Tara Hategului MTB Stage Race

In primul rand, nici dupa ce am terminat, cu bine, concursul, nu am un raspuns la intrebarea: "de ce am facut echipa cu Radu?". Desi in viata facem o echipa suficient de buna de 13 ani de zile, nu ne potrivim la ritmul de mers in concurs si uneori nici la mindset. Diferenta cea mai mica intre noi e la urcare. Cea mai mare, probabil insurmontabila pentru mine, la coborare. Nici in privinta participarii la concursuri nu ne potrivim... In anii activi in concursuri am participat la maxim 3 concursuri pe an. Radu ar putea participa la unul la fiecare 2 saptamani, indiferent de conditii etc. Deci nimic nu anticipa echipa noastra... Radu parea chiar incantat de asta. Eu mai putin si in ciuda insistentelor mele nu a vrut nici in ultimul moment sa reconfigureze echipa. Asa ca regulile jocului erau simple: fac ce pot, daca nu mai pot, nu ai de ce sa te superi pe mine, caci eu te-am invitat nu o data, ci de 3 ori sa iti schimbi echipa. 

Pana la urma, pare ca a iesit bine

Prolog, 22 km, +600 m, timp 1h42, locul 3 mixt

Recunosc sincer ca nu am inteles nimic din invartela de azi. Mi s-a parut pur si simplu trasa de par. Cateva poteci faine legate de drumuri de pamant noroioase, drumuri de iarba noroioase etc. Nu e nici profilul care sa mi se potriveasca, destul de valurit, si pe alocuri tehnic datorita udaturii aferente. Nu a fost nimic din ce ar fi trebuit sa insemne o echipa. A iesit maximul posibil, un loc 3 la mixt, in spatele Elei si al lui Salome. 

Inceput si final de prolog

Etapa 1 Fundatura Ponorului, 90 km, + 3200 m, locul 2 mixt, timp 7h47

Cea mai lunga zi, cea mai lunga tura de mtb ever, atat ca diferenta de nivel, cat si ca distanta. Cam singura zi din concurs pe care o stiam. Ceea ce, cu prietenii am facut in 2 zile jumate, intr-o tura de bikepacking, era acum inghesuit intr-o singura zi. Habar nu aveam ce avea sa insemne asta. Dar ma simt bine, sesizez inca de la incalzire ca merge pedala. Plec tare, sprintand pe asfalt, cum am invatat o iarna intreaga la Zwift. Urcarea merge bine, depasind constant. Ritmul se strica insa pe o portiune de lunca, cu multiple treceri prin apa si noroi. Radu incepe sa faca instructie cu mine: te dai jos, alergi pe langa bicicleta, nu lasi sa scada pulsul si tot asa. Redevine bine de indata ce reincepem sa urcam spre Tampu si Godeanu, alternand cu succes pedalatul cu caratul bicicletei in spate. E mult mai confortabil full-ul pentru carat in spate, comparativ cu hardtailul, socul sprijinindu-se mai bine pe umarul drept. Stiu ca tehnica mea de carry bike starneste uimire printre baieti, dar mie imi vine natural si daca tot nu ma ajuta rapoartele de pe bicla, economisesc cat pot. In plus schimb cumva muschii si imi pare mai efiificient decat sa imping. 

Radu ma lucreaza la psihic cand imi tot repeta cat mai avem pana in creasta si abia cand trecem prin dreptul stanii in care am innoptat cu pinguinii in tura noastra de bikepacking in care am descoperit locurile astea reusesc sa il conving ca am dreptate.

Cobor binisor spre Sarmizegetusa si apoi in asfalt. Practic de la cetate am coborat pe o veche poteca marcata cu cruce rosie, pe care am incercat si acum 3 ani sa cobor cu Radu, dar care la momentul respectiv era impracticabila pe bicicleta, fiind plina de obstacole. Acum oamenii de la organizare au muncit foarte mult sa o curete si sa o marcheze, dar daca nu va continua sa fie frecventata/ utilizata, se va degrada la loc.

A doua urcare mare nu mai merge la fel de bine. Pulsul ramane jos, ma opresc sa ma racoresc la un izvor, sa imi pun muzica. Cand o dovedim, intr-un final, nu e timp de relaxat. Din spate ne alearga cel mai aprig inamic: ploaia. In Sureanu tuna hotarat, spre Poiana Omului e soare. Doar ca pana in Poiana Omului e drum lung, sus jos, bateriile mele incep sa se termine. Si se termina din ce in ce mai mult. Pe la km 80 ajung pe rosu si imi dau seama ca sunt obosita, asa ca nu sunt dispusa sa risc nimic pe pietrele din jurul Fundaturii. Pe langa oboseala fizica o percep pregnant si pe cea psihica. Incerc sa ma concentrez pe ultima coborare si sa nu fac greseli fix pe forestier sau asfalt. Ma bucur sincer cand se termina. Dar cine isi imagineaza ca am vazut ceva din Fundatura se insala amarnic. Daca vrei sa vezi, mergi in tihna, opreste-te, cumpara branza, dormi in Fundatura, traverseaz-o. Nu o vei vedea la un concurs in care iti tii ochii in gps, pe puls sau pe roata coechipierului din fata. 

Etapa 2-Baleia, 38 km, +1350, locul 2 mixt, timp 3h22

Dimineata a inceput prost, cu febra, moleseala si ploaie. M-am tarat din cort in masina si m-am bucurat sincer cand s-a anulat startul de la 9 si s-a taiat bucla cu Tulisa. Pur si simplu, dupa ziua cu Fundatura Ponorului, nu as mai fi putut sa urc 2500 m. 1300 m erau mai fezabili, dar nu eram sigura ca ii dovedesc nici pe ei. Inainte de start incepe din nou sa ploua, asa ca sar si peste incalzire. Plecam in aceeasi grupa cu Suca si Alin, dar nici nu imi pun problema sa ma tin dupa ei. De fapt ramanem curand ultimii din grupa noastra, desi urcarea ar trebui sa fie punctul meu forte. Nu si azi. Urc ca o carpa si ma asteptam sa ne prinda din urma Suzi si Elena. Oprim des sa dam cu ulei pe lant. Nu reusesc sa imi ridic pulsul la peste 150, desi ieri eram in 165. Incep sa imi revin usurel dupa punctul de alimentare. Apreciez ca Radu m-a lasat in legea mea si nu a tras deloc de mine, incercand sa ma ajute cat de mult posibil. Coboram totusi bine si desi e mult noroi, fullul ma ajuta si tin santurile pe care curge apa si pe care am macar aderenta. Pe forestierul de pe Rau Barbat dau drumul la bicla si ii depasim pe Suca si Alin. Cred ca am recuperat pe coborare vreo 20 min fata de baieti si nu ne-a depasit nimeni. Ceea ce e un progres evident fata de ziua de ieri cand eram depasiti constant pe coborare.

A fost frig si a plouat. Atat pot sa spun

Etapa 3 Varful Petreanu, 50 km, +2000, locul 2 mixt, 4h12

Clar cea mai buna zi din concurs. Nu pot sa zic ca am gresit ceva. Am simtit-o din nou inca de dimineata, cand m-am trezit plina de energie in ciuda burnitei de noiembrie. Ma invart ca un titirez prin parcarea de la start, am timp chiar si pentru incalzire, profitand de ploaia care s-a oprit. Mananc ce trebuie si cand trebuie. Imi cresc pulsul cu o cafea inainte de start. Stiam ca astazi plecam in grupa cu Salome si Cristi si eram curioasa cat de mare e diferenta dintre noi, cel putin pe urcare. Pe primul kilometru ma tin ca o umbra in spatele lui Salome, dar nu dureaza mult caci dam de asfalt, asfaltul e specialitatea mea si mi se pare evident ca pot impune un ritm mai bun. Asa ca ma duc in fata. Mentalitatea cuiva caruia nu are nimic de pierdut. Nimeni nu se asteapta nimic de la mine. Nici macar eu...Ba chiar sunt convinsa ca voi fi depasita pe micuta coborare, asa ca ii dam pedala. In mod suprinzator tin cu dintii de plutonul cu care intru pe micuta coborare si raman cu ei. Ma avantajeaza faptul ca nu e nimic tehnic. Drumuri de iarba, noroi, balti toate puse pe repeat. Asa ca las bicicleta sa curga si imi pun toata increderea in ea. 

Intru pe urmatoarea urcare in spatele lui Salome si depasesc din nou. Incep sa mananc geluri cu cofeina. Stiu caci cu ele trebuie sa incep avand in vedere ca prima parte a turei e majoritar urcare. Stau cu ochii pe puls si asta e. Depasesc din nou si ma duc. Inca o urcare la catastif. Pe urmatoarea coborare insa clar voi pierde teren si Dumnezeu stie daca il voi putea recupera pe ultima urcare (si cea mai mare). Cum terminam de urcat, Radu trece in fata si alege trasa. Pe la jumatatea coborarii trec pe langa noi si Salome si Cristi dar ajungem in forestier cam in acelasi timp. Sunt super multumita de cum am mers pana acum si indiferent ce se va intampla mai departe, sentimentul asta nu mi-l poate lua nimeni.

A treia urcare a zilei si cea mai mare. Nu mai merge la fel de bine pedala, cel putin nu se reflecta in puls. Mananc in continuare religios geluri cu cofeina. Ajung la alimentare prima si tot cam pe acolo mi se termina bateria la casti si implicit muzica . Dupa 4 zile de concurs functionam in final ca o echipa. Arunc bidonul in iarba, Radu se opreste in punct, face aprovizionarea, ma ajunge din urma, imi da gelurile si bidonul plin si ne reluam apoi inaintarea in ritmul uzual. Cand drumul de pamant se termina si el, trec la carat bicicleta. Portiunile in care pot sta in sa alterneaza cu cele in care imping/ car. Pe vreme uscata portiunea e majoritar ciclabila pana la iesirea din padure. Aici ne asteapta ceata si iarba. Aici Radu chiar ma ajuta fizic caci impinge ambele biciclete la deal si imi da ocazia sa ma odihnesc, sa imi indrept spatele, sa beau ceva din bidon, sa mananc un baton. Ajungem primii in varful urcarii si de ar fi toate zilele ca astea...

Doar ca in fata ne stau 18 kilometri de coborare. Numai coborare pana la finish. Si in minte am o singura intrebare: cate minute ne vor da Salome si Cristi ? Smocurile de iarba merg bine. Radu gaseste trasa, eu ma tin dupa el, fullul ma ajuta. Radacinile ude din padure insa imi pun capac si aici scad o viteza. Am si fost depasiti intre timp si Salome a si disparut din raza mea vizuala. Din fericire pentru mine, supliciul radacinilor nu dureaza mult si intra pe un drum bun prin padure, drum de viteza, fara obstacole si fara noroi. Doar ca marcajul nu e chiar intuitiv si ne oprim de cateva ori sa cascam ochii la GPS, in intersectii. Ajutam o echipa cu pompa noastra si dupa cateva viraje stranse iesim din padure. Sub noi se vede satul, se vede biserica si eu ma vad deja ajunsa. Mare greseala de calcul, caci pana acolo avem de depasit niste albii de porci. Fix asa arata acum drumul, muncit de copitele vacilor, de rotile celor care au trecut pe aici inaintea noastra si fragezit de ploile de vara asta. Ca sa fie meniul complet imi iau si vreo doua trante prin noroiul cu pricina de imi stric tot zenul zilei. Dupa 3 zile de porceala, nu pot intelege care e placerea de a patina si de a te tapeta cu noroi din cap pana in picioare, de a mesteca noroi pe post de batoane etc. 

Pe cand stateam resemnata la furtun sa dam jos grosul de pe noi si de pe biciclete ma si gandesc cu groaza cate randuri de haine am de curatat pana sa imi pot pune problema sa le bag la masina de spalat. Un sac de haine ude ma astepta deja de ieri in portbagaj, iar dupa porceala de astazi, mai strangem sigur inca unul.

La start am plecat ca o umbra in spatele lui Salome

Adevarul e ca azi a mers pedala la urcare

Pot sa inteleg de ce la coborare numai Radu are poze

Porceala maxima la finish. Si bucurie cat pentru tot noroiul mancat astea 4 zile

Si in varianta curatei, la premiere

Asa ca pentru mine, la bilant, concursul asta a venit cu siguranta cu plusuri si minusuri. 

Plusurile:

• de-a lungul celor 4 zile am invatat sa facem o echipa din ce in ce mai buna, in concurs.
• alegerea de a merge cu full suspension vs hardtail a fost una fericita.

Minusurile:

• mi-am luat portia de ploaie si noroi pentru tot sezonul si cred ca m-am saturat si de concursuri
• am spalat la haine de mi s-a luat

Despre eveniment

Site oficial: Tara Hategului MTB Stage Race

Pagina de Facebook (unde gasiti filmul fiecarei etape, foto etc): https://www.facebook.com/hategmtb

Rezultate

• In primul rand organizatorii merita toate laudele pentru faptul ca au organizat un stage race intr- o perioada cu numeroase restrictii, respectand in egala masura recomandarile privind limitarea raspandirii covid-19 (sedinta tehnica, premiere organizate afara, pe stadion, cu obligativitatea mentinerii distantei sociale). 
• Evenimentele tip stage race sunt rarisime in Romania si pana acum au fost organizate in zona Bucegi/ Leota/Piatra Craiului. Este salutar faptul ca pentru acest concurs zona a fost cu totul noua, pentru mare parte din concurenti fiind probabil primul contact cu Tara Hategului. 
• Din exterior, legatura dintre organizatori si administratia locala a parut sa fie destul de stranga si considerand si alte experiente anterioare avute in zona (de exemplu ProPark Adventure) traiesc cu impresia ca autoritatile locale din Tara Hategului sunt chiar deschise cand vine vorba de evenimente sportive, aratand un interes real in promovarea zonei.
• Punctul forte al organizatorilor, in opinia mea, a fost comunicarea: email, SMS, WhatApp, mesaje automate cu timpul si locul in clasament la sfarsitul fiecarei etape, filmuletele fiecarei etape gata in aceeasi zi, transparenta si reactivitate, un formular de feedback foarte reusit si trimis pe email la 2 zile de la finalizarea competitiei.

Au fost evident si minusuri, peste tot sunt, si tocmai pentru asta a fost formularul de feedback pe care eu una l-am completat cu cea mai mare seriozitate, deoarece chiar cred ca evenimentul are potential de crestere si idei sunt suficiente pentru a-i da o forma cat mai "plina" in anii ce vor veni.

Foto: Tibi Hila,  Cristina Maciu, Radu Rusu