Prima zi din Mare Aventura

Pedalele se invart in ritm de metronom, iar ochii recunosc metru cu metru Romania rurala. Numai ce am iesit din Bucuresti si ne-am cufundat si mai adanc in ceata si umezeala gri aparute de niciunde, care insa nu ne-a dat planurile peste cap. In aer, mirosul de ud proaspat se amesteca cu ultimele urme ale poluarii orasului, toate fiind indulcite de un iz de tamaie ce pluteste lenes prin aer. In calendarul ortodox este Sambata Mortilor si in satele de la marginea capitalei, populate cu case imense vopsite in culori tipatoare domneste un amestec de modernism si traditionalism. Femeile, fie vin de la biserica cu coliva, fie au inceput sa imparta. Pe tava se gasesc cam aceleasi produse ca si atunci cand eram eu copil. Un eventual castron de ciorba si o farfurie cu felul doi, o cana de apa, una de vin, ceva tarie, coliva si o lumanare. Copiii isi insotesc mamele, de regula avand acea misiune importanta pe care mi-o incredinta si mie tata: deschizator de porti si purtator al cutiei de chibrituri. In ochii tuturor copiilor se citeste insa mirare, intrebare sau chiar entuziasmul atunci cand normalitatea satului lor este perturbata de zece biciclisti ce merg in pluton spre undeva, pe vremea aceasta atat de putin prielnica vacantelor. Oare stiu ei unde este Kyrgyzstanul,  oare au si ei prejudecati legate de tarile necunoscute din Orientul Mijlociu,  sau privesc totul cu curiozitatea copilului explorator, curiozitate care nu l-a parasit niciodata pe Radu? Caci da, noi suntem doar alaiul ce il insotim pe Radu in prima zi a lungii sale calatorii. O calatorie lunga cat un an scolar... Cati copii ar da oare un an scolar pe o aventura la celalat capat al lumii? Tind sa cred ca mai multi copii decat adulti. 

Radu, inainte de plecare

Ma bucur ca a plecat. Ma bucur ca ne permitem in continuare sa fim copii, sa fim liberi. Ma bucur ca adulti fiind, putem trai franturi din visele copilariei. 

Pedaland imi reveneau mereu in minte cuvintele: "orice calatorie, oricat de lunga, incepe cu un singur pas" si ma gandeam ca in cazul lui Radu incepe cu o singura pedala. Intamplator sau nu, dar fara sa ne fi vorbit inainte, un titlu asemanator a ales si Cristi pentru albumul sau foto de pe Facebook dedicat turei noastre la Basarbovo. 

De la Tineretului am plecat la 9.30, 11 persoane pe bicicleta. M-am bucurat pentru fiecare din cei veniti acolo ca si cum ei ar fi venit penru mine, desi daca eu as fi fost in locul lui Radu, nu ar fi aflat mai nimeni despre proiectul meu cu exceptia celor apropiati si prietenilor. Dar suntem firi diferite, si el se bucura alaturi de fiecare din cei veniti, si eu odata cu el, mai ales ca este sambata dimineata si mai toti cei care ne impart pasiunile sunt la munte, sau in drum spre munte. 

O parte din cei veniti sa il petreaca pe Radu

Cei 11 care au continuat sa il insoteasca pe Radu o perioada, fiecare dupa timpul avut la dispozitie

Suntem fara indoiala o aparitie interesanta, atat pe strazile orasului, cat si mai departe prin satele prin care trecem. Dupa Comana ne imputinam si ramanem in formatia finala de sase in care vom merge pana in Basarbovo. Drumurile sunt destul de rupte, pentru mine una fiind o introducere cam brusca in drumurile laturalnice romanesti dupa doua veri de piste asfaltate ca in palma. Mintea se reobisnuieste repede, picioarele si fundul mai greu, asa cum aveam sa constat ziua urmatoare

Alaiul prin satele de la marginea Bucurestiului

Incolo e Mongolia?

Aventura poate fi mai aproape decat te astepti (peste Arges)

La Comana

Ramanem pe drumuri proaste in continuare, sfidand sfaturile oamenilor din zona, care ne tot repeta ca Bucurestiul e in directie opusa. Dupa o masa cu slana si fara ceapa ne asternem din nou la drum si cu forte proaspete iesim in nationalul Giurgiu- Oltenita pe care ne ducem ca vantul si ca gandul, manati de vantul prielnic ce ne bate din spate. 

Spre Giurgiu, tot inainte

In Giurgiu ajungem neasteptat de bine si formalitatile de a trece granita sunt ca si inexistente. Spre dezamagirea noastra nu ne intreaba nimeni de sanatate si vamesul bulgar nici nu cred ca ajunge la viza de Kyrgyzstanul ce troneaza deja pe pasaportul lui Radu. Urmatoarea oprire e in Ruse, unde Radu incearca sa se organizeze putin pentru zilele ce vor urma, schimband niste euro in leva si cautand o cartela de telefonie mobila. In Ruse ne prinde noaptea si ultimii kilometri pana la Basarbovo trec parca mai greu. Se cunoaste oboseala de peste zi, iar dealul de la Basarbovo il urc pe foaia doi, caci foile nu se mai lasa neam schimbate. Pe masura ce pedalez la deal cu o indarjire calculata imi recapitulez in minte toate bubele bicicletei mele si stiu ca nu voi deveni un "mini-tehnicus" cat va lipsi Radu, ci voi alege varianta comoda si o voi duce in service. Voi avea oricum parte de o multime de frustrari tehnice cat voi fi singura, si asta nu pentru ca as fi total atehnica, ci pentru ca nu am pus mana decat rar (mai spre niciodata) sa repar sau sa reglez ceva la bicicleta. Pentru mine lucrurile trebuie sa mearga cu o precizie de ceas elvetian, si tot ce nu se rezolva cu un simplu reset este aducator de nori negri de furtuna in mintea mea. 

Din fericire noaptea asta nu e loc de ei. Cerul e senin si la propriu si la figurat si noi suntem stransi in jurul primusurilor bucurandu-ne de iarba proaspata, crescuta printre frunzele uscate de toamna trecuta si de caldura atipica pentru o noapte de februarie. Suntem comod instalati in poiana aflata vizavi de stancile de catarat si ne bucuram de liniste petrecand o ultima noapte in aceasta formatie pentru noua luni de zile. O perioada cat o armata, ori cat o sacina ori pur si simplu concediu cat pentru 10 ani de munca.

Duminica dimineata fiecare strange in ritmul lui. Noi ne grabim repede caci de acum vom intra sub obladuirea lui Cristi si in fiecare tura trebuie sa plecam devreme si sa pedalam repede si bine ca sa nu ne prinda noaptea pe drum, pe cand Radu, cu 9 luni de zile in fata, nu se grabeste neam. 

Locul de tabara

Masa cea de taina

Ultima poza de grup

Pupa fata, pupa fata!

Noi plecam,

Radu ramane

Evident suntem primii care plecam si revederea dintre partea noastra dorsala si saua bicicletei nu a fost deloc usoara. Am ales sa ne intoarcem pe european, beneficiind oarecum de semibanda de urgenta aflata pe toata lungimea drumului. Pe de-o parte drumul era considerabil mai scurt si substantial mai bun din punct de vedere al asfaltului si al vitezei de deplasare, pe de alta parte aveam parte de trafic, masini grabite si poluare. La fata locului, odata iesiti din Giurgiu am dat ochi in ochi si cu vantul care ne-a insotit constant pana in capitala fiind mult mai puternic decat cei 13 km/h din prognoza. 

Una din numeroasele pauze de pe DN

Pentru mine una orele respective au fost neasteptat de chinuitoare. Tendoanele lui Ahile s-au razvratit din nou asa cum am mai patit si in Germania si trebuie sa aflu cauza. Muschiul de la coapsa dreapta se contracta si el involuntar, fundul durea oricum as fi stat pe sa, si kilometrii treceau greu, greu de tot. Colac peste pupaza la intrarea in Bucuresti, Muha a observat ca am si pana, si din lenea de a face pana am mers intins pana acasa cu doua trei opriri pentru a mai baga ceva aer in roata dezumflata. Acasa am facut pana, dar am facut-o prost pentru ca dupa doua zile bicla mea era iar pe pana... Poate nu voi deveni eu o "Ms-technicus" cat va lipsi Radu, dar sigur voi mai invata una alta, pe propria-mi piele.

Jurnale Radu:
Plecarea
Despartirea

Traseu: Bucuresti-Soseaua de Centura- Comana-Mihai Bravu-Baneasa-Daita-Remus-Giurgiu-Ruse-Basarbovoz (ziua 1)-Ruse-Giurgiu-Calugareni-Adunatii Copaceni-Jilava-Bucuresti (DN5/E85)

Foto by Radu si Cristi