Maratonul Pietrei Craiului 2011

Motto: “Shoot for the moon. Even if you miss it, you will land among the stars”-Les Brown

Gata cu concursurile pe anul acesta…urmeaza o luna octombrie in care nu am altceva de facut decat sa hoinaresc prin munti cu pinguinii. Ma asez relaxata la calculator si imi arunc ochii peste RT-ul de anul trecut. Ma uit cat de lung este si ma confesez lui Radu spunandu-i ca anul asta nu mai am material pentru un asemenea RT. Nu stiu ce sa scriu atunci cand nu e greu, nu iti dai duhul, cand vorba aceea “sfarsitul nu-i aici”...

sfarsitul nu-i aici

Radu imi pune insa in vedere sa chem muza, sa capat ceva inspiratie. O astept cateva zile si nimic...Pai asta e treaba? Pana la urma ma pun pe scris oricum.

MPC-ul mi-l doream un concurs frumos, asta pentru ca la finish ma asteptau persoane dragi. Daca aveam obiective? Da! In visele mele vroiam sa vin sub 6 h (dar stiam ca e cam futurist) si mai vroiam sa ajung in primele 10 fete la categoria mea (adica primul sfert de clasament la feminin 18-29 de ani caci anul acesta erau inscrise 42 de concurente)...Planuiam astfel o evolutie, caci anul trecut am ajuns pe 11 din 22 de fete la categoria mea, asa ca acum cu ceva mai multa experienta era nevoie de o evolutie...an de an oamenii merg din ce in ce mai bine si e normal sa se intample asa, deci nu imi faceam iluzii mai mari decat puteam eu sa duc...Ceea ce dobandesc trebuie sa dobandesc prin fortele mele si prin antrenamentul/strategia mea. Eu evoluez si restul evolueaza, e normal, e firesc, e benefic...

Pregatiri

La start trec repede de controlul echipamentului caci la acest concurs (primul de pana acum) am ales sa alerg cu rucsac avand in vedere ca geaca era obligatorie si ca aveam o singura foita de ploaie (eu si Radu, din aceeaa din Decathlon, de 5 lei) si nu aveam cum sa o impartim. Eu am donat foita ca Radu sa fie “fast and light” si el mi-a donat unicul Activator ramas de la Ciucas pentru momente grele...

De rucsacelul cu care am alergat m-am indragostit weekendul trecut cand am fost la alergat prin Bucegi si e imprumutat de la Claudiu dar cred ca in curand imi iau si eu unul :). Am fost si sunt fan declarat borseta dar cand am prea mult echipament obligatoriu (de ex la 7500 sau acum) ma descurc greu improvizand cu 2 borsete...

Apoi Lucian incepe sa animeze spiritele dar emotia plutea in aer si cred ca oamenii erau asa incordati pentru ca au prins vreme mai buna decat asteptarile. In ultimii 2 ani a plouat si parca lumea era mai relaxata, acum insa alearga toti crispati, parca de frica ploii... 

Si alearga lumea, alearga

Pe asfalt ma depasesc multi, si fete si baieti, dar nu imi mai pasa. Nu mai plec din ultimile linii ca la inceput, pentru ca stiu ca vin urcarile si acolo ma pricep...Iar poteca spre Magura e ingusta si nu prea ai unde sa depasesti...Baietii trec fulminant pe langa mine si ma gandesc ca niciodata nu o sa fiu buna la maratoanele de asfalt. Pe urcare insa la fel de fulminant trece pe langa mine si Gina Badea...hai ca asta e culmea ma gandesc eu si incerc sa nu o pierd din vizor. Cat suntem prin padure reusesc dar apoi cand iesim printre case pe poteca ce se strecoara printre garduri trebuie sa ma asez cuminte la o coada ce avanseaza in ritm alert la deal. Merge repede dar nu alearga, desi nici eu nu cred ca as fi putut alerga tot drumul acela...Astept sa iesim in drumul larg pe care m-am plimbat anul trecut cu Em cu bicicletele si toata lumea tasneste ca din pusca. Incep sa apara la orizont oameni cunoscuti (baieti de regula) cu care ma intersectez de regula pe la maratoane, esalonul meu cum s-ar spune...Doar ca de data asta ne intersectam mai repede decat deobicei semn ca ori merg eu mai bine, ori trag prea mult de mine si risc sa se termine gazul prematur...Totusi imi place la nebunie zona asta, sus la deal dand din bete, jos la vale dand drumul la picioare. Ajung la Table exact la timp ca sa alimentez cu un gel. In acest punct de alimentare cred ca am stat cel mai mult din tot concursul. Am luat apa in bidon, am luat un gel si am baut apoi apa pe saturate ca sa am ce sa imi balbacaie in stomac pana incepe urcursul, Am mai pierdut si ceva locuri pe aici dar asta a fost sa speram ca noua bula de energie ma va ajuta sa le recuperez pe urcarea lunga spre Saua Funduri. Maratonul trece repede, tin din nou aproape de Gina pe urcarea spre Saua Funduri si de Mihaela Puiu dar odata iesiti in ierburile mari ne transformam repede in monom iar viteza de deplasare devine invers proportionala cu lungimea monomului. Ma odihnesc si atunci cand vreau sa depasesc esuez lamentabil caci nu am pe unde. Gasesc cu greu la un moment dat 2 scurtaturi dar pe atunnci eram aproape ajunsa la indicatorul cu Refugiul. Aici am pierdut ceva timp si a fost undeva la limita intre ce bine a fost ca m-am odihnit si vai am osoit-o prea mult. Sper doar sa nu fie nevoie de o noua asteptare pe corzile fixe instalate de Salvamont la intersectia cu Valea Urzicii.

Pe coborarea asta accidentata o prind din urma din nou pe Gina Badea si apoi ne intersectam cu Ciprian Lolu care urca spre Saua Funduri....primele fete sunt deja departe, au pe putin jumatate de ora avans, asa ca nu imi ramane decat sa imi fac concursul. Anul trecut am avut impresia ca am coborat mai bine pe grohotisul asta, anul asta ma simt putin nesigura, dar intalnesc multe fete cunoscute printre care Toma Valerica cu care am mers impreuna in masina la Ciucas si Covaci Constantin cu care am stat la sedinte la Ciucas dupa finish. Apoi sus-jos pe la Padina Lancii, Umerii Pietrei Craiului si Marele Grohotis. La un moment dat suntem un sir de 4 fete, tot una dupa alta. Pe coboarea spre Refugiul Spirlea care a venit mai repede decat anii trecuti Gina evadeaza si nici gand sa o mai prind...mi-ar fi prins bine ceva apa caci tocmai ce luasem al doilea BCA (btw ma declar fan Sponser dupa ce m-au servit cu inceredere si pe Mont Blanc si aici) si ramasesem cu putin apa dar oamenii de la refugiu ma indruma mai jos pe poteca la izvor...Aici dau de pahare de apa si 2 ajung repede pe gat si in stomac. As bea mai multe dar stiu ca daca sunt calica cu apa o sa mi se agite in stomac si nu rezolv nimic, mai ales ca de acum pana la drum e numai coborare. Multi oameni pe aici care urca cu bagaje mari, si mai multi care coboara ca disperatii la vale. Am contact vizual cu Constantin si incerc sa nu il pierd din ochi pe coborare si sa nu slabesc ritmul...ceasul imi arata un puls constant pe la 162-163. Pe forestierul spre Plaiul Foii imi reevaluez planul. Faza cu 6 h pica, daca vroiam sa am sanse trebuia sa fiu aici pe la 4 h de la start. Acum oricat as calcula nu mai pot indrepta situatia si nu imi mai acord nici macar eu, mie insami sanse...Asa ca nu imi ramane decat sa alerg cat de bine pot. Si fac asta, alerg tot forestierul pana in Plaiul Foii, aproape la acelasi ritm in care am alergat si la inceput de maraton pana la Botorog. Ma depaseste un singur baiat care a trecut pe langa mine inainte sa imi pot eu da seama cum sta treaba. Pe tot drumul multe incurajari care imi prind foarte bine.

In Plai am niste miscari de mare inspiratie. Castig 2 locuri in clasamentul la feminin doar pentru ca nu am stat aproape deloc la alimentare. Am intins doar un bidon, l-am primit plin si am dat pe gat 2 pahare de ceva lichid. Si gata, restul alimentarii pe drum. Primii pasi pe forestier, deschid activatorul si il beau cu pofta. Acum am nevoie de el...Pana la bifurcatia raman in spatele unui tip inalt cu picioare bine legate, in colanti negri. Speram ca odata intrata in poiana ce precede urcusul la Diana sa prind aripi dar nu s-a intamplat asa. Adica nu am reusit sa alerg un metru. Mergeam in schimb foarte alert si cu o respiratie pe care de abia mi-o auzeam. Si sarabanda incepe. Nu simt nicio transformare in mine, poate doar o linistire a apelor dar picioarele parca incep sa mearga singure. Si depasesc, mergand, fara sa alerg niciun metru. Concurent dupa concurent, vin din urma, trec si las in urma. Fara efort, fara sudoare, intr-un ritm de metronom. Doar ceasul imi e martor. Picioarele ma asculta. Nicio crampa, nicio urma de protest. In spatele meu se face pustiu. In fata mea e Gina Badea din nou, totusi nici gand sa mai trag la deal, trebuie sa pastrez rezerve pentru la vale cand vor tasni toti urmaritorii pe care i-am depaist pe urma mea...

Ajungem la Diana, si mai iau un gel mic de la Sponser, am nevoie sa raman cu rezerve de energie pentru ultimii kilometrii. Intre timp Gina a disparut si eu prind din urma un concurent de la masculin de care ma tin scai. Omul meu coboara constant intr-un ritm care imi convine, alearga mult, deci nici gand sa ma opresc. Coborarea asta se scurge mai repede ca niciodata si acum am alergat-o intergral, cu zambetul pe buze. Ma mir ca nu ma ajunge nimeni din urma parca as alerga intr-un univers paralel cu concursul...La Coltii Chiliilor masa de la punctul de alimentare este imbelsugata dar nu am de ce sa ma opresc. Verific apa din bidon si mai am cam 200 ml care trebuie sa imi ajunga pana la finish. Acum poteca e usoara, mai mult un drum, totul e sa gasesc un iepure si sa ma tin dupa el....trebuie sa il las sa ma traga la vale, la deal, cum duce drumul, dar sa nu ma opresc...

Trec de drum, intru pe poteca frumoasa ce coboara pe curba de nivel. Aici trebuie sa dai drumul la picioare, nu te ajuta gravitatia, dar mie tocmai potecile astea imi priesc cel mai bine. O vad din urma pe Mihaela Puiu, care pusese ceva avans intre noi la urcarea spre Saua Funduri. Alerg cuminte in urma ei, pastrand cam 200 m distanta si suntem despartite de ceva baieti. La o curba a potecii insa inevitabilul se produce si Mihaela ma vede. O simt si stiu ca o sa accelereze...O vad ca accelereaza. Ma simt pe mine si ma intreb ce o sa fac, merg cuminte sau aceelerez. Ratiunea mi-ar spune sa merg cuminte, picioarele insa accelereaza. Poate nu am nicio sansa sa o prind din urma, poate este mai fresh decat mine, dar asta trebuie vazut. Trebuie sa incerc, daca nu se poate, asta este, macar ma voi consola ca am incercat. Iepurele meu ma lasa la conducere, apuc sa ii spun ca tare bine a fost in urma lui si acum suntem una dupa alta. Tinem distanta constanta, desi ritmul a crescut o perioada. Soarele ma bate in cap, ma concentrez la drum caci nu am voie sa gresesc si sa ma imprastii pe aici (nu ca m-as accidenta... Dar as pierde timp pretios). Minutele mi se par interminabile si caldura ma termina. Incepe coborarea si putin cate putin, insesizabil parca castig teren. Ajung sa ma intreb daca acest concurs o sa fie suficient de lung pentru ca eu sa o ajung pe Mihaela, sa ma odihnesc in spatele ei si sa o intrec...Si daca ma tin pe mine puterile. Deja alerg cu pulsul la 182 si mare dilema cat voi mai avea resurse. Intram pe asfalt si deja Mihaela are sustinatori. Totusi alearga mai incet decat a facut-o pe poteca, ba chiar alterneaza mersul cu alergatul. Asa ca nimic nu ma mai impeidica sa ma apropii. Dar nu va faceti griji, desi la alergare blogurile mele sunt belicose nu sunt o bruta de om, ba chiar imi place sa impart bucuria alergarii, pentru ca de asta alerg...Cu Mihaela ma intrec de ceva maratoane dar e doar fair-play. Asa incat nu ma pot abtine sa o intreb daca nu vrea sa trecem linia de finish impreuna. E mica, are codite si seamana cu Claudia. Am niste flash-backuri de la 7500 de anul trecut si de anul asta...Dar sunt puternic ancorata in pamant, nu am nevoie de explicatii, mi se pare atat de corect sa trecem impreuna linia se sosire...Ea a alergat mai bine ca mine partea de mijloc a maratonului, eu inceputul si sfarsitul. Eu sunt un om care fac jocurile pe sfarsit si pastrez intotdeauna resurse pentru ultimii 7 km. Atunci imi savurez succesul, cand bateriile mele sunt pe jumate pline, iar ale multora sunt goale. Dar stiu sa si impart succesul si bucuria si concursurile sunt un loc unde intalnesti oameni de exceptie. Sunt convinsa ca 99% din cei care au alergat astazi sunt oameni de exceptie si ma bucur pentru ca am alergat alaturi de ei.

Finishul se scurge in 2, de fapt in doua si nu ramane altceva decat o imbratisare sincera si multumirea interioara pentru o cursa buna. Ultima de anul asta....

De acum totul e sa nu ma las pe tanjeala. Stiu ca am mers bine, stiu ca pot sa merg si mai bine, vad cum am evoluat fata de inceputul anului si fata de anul trecut. Sunt planuri ambitioase si de 90% din ele nu o sa ma tin. O sa ma afund in schiul de tura si o sa regasesc alergarea la iarna, in parc, atunci cand ninge si nu alearga nimeni. Asa sunt eu, un om al contrastelor si oamenii imi spun ca se asteapta din partea mea la orice. La bine si la rau, imprevizibila si capricioasa ca o zi de vara, dar traiesc si merg pe munte cu pasiunea cu care oamenii isi traiesc concediul an de an...eu imi traiesc concediul weekend de weekend si de acolo imi trag seva...

Nu mai e nimic de zis. MPC este regele maratoanelor si ma bucur ca am avut ocazia din nou sa trec de linia de start si de cea de finish, sa traiesc bucuria cu cei dragi, sa le zambesc celor din punctele de alimentare, sa le multumesc celor de la finish care ne imbiau cu bunatati, sa ii aplaud pe cei mai buni, sa trec linia de sosire cu Mihaela, sa mai adaug o medalie de finisher la colectie. Pentru asta le multumesc tuturor celor care s-au implicat in organizarea acestui eveniment.

Si povestea merge mai departe caci dupa un somn odihnitor intr-o frumoasa casuta din Zarnesti (multumim inca odata Horatiu si Roxana pentru recomandare), duminica am pus din nou adidasii in picioare. Nu pentru alergare ci pentru o tura pe dealurile din Moeciu.

Din nou pe dealuri cum ar spune Claudia

Am parcurs jumatate din bucla 3 de la Maraton alaturi de oameni de toate varstele de la copii pana la parintii nostri si ne-am bucurat de toamna si de frunze galbene, de un soare bland ca seva pamantului, de un munte linistit, de spinarile Batranei si de zgomotul abia perceput al satului de la picioarele noastre. 

Cand Bucegi....

Intre fere, in Poiana Gutanu

Am mirosit margarete si fan si conuri de brad, ne-am strecurat printre case si am simtit si de ce nu transmis mai departe frumosul naturii...

“Don't bother just to be better than your contemporaries or predecessors. Try to be better than yourself”-William Faulkner

Jurnal Radu