Barcani Bike Race

Anul 2023 pare anul concursurilor de 2-3 ore. Si desi pana acum puteam sa jur ca nu sunt specialitatea mea, ca merita sa suferi de totii banii dati pe inscriere, dupa cateva concursuri incep sa apreciez formatul acesta mai scurt, caci iata, Marius a mai crescut un an, legatura dintre noi a prins radacini si poate sta 2 ore fara noi, cu un adult de referinta in zona.

Cu gandurile astea in minte ne-am si inscris la Barcani, un concurs mic, la 40 de km de Brasov, cu cursa de adulti, dar si un fel de proba de family, starturi decalate, astfel incat fiecare sa aibe un motiv bun pentru care sa vina pana aici. Si cu taxa foarte mica de inscriere. Atat de mica, incat eram 100% sigura ca o sa o acopar dupa primii 10 km de transpiratie. Pardon, noroi. Transpiratie ar fi fost daca era uscat si rapid. Un traseu de fuga conform calculelor initiale. Insa ploaia din ultimile 2 zile a schimbat radical datele problemei, a adus in discutie noroiul si m-a facut sa mai adaug 30 min la estimarea initiala, respectiv sa mai pun un gel in buzunar. Mie nu imi place noroiul, nu stiu sa ma dau pe noroi, tot zenul se strica cand aud cuvantul noroi. Asa ca in buzunar punem strategic un betigas, pentru curatat noroiul stransa intre aparatoarea de la furca si roata :D .

Startul e civilizat, eu ma pun in a doua linie, caci lista de participanti spune ca am sanse sa fiu prima fata. Nu stiu cum se intampla, dar ultima data cand am mai fost prima fata, a fost la Pucioasa, la tura medie. Tin si acum minte ce am raspuns cand mi s-a zis ca sunt prima fata: First lady of the mud. Sunt cumva convinsa ca nici acum nu va fi cu mult diferit...Si totusi mie nu imi place noroiul...

Chestia asta care nu imi place isi face aparitia pe la km 3, pe un fagas framantat de vite. Apoi insa vin multi kilometrii de iarba, unde rotile se curata. Ma bucura absolut orice metru de asfalt, pietris, iarba. Orice nu are potential sa faca noroi. Profilul e cumva format din 3 sectiuni. Prima si ultima fara diferente mari de nivel, cea din mijloc in care s-au inghesuit toate urcarile. Spike-urile alea imi spun in mod evident ca or sa fie urcari din acelea care nu imi plac mie. Gaturi abrupte in care ajungi repede cu pulsul in zona 5 si unde, odata ce ai pierdut aderenta, ajungi inevitabil sa impingi. Se scurg greu si cand ma vad la baza urcarii mari, recunosc ca mi-am cam pierdut rabdarea. Totusi urcarea asta isi spala pacatele, caci de unde ma asteptam la un push bike trist, realitatea e ca am stat in sa si gradientul a fost chiar ok.

Peisajul de la Barcani a fost chiar fain si este evident ca organizatorii au incercat sa scoata la iveala ce e mai fain in zona respectiva. Doar ca la concurs, printre transpiratie si noroi nu am avut ochi decat sporadic pentru peisaj. Dar recomand traseul prietenilor si tuturor celor care isi doresc o tura pe dealuri, fezabila dar nu neaparat usoara. Mai mult decat atat, traseul poate fi repetat atat primavara, cand inverzeste padurea, cat si vara cand faneata e ajunsa la apogeu, ori la inceput de octombrie, cand padurile de foioase din zona iau pur si simplu foc. 

Din aceeasi categorie a vorbelor bune, a fost exemplara implicarea comunitatii. Da, organizarea nu a fost fara cusur, dar oamenii de acolo au luat parte in mod activ la organizare, de la punctele de alimentare, la prezenta numeroasa la cursa copiilor. A fost un eveniment al comunitatii locale pentru musafirii ciclisti, dar a fost in egala masura si un eveniment pentru comunitate, care sa dea sens notiunii de comunitate. Pachetul de start a fost cu produse din zona, branza de la finish a fost delicioasa si multe alte detalii care fac diferenta intre un concurs facut cu suflet si unul organizat din inertie.

Principalul lucru de imbunatatit ar fi marcajul de pe traseu, care chiar si cu track a fost greu de urmat in anumite locuri/ la anumite intersectii (in zona stanei-punct de alimentare, precum si la ultima coborare, inainte de a iesi in asfalt).  Marcajul e suficient pentru o  tura cu prietenii, insa la un concurs, pur  si simplu ar trebui ca oricand ridic capul din pamant, fie sa fie o poteca/ drum evident, fie sa vad un marcaj de confirmare in apropiere. In orice caz noi cel putin intentionam sa revenim in zona cu copiii, atat pentru a dormi cu cortul in locuri faine, cat si pentru a face traseul de concurs/ o parte din el.

Kid-ul, bucuros ca s-a intors Radu (la vremea aia eu inca ma luptam cu noroiul :) )

Si distractia copiilor

Credits foto: Ionut Olteanu, Andrei Mihai, Todor Dan, Andrei Boricean, Horia Neagoe Media

Pentru ca sa va convingeti ca zona e faina si merita sa mergeti acolo, las aici si pagina evenimentului cu multe fotografii de la concurs: https://www.facebook.com/HailaBarcani