De la Iasi, citire

Tura la Iasi a fost un alt exemplu pentru “de ce m-am intors acasa”: prieteni vechi, prieteni noi, un cuib frumos, planuri indraznete, oameni mici cu vise mari si munti mici cu amintiri vechi. In 3 zile am imbinat o revedere mult-asteptata cu iesenii, un city-break stropit cu mancare si bautura buna si 2 zile de munti in care nu am mai ajuns de ani de zile.

Tur la Iasi intr-o singura imagine

Vinerea a fost dedicata in primul rand unei treziri tarzii si apoi am pornit sub indrumarea Ioanei sa vizitam Iasiul. Cu weekendul de fata nu ne-am batut deloc capul, deoarece mergeam pe capul iesenilor, si stiau ei mai bine ce se merita si ce nu se merita vazut la ei in oras. Pentru noi, singurul task era sa ajungem in zona, si aici Octavian si Viorica ne-au ajutat cu drumul, hotarandu-se pe ultima suta de metri ca ne instotesc. Si uite asa, am dat trenul pe Jojmobil si am ajuns vineri seara pana in batatura casutei noi, pe care si-au ridicat-o Ioana si Catalin. Un fel de casa-cuib, mica, cu prispa, livada, gradina, vie si mobilata cu mult bun gust. 

Octavian si Vio s-au simtit inspirarti de instrumentele muzicale asezate strategic prin casa

Cand stai la tara, produsele autohtone nu iti lipsesc, o gaina de la vecina, lapte de peste drum si tot asa, astfel ca la aer si mancarea e mai gustoasa, si somnul mai bun (si mai lung). Si aveam nevoie de odihna pentru ca vineri am haladuit prin targul Iesilor. De departe cea mai frumoasa zona mi s-a parut si mie si lui Radu, Copoul si zona cu Universitatea. Zona e mult mai linistita, mai unitara ca forma, ferita de blocuri inalte, dar binecuvanta cu spatii verzi. Daca restul orasului respecta regula claie peste gramada, oferind ici o biserica veche de la 1492, colo o cladire comunista, fost sediu al PCR-ului, peste drum Palatul Culturii cu cladirea mall-ului in spate, daca centrul pietonal a fost mutilat, punand in loc de tei niste ciudati copaci plostiti (si pe cuvant ca nu pentru a scoate mai bine in evidenta lucratura maiastra de pe fatda bisericii 3 Ierarhi), in Copou lucrurile sunt ceva mai uniforme. 

Daca a venit vorba de Trei Ierarhi...

Si detaliu din fatada (by Octavian)

Sub indrumarea Ioanei nu am ratat ocazia de a ne pierde pasii prin holul principal al celei mai vechi Universitati din România, sa imi cumpar ceva carti super ieftine de la o librarie de la subsolul universitatii, sa ne pierdem printre teii (chiar si desfrunziti) din Copou si sa mancam autentic si foarte bun “La Conac”.

Intalnindu-l pe Eminescu si al sau tei, in Copou

Pauza de revenire la Conac

Cu ocazia asta l-am descoperit pe Sabin Balasa si mi-a facut enorma placere sa interpretez cu Ioana picturile din holul facultatii. Sincer cred ca e un mod foarte bun de a-ti expune si populariza lucrarile de arta, dar si de a educa prin ele, avand in vedere cate perechi de ochi vad acele picturi de-a lungul timpului. Unii ochi noi, altii vechi, dar care remarca poate astazi un detaliu ce ii intriga si incearca sa afle mai mult despre Sabin Balasa sau despre tematica picturilor sale, mai ales ca sursele principale de inspiratie sunt de factura literara (culta, populara sau mitologica). Titluri precum “Legenda Dochiei”, “Luceafarul”, “Legenda Mesterului Manole”, “Icar”, “Prometeu” vorbesc de la sine si nenumaratele nuante de albastru (Balasa pare un maestru in tente de albastru) infrumuseteaza pentru zeci de ani un hol ce ar fi ramas altfel o intrare austera intr-o facultate cu traditie. Dar nu e asa, o facultate deschide minti pe toate caile si nu doar in domeniul in care studiezi.

Pasi pierduti in Sala Pasilor Pierduti 

Luceafarul, Porumbei

Cam pe acelasi principiu s-ar putea cataloga si prezentarea tinuta de Radu, despre calatoria lui in Asia Centrala in fata unui public divers format in majoritate din studenti medicinisti si iubitori de munte din Iasi. Desi e putin probabil ca un student la medicina sa se urce pe bicicleta si sa pedaleze de nebun prin lume, idea e de fapt alta: descopera, urmeaza-ti visul, munceste pentru el, ai incredere in tine. Cine stie, poate vreodata, impins de altruism si aventura vei alege sa faci voluntariat intr-un colt uitat din Asia Centrala...

Dupa ce ne spalam creierele intr-un club, ne retragem pentru somn, caci sambata dimineata urmeaza sa o luam din loc spre Ceahlau. Pentru noi, pentru (aproape) prima data in Ceahlau, pentru ieseni, a n-a oara. Desi plecam de la masini pe ceata, increderea nu ne paraseste si urcam spre Poiana Maicilor (nu cu foarte mare spor), sperand sa iesim de sub plafonul de nori, fapt ce se intampla abia in zona Turnului lui Budu. Facem pauza cat de o ciorba la Dochia si apoi coboram pe Jheabul cu Hotar inapoi spre Izvorul Muntelui.

Inca in ceata, asa ca vedem pe harta ce ar trebui sa vedem in realitate

Deasupra norilor

Ne intalnim rar, dar cand ne intalnim, pana si muntele se bucura

A doua zi este rezervata unui circuit pe deasupra Cheilor Bicazului. Ultima zi din tura de la Iasi, duminica, a coincis cu prima zi de primavara si plimbarea noastra s-a integrat perfect in atmosfera. Cum lasam in spate umbra de la Raza Soarelui, parasim si zapada si pe cat urcam spre Stanca Mariei, pe atat e parca mai cald si mai umed. Toata udatura zapezii sta parca acum inmagazinata in verdele brazilor, in muschiul aflat peste tot, in poteca acoperita cu frunze si ace jilave de brad. Iesenii ne conduc pe poteci de ei stiute la 3 puncte de belvedere, si la fiecare punct de belvedere ne revedem cu soarele. Deja schiul si turele la coltari si piolet se dizolva usor, usor din capul meu. Alergare, bicicleta, primvara, suflu nou, chef mai mult, hai cu caldura, frate! Pana una alta, suntem treziti la realitate de coborarea in Cheile Bicajelului, unde trebuie sa negociem un pod de gheata peste raul involburat. E oricum mai bine pe pod, decat descult prin apa rece, asa ca nu facem niciunul dintre noi nazuri. Pod de gheata, cateva urme de zapada, ceva gheata pe poteca, si din nou inspre primavara.

Ca soparlele la soare

Sub noi, drumul asfaltat

Coborarea ne conduce pe larga vale a Bicajelului, printre salase de vara si fanete. Un fel de preludiu al turelor de dezmortire de la Moeciu? Zona este foarte pitoreasca si ma gandesc ca e frumos de revenit aici mai spre toamna, caci sunt o multime de forestiere care se pot combina in cateva zile superbe de MTB in zona, cu bagaj usor, dormind prin fanare sau pe la o pensiune...Asa ca, hai cu primavara, ca avem deja planuri!

Jurnal Radu: aici

Foto by Radu si Octavian