Trekking in Wilder Kaiser (I)

Intre 1 iulie si 15 august Germania se confrunta cu perioada marilor migratii. Sute de buburuze albe, si greoaie pornesc la drum incarcate cu de toate: biciclete, caiace, provizii si mai ales calatori. Cele doua mari directii de migratie sunt unite de autostrada A9 un fel de DN1 si A2 la un loc. Mai ales vineri dupa-amiaza, cele trei pe benzi pe sens devin neincapatoare pentru marele flux de buburuze ce se aliniaza cuminti pe banda 1 si merg fie de la munte la mare, fie de la mare la munte (fiecare tanjeste la ce nu are). In migratia mare-munte, nemtilor li se adauga olandezii. Si noua ne lipseste muntele si ne-am inscris astfel in marea migratie pentru un concediu de doua saptamani in Alpi. Pe drum, vazand cat puhoi de rulote se scurge catre sud, m-au curpins regretele si ma gandeam ca era mai bine sa fim in extrasezon dar acum era deja prea tarziu. Ne aflam in masina cu bagaje de vacanta: corturi, echipament de catarat, rucsacuri, pantofi de alergare si alte lucruri asemanatoare. Fiind mai spartani nu aveam nici tigaia pentru omleta de dimineata, nici gratarul multifunctional pentru prajit paine dimineata si facut fripturi seara si nici macar umbrela de soare. Primul popas avea sa fie in Wilder Kaiser.

E sambata...O sambata oarecare pentru multi, inceputul concediului pentru noi. Pentru weekend ni se alatura si Em, asa ca Pinguinii de Germania, in formatie completa, pleaca sa descopere o noua zona de joaca. Zona de joaca pentru Em poate, pentru ca cei 600 de kilometri ce despart Berlinul de Kufstein ne explica, fara prea multe cuvinte, ca nu vom ajunge prea des aici. Momentan suntem insa la munte si izbucnim in munte si in alergat...Asa, ca sportivii, pe la ora 13.00. Cheia fericirii la nemti o stim deja: contratimpul. Nu, nu proba aceea din Turul Frantei. Totul e sa fii in contratimp cu germanul cu tabieturi. Omul se trezeste pe la 7-8, pregateste micul-dejun, face bagajele cu atentie si pe la 9-10 e gata de treaba, numai bine ca pe la 16-17 sa fie inapoi. Astfel ca seara sau dimineata ai locurile mai mult pentru tine. La austrieci nu se aplica regula asta de fiecare data, dar cel putin, cei cu care urma sa ne intalnim reveneau spre casa. Numai noi urcam alergand, pe un drum forestier in soare, de curgeau apele de pe noi (mai ales de pe Em).

Cum v-am spus, noi urcam, lumea normala, coboara

Em se odihneste in pozitia asta ca sa i se scurga transpiratia direct pe jos

La prima cabana (Gaudeamus-Hütte) am ajuns chiar rapid. Cu toate pauzele impuse de Radu pentru pozat si de mine si de Em pentru cules fragute am urcat cu spor si fara sa pregetam prea mult caci ne gonea soarele, si noi veneam cu forte proaspete de acasa.

Sub Gaudeamushuette

Urmatoarea cabana, Gruttenhütte, se afla 300-400 m mai sus- pe un picior proeminent. Dam si de primele lanturi si de primele scari dar ne miscam sprinten pe ele si la cabana trebuie sa ne luam "la revedere" de la pajistile verzi smaltuite cu flori. In fata noastra versantul se transforma incet, incet, grohotisul punand stapanire mai sus si stranguland parca orice forma de viata. Fara un plan bine definit nu ne ramane decat sa ne tinem dupa Radu care ne cocoata printr-un horn ce seamana de departe cu hornul de pe Anghelide si ne duce la +2000 m.

Intre cele doua cabane

Gruttenhuette

Doar cei puternici rezista in asemenea mediu ostil

La capatul Hornului

Aici am scapat de canicula dar ni se cata si drumul. Poteca coboara spre sud si noi nu avem timp sa lungim tura chiar asa de tare, asa ca revenim pe acelasi drum pe care am urcat cu intentia de a prinde o poteca ce ne-a facut de la bun inceput cu ochiul si care mergea pe curba de nivel spre Ackerlhütte.

Revenim pe acelasi drum (pe partea cealalta a hornului)

Refugiul de care vorbesc este administrat de OeAV si este supravegheat doar in weekend si am fi vrut sa vedem daca putem primi cheia maine seara si daca putem ramane cateva zile acolo la inceputul saptamanii. Pana la refugiu insa ne astepta o portiune de via ferrata, in mare, un traverseu pe o poteca buna de picior, asigurat insa cu cabluri.

Wilder Kaiser

Eu si Em am avut insa mari probleme de constiinta pe aceasta bucata deoarece nu stiam daca ar trebui sa ne consideram niste turisti experimentati si dezinvolti sau niste pantofari inconstienti. Am ajuns la concluzia ca granita dintre cele doua poate fi destul de fina si daca in pasajele anterioare am fost mai mult singuri si nu ne-am comparat cu nimeni, aici, ajunsi pe un promotoriu de grohotis ne curpind dintr-o data indoielile si intrebarile. Pe un scurt traverseu in care poteca se pierde intr-o placa inclinata, doua fete, echipate pana in dinti se concentreaza sa faca pas dupa pas si iata, noi ne ivim dupa muchie ca doua floricele (de fapt ca un floricel si o floricica), ne cocotam pe grohotis, le asteptam sa treaca, luam cablurile in mana si din doi pasi in adidasi suntem dincolo. Ce or gandi fetele oare despre noi? Traverseul era expus insa nu era cu nimic mai greu fata de pasajele echipate cu lanturi din Romania dar momentul ne-a facut sa ne simtim niste pantofari nenorociti ce isi risca viata in adidasi pe muntii adevarati si...oare asta numai de la alergat ni se trage? Din fericire poteca redevine "normala", noi dam drumul la picioare, ne concentram la fiecare pas in parte si problemele existentiale de acum 10 minute sunt date repede uitarii. Ajungem intr-un final si pe curba de nivel mult asteptata, caci speram sa mai alergam si noi ceva pe ziua de astazi avand in vedere ca pasajele alergabile au cam lipsit din tura.

Cum se domoleste poteca, apar vacutele Milka

Pana la refugiu nu am ajuns caci harta noastra tare ne mai insela. Cu scara de 1:50.000 Wilder Kaiserul este o mica parcela la care ar trebui sa te uiti cu lupa, atat de inghesuite sunt toate traseele si astfel nu e nici pe departe cea mai fercita harta pentru trekking/trail running, insa anul trecut cand am cumparat-o, vedeam publicatiile celor de la Kompass ca pe ceva de referinta in domeniu. Intre timp am descoperit si alte harti la fel de bune si la scari mai potrivite dar, nimeni nu s-a nascut laudat si vorba romaneasca "La pomul laudat sa nu te duci cu sacul" se verfica foarte bine. Facem deci doar jumatate din drumul pana la refugiu si apoi coboram pe o poteca frumoasa pana la masina, incheind seara in camping, cinstindu-ne cu palinca, visinata, slana, ceapa si paste cu sos picant si bucurandu-ne pentru Pinguinii care terminasera cu bine 7500.

In camping, cu Wilder Kaiserul in fata...

...ne gandim la cei ce alearga in Bucegi la 7500 (stickerul din 2010 este inca pe masina si tricoul din 2011 e la purtare)

Duminica aveam program scurt-cam pana pe la ora 16.00 caci apoi vroiam sa il ducem pe Em la gara. Cum am venit in Wilder Kaiser in special pentru catarare, am zis...sa mergem, sa ne apucam de treaba. Am ales un traseu "de incalzire" de 3 lungimi de coada si cu pasul de 5+ numit Indianersommer aflat la "Cuca-Macaii" la 2000 m. Avea sa fie o tentativa din seria "Eagle Peak" in care aveam mari sanse sa caram echipamentul (mai) degeaba cu noi. Am plecat din Scheffau (adica din fundul pamantului) si vroiam sa cataram in Hackenkoepfe (2119 m).

Din fundul pamantului...

...e drum lung pana la cer

Lung e drumul, mama, luuung

Desi incercam sa ignoram caldura nu ne prea iese, asa ca nu ne ramane decat sa ne taram cu indarjire echipamentul la deal, mai bine de 1000 m.  Suntem entuziasti si asta tine loc de toate, chiar si de spirit critic caci ar fi trebuit sa ne intrebam cine urca 2 ore ca sa catere trasee de 3-4 lungimi de coarda (l.c) ? Daca citeam cu atentie si partea introductiva cu descrierea zonei si nu ne-am fi limitat la descrierea rutei si la schita, am fi remarcat si cuvinte precum: "abia in anii '90 aceasta ruta a fost promovata","rutele nu sunt deloc frecventate" etc, deci numai de un "clasic" nu putea fi vorba. Din cele 3 trasee din zona il alegem pe cel mai usor si cat timp Em face o tura de alergat, noi ne indreptam spre perete, catarand pe unde vedem cu ochii si pe unde ne vine mai usor o panta innierbata, apoi o zona friabila. Entuziasmul nu ne-a parasit si Radu pleaca hotarat pe prima l.c. (de 3 UIAA) care e usurica, insa cu o stanca intepacioasa de parca ar fi arici. A 2-a l.c. are un pas de 5- trecut relativ usor de Radu, insa lucrurile se complica la plecarea pe ultima l.c. unde linia traseului nu e chiar asa usor de descifrat. Dupa o tentativa gresita, Radu reintra pe linia traseului, depaseste un pas mai greu care crede el ca este cruxul traseului si aventura noastra se termina sub un piton (al 3-lea si ultimul piton din traseu) cu care Radu se duce la vale. Din fericire o asigurare "artizanala" formata dintr-un anou de Sächsische Schweiz si o nuca au oprit plonjonul. Pentru moment nu am inteles ce am gresit si credeam ca am gresit ceva la filat (se pare ca dupa ani si ani momentul Cheile Folea inca ma bantuie), insa atunci cand Radu imi spune ca a plecat cu tot cu piton, ne dam seama ca nu prea mai e de continuat in sus si profitand de avantajul dat de 2 semicorzi, dintr-un rapel lung pentru care ne-am luat toate masurile de siguranta posibile suntem din nou la baza traseului. Recuperam cu greu si corzile, revenim la bagaje si cum era tarziu tare si ratasem intalnirea cu Em, incercam sa ne grabim incet si sa coboram cu grija pantele innierbate si friabile pe care am urcat.

Ne retragem

Concediul nostru de catarat nu a inceput sub auspicii favorabile, dar Radu este un optimist si dupa ce il lasam pe Em la tren, mai inconjuram odata muntele pentru a urca la Stripsenjochhaus unde vedem ca nu e totul pierdut si ne regasim inspiratia catarand cateva trasee clasice din zona.

Jurnal Radu ziua 1
Jurnal Radu ziua 2

Foto by Radu

In continuarea seriei: Catarare la Stripsenjochhaus -->

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

Un articol introductiv despre Wilder Kaiser puteti citi pe summitpost. Aici puteti gasi informatii despre masiv, trasee, cabane, harti, ghiduri.

Trasee parcurse:
Going--10/ 14/ 813-->Tannbichlkapelle--813/815-->Maerchen Wiese--813-->Gaudeamushütte--824-->Klammlweg-->Gruttenhütte-->825-->Koepfl (si retur)-->812 (Jubilaeumssteig)-->Much-Wieser-Steig (823)-->WKS-->Bergsteigergrab--815/817--> Maerchen Wiese--> retur pe drumul de plecare

Scheffau--58-->Ghf Baernstatt/St. Leonard-Kapelle (parcare 2 euro)--821-->Hoehenweg-->Steiner Hochalm--821 (WKS)-->Kaiser Hochalm--814--> spre Hackenkoepfe--> retur

Harti
Kompass (1:50.000)- pe aceasta am avut-o noi

DAV (1:25.000)

Mayr (1:25.000)

Wave (1:25.000)

Ghid catarare/topo: Kletterführer Wilder Kaiser, Band 1 (Niveau 3–6), 3. Auflage, Panico-Alpinverlag, autor Markus Stadler (cel mai bun ghid pe care l-am avut pana acum)

Info topo si schite (online) pentru Hackenkoepfe: aici (schita se gaseste insa doar in carte)

Camping: Michelnhof (St. Johann in Tirol) -la o scurta verificare pe internet cam cel mai ieftin din zona insa cu niste conditii foarte bune. Atat de curat la toalete si atata atentie la detalii nu am mai vazut demult.