miercuri, 8 august 2018

MTB Zarnesti Challenge


Initial concursul fusese programat o luna mai devreme, doar ca dupa cateva zile de deluviu in Brasov, culminand cu un cod rosu de precipitatii in ziua concursului, organizatorii au decis sa il amane. La momentul iulie 2017, intentionam sa merg sambata la proba scurta aici si duminica la Duatlon Tara Barsei. Bine ca vremea a avut alta parere si in weekendul acela, in loc de doua concursuri prin noroaie si dammage total pentru bicicleta, am facut o tura faina de cursiera pe la poalele Fagarasului.

Cum pentru inceputul lui august nu aveam nimic palnificat si Radu era deja inscris, ma inscriu si eu, la tura lunga, pe principiul deja bine- cunoscut "more pain for the same money".
Convingerile imi sunt zdruncinate de o recunoastere facuta de Radu joi, care imi spune ca bucatile care ne sunt necunoscute nu au nimic estetic in ele si ca pe deasupra e inca destul de mult noroi. In plus, vremea perfecta din weekend ne indeamna cumva la o tura mai lunga, eventual prin Fagaras...
Pana la urma ne hotaram sa mergem. Si sa mergem si in Fagaras, duminica :).

Cand ne strangem in Zarnesti pentru start constatam ca suntem o mana de oameni, deci pentru mine, 40 de kilometri vor fi mai mult o tura individuala. Asta nu pot sa spun ca nu imi convine, pentru ca nu imi place sa mi se sufle in ceafa nici la urcare si nici la coborare. Eu am ritmul meu, acel ritm de anduranta, care, daca ma lasi sa il tin, ma duce departe. Acum nu ma intreceam decat cu cronometrul, caci timpul limita intermediar din Prapastii, precum si timpul limita de la finish te fortau la o medie de 10 km/h . Si chiar eram curioasa daca pot sa duc 10km/h timp de 70 km. 

Serie de Boțea Constantin
Cum vorbim totusi de o zi lunga, plec relaxata din jumatatea inferioara a plutonului. Cum ii spuneam si lui Radu, eu am nevoie de 20 de kilometri ca sa ma incalzesc. 

Prima urcare prin padure imi place. 

Forestierul de viteza spre pasul Poiana Marului trece repede si ma vad in fata urcarii descrise de Radu, care avea sa ma scoata dupa 300 de metri diferenta de nivel pe o culme unde e rost de visine coapte si zmeura. Pacat ca eu ma lupt acum cu timpi limita si nici macar un ochi nu arunc in spate spre Bucegi. Dar stim deja ca vom reveni aici intr-o aventura din timpul saptamanii. Ajung la punctul de alimentare cu rezerve inca bune de energie. Aici stau si mananc in tihna dulciuri si fructe. Aflu ca Alexandra a trecut cu doar 2-3 minute inaintea mea, dar nici asta nu ma face sa ma grabesc. Preget mai mult pentru ca nu am niciun chef de coborarea coborarilor ce urmeaza. Inceputul pe iarba ma fura atat pe mine, cat si pe alti baieti din plutonul in care eram si o singura clipa in care am ridicat privirea de pe track ma face sa ratez curba la dreapta deapre care ma avertizase si Radu si asa cobor mai jos de poteca. Dupa o traversare in diagonala si un gard sarit reintram in poteca cea buna, insa curand, foarte curand, lucrurile se complica, devin ude, alunecoase, noroioase si abrupte, iar eu devin parte dintr-un trenulet de oameni si biciclete ce isi croiesc drum la vale.

Ma simt izbavita cand iesim in final in forestier. Pe asfaltul ce leaga Plaiul Foii de Zarnesti las putin pedala ca sa iau un gel si sa ma pregatesc pentru urcarea spre Coltii Chililor. Ma depasesc Vanessa si Ioana, dar nu imi fac griji. Stiu ca azi imi merg bine picioarele si le voi depasi pe ambele fete pe urcare. Soarele in care e scaldat drumul ma seaca de energie, asa ca nu fortez deloc nota. Pedalez conservativ, iar atunci cand consumul energetic e prea mare, ma preling din copac in copac, eu si bicicleta, eu si sleaurile, eu si noroaiele. Ma mai animez cand ma intersectez cu concurentii ce coboara spre Hora cu Brazi, pe o poteca paralela cu drumul pe care urcam noi. Pe de-o parte urmaresc cu atentie cat de accidentata e poteca (si din fericire nu este) si sunt curioasa daca ma voi intalni cu Alexandra, ca sa aproximez cam cate minute mi-a dat pana aici. Nu ca as putea recupera ceva, sunt doar curioasa... Ajung si eu la punctul de alimentare si dupa o scurta pauza, incep coborarea. Imi place, desi nu simt flow-ul. Imi propun totusi sa revin pe aici intr-o dupa-amiaza si sa fac vreo doua repetari, cat "sa simt" mai bine poteca. Stiu deja ca mai ales pentru oameni fricosi ca mine, repetitia ramane mama invataturii.

Pe scurta bucata de push bike ce precede Hora cu Brazi se consuma si singurul moment notabil al concursului. Vanessa m-a prins din urma pe coborare si din intrebarile ei legate de profilul traseului imi dau seama ca ma vede ca pe o potentiala concurenta. Stim amandoua ca azi urc mai bine, dar ca ea coboara mai bine, deci, daca am fi amandoua la tura scurta, ar fi normal ca fiecare sa ne facem calculele si sa aproximam cam cate minute pot pune eu pe urcare, cat poate recupera ea pe coborare. Doar ca suntem la ture diferite si cand ii explic Vanessei ca avem numere de culori diferite si depasim momentul "Aha", lucrurile se relaxeaza. O las in fata pe coborarea spre Gura Raului si de acolo drumurile ni se despart. Unul din voluntari imi face semn sa continui inainte spre Fantana lui Botorog. Intreb de un punct de alimentare si aflu ca e putin mai sus de Botorg. Cum stiu zona, imi imaginez ca e fix pe drum, la intarea in drumul ce urca spre Magura. Dupa ce trec cu stoicism prin tunelul de oameni si masini ce strajuiesc drumul pana la Botorog si meditez ca jumatate din capitala pare revarsata la munte weekendul asta (cealalta jumatate e cu siguranta la mare), astept sa apara pe stanga sau dreapta punctul de alimentare. Dar ia-l de unde nu-i. Masor ochiometric apa din bidon si sper sa imi ajunga pe urmatoarea bucla (coborarea in Moeciu si urcarea pe Valea cu Calea). Intuiesc ca punctul de alimentare e putin mai sus, pe drumul spre Prapastii, dar sincer nu am chef nici sa ma intorc la izvorul de la Botorog, si nici sa urc spre punct. 

Asa ca intru in padurea de foioase ce face ca urcarea spre Magura sa mearga mai usor. Prind din urma un baiat, schimbam cateva vorbe, apoi ii dau pedala, caci ma alearga timpul limita. Bucata de viteza prin Magura pica la fix in lupta mea cu cronometrul. Ma tot intreb cand vom intra pe o coborare mai tehnica si primesc raspuns destul de repede. Cobor cu grija, pe alocuri pe langa bicicleta, pana in asfaltul din Moeciu de Jos. Mai am undeva intre 40 si 50 de minute pentru Valea cu Calea si coborarea in Prapastii. Ar trebui sa imi iasa, dar raman la limita si stiu ca trebuie sa fac o urcare buna pe Valea cu Calea. Iau un gel sarat, caci cere mai putina apa si ma motivez sa dau ce e mai bun din mine pe una din urcarile care imi plac in mod real. 

In cele 30 de minute in care invart la pedale imi vin in minte imagini de la 4Munti, cand pedalam pe aici, cot la cot cu Bogdana, direct spre ploaia in care era scaldat Craiul. Acum e o caldura naucitoare, drumul pare mai spalat decat il stiam eu, dar nici nu e de mirare dupa ploile din ultimile doua luni.

Urc bine Valea cu Calea si Poteca Piticilor merge si ea bine. Ajung in punctul de alimentare si control cu 10 minute inainte de expirarea timpului limita, asa ca preget putin, cat sa ung lantul, mananc ceva fructe si sa imi umplu bidonul cu izotonic. Sunt putin intrigata cand vad ca de pe contrasens vin deja baieti care au terminat si bucla cu Prapastiile si se indreapta spre finish. Nu ma intreb ce au mancat, caci stiu de la Radu: kilometri pe paine.

Asa ca ma azvarl si eu in invartit de pedale in marea de oameni ce umple drumul prin Prapastii. Cred ca e a treia sau a patra oara pe anul asta cand fac urcarea asta si presimt ca o sa mai fie 1-2 repetari pana la finalul sezonului. Cum ii stiu deja fiecare curba, mai ramane sa imi invat si fiecare respiratie. Trec de Salvamont, trec de Cheile Pisicii si in spatele meu se aude constant zgomotul unui motor de enduro. Incep sa emit o presupunere, cum ca sunt ultima si am in spate inchizatorul. Oh well, nu am mai fost in situatia asta de la 2BE-ul lui Suca. Nu imi place deloc, dar nici mai repede nu am de ce sa merg. Totul trebuie calculat bine, ca sa ramana energie pana la final. Daca pana acum am consumat doar 3 geluri, acum incep sa bag unul la jumatate de ora. Pur si simplu simt ca am nevoie de ele ca sa sustin efortul. Rezultatele incep sa se vada si dupa ce las in dreapta drumul spre Curmatura, incep sa prind din urma concurenti. Macar pana in Saua Joaca sa nu mai fiu ultima. Din om in om, se termina drumul forestier, intru pe poteca, ajung la Table, ajung in Saua Joaca trag aer in piept si ma pregatesc pentru coborarea pe care ma vor intrece toti. Nu prea repede, dar cursiv, las reperele bine-cunoscute sa se scurga pe langa mine, pana cand ma vad din nou in Magura. De data asta, coborarea spre punctul de alimentare imprumuta poteca de urcare de la MPC, pana intr-un punct. Ultima portiune, pe o albie cu pietre netede si rotunde ma depaseste, asa ca ma dau jos. 

6h10 de la start, ultimul punct de alimentare si de aici trebuie sa bag viteza spre finish. Mai am 50 de minute pana sa se implineasca cele 7h si probabil cam 10 kilometri prin camp. Bucata asta imi pune rabdarea la incercare si nervii mi se intind la maxim in ocolul asta fara sens pe la periferia orasului. Trebuie sa stau constant cu ochii in trackul de pe ceas, caci ruta face o multime de zig-zaguri. Kilometrii acestia imi par fara sfarsit si au stricat toata bucuria coborarii din Saua Joaca. Ajung la finish cu 15-20 de minute inainte de termenul limita si nu vreau decat sa stau la umbra, sa imi spal bicicleta si sa plecam spre locuri mai aventuroasa, mai estetice. Imi pare rau ca nu am vazut esteticul din traseul de azi si eu l-am perceput doar ca pe o adunatura de drumuri/ poteci clasice din zona Pietrei Craiului. Poate senzatia asta neplacuta e data si de faptul ca MTB Zarnesti Challenge este fix primul concurs dupa 4Munti si diferentele intre cele doua sunt notabile.
Cand la start sunt 30 de oameni, cei din urma, mai prind din cand in cand si podiumul
(by MTB Zarnesti Challenge)


Cum Cristian Silaghi a cerut un feedback real, iata-l mai jos:
  • Traseul poate fi clar imbunatatit. Personal mi-a placut prima parte (urcarea de la circuitul de Motocros pana in Poiana Marului), precum si single- trailul ce coboara din Coltii Chiliilor spre Zarnesti;
  • Bucata prin camp (Gura Raului-Zarnesti) este fara rost (doar pentru a strange kilometri). Concursul (cel putin pentru tura lunga) poate fi oprit la a doua trecere pe la Gura Raului, predate numerele si apoi, fiecare concurent continua in afara concursului spre punctul de start.
Eventual se pot organiza 3 ture diferite, cea ce ar creste cumva atractivitatea traseului. Stim cu totii ca mai ales turele scurte si medii atrag participanti.
* Tura scurta, aprox 27 km (varianta actuala, dar cu oprire in Gura Raului).
* Tura medie, aprox 35 km, ce poate contine urcarea spre Magura si coborarea pe Poteca Piticilor cu sosire la Gura Raului (a doua trecere)- va fi in mod cert mai grea, caci va totaliza mai multa diferenta de nivel pe o distanta asemanatoare. Sau putem vorbi chiar intreaga bucla Magura-Moeciu-Valea cu Calea-Prapastii-Gura Raului, ce va da o tura medie adevarata de 47 km. 
* Tura lunga poate parcurge initial urcarea prin Prapastii (pentru a evita ambuteiajele pe Poteca Piticilor) si apoi, la final, sectiunea Magura-Moeciu-Valea cu Calea. Daca se doreste pastrarea distantei de 70 km la tura lunga, se poate include o urcare la Curmatura si o coborare pe BG sau PG (va creste si aici dificultatea traseului, datorita diferentei mai mari de nivel si a coborarii tehnice de la Curmatura, dar mare parte din cei care au participat anul acesta la tura lunga, ar participa probabil si in varianta cu urcarea la Curmatura inclusa).
  • Marcajul- a fost unul din punctele nevralgice ale concursului, mentionat de mai multi concurenti. Marcajele trebuie sa fie suficiente, intuitive si acolo unde este necesar, dublate (vopsea si banda). Stim cu totii ca benzile nu stau prea mult timp pe loc, de aceea o revizuire a marcajului in ziua competitiei este extrem de necesara. Fara track-ul GPS, incarcat pe ceas, nu m-as fi descurcat in portiunile pe care nu le stiam. 
  • Voluntarii trebuie sa fie bine instruiti cu privire la portiunea urmatoare de traseu, punctele urmatoare de alimentare etc. Si mie mi s-a spus ca exista un punct de alimentare putin mai sus de Fantana lui Botorog (ceea ce era adevarat), insa ma asteptam sa fie maxim in intersectia spre Magura, sau macar 2 oameni, cu cateva bidoane de apa...Altfel, trebuie comunicat explicit la briefing ca in punctul X este sursa de apa, insa fiecare concurent este responsabil sa se alimenteze de la izvor. Idem si pe coborarea spre Moeciu unde au fost plasati cativa membri Salvamont. Nimeni nu stia unde este urmatorul punct de alimentare.

In mod cert un eveniment creste treptat si, din punctul meu de vedere, ingredientele principale sunt traseul ales, maracajul impecabil si voluntarii/ echipa de organizare/ atmosfera de pe traseu. Cand toate trei sa regasesc in ecuatie, rezultatul va fi cu siguranta unul pozitiv.

Cu ganduri bune,

Date: aici 

0 comments:

Trimiteți un comentariu