Postavaru with the kid

Discutie la masa, dimineata, pe 1 iunie:

Eu: Marius, ce zi e azi?

Marius: E ziua mia si a altor copii !

De cand il avem pe Marius ne suprindem de multe ori zambind complice la gandurile si replicile inocente, iesite din gura unui copil de 5 ani, cum este cea de mai sus.

Daca mi-a lipsit 1 iunie petrecuta cu mine si pentru mine? Nu neaparat. Mi-a lipsit insa o tura de bikepacking pe care am fi desenat-o si executat-o in mod normal, profitand de faptul ca puteai face punte, folosind 2 zile de concediu., insa stiu ca anul asta va fi sarac la capitolul bikepacking. Totusi, ziua cu Marius mi-a fost plina, ba chiar, daca ma gandesc ca am inceput-o la ora 7 cu o tura de mtb si am terminat-o la ora 22,cand in sfarsit am reusit sa pun copilul in pat, s-a simtit ca un marathon, la finalul ei simtindu-ma la fel de obosita ca dupa o zi de concurs.

Desi cu Marius nu am mers decat la o singura drumetie pana acum, si aceea pe Tampa, plecand din Racadau si urcand pe forestier, nu am avut dubii ca nu va face fata din punct de vedere fizic. Stiam lectia de la Miruna, asa ca mi-am umplut rucsacul cu mancare, haine pentru el etc, i-am pus si lui un rucsac in spate, cat sa fiu sigura ca nu incepe sa alerge la vale de nebun, si dusi am fost. Motivul pentru care am ales fix ziua de 1 iunie si o urcare per pedes a fost un eveniment de pe Facebook numit "Cu copiii la cabana Poatavaru"|, unde s-au strans cam 200 de copii si parinti. Chiar daca nu erau copii pe care sa ii cunoastem (inca), doar existenta lor, puterea exemplului, "uite daca ei pot, poti si tu" puteau constitui un impuls suficient pentru a merge inainte si a reduce vaicarelile inchipuite care incepusera inca de pe partia Stadion.

Traseu:  

Urcare: Poiana Brasov (club Rossignol/ Telegondola)-Cabana Postavaru, marcaj cruce rosie, 70% prin padure, 30% prin locuri deschise, izvor la jumatatea urcarii. 2h10, cu tot cu pauze, baietel de 5 ani.

Coborare: Drumul Rosu, 1h, exclusiv zona deschisa, ideala daca urcati dimineata/ coborati seara sau e vreme inchisa. Altfel batut de soare pe timpul verii. Drum cu pietris.

Intalnirea cu zana cea buna

Copilul stie sa pozeze dar ii place sa apese si pe declansator

La cabana erau organizate diverse ateliere si cele care au reusit sa ii capteze cumva atentia au fost cele de:

• Margele (i-am sugerat sa ii faca o bratara Paulei si cum momentan lui Marius ii place mai mult de Paula decat de Denis si Ema, sugestia mea a prins imediat).
• Pictat tricouri (cand e rost de murdarie, nu are cum sa nu iti placa)
• Yoga (cu Iuli Darie). Sincer, cel de Yoga mi-a placut si mie cel mai mult, chiar daca a fost ceva intre gimnastica si yoga. Cert este ca Iulie a reusit sa le capteze interesul, inventand o poveste cu animale salbatice, implicandu-i si din punct de vedere al dialogului, astfel incat, la final toti copiii au cerut bis.

Totusi tortul de la final a batut toate atelierele si Marius si-a luat chiar portie dubla, caci intre timp, mai bine de jumatate de copii plecasera.

Asa cum ma asteptam, partea grea a fost la coborare. Drumul rosu e cu siguranta rapid, dar nu este deloc potrivit de alergare, chiar si daca alegi variantele prin iarba, caci din toate pietrele care il compun, unele au aterizat si prin iarba, bineinteles. Asa ca dupa ceva meciuri, ceva plans, ceva sprinturi pe unde se putea, in sfarsit a obosit. Si tot din experienta Miruna stiu ca la copii, cand se termina bateriile, li se termina brusc. Ei functioneaza mai mult pe principiul on/off. Si la Marius, off-ul a venit cam cu 200 m diferenta de nivel inainte de Poiana Brasov. 100 m i-am facut cu pauze, dar cand a inceput sa spuna ca ii e somn (ca oricarui copil de 5 ani, nu ii este niciodata somn, nici macar atunci cand este mort de oboseala), am decis ca a avut o zi chiar plina si pot sa ii fac cadou ultimii 100 m si sa il iau in brate. Somnul furat la ora 19, in masina, mi-a confirmat faptul ca oboseala de la coborare nu era prefacuta, dar in egala masura, am un sentiment de implinire generat de faptul ca am reusit in sfarsit sa il obosesc 💪 .