duminică, 3 ianuarie 2021

Prin Leaota, la inceput de an


Daca ieri, soarele abia ne-a zambit cu 2 dinti stirbi de lapte din spatele norilor, astazi eram decisa sa il gasesc pe cel cu dantura si zambetul perfecte si sa ma bucur de el toata ziua. Si Claudia avea cam aceleasi ganduri si cu 2 vorbe mestesugite, il corupe si pe Cristi. Pe cand analizam noi, ieri, variantele de traseu, am pus pe lista scurta Ciucasul si Leaota, insa a castigat cea din urma. Aveam noi o restanta cu muntele Clabucetul si cu urcarea pe Dudele ...Cum pe Bucsa si Barbuletul tocmai fuseseram, imi pun mintea la contributie pentru un traseu nou, care sa ne mentina cat mai mult posibil la altitudine, pentru a profita de soare si de vizibilitate. Ma bazez pe turele de MTB din Leaota si desenez coborarea prin Santilia Mare si Fundata. Insa noaptea e un sftenic bun si imi dau seama ca s-ar putea sa fim mai castigati sa schimbam sensul, fiind mai multe sanse sa avem parte de urme la urcare si sa tinem poteca buna de coboare fix in Moeciu. Chiar imi doream ca tura asta sa iasa bine, cumva si pentru ca stiam ca avea sa fie prima intalnire a prietenilor mei cu Leaota si cu deschiderile pe care le ofera. De aceea, reusita urcarii imi parea esentiala, caci daca nu reuseam nici macar sa iesim in creasta, magia nu avea cum sa aiba loc.
O parte din magia Leaotei

Eu si Claudia am ales sa caram cu noi atat adidasii, cat si bocancii, si primii kilometri merg placut, pe poteci uscate, incercand sa iesim cat mai repede la soare. Poteca folosita pentru a intersecta banda rosie ce vine din Fundata este si poteca de urcare de pe prima bucla de la EcoMarathon si constat ca a trecut ceva timp de cand nu am mai alergat de aici.  In pauzele de dezbracat, Claudia imi arata fata golasa a fetei noastra Morgana (aka Claubucetul). Ochii sunt mult mai obisnuiti cu georgrafia locului comparativ cu anii in care alergam la Eco si recunosc mai multe repere. In culme dam si de zapada, dar cat timp ramane mica, urcam in adidasi. Apoi trecem la bocanci si la outfitul de iarna. Zapada creste, dar avem noroc de urme. Mare noroc, caci nu ma asteptam ca urcarea sa fie asa de lunga. Perspectiva este clar distorsionata cand singurul sens de parcurgere al unei poteci este in coborare, pe bicicleta. Totusi nimeni nu se vaita, caci la orizont au inceput sa apara muntii. Iezerul pe o parte, Bucegiul pe alta, varfurile din Leaota, inca departe. Recunosc totusi curba de nivel ce precede iesirea din padure si acolo facem sfat de taina, daca sa urcam direct spre Santilia Mare, sau sa ne folosim o perioada de urmele ce merg pe curba de nivel ce iese in Curmatura Fiarelor. Alegem abordarea sigura si directa si avem parte de o placuta supriza din partea zapezii, care este majoritar tare, semi-inghetata, numai buna de mers cu gherute, cel putin pentru mine si pentru Claudia, care ne mentinem fara mari probleme la suprafata. Cristi are ceva mai mult de munca, caci el este mai greu. Urcam bine pe Santilia Mare si constatam ca pe creasta e lume. In fata se insiruie cateva varfuri mai mari sau mai mici si stiu ca acum, iarna, le vom urca si cobori pe toate. Nu sunt urme, dar zapada isi mentine consistenta ideala si sunt convinsa ca vom inainta cu spor.
Curba de nivel ce precede iesirea din padure si vederi spre Bucegi  (foto Claudia)

Santilia Mare (foto Claudia)

Blandetea culmilor din Leaota

Merg constant in fata, nu pentru ca ma grabesc, ci pentru ca vantul ma impinge de la spate cu o mana invizibila. Catelul numit "Pleaca" nu se da dus si ma insoteste cand pe stanga, cand pe dreapta. Din cand in cand intorc privirea si imi vad prietenii cum vin si ei. Facem o scurta pauza inainte de urcarea pe Dudele. Pe aici si cainele se chinuie putin, dar razbeste primul si ma amuza cum se tot intoarce, intrebator, neintelegand de ce nu mai venim. Cam pe aici l-am si pierdut. Si-a dat seama ca la coborare ar fi incurcat-o si si-a vazut cuminte de drum. Din vorbele grupurilor cu care ne-am intalnit am dedus ca e "de-al muntilor". Cu o grija in minus, ne focusam pe coborarea de pe Dudele. Stiam ca va fi abrupta. Avem inca in minte imaginea grupului, ce acum doua saptamani urca din greu, sisific chiar, pe aici, noi privindu-i din culmea blanda  a Barbuletului. Coborarea asta era singura dilema ramasa, dar ma simteam bine cand ma gandeam ca avem mereu culmea paralela si stiuta ca varianta de rezerva. Cristi preia curand conducerea si de data asta, greutatea lui ne ajuta, caci urmele-i adanci sunt suficiente pentru noi. Cu putina atentie ajungem in zapada mai buna si curand intram intr-un palc de padure, doar pentru a iesi mai jos intr-o poiana prelunga, desfasurata fix pe culme, ce adaposteste o stana veche si un grajd nou.

E atat de placut aici, cald, soare, deschideri spre Piatra Craiului si Iezer, prieteni, suc de portocale si dulciuri din rucsac, povesti. Tot ce e nevoie pentru o zi reusita pe munte. 

Vechea stana de sub Dudele

Un set de urme coboara spre Poiana Lacului, pentru a iesi in Barbulet, noi continuam insa pe culmea matematica spre Fata Morgana: Clabucetul. Zapada se imputineaza si ajungem curand pe curba de nivel ce ocoleste varful solitar. Cristi propune sa urcam. Eu si Claudia nu asteptam a doua invitatie. Vrem sa vedem panorama, sa stam la soare, sa facem poze la tricou, sa ne manifestam bucuria pentru ziua de astazi.

Pantele de iarba devin majoritare, desi zapada persita inghetata prin locurile umbrite. Cristi pare sa se grabeasca incet spre masina. Eu il temperez spunandu-i ca nu e rost de graba. Incepe ora de aur si padurea isi intensifica aramiul. Lumina ingalbeneste si se imblanzeste, iarba moale mangaie talpile obosite din interiorul bocancilor si drumul de azi dimineata se vede la picioarele noastre. Am putea cobori la el, dar noi vrem sa vedem unde iese poteca de pe Muntii Nostri. Si vom afla, incheind ziua cu saritul unui parau, din fericire din mal pe piatra, si nu prin apa.

Date si track: aici

Traseu: Moeciu de Sus >> Valea Lacului (asfalt)>> La Mandru (nemarcat)>> banda rosie spre Leaota >> Santilia Mare (!!!! nu urmati poteca de vara pe curba de nivel spre Curmatura Fiarelor) >> Piscul Lacului >>sub vf Dudele >> parasiti marcajul turistic si urcati direct>> Muntele Clabucetul >> Moeciu de Sus (nemarcat). 

In general nu sunt zone expuse, dar coboarea de sub Dudele este abrupta si in cazul in care zapada este inghetata, pot fi necesari coltarii sau macar gherute + piolet. Alternativ, puteti cobori pe muchia paralela si mai domoala (Barbuletul)

O zi mai tarziu, primesc un mesaj de la Claudia cu o propunere de tura de raid, in primavara, tarziu.
"doar o traznaie, sa nu te apuci deja de desenat
dar nu m-am putut abtine sa nu-ti zic".
Inutil sa zic ca am si desenat-o, ca sa stiu pentru ce alerg iarna asta !