactie alergica la polen de toata frumusetea. Asa ca umpleam servetel dupa servetel si nu mi-am gasit alinarea decat intr-o pastila de claritine pe care am luat-o cat timp Radu s-a dus sa faca ceva poze.



Noroc ca vizitasem deja Quedlinburgul in toamna anului trecut (o frumusete de orasel ce e drept) pentru ca acum, eu una, nu aveam niciun chef de el.  In plus, prea mult timp de zabovit aici nu aveam, caci seara era pe urmele noastre. 

Primul loc de cort gasit de Radu dupa ce am iesit in camp nu primeste avizul meu, fiind pe acelasi calapod: iarba mare, polen mult.
Aici propusese Radu sa ne culcam
Asa ca mai pedalam pe national pana intr-o localitate mai dinspre munte: Gernrode. Eu deja visam un loc la margine de padure, cu iarba scurta, care sa nu imi dea batai de cap la noapte.
Pe nationalul destul de aglomerat nu ne place, asa ca ne hotaram sa renuntam la Strasse der Romanik ce ar presupune multe bucati pe asemenea drumuri, soare, alergii etc si sa ne tragem mai spre munte, pe drumuri forestiere si printre paduri. 

La intrarea in Gernrode avem noroc pentru ca gasim o alta pista numita Harzrundweg, ce merge chiar pe la baza muntelui, ocolind intreg masivul, pe care ne indepartam putin de oras si prinzand un drum forestier innoroit, incepem sa scanam in stanga si dreapta dupa locuri de cort.
Harzrundradweg-ul are ca si semn o vrajitoare calare cu matura cu tot pe bicicleta
Norocul ne surade chiar repede si gasim un loc, dosit in spatele unor tufisuri, cu iarba potrivit de mare. Asa ca ne punem pe ridicat garsoniera de panza si tocmai cand credeam ca o sa fim singuri, singurei si nimeni nu se incumeta pe drumul asta noroios, pe deasupra noastra trece un autobuz :). Nu autocar, ci autobuz, din acela cu burduf la mijloc. Aparitia insolita si originala in acelasi timp, vine, trece si ne lasa in legea noastra.

Dimineata, zi cu soare. Asa soare, ca ne da afara din cort. Au inceput zilele de vara, e momentul sa scoatem crema de soare, sapca si tot arsenalul adaptat sezonului. Incepem sa transpiram, sa bem apa cu nemiluita, sa ne planificam locurile de cort in functie de o apa curgatoare pentru spalat si ziua, ziua e atat de lunga incat nu ai nicio graba nicaieri.Totusi ar fi bine sa avem un plan. Of, of, of, dar noi suntem incapabili sa ne facem un plan si reusim sa incropim ceva doar pana in Burg Falkenstein (care se afla si pe Strasse der Romanik), beneficiind de ruta ciclabila mai sus amintita. Oricum e bine si atat.
Incepem cu un parc-castel din Ballenstedt (aici doar in miniatura)
Cum drumul nostru merge mai mult prin paduri, imi revin usor-usor, alergia e doar o amintire si ma bucur de poteca de pamant pe care pedalam in prezent. In stanga avem un rau jucaus numit Selke si nu imi trebuie mult sa ma indragostesc de aceste locuri. Cum descopar ca exista un traseu numit Selketal Radweg, stiu ca trebuie sa revenim aici ca sa il facem, insa cu bagaje de o zi.
Dupa o scurta portiune de asflat descoperim un indicator spre Burg Falkenstein si intram pe un forestier ce moare la prima curba si se transforma intr-o poteca pe care nu avem altceva de ales decat sa impingem bicicletele. Poate ca fara bagaje am fi putut urca portiuni din poteca in sa, dar cu 15 kg suplimentare pe fiecare bicla, nici gand, pentru ca centrul de greutate e mult mai in spate, si cand panta devine sustinuta, oricat de mult ma las pe roata din fata, tot am impresia ca o sa ma trezesc pe spate ca o broasca testoasa. Nici Radu nu are sanse mai mari de succes asa ca transpiram bine pe poteca asta si ne intrebam de ce nu am luat drumul, pentru ca sigur este si un drum care sa urce la cetate. Cum de ce? Pentru ca ne place sa ne complicam si pentru ca daca ne complicam nu ne simtim bine. Si cat timp ne complicam, ne juram ca data urmatoare nu mai facem pe vitejii, dar cum ajungem sus, uitam de promisiune si in primul loc unde se anunta rost de aventura suntem si noi prezenti. Eu cred ca in creierele noastre e ceva defect. S-a defectat ceva dupa ce ne-am apucat de concursuri pentru ca, ce om cu scaun la cap, dupa ce isi da duhul la un maraton montan, dupa 2-3 zile e capabil sa se gandeasca deja la urmatorul, desi la coltul strazii inca il mai pandeste febra musculara.Nu, nu, clar suntem defecti!

Burg Falkenstein
Urmeaza apoi o serie de sate cu "rode" in coada: Wieserode, Ulzigerode, Harkerode, Alterode, Stangerode. M-am intrebat mereu pe drum ce e cu acest cuvant-radacina ce se regaseste in multe toponime din zona dar am uitat sa o intreb pe profesoara de germana la curs. Sper sa ma lamuresc saptamana urmatoare si sa dezleg misterul pentru ca aparent nu am gasit o explicatie pe internet.
Zona de aici ni se pare incantatoare.


Germania cum am mai tot spus si scris este departe de a fi un tot unitar si are parte de multe locuri inca salbatice si autentice. Uneori e o tara a constrastelor cu sate mici, ce se aseamna cu cele de acasa din Transilvania, doar cu casele ceva mai ingrijite, cu petice de gradina in fata, in care oamenii inca folosesc mijloace manuale de intretinere: ara cu calul, plivesc buruieni, sapa etc si la doi kilonetri mai incolo un super teren de golf, unde se relaxeaza cei cu bani. Doua lumi atat de diferite ce convietuiesc si aici, asa cum convietuiesc si acasa. Tot plimbandu-ne prin sate ca acestea, departate de marile orase, descoperim o alta fata a Germaniei, una mai umana parca. Locurile bat dupa un alt ritm.

La un moment dat pierdem pista si ajungem intr-o padure cu balti, noroi, urzici, push-bike pana pe o culme de deal si apoi, noi, calare pe deal.
Prima balta cu noroi e mititica
A doua insa necesita sondare caci sub luciul apei sta ascuns noroiul...Oare cat de adanc e noroiul?


Iarasi am avut parte de aventura asa ca ne potolim putin si prindem un drum secundar asfaltat pe care coboram spre Wipra.
O pauza la umbra
Aici e un fel de mic orasel unde gasim un supermarket deschis dar farmacia e inchisa sambata si eu am papat si ultima pastila de claritine (din cele doua pe care le aveam la mine). Cum nu e rost sa cumpar altele, medicamentul este clar: padure, padure si munte. Acolo tinde inima mea, acolo se simte si corpul meu bine. Asa ca cine suntem noi se ne impunem?

Dupa Wipra pista face un ocol, asa ca noi, uitand de toate promisiunile anterioare vom evita ocolul si legam doua drumuri forestiere cu ceva noroi, dar de, asa e la munte. Cum nu ne grabim nicaieri, mergem cu grija ca sa nu ne facem ca niste purcei, dar oricum ne innoroim, asa ca gasirea unui loc de cort cu apa devine prioritara. Innoroiti si transpirati nu vrem sa ne culcam, iar la asa ingrediente servetelele umede nu sunt bune la nimic.

Prin Wickerode ma gasesc si eu sa vorbesc cu voce tare si sa spun ca ar cam trebui sa parasim sudul Harzului si sa ne cam indreptam spre nord, spre masina aflata la capatul diametral opus al masivului, dar cica sunt pesimista si avem timp suficient. Asa ca vom continua prin sud, mergand spre vest. 
Poza cu balotii in amintirea concediului din 2011 (BCB)

Romantica


In Rotteberode dam de primul lac, dar era in localitate, asa ca pedalam cu elan pana la al doilea lac, undeva in pustiu pe marginea unui drum secundar. Oricat cautam nu gasim un loc de cort care sa ne satisfaca exigentele, asa ca Radu, cu harta in mana, ne conduce pe o serie de piste secundare prin locuri extrem de pitoresti spre un al treilea lac, undeva adanc in munte, unde speram ca norocul sa ne surada. Din fericire nu a fost nevoie sa ajungem pana acolo, norocul ne-a suras mai repede decat ne-am asteptat. Sub un drum forestier, se intindeau 2 pajisti cu iarba proaspat tunsa si cu apa susurand zglobie langa ele. Ne instalam pe un colt mai dosit, sub un copac ce avea sa ne tine umbra dimineata si ne premiem cu baie rece ca gheata la rau. Deh, e rau de munte. Stam si pregetam mult pe langa cort caci si pe la ora 23, tot se mai vedea o geana de lumina.
Locul de cort, dimineata
Duminica dimineata, Radu da totusi semnalul intoarcerii spre masina. Luam in piept drumul forestier pe care Radu il anunta ca fiind redutabil dar care de fapt e atat de bine trasat incat urci de placere pe el si ajungem repejor la lacul/barajul pe care il ochise Radu aseara ca loc de cort. Oferta pe aici nu e prea vasta, asa ca mai bine ca nu ne-am bazat pe el pentru innoptat.
Un superb drum forestier prin padure (nivelat ca in palma) 

Partea delicata este ca acum nu mai putem benfiica de ruta ciclabila Harzrundweg si trebuie sa ne facem noi ruta cu harta in mana. Ceea ce nu e greu dar rapeste timp. La fiecare intersectie trebuie sa scoatem harta sa ne uitam in ce directie sa o apucam. Lucrurile se leaga cativa kilometrii pana cand nimerim iar in bozii. Tinta noastra este Birkenmoor (Mlastina mestecenilor) si drumul forestier pe care apucam se termina repede, abandonandu-ne prin niste luminisuri. Ne consolam cand vedem ca a mai trecut ceva cu bicicleta pe aici (dar sigur nu incarcata cu coburi cum e a noastra). Apoi ne prinde ploaia, uda iarba, trece ploaia si noi tot inainte. Pe harta parea o nimica toata, dar cum noi ne deplasam cu viteza melcului turbat, distanta se intinde si se intinde pana nu se mai termina.

Balaurind spre Birkenmoor
Dupa aceasta noua portie de balaureala faina, din nou ne promitem ca stam pe drumuri forestiere pentru ca sunt mai rapide dar planul ne e repede dejucat la barajul Rappbodevorsperre. Singurul drum de legatura intre cele doua maluri e inchis si desi suntem mai multi ciclisti care ne uitam lung la gard, paznicul vine se uita la noi si ne intoarce spatele. Eh, nici nu ma asteptam sa vina sa negociem trecerea.
Asa ca nu ne ramane nimic mai bun de facut decat sa urcam tot ce am coborat cu elan pana la baraj. Eu gasesc o poteca prin padure buna de push-bike dar Radu zice nu, asa ca tinem pe forestiere si facem un ocol interminabil. Eu una deja sunt pierduta in reteaua asta de forestiere, Radu desi nu stie nici el unde suntem pe harta, ia de fiecare data deciziile corecte si in ciuda faptului ca la fiecare bifurcatie solutia este sa urcam (solutie logica de altfel pentru a nu risca sa mai ajungem inca odata pe malul lacului) pana la urma ne scoate pe asfalt undeva la coada lacului.  Ochisem noi o pista luuunnga ce mergea pe o culme luuunga numita "Die Lange" / "Lunga" (ce sa zic, foarte sugestiv, v-am zis ca nemtii nu au imaginatie), culme ce ne mai rezerva o supriza: ciobani. Da, ciobani autentici, cu oi, caini, bate. De fapt era o familie cu ciobanul, sotia si copii care manau oile pe culmea asta lunga prin pasuni. Desi e drum forestier mergem bine si cu o mica balbaiala la final ajungem iarasi la asfalt. Acum gluma deja se ingroasa. E cam tarzior si desi ziua e lunga pana la 22.00 ar trebui sa mai conducem si pana in Berlin asa ca pana si Radu e convins ca trebuie sa tinem ata spre masina. In plus, cica mai mergem si pe asfalt ca sa mai crestem media orara, pentru ca pe la jumatea zilei nu aveam decat 36 de km. Si ma jur ca nu am facut mai mult de 2-3 pauze mai insemnate. Da, dar or fi ei doar 36, dar au fost condimentati bine. Noroc ca ne-a mai ajutat culmea asta lunga sa mai adaugam ceva kilometri la total.
Asfalt
Asfaltul ne scoate repede la un baraj imens: Rappbodevorsperre ce ne aminteste de Vidraru. Aceeasi constructie, aceeasi curba la dreapta ca sa ajungi la baraj, masini suparate ce se invart pe aici, motociclisti si un drum asfaltat ce in cazul nostru urca in serpentine. De aici si pana in Boernecke vom tine doar pe drumuri asfaltate. Unele mai circulate, altele mai putin, unele cu urcari de 10%, altele cu coborari de 14%, dar kilometrii se aduna suprinzator de repede.
Cum am coborat la campie m-a lovit din nou alergia, asa ca din Boernecke trebuie sa ii dam bice.
Intrand in Halberstadt pe usa din dos
Acum chiar prindem corect pista de care ne vorbea tanti in prima zi si ajungem, trecut de 8 seara inapoi in Halberstadt.

Concluzionam amandoi ce ne-au placut tare mult locurile prin care am fost si ca ne vom mai intoarce pe aici. Pe de-o parte pentru ca ne amintesc de "acasa", pe de alta parte pentru ca padurile dese sunt antidotul perfect pentru weekendurile calduroase, pentru ca avem parte de aventura si cu bagaje de 1 zi ne putem baga pe multe poteci si nu in ultimul rand, pentru ca in sfarsit am reusit sa dam un sens si sa gasim o utilizare pentru cele doua cearsafuri de harti de la Kompass pe care le-am luat pentru Harz si pe care se punea praful stand nefolosite pe raft. Hartile nu sunt potrivite pentru alergat dar de fapt muntii astia nu sunt potriviti pentru ceea ce inseamna pentru noi alergatul, dar sunt raiul bicicletei, asa ca ne adaptam si noi la mediu. Oricum planurile amandoura pentru anul urmator includ bicicleta in ecuatie, asa ca de ce sa nu petrecem mai mult timp in sa.
E usor sa te frustrezi ca nu gasesti aia si aia, poteci de alergat si munti inalti si mult mai greu sa fii recunoscator ca ai totusi ceva fata de bietii olandezi de exemplu si ca poti sa devii mai bun si la bicicleta si la escalada exploatand la maximum oferta din zona. Va veni din nou si timpul pentru trail-running, placerea nu dispare, iar conditia fizica se castiga mai repede decat ne-am astepta.

Foto by Radu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox

Traseul in detaliu:

Halberstadt (centru)->traversam calea ferata->Freizeit- und Sportzentrum ->Jagdschloss (Castelul de vanatoare)->de acum ruta ciclabila Harzvorland Radweg (precurtata HVR) devine clara dar noi o parasim si ne abatem pe la->Glaesemer Moench->Mahn-u Gedenkstaette Langenstein-Zwieberge (fost lagar de munca fortata)-> Westerhausen->Quedlinburg->intrarea in Gernrode-> prindem o alta ruta ciclabila Harzrundweg-> Ballenstedt->Opperode->inainte de Meisdorf intram pe valea raului Selke->Burg Falkenstein->Gartenhaus->reintram pe Harzdrundweg->Wieserode->Ulzigerode->Harkerode->Alterode->Stangerode->Friesdorf->Wipra->urmam pista inca aprox 5 km spre sud (marcaj turistic comun BR orizontala)- continuam pe poteca turistica 66D->intersectam drumul national->poteca turistica 57F/66D (marcaj turistic Banda verde orizontala)->Morungen->reintersectam ruta ciclabla Harzrundweg->Grossleinungen->Wickerode->Breitungen->Uftrungen->Rotteberode->Stempeda->Herrmannscker->ruta ciclabila SH5 (Sud Harz 5) spre nord-> SH4/SH5-> baraj Talsperre Neustad->SH4 pana in punctul Drei Laender Eck->SH3/SH4 spre vest->poetca Weg deutscher Kaiser und Koenige->Birkenmoor->poetca 39D/42 D, marcaj turistic Banda verde orizontala spre halta Birkenmoor->Stiege->Hasselfelde->!!!!Atentie singurul drum de legatuga care traverseaza lacul Rappbodevorsperre e inchis-> Trautenstein->drum asfaltat spre Tanne (5 km)-> culmea "Die Lange" (drum forestier+ poteca turistica 29G/48M->drum asfaltat spre Wenderfurth->Wienrode->Timmenrode->Boernecke->HVR spre Halberstadt

Distanta: aprox 200 km

Un comentariu:

  1. La asa tura cu de toate e greu sa-i dai un nume :)

    Adevarul e ca daca ai un loc unde te poti pierde prin paduri si locuri mai putin umblate, atunci nu e un loc chiar asa rau, in definitiv. Noi suntem obisnuiti cu Romania unde poti sa fii si intr-un sat si sa te simti la capatul pamantului, dar in munti sau alte locuri unde chiar e salbaticie.
    Nu stiu daca tocmai noi eram oamenii carora sa li se arate inca o data ca avem niste locuri interesante, adevarate terenuri de aventura pe cont propriu fara sa fie "umflate" de vreun pliant turistic sau brand de tara.

    RăspundețiȘtergere