Cand baietii nu-s acasa....

Dar Brasovul E acasa. Muntii sunt mai aproape, turele sunt mai lungi, logistica mai simpla, dar sculatul de dimineata ramane. Mai mereu e de prins un tren sau un autobuz, iar vara te scoli de dimineata motivat de caldura de la miezul zilei, ori pentru a evita ploaia de dupa-amiaza.

Ferindu-ne de ploaie la Cabana Postavaru

Ajung in Brasov, la Claudia, vineri noaptea, trecut de 12.00 si oricat de expeditive am incerca sa fim, nu ne culcam mai devreme de 1 si ceva. Ceasul urmeaza sa sune in 4 ore si jumatate. Tot secretul e sa calculezi cand pui alarma, sa nu te prinda la mijlocul unui ciclu de somn. Oricat de mult detest sculatul de dimineata, cand e vorba de prins un tren, sar din pat ca un arc si in 15 minute sunt gata sa ies pe usa. La 6 suntem la gara, luam bilete si la o ireala ora 7.20 suntem in Busteni. Cred ca numar pe degetele de la 2 maini, zilele de sambata din ultimii 10 ani cand am ajuns in Busteni asa devreme. E chiar mult prea devreme si pentru tractorasul spre Gura Diham, asa ca nu ne ramane decat sa luam la pas Plaiul Munticelu. Planul era sa urcam Bucsoiul, dar cand ma gandesc cat de lung e Munticelul, ridic la fileu propunerea cu Morarul. Diferenta de nivel e aceeasi, apropierea e insa mai scurta. 

Intr-o prima faza, cand vedem pentru prima data Acele sunt sigura ca am ales bine, dar peste o ora, cand deja urcam de zor pe vale, sub un soare malefic, fara vant, fara nori, fara nimic, incep sa regret Bucsoiul. Caldarile Morarului sunt adanci si numai cateva pale de vant anemice razbat pana la noi. Simt ca ma lichefiez pe picioare daca mai tine mult cuptorul asta. Din fericire pentru mine, in ultima caldare se intoarce roata, vin norii si redevine placut. 

Acele

Depasind micile obstacole de pe vale

Si mai la soare zici?

Cerul fara pata

O adevarata usurare cu norii astia...

Acum stiu ca norii inseamna si ploaie, dar daca e ceva serios putem reconfigura traseul din mers si putem cobori pe Cerb. Totusi dupa ce pregetam cat pentru o bere amara la Omu, cerul se mai curata de norii negri si coboram spre Malaesti. Zicea Claudia ca vrea sa ajunga la Tiganesti, asa ca zis si facut. La cabana ne luam revansa pentru berea groaznica de la Omu si ne tratam cu ceai si o prajitura delicioasa cu mere si ciocolata. Apoi pornim cu curaj prin jungla de deasupra cabanei pe care o dovedim repejor. Intalnirea Claudiei cu lacul Tiganesti nu e chiar memorabila, lacul fiind micut fata de imaginatia Claudiei care se gandea la cine stie ce lac glaciar. Am omis sa ii spun ca in unii ani l-am gasit chiar secat. Totusi acum luciul apei este complet nemiscat si in el se reflecta cand linia culmilor din jur, cand cerul abastru deschis si norii pufosi. Mie chiar imi place Valea Tiganesti, asa izolata cum este. Clar nu are maretia Malaestiului, cu Bucsoiul impozant in stanga, cu hornurile care inchid valea, cu Scara pe dreapta, si nici aceeasi largime, dar este muult mai linistita. E o pace de inceput si sfarsit de lume aici, cu turma de oi ce doar se vede dar nu se aude pe versantul din stanga, cu norii, cu iarba verde de langa lac, cu posibilitatea de a ajunge in maxim 1 ora la adapostul unei cabane sau unui refugiu, cu ganduri si sentimente care se opresc si ele din ticait. Acesta e un loc in care o sa ajung odata cu cortul, toamna, cand pana si oile pleaca la campie.

Prin jungla de deasupra cabanei Malaesti

Maretia Vaii Malaesti

De la refugiul Tiganesti prindem poteca de pe Clincea. Un traseu nou-nout pentru Claudia care stiu ca o sa ii placa. O las sa zburde in fata mea, incercand sa tin ritmul si ne oprim goana abia la bifurcatia cu PA. Stiu locurile destul de bine pentru ca nu s-a implinit inca un an de cand am trecut pe aici, tot in alergare. De data asta mergem pe mana noului si cotim stanga pe PA. Intentia noastra reala era sa prelungim putin tura si sa mai adaugam o bucla cu Gaura si Simonul, dar suntem initial atrase de un marcaj PR aflat chiar deasupra Refugiului Salvamont Clincea. Harta spune ca ne va conduce la Urlatoarea Clincii si incep sa imi aduc aminte de un indicator cu 1h ½ din forestier. Zis si facut. Cascada asta nu poate fi departe, dar poteca ne tot urca, apoi ne indeparteaza de firul apei, ne alearga putin pe plat, ne apropie iarasi de un susur (dar nu de cel principal) si asudam ceva cale de jumatate de ceas pana deasupra cascadei. Suntem fix la izvoarele Clincei, 3 sau 4 izbucuri din care isi aduna forta raul agitat din vale.

Coborand pe Clincea

Pe poteca spre Urlatoarea Clincii

La unul din izvoarele Clincii

In spatele nostru tot tuna de ceva vreme, dar deja am devenit imune la amenintarile ploii. Coboram repejor pana in drumul forestier pe care il gasim refacut ca in palma, parca pregatit de asfaltare si alergam pana in Bran, pentru a face distantele sa se scurga mai repede. In mod cert e fain cand nu trebuie sa iti mai bati capul cu ajunsul pana in Bucuresti si cand, cu un simplu autobuz poti fi inapoi acasa, lasand seara pentru socializare ca intre fete cu pepene, vin si friptura. Rezervele trebuie refacute pentru maine.

Duminica.

Cum in jurul Brasovului sunt munti pe alese si culese, avem de unde alege. Postavaru este in mod cert in carti, dar ar fi prea scurt, asa ca il combinam cu Piatra Mare. Cu un microbuz de la TransbusCodreanu ajungem cat ai clipi la Dambu Morii si de acolo prindem drumul forestier spre Bunloc. Si astazi am pregatit ceva trasee noi pentru Claudia, dar auzi, Claudia, de la anul astept sa ma suprinzi tu pe mine cu traseele de la tine de acasa, da? Urcam pana la Bunloc unde dam de soare. Deja? E abia ora 9.00 si deja nebunul isi face de cap. Astazi om sta noi mai pe jos, dar jos inseamna si paduri, asa ca vom fi cat de cat ferite de caldura. La Bunloc suntem singurele care producem ceva agitatie pe acolo si pauza de la cabana ne ajuta sa dovedim urcarea pieptisa de dinainte de a intra in padure. 

Lasand cabana Bunloc in urma

Apoi incepem lunga curba de nivel cu mici urcusuri si coborasuri spre Pestera de Gheata. De la Pestera de Gheata ese o formalitate sa ajungem la cabana, desi pe ultimele 20 de minute simt ca ma cam lasa bateriile. Totusi ma bazez pe pauza de sus, ce se vrea musai asezonata cu ceai. Ceaiul bun de la cabana, cu sunatoare, afine si menta. Tot timpul reteta e usor diferita, dar ceaiul e mereu la fel de bun. Ar merge si o prajiturica, dar ma rezerv pentru salamul de biscuiti din Postavaru. 

Pentru cunoscatori

Dupa ce ne hidratam corespunzator, pornim spre varf si apoi coboram spre Tamina. Coborarea nu imi place deloc, dar lungul drum forestier este salvat de poteca marcata ce taie serpentinele drumului si uite asa, cu aproape 20 de kilometri in picioare ne vedem ajunse din nou la DN1. 

Postavaru ne sta in fata. Marasaluim 1.5 km pe DN, pana la gara si de acolo prindem TR-ul spre Spinarea Calului. Bucata asta nu o stiam si mi-o imaginam o placuta poteca prin padure, dar dam de un sant adanc de pamant, prafuit si batut de soare. Claudia ma incurajeaza cu reteta ei de succes: capul in pamant, nu te uiti in sus si iti imaginezi ca mergi pe plat. Nu functioneaza prea mult…Mai de efect sunt tufele de mure gasite pe marginea santului. Mai mult mancam mure decat urcam, dar in fond nu ne grabeste nimeni. De fapt urcam cumva din tufa in tufa, pana ce ajungem in final in Saua Calului. De aici intram in padure si asudam serios pana la cabana. Noroc cu ultimii 300 m diferenta de nivel, cand ne ajunge din urma norul de deasupra Bucegilor, nor ce aduce cu el tunete si racoare. Mi se pare mereu suprinzator cat de apriga e urcarea asta pentru un munte asa mic ca Postavaru…

Ele ne-au ajutat sa biruim urcarea

Distractia continua...cu soare, praf si vegetatie din belsug

La cabana, ferite de ploaie

La cabana e liniste. Ne tragem sufletul in fata unei ciorbe si a unei portii de salam de biscuiti, care ne satura pe deplin. Apoi coboram spre Poiana Brasov, dar nu mult…cat sa ne oprim in dreptul unor tufe de zmeura. Bobietele rosii rad cu nerusinare de noi. Se gandesc ca suntem pline dupa atatea mure cu apa, ciorba si dulciuri si nu ne mai putem infrupta si din ele, dar gresesc. Sacrificam un bidon si luam pentru acasa. Sac!

Nu plecam bine de la cabana

...ca dam de ele

Dupa ce ne dam jos din corcodus, pardon, de pe malul de pamant de sub tufele de zmeura, ajungem repejor deasupra Poienii Brasov si prindem reteaua de poteci faine si alergabile spre Saua Tampei: forestier, TA pe Valea cu Apa, BA pe Drumul Domnilor si apoi drumul vechi pana in Brasov. Trail porn, nu altceva. Asa ar zice Em. Punem capac turei cu saritul Dealului Melcilor si inchidem ceasul cand ajungem din nou la asfalt in inima orasului.

Urcand Dealul Melcilor

Recolta de pe Dealul Melcilor

Baietii nostrii ar trebui sa fie multumiti de modul in care isi fac fetele de cap cand sunt singure :).

Trasee:

Ziua 1 (Bucegi): Busteni-Caminul Alpin-Plaiul Munticelu (TA)- Valea Morarului-Omu (nemarcat)-Cab. Malaesti (BA)-Tiganesti (BG)-Clincea (BR)- PA spre Ref.Salvamont Ciubotea-Urlatoarea Clincii (PR, dus-intors)-drum forestier spre Poarta-Poarta-Bran

Datele zilei: aici

Ziua 2 (Piatra Mare si Postavaru): Dambu Morii- Cab. Bunloc (CA)-Pestera de Gheata- Cab. Piatra Mare (BA)- Vf. Piatra Mare- Tamina -Timisul de Sus (CA)- Saua Calului (TR)- Poiana 3 fetite- Cab. Postavaru (via BG pe Spinarea Calului)- Poiana BV (CR)- Valea cu Apa (TA)- Poiana Stechil- Saua Tampei (BA)- Brasov-Dobrogeanu Gherea (TA)- Dealul Melcilor- Brasov

Datele zilei: aici

Foto by Claudia