Vidraru Bike Challenge 2021

Scurta introducere despre viata unui om caruia ii place sa petreaca timp in natura si ajunge prin forta anturajului sa participe la concursuri de ciclism in fiecare weekend. Sau ce frustari si discutii interioare se ascund in spatele unor imagini ca cea de mai jos.

Miercuri

Mie nu imi place viata asta de sportiv. Nici macar de sportiv amator.
Afara e cald si soare. As iesi sa dau si eu o pedala. Una dimineata, una seara, ca nu sunt prea multe zile de vara la Brasov.
Dar nu, cica trebuie sa stau cuminte. Asta imi spun atat Radu cat si graficul de Training Load. Si asa, Radu a ridicat din sprancene cand i-am zis ca vreau sa ma duc la Sinaia sa ma dau cu cursiera maine si mi-a adus aminte, amabil, ca trebuie sa pedalez 90 km la Vidraru, in regim de concurs si ca nu asa te pregatesti o cursa. Groaznic.
Graficul nu ma lasa nici el in pace, noroc ca el nu stie de planurile mele cu Sinaia. Dar o sa sara si el in aer joi seara si nu cred ca il pot aduce in range-ul optim, nici daca stau 2 zile cu picoarele in sus.
Ca atare,de luni pun disciplina in cui si revin la haiducie. Eu sunt un om al experientei si mai cred ca zilele de vara trebuie traite la maxim. Ca sunt rare si putine. In plus, imi place sa mananc si ca sa pot sa mananc ce si cat imi place trebuie sa ard minim 500-700 kcal zilnic. De doua ori groaznic...Ma jur ca am incercat sa introduc diversitate, sa merg la sala, la bazin, sa mai las bicicleta la o parte. Dar nu pot. Cand vad soarele de afara, nu pot. Ca atare am tras draperiile si ma coc cu laptopul in brate, incercand sa muncesc, dar avand prognoza deschisa in tabul cel mai din stanga.

Sambata

Tot cu un ochi pe graficul de training load stau cu picioarele in sus,dormitand in hamac. Macar azi sa fac ceva bine.

Hamceala la Vidraru. Fara iarba mare, fara oameni (goniti de ploaie), fara ursi. Doar cu vaci

Duminica

86 de kilometri sunt multi tare. Mai multi ca in orice tura de MTB pe care am facut-o anul asta. Nici diferenta de nivel similara nu am pus in picioare pe MTB, asa ca imi indes buzunarele cu geluri pentru 6 ore. Prea multe geluri, avea sa imi spuna Suzi cand i-am zis cu cate am ajuns neconsumate la finish (si nu pentru ca nu as fi mancat religios, ci pentru ca am carat prea multe). Si ii dau dreptate.

Imi fac incalzirea cum trebuie, invart pedala, ma asez la start in rand cu Luiza si Roxana si totul pare cum trebuie. Pe asfalt se pleaca in pluton si la un moment dat, pe o portiune plata, trasa de pluton, ajung chiar in spatele lui Radu, dar ritmul de zona 4-5 ma doboara pana la tunel si las pedala putin. Oricum, dupa socoteala de acasa, pare ca nu voi avea viata prea complicata atata timp cat imi fac tura, tin ritmul si am iepuri, mai ales pe fals-platul de pe Valea Topologului. Cat aveam sa ma insel...

Nu intram noi bine pe forestier ca ma depaseste o tipa cu rucsac in spate, intr-un tricou fara maneci si in adidasi de trail. Cam stiu profilul fetelor din cursa asta si asocierea asta de echipament no name imi da cu virgula. Nu ma impacientez insa prea tare, caci pe coborarea de viteza ce precede primul punct de alimentare, unde Oana si copiii fac galerie serioasa, trec in fata si imi fac gresit socotelile ca asta a fost atacul pe ziua de azi. Gresesc din nou pentru ca in punctul de alimentare ajungem cot la cot si eu trec in fata doar pentru ca nu am oprit. Fug mancand pamantul, caci stiu cat de important este la moral sa dispar din raza ei vizuala, dar din nou, nu fug suficient de repede. Sunt ajunsa la intrarea in Valea Topologului. Aici ne strangem un grup de 4 (doi baieti si noi, doua fete) si mergem pana in urmatorul punctul de alimentare de la cabana Iedu. Aici stiu ca nu are sens sa fortez pedala, caci singura nu ma voi putea departa suficient. Chiar si cand suntem prinsi din spate de un grup de 3 baieti care vin mai tare, Cosmina (caci asa am aflat mai tarziu ca o cheama) ramane cu noi.

Imi pun speranta in urcarea mare, de 700 m diferenta de nivel ce ne sta in fata. Plec prima din alimentare, dar Cosmina e pe urmele mele si in curand trece in fata impunand un ritm dracesc. Ma agat cu dintii de roata ei si nu mai numar cati baieti a depasit. Memorabil e momentul in care il depaseste pe Catalin. Anunta ca vine pe stanga, depaseste, Catalin are o reactie de 110% supriza, anunt ca trec si eu si apoi continuam sa manacam macadam pe paine. Bine, de fapt eu rumeg tarana din roata ei spate pe care nu am niciun gand sa o pierd. Nu am mai vazut atata portocaliu si rosu pe ceas la nicio cursa de ciclism si incep sa ma intreb daca o sa trebuiasca sa sufar asa pana la finish. Trecem prin punctul de alimentare in care sunt Corina si Rudi, dar cine are timp sa opreasca? Noi concursul asta mancam doar alergatura.

Astept iesirea in golul alpin ca pe o izbavire, ca am nevoie de putina racoare. Suntem prinse din urma din nou de Catalin si mergem literalmente, cot la cot, pana la Doru care gestioneaza singur CP Marginea. Pe curba de nivel ce precede cel mai inalt punct al traseului nu mai rezist si o intreb cum o cheama, ca sa aflu si eu in spatele cui m-am chinuit mai bine de jumate de traseu. Trec pe la Doru, care ma anunta ca sunt a treia fata, si mai apuc doar sa ii strig ca grija mea vine din spate.

In CP Marginea, by Doru

Coborarea e ultima mea sansa. Daca nici aici nu pun ceva distanta, pe ultimii kilometri dupa ce intalnim traseul de la tura scurta, sunt mancata. Asa ca incerc sa ma concentrez cat pot, sa imi aleg cele mai bune trase si sa fac cumva sa zbor. Imi iese intr-o oarecare masura, caci pana la punctul lui Rudi si al Corinei pun cam un minut. Cand eu plec, Cosmina ajunge. Portiunea de culme prin padure a fost un test al rabdarii, caci era inca mult de invartit pedala pe acolo, mai mult decat ma asteptam/vedeam eu pe profilul desenat compact pe ecranul ceasului. Precum animalul haituit, de fiecare data cand am putina deschidere, ma uit in spate. Reusesc sa ma relaxez abia atunci cand ajung la Roxana si la Dani, in punctul de alimentarea Stubeaua unde ne intalnim cu traseul turei medii. Macar de aici am din nou iepuri, chiar daca unii din ei imping bicicleta pe gaturile ce se ivesc ici-colo. Important e ca pot sa merg din om in om si asta ma ajuta sa tin ritmul sus. Pentru ca atunci cand ramai singur, asta e cel mai mare pericol-sa lasi pedala.

In ultimul punct de alimentare (identic cu primul) nu opresc, insa incetinesc si pierd probabil 1-2 minute, ca sa imi caut castile si telefonul in buzunar si sa dau drumul la muzica. Stiu ca de aici vine o portiune valonata, cu niste gaturi, pe care la prima si singura mea participare la Vidraru Bike Challenge, prin 2014, la Hobby, am impins in mod glorios. Acum nu imi permiteam sa fac asta si trebuia sa tin ritmul sus, asa ca cea mai buna strategie e ceva spalare pe creier. Cu Bucovina, ca asta e la rand in playlist. Intru cumva in flow, stau in sa pe toate gaturile, ajung la ceva ce seamana a troita, incep sa cobor. Pastrez o singura casca in urechi, pentru a auzi ce se intampla in jurul meu, dar nu ma depaseste nimeni. Drumul de iarba chiar imi place, vad Arefu sub mine si amusin finishul ca un animal haituit ce am fost azi. Inchid cronometrul dupa 5 ore si 6 minute, cu o frecventa cardiaca medie in zona 4 si cu Cosmina venind la 4 minute in urma mea.

Focusata, asteptand sa inceapa coborarea

Aproape de finish

Pe cuvant daca nu ma bucur ca vine un weekend fara curse, ca vorba aceea, am si eu planurile mele, s-a facut bujorul de munte si versantii roz ma cheama.

Premierea de la Cupa Nationala (etapa 2)

Si un podium care imi e foarte drag, alaturi de Cosmina si Luiza, podiumul competitiei

Prin bunavointa organizatorilor, am intinerit cu 6-7 ani

Date: aici

Vidraru Bke Challenge e un concurs in care au pus suflet si s-au implicat multi prieteni si cunoscuti, oameni cu care in mod normal ies la ture, oameni cu care imi face placere sa petrec timp si cei mai multi dintre ei au stat intreaga zi de duminica, sus pe munte, asteptand concurentii in punctele de control/ alimentare. Le multumesc macar aici pentru asta (si o voi face si prin viu grai cu prima ocazie cu care ne vom vedea). In egala masura,este un concurs inclusiv cu 3 probe, pentru puterile fiecaruia. Si am vazut in pozele de la finish multi oameni de la tura medie pe care i-am depasit pe ultimii 10 kilometri, afisand o fericire sincera cand au ajuns la final. Iar tura scurta e genul de traseu de rulaj,pe care as merge cu copii mei, ca sa prinda gustul curselor.

Din lectiile concursului asta:

• Gelurile de la SiS sunt geniale si trebuie sa imi fac stoc. Deloc innecacioase, intra fix cum trebuie. SiS si Sponser salty pare varianta castigatoare.
• Trebuie sa calculez mai bine cate geluri car la mine, dupa cum spunea Suzi.
• Si ar trebui sa mai testez putin si cu apa, si orisicat, daca ai ceva in bidon care nu iti place si pe care nu il bei, mai bine scapi de lichidul in surplus..

Foto by Radu, Sorin Irima, orgaizatorii