Intampinand primavara in Sächsische Schweiz

Noua, celor obisnuiti cu viata intr-o tara cu 4 anotimpuri, asa cum spunea si Dinu Mititeanu «Ne pare rau dupa anotimpul care pleaca, ne este dor de cel care vine». Sentimentele acestea ne incercau in fiecare primvara cand in lunile martie si aprilie nu stiam unde sa ne mai impartim. Ture cu schiurile prin masivele inalte din Carpati, ture pe vai, sarbatorile de Pasti petrecute in munti domoli pentru a ne imbata cu parfumul branduselor mov sau pentru a cauta branduse albe ascunse in iarba, dezmortire la escalada, ture pe bicicleta pe sub copacii infloriti alergand dupa soare…Doamne ce greu mai era sa te mai imparti si sa mai alegi din atatea posibilitati. Berlinul a simplificat toate aceste optiuni. Aici, unde gasesti locuri pentru escalada gasesti si posibilitati de trekking sau de trail running si pentru ca peisajul e domol poti in acelasi timp sa te bucuri de primavara…Ne plangeam noi ce ne plangeam ca nu e diversitate, dar iata, acum sunt toate la oferta: 3 in 1. Am plecat deci pregatiti pentru orice, de la intalnirea cu primavara si pana la catarare.

Lumina incepe sa recastige teritoriul pierdut in fata iernii si ne lumineaza si noua visele

Ca niste fini cunoscatori ai zonei (ironia e inclusa caci nu am fost decat de 3 ori pana acum in Sächsische Schweiz) am mai luat cu noi doi oameni carora sa le aratam turnurile de gresie din zona si care sa experimenteze catararea cu noduri: Monica si Stefan.

Cum pentru un prim contact cu zona o plimbare e cea mai recomandata, asa ne-am inceput si noi ziua. Sincer merg la munte pentru drum si nu pentru varf, ma catar pentru experienta, pentru estetica miscarilor si a traseului si nu pentru grad, asa ca nu as putea ajunge la o faleza, sa ma pun sub un perete si sa ma apuc sa iau la rand traseele de acolo. Mai intai trebuie sa descopar locurile din jur, sa ma familiarizez cu spatiul de joaca si asta le propuneam si noi colegilor nostri de tura.

Turnurile de gresie din Elvetia Saxona

Lasa-ma vrajit

Chiar daca nu am fost decat de 3 ori in zona , de fiecare data am combinat o zi de alergat cu o zi de catarat, astfel incat am acoperit cativa zeci de kilometri buni de poteci si am urcat pe multe stanci interesante ca sa putem face o selectie.

Catarand pe Stanca Maimutei-aceasta aglomerare de turnuri de gresie fac parte din selectia noastra

Primavara se vede aici doar din termometre. E cald si e placut fara perechi groase de pantaloni, polare etc. Adie un vant caldut ce trezeste usor, usor padurea la viata. Pasarile sunt treze demult, de prin primavara, cu vegetatia insa trebuie sa mai avem putina rabdare. Totusi padurea ne intampina cu esenta tare de brad.

Pini cu trunchiuri inalte

Trag cu nesat aerul ce imi aminteste de padurile de sus, de pe munte si ma las condusa de mirosul de umezeala a muschiului.

Natura moarta si natura vie in aceeasi fotografie

Cer de primavara

Ma las cotropita de atata verde. E umezeala in padure caci zapada abia s-a topit sau inca mai persista si muschiul de un verde intens e peste tot, spre nord, spre sud, spre est, spre vest. Lasam potecile sa ne conduca, urcam pe scari de pamant, de lemn, de piatra, de metal, ajungem sus, coboram, ne ascundem de ploaie, ne ferim la timp de o grindina si ne bucuram ca suntem in natura.  Noi si alte zeci de oameni cu care ne-am intalnit de-a lungul zilei.

Doar o serie de trepte din numeroasele ce impanzesc zona si ii poarta pe
turisti pe varfuri de stanca

Peisajul tipic din zona

Prin unele locuri era chiar aglomeratie, prin alte locuri era pustiu, insa exemplul oamenilor de aici care fac miscare la orice varsta as vrea sa il iau cu mine inapoi in Romania si sa il pun cumva in practica. Cred cu tarie in beneficiile iesirilor in natura ce inseamna deconectare de la stressul zilnic, miscare dupa posibilitatile fiecaruia, socializare si educare in acelasi timp si cred ca e un model ce trebuie implementat la toate varstele.

Fiecare isi savureaza clipa in felul lui

Pentru noaptea ce avea sa vina aveam ales un loc special: Winterstein (Piatra Iernii) si dormit sub cerul liber. De fapt nu se doarme chiar sub cerul liber, ci de regula intr-o mica grota, sub un tavan (e nevoie de ceva ce sa te protejeze de ploaie). Desi ne aflam intr—un parc national un care campatul sau bivuacul nu este permis oriunde, dormitul in aceste locuri este o traditie a zonei si termenul folosit este boofen Pe wikipedia exista cateva randuri in acest sens insa doar germana  Exista si o baza de date cu toate acest locuri de innoptat insa trebuie sa fii putin familiar cu zona si sa stii cum se numesc stancile/coloanele, caci nu toate sunt marcate pe harta Din aceasta cauza in majoriatea descrierilor termenul de boofen este asociat cu catararea : ai o carte cu topourile, cu numele fiecarei stanci in parte, accesul si orientarea acesteia (fata estica, nordica, sudica, vestica), dintr-o data lucurile devin mai clare decat plecand de la o harta si eventual (mai nou) de la coordonatele GPS.

Deci in ciuda mai multor ploi ce ne-au insotit in timpul zilei si de care am reusit sa ne ferim de fiecare data, cu rucsacii mari ne indreptam spre locul nostru de bivuac. Pe stanca numita Winterstein am mai fost odata si Radu a ales-o ca locatie tocmai din acest motiv: stiam ca stanca era oarecum izolata, stiam relieful si banuiam chiar si unul din locurile de boofen. Pe urcare ne intalnim cu un tip si o tipa ce aveau si eu aceleasi ganduri. Cum tipul era familiar cu locurile, Radu intra in vorba cu el si in jumatate de ora inspectase deja toate adaposturile din zona…4 asemenea locatii exista la Winterstein si la final 3 din ele erau ocupate… Nu ne asteptam sa fie asa de aglomeratie. Noi am ales amplasamentul de pe varf pentru ca am mers pe principiul ca nu va ploua, cerul va fi plin de stele si noi vom avea o noapte de neuitat. In plus cum cu sute de ani in urma pe varf au fost ceva constructii/turnuri de observatie, un fost depozit denumit generic de colegii de tura« cripta » urma sa ne asigure un adapost in caz de ploaie.

Apus

Caderea noptii

Daca peste zi vremea a fost schimbatoare, la un moment dat fiind din cale afara de frig, noaptea a fost extrem de placuta. Niciun pic de vant nu ne-a deranjat in procesul de a incalzi conserva cu mancare si am putut sta la povesti bucurandu-ne ca zilele friguroase vor deveni pentru urmatoarele 5-6 luni doar o amintire. Radu, Monica si Stefan au admirat indelung stelele, eu am trecut repejor la somn si imbracata in caldura pufului am dormit cam 12 ore, cu o scurta intrerupere la miezul noptii cand Radu m-a trezit sa intram in cripta caci afara incepuse sa picure si aveam sa ne udam sacii.

Dimineata in cripta era frig, aerul cald pe care il respiram avea o consistenta laptoase si se desira in ingustul spatiu dintre tavan si fata mea.

Locul de bivuac

Am iesit asadar la soare sa ne umplem de el, sa il lasam sa ne incarce de buna-dispozitie pentru o zi intreaga.

In lumina blanda a inceputului de zi

Dimineata pe racoare

Semne bune ziua are

Planul de azi era catarare in Bielatal dar cum ieri plouase si azi era mare umezeala in aer nu eram siguri ca ne vom si putea catara acolo. Mergem totusi pentru ca zona este frumoasa si vrem sa le-o aratam si pe aceasta lui Stefan si Monicai.

Esteticele stanci din Bieltal

Dupa o tura in care luam doar pulsul si vedem ca oamenii se catara, ne aducem si noi echipamentul si repetam 2 trasee din cele urcate anul trecut. Am ales 2 trasee usoare si frumoase ca sa ne dezmortim si sa ne reobisnuim cu stanca din zona. Radu, in stilul sau caracteristic a reusit in final sa o convinga pe Monica sa isi puna colectia de noduri pe ham si sa urce pe un traseu usor ca sa experimenteze senzatia catararii traditionale din zona si sa exerseze putin arta gasirii locului potrivit pentru unul din nodurile pe care le ai la ham.

Am ramas la faleze ore bune si doar umbra, frigul si foamea ne-au facut sa plecam intr-un final spre Berlin.
Weekendul urmator revenim.

RT Radu