Nebun de roz

Urc pas cu pas in spatele lui Adi si ma lupt sa imi tin ochii deschisi. Prima data ma gandesc ca somnolenta asta care m-a lovit pe neasteptate e legata de Claritine-ul cu care fac suportabila perioada asta de alergie la polen, dar cand ma uit la ceas, vad ca de fapt...mi-a trecut ora de culcare. Este trecut de ora 22 si adevarul e ca ma asteptam sa prindem apusul la iesirea din padure, iar la 22 sa fiu deja in sacul de dormit. Totusi, mai avem ceva de urcat si pare ca refugiul asta s-a mutat 3 muchii mai la sud. Ma opresc, scot frontala si conul de lumina imi mai disipa din somnolenta. Am deja foita si incalzitoarele de picioare pe mine si imi pun o nota mentala ca data urmatoare sa imi arunc in rucsac si o pereche de manusi subtiri. Le-am simtit lipsa si saptamana trecuta in Crai, le simt lipsa si acum. Imi este foame si visez la supa cu taitei pe care o car in rucsac, dar asta inseamna ca ajung sa ma bag la somn la 23.30. Stiu aproape sigur ca nu o sa reusesc sa ma trezesc la rasarit, asa ca nici macar nu imi pun alarma sa sune.

E placut sa nu te grabesti dimineata. Lumina e chiar faina, chiar daca soarele s-a ridicat de vreo ora pe cer. Imi gasesc un loc fara vant si pornesc primusul. Terciul cald si cafeaua cu lapte intra drept in sistem si pare ca si ochii mi se deschid mai bine, cat sa vad toate tufele de bujor de munte care imbraca partea superioara a Vaii Tiganesti. Cat ma uit cu ochii spre Turnurile Tiganesti, pantele de iarba arata ca un tablou pe care s-au varsat cele mai faine culori ale verii. Nuuu, eu nu am inima sa cobor inapoi pe Clincea, sa fac doar 2 pasi peste muchie si sa intru in umbra si in frig. Macar daca ieri nu am vazut / simtit mare lucru, sa recuperez in dimineata asta superba. Asa ca fac un calcul sumar si concluzia e ca am timp sa cobor pe Ciubotea si sa ajung la 10 in Brasov. Si cum eu in 90% din situatii nu gresesc la calcule cand e vorba de trasee pe munte, plec increzatoare la deal. Iunie si iulie sunt probabil cele mai frumoase luni de petrecut la altitudine. Muntii cei mari se imbraca in straie de vara, iar toate vaile se transforma in niste gradini suspendate. In plus, florile care au suficient curaj sa creasca la peste 2000 m sunt prietenele mele, caci ele poarta prea putin polen ca sa ma deranjeze si de altfel, in paduri, in golul alpin si...la mare ma simt cel mai bine cu alergia.

Merg temenel, cu multe pauze de poze, mai ales ca atunci cand esti singur si ai nevoie de un subiect in cadru, dureaza ceva pana aranjezi telefonul in echilibru pe rucsac, setezi timer-ul etc. Gasesc cateva locuri super faine de cort si imi promit sa revin aici cat de curand. Aproximez ca bujorul va mai tine cam 2 saptamani si imi si vad cortul verde, de o persoana pus intr-o seuta din asta, eu privind apusul, respectiv savurand o dimineata lenesa cu cafea si o carte buna.

In dreapta vad deja stalpii ce marcheaza inceputul coborarii pe Ciubotea si imi socotesc ca in 30 minute, pana ajung eu acolo, poate sa mai inalta putin soarele si incepe sa incalzeasca si valea glaciara de sub mine. Cu Ciubotea nu am deloc amintiri placute. S-a lasat mereu cu suferinta, atat la urcare, cat si la suferinta. Bucegi 7500 si Hit the top i-au dat o faima proasta in randul genunchilor mei, asa ca e mereu ultima pe lista in randul preferintelor. Dar astazi sunt intr-o pasa buna, ii ignor toanele de pietre miscatoare, ma bucur ca bordeiul de pe vale a fost parasit si nu trebuie sa imi fac griji pentru caini si imi permit 2 minute de pauza, in firul vaii, plin de floricele galbene. E atata liniste aici, locul acela de pus in lista mintii pentru a veni si a petrece o dupa-amiaza de vara, cu o carte buna in mana si cu posibilitatea reala de a nu vedea tipenie de om.

Forestierul stiu exact cat de lung e: 3.2 km. O tura de IOR, cum calculam la Hit the top. Desi genunchii sunt ok, nu am chef sa alerg cu rucsacul in spate, asa ca ma multumesc doar sa intind pasul cat de mult pot. Ochii cauta tufele de soc si culeg cateva flori frumoase, pentru cine mai stie a cata socata a verii.

A fost o zi buna, una care sa ma tina tot weekendul-maraton pe care mi-l pregateste Marius. Dar saptamana urmatoare, ma intorc, caci Bucegii cu al lor zvon de piatra si izvoare mi-au intrat de mult timp in suflet, iar diminetile lungi, facute cadou de gradinita, merg petrecute cel mai bine, pe munte.