duminică, 20 mai 2018

Cozia MTB 2018


Cozia MTB m-a pus in mari dileme in saptamana de dinainte de concurs, deoarece nu stiam daca sa ma inscriu la traseul lung sau la traseul scurt. Din descrierea lui Horatiu, traseul lung parea foarte fain, dar avea pe site un timp limita intermediar de 4 ore dupa 40 de kilometri si nu eram deloc convinsa ca pot sa scot 10km/h medie pe primii 40 de kilometri. Asa ca optez pentru traseul scurt. Pe la jumatatea saptamanii cand prognoza se arata perfecta, am inceput sa regret decizia, dar vineri cand apele s-au mai limpezit si ploile pentru sambata pareau iminente ajung la concluzia ca nici cu traseul scurt nu e chiar asa de rau. Pe mine nu ma avantajeaza distante mici, nu am zvac in prima parte si de regula recuperez pozitii in partea a doua a unui concurs, cand lumea incepe sa oboseasca.

Ma gandeam deja cu groaza cum toata lumea avea sa tasneasca la start si eu voi ramane de caruta inca de pe primul kilometru de asfalt. Situatia nu a fost mult diferita fata de ceea ce mi-am imaginat, insa m-a ajutat apoi urcarea hotarata de pe forestier. Un drum asa cum imi place mie, cu un gradient constant, in serpentine, castigand rapid altitudine si cerand efort pentru asta. Aici incep usor, usor sa depasesc si o tin asa, pe intreaga urcare. Fete, baieti, insa mai ales fete, asta ma interesa momentan, caci recunosc, stiam cam cine vine si plecasem in minte cu un singur gand: sa scot un timp sub 2h46 (primul timp la tura scurta in 2017) si sa prind podiumul. 
Punct ochit, punct lovit, ca sa zic asa
Cu urcarile imi era clar ca o scot la capat, dilema mea era cum vor fi coborarile. De regula ma astept la ce e mai rau, mai ales ca imi lipsesc atat curajul cat si tehnica de a ma da la vale si cobor mereu foarte prudent, pierzand foarte mult timp, acolo unde altii castiga fara efort. 

Din fericirea urcarea de 9-10 kilometri de la inceput a reusit sa ne imprastie destul de bine, si desi am destul de multi baieti in urma mea, nu se face mare inghesuiala, a si citi coada in spatele meu pe portiunile de single trail. Portiuni care intre noi fie vorba nu sunt nici grele si nici lungi, ele facand mai mult legatura intre diverse segmente de drum de pamant. Lucrurile merg bine pana in momentul in care o prind din urma pe Adriela, care intuiesc ca este prima fata. Asta se intampla la o coborare pe un sant, unde Adriela se da jos de pe bicicleta, iar eu raman in sa. Dropperul ma ajuta foarte mult, caci imi permite sa ma joc cu inaltimea seii si pe portiunile inclinate sa o cobr suficient de mult cat sa imi dea siguranta. Coborarea pare a fi deci un punct slab si singurul, caci cum vine urcare, Adriela ii da pedala si se duce. Traseul ne poarta acum pe un forestier pe care il stiu, din epica din Capatanii de vara trecuta, stiu ca e destul de valurit, asa ca decid sa nu fortez si sa continui in ritmul meu. Daca reusesc sa nu pierd prea mult timp pe urcare, am sanse sa recuperez pe ultima coborare, de 7 kilometri.

Prin punctul de alimentare trec ca vantul si ca gandul, si la oferta unui pahar de apa raspund ca am bidonul plin. Nu era chiar plin, doar pe jumatate, dar avea sa imi ajunga pentru urmatorii 5 kilometri de urcare, singura care mai conta. Aici iau si singurul gel al cursei. Mi se pare suprinzator caci la Maratonul Vinului, desi am scos un timp relativ apropiat am folosit 4 geluri si 2 bidoane de apa, iar aici unul singur si trei sferturi de bidon de izotonic. Urcarea numarul 2, numita sugestiv pe Strava Belea 2 merge metodic, tinand ritmul dar fara sa fortez. Cam dupa 3 kilometri o vad pe Adriela si fac ce stiu mai bine. O las putin mai moale cat sa cobor pulsul, ma pun in spatele ei, presez putin desi o simt ca si ea lasa pedala, iar apoi, cand ma simt bine, depasesc. Strategie veche de la concursurile de alergare. Mai am inca 1.5 kilometri de forestier unde as putea pune ceva distanta intre noi si apoi ma bazez pe coborare. 

La finalul urcarii, voluntarii din post imi spun ca sunt prima fata. Asta voiam sa aud. De acum nu trebuie decat sa merg decent pe coborare. Nici prea tare cat sa risc o cazatura, dar nici prea incet. Doar cursiv. 

Coborarea se dovedeste a nu fi chiar asa, la vale. E de fapt o creasta cu destul de multe suisuri si coborasuri si cei 200 m insumati pe micile urcari de aici se simt durerosi dupa alti 1200 stransi pana acum. Sunt portiuni unde as putea sta in sa, daca Focusul meu nu ar trosni din toate incheieturile cand urc pe granny gear si deja imi fac planuri de revolta pentru acasa, daca mecanicul sef nu se ingrijeste si de bicicleta mea. 

Culmea asta e insa perfecta, fix nivelul de MTB care imi face placere. Toate obstacolele sunt marcate impecabil si ele oricum nu sunt cu adevarat obstacole. Traseul scurt nu e tehnic. Cel putin comparativ cu traseele din Postavaru, sau cu traseul de la Brasov Bike Race, care are o lungime si o diferenta de nivel comparabila. Cozia MTB este ciclabil si e un traseu frumos, pe care iti face placere sa te dai, ma ales cand poteca e atat de frumos curatata si trasa se vede clar pe pamantul umed, cu aderenta perfecta. 

Singurul loc mai trist este un fagas de pe ultimul kilometru, unde se lasa cu patinaj artistic pe noroi, insa ma consolez ca finishul e aproape, caci se aude deja galagia de la sosire. Cele 2h46 au trecut demult, ma apropii de pragul de 3 ore, insa avand in vedere ca nu se vede nicio fata in urma mea si ca ploaia pare sa imi mai dea putin ragaz, pot sa nu fortez nota. 
Finish

Frumoasele medalii de finish de la MTB, respectiv alergare (serie formata din fotografiile oficiale de la concurs)
De altfel, ploaia a fost chiar generoasa, caci mi-a dat ragaz inclusiv sa ma schimb si sa ma duc sa imi iau o portie de paste (foarte bune) si sa ma refugiez la caldura in masina. Pe cand ploua cu galeata si cu boabe mici de grindina, ma gandeam ca de data asta am ales bine si chiar nu tineam mortis sa fiu acum pe coclauri, impingand bicicleta cine stie pe unde sau strunind-o la vale, impachetate amandoua cu noroi. Este timp de o revenire in zona, preferabil in gasca mai mare, cat sa exploram in tihna si traseul lung si cine stie, la anul sa fac toti cei 50 de kilometri cu +2300 m in regim de concurs. Pentru anul asta a fost bine oricum :).
by Acasenii.ro

Sfarsitul de zi ma gaseste alaturi de prieteni dragi in casa parintilor nostri de langa Slatina, "arzand-o pe bogatie", dupa cum s-a exprimat Cristi, respectiv mancand cirese direct din pom.

Un weekend numai bun, inceput pe doua roti prin paduri inca verzi, continuat in cires si terminat invartind in oala de dulceata. Dulceata de cirese ce va umple la iarna clatitele imi va aduce aminte, invariabil de Cozia MTB si de padurile de langa Calimanesti prin care se ascund poteci faine de bicicleta.


0 comments:

Trimiteți un comentariu