duminică, 14 aprilie 2024

Avrig Family si o tura de mtb la Suru

Triada de MTB e mereu o ocazie buna de a petrece un weeend fain, plin de socializare, la poalele unui Fgaras care la vreme de primavara arata tare chipes. A fost un weeknd despre bicicleta, dar si despre un loc fain de cort, o seara si o dimineata calde si tihinte, alaturi de prieteni.

Sambata 13 aprilie-  La Suru cu bicicleta

Sa ajung la Suru era pe lista inca de cand s-a refacut cabana, dar era mereu prea departe pentru un hike. Insa fiind in deplasare la Avrig, pentru concursul de copii, cat timp Radu asigura asistenta la fata locului,eu mi-am desenat pe Strava un traseu ce parea (doar parea) ideal: urc din Sebes pe vale, cobor pe culme. Harta dadea sperante ca s-ar putea sa pot sta pe bicicleta pana la 1000 m. De acolo urca un push/  carry bike de 400 m pana la cabana. O Tampa cum ar veni :) . Adevarul e ca am stat pe bicicleta doar pana la 800 m altitudine. Apoi au urmat 200 m cumplit de anevoiosi. Drumul a fost distrus / acoperit de apele umflate de primavara si albia larga se cerea traversata in cele mai ingenioase moduri pentru a minimiza udatura la picioare. La final am facut echilibristica pe pietre, pe craci, pe busteni, pe lemne, am sacrificat piciorul drept si am tras bicicleta dupa mine / m-am folosit de ea pentru echilibru (dupa caz) la fiecare trecere de apa. "Norocul" era ca fiecare trecere presupunea atata bataie de cap, incat ajungea cumva sa pecetluiasca posibilitatea intoarcerii pe acelasi drum, caci nu aveam niciun chef sa refac fiecare echilibristica. 
Am infrant apa, in sfarsit!

Cand am ajuns in final in fundul vaii si ma credeam scapata de apa, am dat de muma carry bike-ului. Faptul ca poteca era o abruptenie taiata aproape drept prin padure e un detaliu. Dar era si destul de balauroasa, cu copaci cazuti si tot felul de ierburi care ti se incurcau de picioare si functionau pe post de capcane. Cert e ca am carat bicicleta 600 m diferenta de nivel, de mi s-a acrit. Am impins doar in ultimele 15 minute,cand ma apropiam de cabana. 

La Suru nu am pregetat. Era plin de branduse, dar le pozasem mai jos.  Un mesaj, un salam de biscuiti si de abia asteptam sa incep coborarea. Oamenii se uitau la mine putin cam ca la urs si habar nu aveau ca in cateva ore isi va mai face aparitia un alt biciclist (Suca), din sens invers. De la coborare trageam sperante, mai ales ca nu erau doar din curbele de nivel ale hartii, ci si din povestile lui Alex care alergase la deal pe unde voiam eu sa cobor. Si daca cu urcarea pe vale am gresit grav, coborarea a fost orgasm pe cerul gurii. Dupa primul kilometru putin mai anevoios a venit o poteca curata de flow care m-a dus lin pana in Sebes. Cumva mereu ma asteptam sa vina ceva mai complicat, niciodata nu s-a intamplat. Coborarea asta si rentalnirea cu Fagarasul brutal si salbatic de pe Valea Moasei au salvat tura si ziua si mi-au dat idei pentru o alta tura in zona (sper eu mai ciclabila).
Coborarea e mai mult prin padure, dar in poienita asta, am pregetat putin

Cat timp eu am fost pe coclauri, Marius si-a facut numarul la concurs, terminand pe un onorabil loc 5 din 46 de baieti la D1.


Foto: Tibi Hila, Traian Olinici si David Ramba

Sambata seara ne retragem impreuna cu Tudor, Andra si Victor la locul de cort dintre sate, pe care il stiam de anul trecut. Sunt putini oamenii care impart placerea de a petrece timp in natura, intr-un cadru cat mai aproape de natural, insa Tudor si Andra, prin natura activiatii lor sunt unii dintre ei.
Locul ne intampina cu aceeasi iarba verde ca si anul trecut, cu Fagarasul inzapezi pe fundal si promisiunea unei seri linistite. Rahatul de urs impastiat peste tot intra si el in discutie, dar trecem peste,  cu precautia de a pune toata mancarea in masina.




14 aprilie - Avrig, Traseul galben Family

Cum traseele de la Triada nu sunt chiar pe gustul meu, nici nu mi-a fost greu sa ii cedez ziua asta lui Radu si eu sa fac echipa cu Marius la traseul de family. In plus, recunosc ca pe mine una ma entuziasmeaza gandul sa fac echipa cu baiatul meu, mai ales ca daca  va continua sa se tina de treaba, in putini ani o sa pierd si ultimul gram de zvac si nu o sa pot sa ma mai tin dupa el pe eforturi din acestea scurte si intense.

Desi nu emiteam pretentii la podium, mi-am facut temele, am facut recunoastere ziua anterioara si stiam in orice clipa ce ne sta in fata si cat mai avem de mers. Ce nu stiam era insa cum va vedea Marius concursul, sau in orice caz, cei 18 km, pe un teren complet diferit fata de ceea ce aveam acasa, in ritm de concurs. Iar realitatea de la fata locului a fost fara indoiala, peste asteptari, cu un Marius concentrat si competitiv, cu pauze minime (si asta doar pentru ca nu l-am lasat eu sa mestece mancare solida in mers) si cu un ritm suficient de bun incat sa depaseasca chiar si oameni mari. Au fost 1h22 din care 1h18 in miscare si un ritm bun pentru un pusti de 7 ani care nu e el prea prieten cu urcarile. 


Foto Tibi Hila


2 comments:

Claudia spunea...

Super Family, la curse și, mai ales, în afara lor! Eu te văd pentru încă multă vreme ținând roata lângă a lui, fie pentru că te vei motiva, fie pentru că experiența te ajută să aplici zvâcul când trebuie :)
Vară faină și un sezon cât mai bun!

Anonim spunea...

Pe coborari tehnice deja se da mai bine ca mine. Iar estimarea noastra e ca in doi ani o sa coborare mai bine ca Radu..m