Pe biciclete din Oltenia pana in Transilvania, peste munti

Zilele de vara cu vreme buna invita parca la haiducii. Iar augustul de anul acesta ne-a daruit din plin seri fara ploaie, zile caniculare pentru Brasov, seri petrecute invartind la pedala prin Postavaru si nopti racoroase, in care spre dimineata facem in continuare uz de un colt de plapuma. A fost vremea ideala de concediu, dar la cifrele cu care ne umplem noi zilele libere, dupa 3-4 zile pline cu zeci de kilometri si +2000 m diferenta de nivel zilnic, poate sa fie vreme de pus in rama, caci corpul cere doar odihna.

Si acest interval de 3-4 zile e ideal pentru o "epica" pe 2 roti. Subtiri, de cursiera, sau carnoase si profilate pentru MTB. Si daca pe langa placerea pedalatului se mai adauga si descoperirea unor locuri noi, o trecere, o traversare, un inceput si un sfarsit si o puternica imersiune in natura, atunci tura e garantat reusita. De data asta a fost o traversare de la Calimanesti la Sibiu, peste Buila, creasta Capatanii, trecand tangential doar prin Lotrului, intrand in Cindrel si bifand si vreo 30 de kilometri frumosi de la Geiger. Si chiar si asa, am fost nevoiti sa lasam pentru alta data salbatica creasta a Lotrului, trecerea in Cindrel peste Saua Steflesti si coborarea spre Paltinis.

2 roti, munti noi, nori de ploaie, toate fac parte din epica

Parteneri de tura pentru haiducii de genul asta nu sunt deloc usor de gasit, caci zilele sunt lungi si solicitante, confortul unui magazin ori unei cabane sunt rare, e mult bagaj de carat pentru noptile de bivuac dar in egala masura tot echipamentul trebuie ales cu grija si masura pentru a fi cat mai usor si compact posibil, si nu in ultimul rand totul e garnisit cu o doza substantiala de necunoscut si imprevizibil. In primul rand necunoscut caci epicele presupun din start locuri noi si multa explorare.

De data asta insa asteptarile ne-au fost depasite caci ne-am strans 5 oameni: Cindy, Nico, Dani, Radu si Mike.

Dani e partener vechi de epice, dar Nico si Cindy au fost o supriza. Placuta, evident

3 baieti...epici

Am pornit din Calimanesti incercand sa gasim o legatura peste dealuri spre Baile Olanesti. Am gasit-o dar am strans in acesti primi 30 de kilometri neasteptat de multa diferenta de nivel tot suind si coborand niste "amarate" de dealuri in caldura de la mijlocul zilei. Asa ca o pauza de refacere a fortelor la o autoservire din Baile Olanesti se impunea. Impreuna cu niste cumparaturi care sa ne tina pana in Voineasa.

Pe poteci neasteptate intre Calimanesti si Baile Olanesti

Desi e doar ora 11 e caldura mare. Fanana iesita in cale nu se refuza

In fata ne stateau cativa kilometri buni de pedalat pe forestier spre Cheile Folea, apoi din dreptul cantonului IF Manzu un push bike spre Saua Prislopel, din nou forestier prin tunelul de sub Stogosoare, doar pentru a ajunge in fata urcarii monstruoase spre unul din cele mai estice varfuri din Capatanii- Vf. Gera. 6 ore spune "incurajator" indicatorul si sa tot fie ora 16.30-17.00 cand ne angajam pe primele serpentine incepand metodic cu push bike. Este oricum mult mai bine decat poteca inexistenta pe care am coborat cu ani in urma, ghidati doar de trackul GPS incarcat de Em. Cand am planificat tura am citit despre acest nou "forestier" provocator si la fata locului nu s-a dezmintit. 500 m pe primii 5 km, panta constanta de 10% si multa sudoare. Suntem singurii care muncim pe aici, in rest doar masini 4x4 care coboara. Maine vom afla si circuitul pe care il parcurgeau cam toti

De aici incepe, pe bune, aventura (by Dani)

La iesirea din tunel avem parte si de primele picaturi de ploaie ce lipseau din prognoza

Efortul nostru e insa rodnic si manati de ploaia din spate urcam cu spor. Vremea din pacate nu da semne sa se imbuneze si la iesirea din padure incepem sa cautam variante de "cazare" pentru noapte. Avem de ales intre "adapostul" padurii si o stana de 4 stele cu televizor, care ne este insa interzisa. Asa ca la sfatul ciobanilor plecam sa cautam refugiul Gera.

Ma detasez putin de moment si ma uit la noi cum impingem hotarati bicicletele pe panta de iarba, inconjurati de toate partile de nori grei de furtuna. Imi rasuna in minte versurile celor de la The Doors- Riders of the storm ce suntem. Stim cu totii ca e o chestie de minute pana sa inceapa ploaia si la noi. Insa nimeni nu pare cu adevarat panicat, desi de ore bune alergam cu ea in spate. Imi imaginez cum ar fi fost cu Cristi pe aici in situatia data si gandul asta imi smulge inevitabil un zambet atarnat in coltul gurii. Radu rateaza navigatia de data asta, dar Dani are dreptate si coborand putin din drumul de culme si urmand un alt drum bun de pamant ce pare sa duca spre varful Folea, reusim sa gasim cladirea refugiului. Facem ordine printre scanduri, barne, banci, maturam podeaua cu niste crengi de brad, dar niciun efort nu e prea mare cand te gandesti ca vei avea un acoperis uscat deasupra capului. O noapte in ploaie nu e chiar cel mai bun inceput de epica.

Prima varianta de cazare e stana (by Dani)

Ploaia continua sa ne alerge toata urcarea. Aici cautam deja refugiul Gera

Nu are prea multe stele, dar e mai bun decat o noapte in ploaie. Are in schimb saltea :)

Dimineata este cenusie si satula de somn ma trezesc pe la 6.00, dar nu ma indur sa ii scol si pe restul, asa ca atipesc si fac ochi regulat. Ne urnim greu, dar cu o vaga promisiune de vreme buna caci zarile incep sa se deachida. E inca vara, apusul nu vine inainte de 20.30, asa ca ne permitem inca plecari tarzii. Astazi erau in plan Capatanii si Latoritei, dar ma indoiesc ca vom avea timp pentru ambele. Drumul de pe culmea muntilor Capatanii ne este prea putin cunoscut, dar se dovedeste a fi perfect pentru mountain bike. Mergem ore bune insotiti doar de vant. 

Evident ca Latoritei pica din program daca vrem sa ajungem maine totusi in Sibiu, asa ca ne lasam la vale kilometri buni spre Ciungetu unde oprim la o bere. Apoi alti 14 kilometri intinsi spre Voineasa unde oprim din nou pentru aprovizionarea de seara. In fata ne stau alti kilometri de forestier si necunoscutii munti ai Lotrului.

Creasta Capatanii (by Dani)

Cand pe biciclete, cand pe langa ele

Dupa talent (by Dani)

Respectiv dupa posibilitati (by Dani)

Coborand spre Petrimanu

Astazi nu suntem stresati sa gasim un acoperis deasupra capului, caci prognoza se anunta buna. Suntem mai mult interesati de conditiile oferite: apa de spalat, iarba buna de saltelute, vatra. Avem de ales intre siguranta oferita de o casa in constructie unde probabil puteam dormi nederanjati in mansarda deschisa, sau cerul instelat. Il alegem pe cel de-al doilea pentru ca o noapte sub cerul liber face parte din ingredientele unei epice. Incepem regulamentar cu spalat la rau, strans lemne, facut foc. Eu si Cindy capitulam primele si ramanem atente la conversatie, doar ca din confortul sacilor de dormit. Odata cu somnul vin si primele picaturi de ploaie si ne tot foim intrebandu-ne ce sa facem si unde e cerul senin promis de prognoza. Este incredibila viteza cu care peticul de cer se acopera si se descopera jucandu-se cu rabdarea noastra. Fix cand adormisem se pune pe ploaie. Cindy si Nico se refugiaza sub un cap de pod, Dani se ascunde in sacul de bivuac, iar noi improvizam un adapost din prelata pe care o avem la noi.

Cine a mai auzit de epica fara foculet?

Ceva, ceva prajim si noi (by Dani)

Sa tot fie trecut de 12 cand ne asternem la somn cu adevarat. Astfel ca dimineata vine prea repede peste noi. 

Parasim drumul bun destul de repede si prindem o bifurcatie spre stanga ce se catara rapid pe versant. Panta e constanta, drumul ingust si urcarea in sine destul de provocatoare. Iesim dupa 2 ore bune de muncit la inceputul muntilor Lotrului si necunoscutul ne sperie. Un drum de iarba si pamant se strecoara prin mijlocul unei tabere de afinari si se pierde in padure. Nu ne inspira incredere. Sau nu avem incredere in noi, ca l-am putea dovedi in putinele ore de care dispunem azi. Asa ca se amana si Lotrului pentru o data ulterioara si decidem sa coboram pana in Transcindrel, adica 1000 m diferenta de nivel, doar ca sa avem ce urca la loc. Sunt insa destul de convinsa ca si daca am fi continuat prin Lotrului am fi avut de impins bicicleta tot cam atat, urmand denivelarile crestei. Ne gandeam initial sa pedalam pana in Pasul Steflesti, de acolo sa urcam spre varful Steflesti si sa coboram lung spre Paltinis. Dar cum la drum intins iti vin idei, Radu propune sa reconfiguram din nou si sa cotim direct spre Cindrel ca sa ne bucuram de o coborare lunga spre Sibiu/ Rasinari peste varfurile Derjani si Dragut.

Cindy despre Romania: e incredibil cat de larga si de cat de mult loc aveti in tara asta.

Avem deja 50 de kilometri pedalati pe ziua de azi si intuiesc ca reconfigurarea traseului va mai aduce inca 30. Dar sunt niste locuri atat de frumoase..Genul de coborare (la Geiger e urcare) pentru care merita sa pedalezi 50 de kilometri pe forestier. Mergem relativ grupat: eu cu Cindy, Radu cu Nico si Dani undeva intre noi. Asta pana cand Dani dejanteaza cauciucul, fix la inceputul bucatii de single trail. Asa ca noi, fetele o luam in fata si ii lasam pe baieti sa repare pana. Ne bucuram in ritmul nostru, profitand de faptul ca marcajele de la concurs erau relativ proaspete. Fix pe ultimiii 3-4 km mi se intampla si mie intamplatoarea si dejantez si eu, pentru prima data cauciucul fata. O jumatate de cartus de CO2 (mare minune) rezolva problema si coboram pana in Prislop unde nimerim fix inainte de infruntarea a doua clanuri de tigani, asa ca avem parte de o audienta numeroasa...Doar ca nu baga mai nimeni in seama...Mai bine!

Geigering again

In lumina apusului de zi

Pastoral

Ultimii kilometri sunt de asfalt si mergem aproape teleghidati prin Sibiu spre Supermama pentru a ne reface puterile inainte de drumul spre casa. Baza in acest caz e sfanta Cola de care abuzam pana in Brasov.

Ca orice alta tura de explorare si aceasta a adus cu sine multe planuri, noi idei si sentimente contradicatorii migrand de la 3 zile sunt prea putine pentru planul optimist facut de Radu acasa si pana la nu as putea duce mai mult de 3 zile in ritmul asta.

Date si trackuri aici:

Ziua 1 (Calimanesti- Olanesti-Gera (Capatanii))
Ziua 2 (Creasta Muntilor Capatanii)
Ziua 3 (Cindrel and best of Geiger)

Jurnal Radu: aici 

Citeste mai departe...

Buila Vanturarita si Capatanii

Tura de fata, la granita dintre toamna si iarna, s-a bucurat de o participare selecta, de ceva frig si de peisaje de vis. A fost o tura lunga, de 4 zile, in care am luat la picior multe din potecile Builei, am descoperit locuri noi, am mers putin si prin Capatanii, ne-am ratacit la coboararea spre Cabana Cheia, ne-am simtit de-ai casei la cabana, am ajuns pe creasta din nou si am facut turul schiturilor. Mult munte, chiar daca domol, multa libertate, zari deschise si timp petrecut afara. Din pacate dupa tura asta superba nu am scris jurnal, asa ca am recompus din amintiri traseul. Noroc ca au ramas cateva fotografii:

Incolo? Da! Incolo 

Iesind deasupra satului 

Citeste mai departe...

Hoinari prin Muntii Capatanii

Mentiune: Jurnalul a fost scris inainte de a pleca in Fagaras dar nu am mai apucat sa-l postez. Totusi acum nu am schimbat nimic....nici macar incheierea...

Cand: 2-6 august

Traseu: Cheia-Canton Cheia-Vf Vanturarita-Vf Buila-Curmatura Builei-Poiana Frumoasa-Curmatura Govorei-Saua Zmeuret-Satul Malaia

Componenta echipei: mike&radu

Motto:
Din cerul mat, incovoiat pe zare
Ca un imens cuptor de portelan
Un soare imobil si diafan
Trimite raze perpendiculare
(George Toparceanu)

O oaza de liniste in tumultul sufocant al marelui oras. Pe o banca uitata sub un copac secular, doua perechi de ochi cerceteaza cu atentie o harta...singura pe care am gasit-o...harta Builei-Vanturarita din 1973. Intr-adevar plecam undeva...intr-un fel de Piatra Craiului mai mica dar mai salbatica, cu dorinta (personala) sa nu vad picior de turist pe acolo...Nu gandim prea departe...planificam doar prima zi iar apoi om mai vedea...Avem incredere in noi si asteptam aproape cu rasuflarea taiata sa treaca o noapte caniculara in Bucuresti.

Miercuri 2 iulie-Ziua 1

Traseu: Satul Valea Cheii-Satul Cheia-Schitul Iezer-poteca turistica pe Brana Caprelor-Cabana (fost canton) Cheia

Ora 11 ne gaseste in autobuzul Antares spre Ramnicu Valcea. (Pentru Ramnicu Valcea exista curse Antares si Dacos care pleaca la interval de 30 min sau o ora din autogara Militari...detalii gasiti pe www.autogari.ro. Biletele se iau de la sofer iar de rezervare in general nu e nevoie...trebuie doar sa fiti acolo cam cu 20 min inaintea plecarii). Din Ramnicu Valcea luam o cursa spre Olanesti (cursele pleaca la 20 min distanta). Il rugam pe sofer sa ne lase la 15 km de Ramnicu Valcea in Satul Valea Cheii. De acolo ne asteapta un indicator "plin de incurajare" din care deducem ca avem de mers vreo 16 km pe forestier pana la poteca spre Brana. Tica tica facem vre-un kilometru cand in urma noastra auzim o masina. Radu face cu mana iar Cielo-ul opreste in fata noastra. Erau 2 bucuresteni sot si sotie care mergeau la schitul Iezer(Ezer cum l-am mai gasi prin descrieri/harti). Foarte amabili si vorbareti ne duc pana la Schit. Pentru a ajunge la schit trebuie trecut insa prin Satul Cheia...unde ajung autobuze din Ramnicu Valcea care pleaca din 2 in 2 ora : gen 14, 16 (cel de 16 e ultimul)

In aval de schit este un indicator spre un izvor tamaduitor al Sfantului Andronie de la Iezer iar langa schit o sageata spre o grota sapata timp de 3 ani in stanca cu dalta si cicanul de Sf. Andronie in urma unei viziuni. Nu ne permitem sa intram in schit, deoarce tinuta noastra lasa de dorit asa ca mergem mai departe...tot pe forestierul care se prelinge pe langa raul Cheia. Dar nu mergem nici macar un kilometru ca ne ajunge o alta masina tot de Bucuresteni care foarte amabili ne iau si pe noi pana la Bifurcatia spre schitul Pahomie...De aici putem spune adio ocaziilor... Oricum nici noua nu ne vine sa credem ce noroc am avut si cat de mult timp si efort am scutit. Mai departe prindem gresit o bifurcatie a forestierului care se infunda, ne intoarcem, facem un festin de zmeurica (se gasea peste tot pe marginea drumului) si gasim pana la urma un indicator spre canton Cheia. Aici incepe poteca pe Brana Caprelor. Drumul spre canton/acum cabana se poate face si pe forestier inca 15 km prin Curmatura Stogosoare. Din ce ne-a spus cabanierul la Tunel mai exista o poteca/scurtatura nemarcata pana la cabana. Brana Caprelor e o poteca superba...care isi merita numele, ingusta, dar bine conturata care se strecoara cand pe sub pereti perfect verticali (in a doua treime) cand pe langa raul Cheia care a sculptat niste chei salbatice (ultima treime).

Totul e sa nu te dai batut la inceput....cand poteca te primeste cu un urcus sustinut ( de te trec fiori prin toate bataturile de la bocanci) si cu o partida sustinta de innot prin tufe de zmeura....Sa ai timp sa le devorezi pe toate. Noi si ursul ce ne plimbam pe acolo caci in rest slabuta miscarea. Marcajele nu sunt minunate...dar exista si te ajuta din cand in cand sau macar iti confirma directia cea buna. Oricum marcajele de acum sunt parfum pe langa ce vom gasi. Buila e un masiv in care mergicu harta, busola, si insipratia...Uneori pierzi poteca, o cauti, o regasesti-te bucuri pentru cucerirea facuta si continui. In orice caz, purtandu-ti pasii pe brana ai posibilitatea de a admira din unghiuri diverse petretii sudici ai Stogosoarelor.

Stogosoarele vazute de la Cabana Cheia, in dimineata urmatoare.

Dupa vreo ora jumate coboram pana aproape de firul apei si gasind un ochi linistit cobor sa ma las impresurata de racoarea locului. Tenta glaciala a apei...precum o mana de gheata care mangaie cu atingerea mortii genele calde ale pamantului ma infioara. Totusi beau cu nesat din ochiul limpede si putin adanc caci puteam numara pietricele din albie la cat de clara era apa si imi las ochii vrajiti de acordul perfect al spumei albe, auzrului furat din cer si vernilului deschis rapit din mare.

Continuam spre cabana dezmierdati de aerul rece al peretilor...in sfarsit ne vedem scapati de aerul irespirabil...in sfarsit nu mai alergam in punctele de belvedere sa prindem cate o boare de vant.

La Canton....unde credeam ca vom fi singuri cuc gasim cabana : Cabana Cheia, 919 m, deschisa si vara si iarna...camparea 40.000/cort. Ne apucam sa ne gospodarim, "ajutati" de Mandra si Molda (2 cateluse zglobii si cu un chef imens de joaca de la cabana). 

Dupa ce scapam de asediul musculitelor vrajmase, Noaptea se lasa cu licurici caci mica poiana din fata cabanei e invadata de stele miscatoare ce se invart fara preget in jurul lizierei padurii.

Joi 3 iulie-Ziua 2

Traseu: Cabana Cheia-Stana Comarnice-Curmatura din Oale-Vf Vinturarita I-Vf Vioreanu-Saua Stevioara-Curmatura Builei

Ne urnim cu greu din loc...pe la 10.15 pornim in traseu bazandu-ne pe indicatiile cabanierului care s-au dovedit a fi pretioase pana intr-un punct. In primul rand la cabana este dat un circuit care include creasta principala in 8 h...ceea ce pentru noi ar fi fost imposibil de realizat....si nu mergem chiar rau. Astfel de la cabana prin padure se urmeaza banda albastra pana la Stana din Comarnice. La 10 min de la cabana mare atentie caci poteca se orienteaza brusc dreapta, marcaj pe o piatra. Poteca lejera prin padure, care urca pe curba de nivel....Era chiar haios la un moment dat caci noi trageam in sus iar poteca se incapatana sa ramana in padure, mai facea cate un cot, mai rataceam marcajul care totusi arata acceptabil. La 12.05 am fost in stana Comarnice (nu mai sunt decat niste resturi de la stana). Am facut o ora 50 de min desi cabanierul ne daduse timp estimativ 2 h.Schimbam marcajul si trecem pe TR si pornim spre Curmatutra din Oale. La 5 min de stana gasim izvor de unde luam apa....e cam singura sursa de apa pana in Curmatura Builei. Ajungem la 13 in Curmatura din Oale unde cautam primele marcaje punct rosu (marcajul de creasta).

Citeste mai departe...