Imi era dor de o evadare in timpul saptamanii. Imi placea si inainte sa petrec timp cu mine si cu gandurile mele si mereu mi s-a parut ca gandurile imi curg mai bine in natura, decat in oras. Cand merg pe munte, telefonul ramane de regula in rucsac si singurii stimuli sunt un peisaj deosebit sau o floare pe care imi poposesc ochii. In rest picioarele deapana cuminti poteca, iar mintea isi toarce gandurile. Asa cum picioarele haladuiesc pe poteci, si mintea se plimba in voie prin cotloanele gandirii. Uneori se supenda pur si simplu in eter si tot ce ramane e respiratia greoaie, schimbata de efortul urcarii.
De cand il avem pe Marius orele de liniste sunt si mai pretioase si time slot-ul agreat cu Radu nu poate fi ratat. De 2 luni cred ca ne tot chinuim sa iesim la microaventuri. In mai am ratat toate ocaziile, intre timp a crescut iarba in faneata, asa ca destinatiile din zona de deal se amana pentru la iarna si ma vad nevoita sa urc deja la 2000 m ca sa imi fie bine si sa nu am probleme cu alergia. Partea buna este ca s-a topit deja zapada si cap de lista au ajuns acum destinatiile varatice: Piatra Craiului, Bucegi, Leota, Piatra Mare. Cine stie, poate anul asta intra chiar si o coada de Fagaras...
Pentru azi am ales Piatra Craiului. I-am urmarit transformarea in fiecare zi, de la geam, mai ales dimineata, cand e cel mai bun contrast si cand ocheadele catre cresta alterneaza cu gurile de cafea cu lapte. Imi era cu siguranta dor de calcarul cel alb al crestei, insa pana acolo, urcusul pe Padinile Frumoase ne poarta mai degraba printr-o gradina suspendata plina de coada soricelului, bujor de munte si primele gentiene. Vazusem pe Facebook cateva poze cu gradinile suspendate din Bucegi, dar nu ma asteptam sa le gasesc si aici.
De parca Universul stia cat mi-au lipsit evadarile din timpul saptamanii, sansa a facut sa ajungem in creasta, absolut fara nicio planificare, fix cu 5 minute inainte de apusul unui soare mare si rosu, care se scufunda molcom in spatele unui sir plat de nori gri, intinsi ca un brau de-a latul orizontului. Ma simt norocoasa, caci iata, stau la 2000 m si admir un apus cat se poate de...marin.
In creasta e suprinzator de liniste, vantul nici nu se simte, la refugiu mai este o singura persoana, asa ca dupa ce mancam cate ceva, eu, una, ma grabesc catre sacul de dormit, caci rasaritul de la ora 5.25 cere o culcare la ora 22.
Vantul nebun de afara se furiseaza prin toate crapaturile tablei, traverseaza antifoanele mele, isi croieste drum catre timpan si apoi pana la creier si buimaca, ma uit la ceas. E abia ora 4, as dori sa mai fur inca un ciclu de somn, dar ceea ce imi iese e o pendulare continua intre somn si veghe. Totusi apreciez caldura sacului de dormit si preget pana cand rasaritul aproape ca ma trage de mana afara. Momentul se consuma cumva scurt si sec. Maxim 5 minute si apoi soarele intra in spatele singurului nor de la orizont si lumina se spalaceste intr-un mod nefericit.
Avand in vedere ca am plecat cu noaptea in cap, hotaram sa mergem putin pe creasta in directia Varful Turnu, dar sfarsim prin a cobori pe Lehman. Totusi nu pot sa nu remarc tufele generoase de bujori de munte care imi pare ca prevestesc un sezon bun pentru... roz. Ca atare, Saua Strunga e acum in capul listei.
Coboram cu spor pana la cabana unde adaug la colectia Ceaiul 2022-2023 si primii muguri de brad si de acolo pana la Botorog, e prea bine stiut si mult prea batut, ca sa se mai merite povestit. Saptamana urmatoare, ma asteapta Bucegii.
0 comments:
Trimiteți un comentariu